ICCJ. Decizia nr. 6337/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6337/2006
Dosar nr. 321/57/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46 din 27 februarie 2006 a Tribunalului Sibiu inculpatul S.OG a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 109 C. pen.
În baza art. 110, art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani şi 8 luni ce constituie termen de încercare.
În baza art. 1101 raportat la art. 833 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii pe durata termenului de încercare:
- să se prezinte la datele fixate la S.R.S.I.S. a executării sancţiunilor de pe lângă Tribunalul Sibiu;
- să anunţe în prealabil orice schimbarea de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă;
- să desfăşoare o activitate remunerată sau să urmeze un curs de învăţământ ori calificare;
- să nu frecventeze locuri unde se consumă băuturi alcoolice;
- să nu intre în legătură cu minorul Z.I.
S-a încredinţat supravegherea respectării acestor obligaţii S.R.S.S. de pe lângă Tribunalul Sibiu.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării acestor dispoziţii.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului român suma de 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 16 septembrie 2004, inculpatul însoţit de minorul Z.I. de 13 ani, s-a apropriat de un grup de elevi şi a cerut să i se dea banii deţinuţi de fiecare.
Singurul care avea bani asupra sa a fost partea vătămată Z.S. căruia cei doi făptuitori i-au sustras suma de 370.000 lei, după ce inculpatul l-a lovit cu palma peste faţă.
Totodată inculpatul a mai sustras şi o plasă cu bunuri (băuturi răcoritoare) aparţinând victimei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces verbal de constatare a infracţiunii şi de efectuare a percheziţiei corporale, declaraţiile părţii vătămate, dovezi de restituire a bunurilor, declaraţiile martorilor şi ale inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, criticând-o sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei şi solicitând aplicarea unei pedepse privative de libertate.
Inculpatul nu şi-a motivat cererea de declarare a apelului, pe care, de altfel, la data de 30 mai 2006, l-a şi retras.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 31/ A din 30 mai 2006, a respins, ca nefondat, apel declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul S.OG
În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, solicitând admiterea, casarea hotărârilor pronunţate şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate.
S-a arătat că infracţiunea de tâlhărie săvârşită într-un loc public, de două persoane, împotriva unei victime în vârstă de 15 ani, prezintă un grad de pericol social ridicat care necesită o ripostă fermă.
Inculpatul este major în prezent şi a mai săvârşit o infracţiune de tâlhărie.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de judecată a aplicat inculpatului S.OG o pedeapsă temeinică, bine dozată şi în măsură să asigure protecţia socială a comunităţii, dar şi a celui condamnat să o ispăşească.
Este adevărat că fapta săvârşită de inculpat are o încărcătură de periculozitate socială sporită, împrejurare ce a fost reflectată în cuantumul pedepsei aplicate; dar nu este mai puţin adevărat că în condiţiile concrete, recurgerea la modalitatea de executare a pedepsei prin privare de libertate ar însemna o interpretare şi aplicare trunchiată, injustă a prevederilor art. 72 şi art. 52 C. pen., ignorându-se din această ecuaţie persoana inculpatului şi datele care caracterizează existenţa acestuia.
Stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată nu poate eluda analiza condiţiilor care l-au adus pe inculpat în situaţia de a săvârşi fapta penală şi a consecinţelor pe care executarea acesteia le va avea asupra condamnatului şi a comunităţii.
Din această perspectivă, este evident faptul că inculpatul S.OG, minor la data faptei (16 ani) este o persoană care, din motive ţinând de condiţiile materiale în care a trăit, de lipsa de educaţie şi supraveghere, de anturajul delictogen, a adoptat o conduită generală nepotrivită.
Perspectivele sale de reintegrare socială sunt medii şi condiţionate de atitudinea şi atenţia pe care familia şi societatea i-o vor acorda.
Or, în acest sens, aplicarea unei pedepse privative de libertate ar restrânge drastic posibilităţile de recuperare socială a inculpatului, singura opţiune rămânând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile stabilirii unor măsuri şi obligaţii stricte şi a căror nerespectare atrage consecinţe severe asupra condamnatului.
Pe de altă parte, protecţia socială a comunităţii este asigurată tocmai de această condiţionare a inculpatului de respectarea măsurilor dispuse şi de urmările ignorării lor.
Interesul imediat şi de perspectivă, în spiritul articolului 52 C. pen., este recuperarea şi reintegrarea socială a inculpatului minor şi nicidecum îndepărtarea şi izolarea sa din rândul comunităţii, în condiţiile în care acesta este infractor primar şi a săvârşit fapta în împrejurările arătate.
Aşa fiind, Curtea constată că nu se impune schimbarea modalităţii de executare a pedepsei aplicate inculpatului S.OG şi urmează să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 31/A din 30 mai 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru minori şi familie, privind pe inculpatul S.OG
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6261/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 6340/2006. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
