ICCJ. Decizia nr. 542/2006. Penal
| Comentarii |
|
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE, secţia penală, Decizia nr. 542 din 27 ianuarie 2006
Prin plângerea formulată la data de 20 ianuarie 2005, înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov sub nr. 7/2005, numita R.V., a solicitat efectuarea de cercetări faţă de notarul public R.E.G., pentru că a încălcat legea prin autentificarea unui contract de schimb între martorii A.M. şi B.P., deşi locuinţa în cauză fusese dobândită în baza Legii nr. 112/1995.
Totodată aceasta a reclamat o serie de falsuri pe care notarul public nu le-ar fi luat în considerare.
În data de 12 mai 2005, procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuita R.E.G. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin ordonanţa din data de 15 iunie 2005, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), considerându-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
S-a reţinut că, învinuita R.E.G. a acceptat autentificarea actului datorită situaţiei limită în care se afla martora A.M.
Învinuita R.E.G. a explicat numitului B.P. riscurile la care se expune şi cu toate acestea a consimţit la încheierea actului prin stipularea expresă a condiţiilor în care apartamentul fusese achiziţionat de martora A.M. şi respectarea lor de numitul B.P.
Prin conţinutul său, de drept s-a dorit ca actul de schimb imobiliar să reprezinte un antecontract.
Plângerea formulată de R.V. împotriva ordonanţei procurorului a fost înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 3 august 2005, în termenul legal de 20 zile.
Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa penală nr. 34/ F din 21 septembrie 2005, a admis plângerea formulată de petenta R.V. împotriva ordonanţei procurorului nr. 7/P/1995 din 15 iulie 2005 pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuita R.E.G.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cât şi petiţionara R.E.G.
Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii recurate şi în cadrul rejudecării cauzei, respingerea plângerii formulată de petenta R.V., motivul de casare invocat fiind nelegalitatea hotărârii pronunţată de instanţa de fond prin care s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale faţă de învinuita R.E.G.
În recursul său, intimata R.E.G. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi menţinerea ca legală şi temeinică a ordonanţei procurorului nr. 7/P/1995 din 15 iunie 2005.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de intimata R.E.G., sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, examinând conţinutul ordonanţei nr. 7/P/2005 din 15 iunie 2005, se observă că actul este deficitar sub aspectul motivelor invocate ca temei al scoaterii de sub urmărire penală, acestea nefiind suficiente pentru a duce la concluzia existenţei şi incidenţei dispoziţiei art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995, notarii publici au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, iar în cazul în care actul solicitat este contrar legii, trebuie să refuze întocmirea lui.
În condiţiile în care învinuita cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că, potrivit Legii nr. 112/1995, locuinţa martorei A.M., nu poate fi înstrăinată şi că contractul de schimb, indiferent de modul în care este numit sau redactat, este un contract translativ de proprietate, care are ca şi consecinţă, în temeiul legii, transmiterea dreptului de proprietate, întocmirea şi autentificarea contractului de schimb între A.M. şi B.P. apare ca fiind vădit nelegală.
Motivarea procurorului, în sensul că practica notarială s-a confruntat cu diverse probleme în cazul Legii nr. 112/1995 şi că de fapt, în speţă nu s-ar fi intabulat dreptul de proprietate în favoarea numitului B.P., fiind vorba doar de un antecontract, nu sunt reale şi nu pot sta la baza unei soluţii de scoatere de sub urmărire penală. Practica instanţelor de judecată în privinţa posibilităţii încheierii unor contracte de schimb pentru locuinţele dobândite în baza Legii nr. 112/1995 este clară în cazul nerespectării termenului de 10 ani, acestea fiind interzise deoarece încalcă prevederile imperative ale legii în privinţa înstrăinării.
Totodată, susţinerea că învinuita a acceptat autentificarea actului datorită situaţiei limită în care se afla martora A.M., nu justifică aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., şi nu poate constitui un temei al înlăturării răspunderii penale. De altfel, actele dosarului nu confirmă susţinerile martorilor în privinţa lipsurilor materiale ale martorei A.M.
Mai mult decât atât, dispunând scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., procurorul nu a arătat de ce nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. proc. pen., şi care latură a infracţiunii lipseşte.
Prin ordonanţa nr. 579/II/2005 din 15 iulie 2005, cu ocazia rezolvării plângerii numitei R.V. de către procurorul general, se menţionează că învinuita nu a avut intenţia să cauzeze o vătămare intereselor legale ale unei persoane, lipsind deci latura subiectivă a infracţiunii.
Nu s-a analizat însă posibilitatea incidenţei dispoziţiei art. 19 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., privitoare la intenţia indirectă.
De asemenea, în cazul în care s-ar admite împrejurarea că fapta ar fi fost comisă din culpă, procurorul avea obligaţia de a verifica dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), privind neglijenţa în serviciu şi să efectueze cercetările necesare în acest sens.
În al doilea rând, în ce priveşte urmărirea penală efectuată în cauză, se constată că cercetările nu sunt complete neexistând date suficiente pentru a considera că în cauză sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale uneia din infracţiunile de serviciu prevăzute în Capitolul I titlul VI C. pen.
Analizând plângerea numitei R.V. se constată că aceasta face vorbire (la pct. A) şi de o serie de falsuri evidente cu privire la care nu s-a făcut nici o cercetare în cauză şi nu s-a pronunţat nici o soluţie. Având în vedere motivele invocate de petentă în plângere, era imperios necesar ca procurorul să procedeze la audierea acesteia (faptul că aceasta nu s-a prezentat când a fost citată nu justifică în nici un fel neaudierea ei în prezenta cauză) şi să lămurească aspectele considerate de aceasta ca fiind false, după care să procedeze la efectuarea de cercetări şi să dispună prin ordonanţă asupra existenţei vreunei infracţiuni de fals.
Totodată, pentru a putea aprecia dacă în cauză sunt întrunite sau nu elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, era necesar să se stabilească prin probe certe dacă s-a produs sau nu vreo vătămare intereselor legale ale unei persoane. Nici una din cercetările efectuate în cauză nu vizează însă acest aspect, nefiind stabilită cu certitudine calitatea numitei R.V. în proces şi existenţa sau întinderea unei vătămări.
Potrivit susţinerilor acesteia, prin încheierea şi autentificarea contractului de schimb imobiliar au fost afectate grav interesele petentei şi ale familiei ei şi a fost întârziat procesul de retrocedare.
În consecinţă, este necesară verificarea tuturor aspectelor invocate de petentă sub acest aspect şi stabilirea, prin probe certe, a existenţei sau nu a unei vătămări a intereselor legale ale unei persoane, aspect de care depinde însăşi existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 246 – art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Totodată, se impune reaudierea învinuitei şi a martorei A.M. şi lămurirea contradicţiilor dintre declaraţiile acestora sub aspectul efectuării în fapt a schimbului, martora susţinând că schimbul a fost realizat efectiv doar după încheierea contractului şi nu înainte.
Cu această ocazie, este necesar a se lămuri şi susţinerile învinuitei cu privire la faptul că, deşi a încheiat şi autentificat un contract intitulat „schimb imobiliar", a motivat ulterior că este vorba, de fapt, de un antecontract, deşi acesta este supus unui alt regim judiciar şi cu alte consecinţe, susţinere acceptată şi de procuror în ordonanţa atacată.
De asemenea, în raport de cele expuse mai sus, în cauză este necesară şi audierea martorului B.P. pentru clarificarea tuturor împrejurărilor legate de încheierea contractului, lipsa ascultării sale neputând fi justificată printr-o singură citare a acestuia.
Pentru aceste considerente urmează a se efectua cercetări şi cu privire la existenţa infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) şi a infracţiunilor de fals reclamate de petentă şi se va proceda la audierea acesteia şi a martorului B.P. şi reaudierea martorei A.M. şi a învinuitei.
Au fost văzute şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 539/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 543/2006. Penal → |
|---|
