ICCJ. Decizia nr. 4763/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4763/2006

Dosar nr. 11764/1/2006

Şedinţa publică din 9 august 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele

Prin sentinţa penală nr. 599 din 18 mai 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat, alături de alţi inculpaţi şi pe inculpatul M.D.D. pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 2 iunie 2005 la zi şi s-a menţinut starea de arest.

Împotriva acestei sentinţe, unii dintre inculpaţi printre care şi inculpatul M.D.D. a declarat apel.

Pe timpul soluţionării acestuia instanţa din oficiu, în baza art. 3002 şi art. 160b C. proc. pen., prin încheierea şedinţei publice din 13 iulie 2006, a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului M.D.D.

Nemulţumit de această dispoziţie, inculpatul M.D.D., în termenul legal, a declarat recurs, nemotivat în scris.

În susţinerea orală, s-a cerut ca în continuare, inculpatul să fie judecat în stare de libertate, nefiind un pericol concret, fie să se înlocuiască măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând actele dosarului în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, constată că încheierea atacată este legală şi temeinică şi ca atare va fi menţinută.

Astfel, se reţine că, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă şi ca atare nu se impune lăsarea acestuia în libertate în nici o modalitate, îndeplinite fiind cerinţele art. 143 şi 148 lit. h), C. proc. pen., încheierea atacată, va fi menţinută.

Aşadar, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D.D. împotriva încheierii din 13 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 60 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 august 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4763/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs