ICCJ. Decizia nr. 6754/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6754/2006
Dosar nr. 580/32/2006
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 127 din 21 iunie 2006 a Tribunalului Neamţ a fost condamnat inculpatul P.V.C., la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a computat din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive din 16 ianuarie 2006 la zi.
S-a confiscat de la inculpat un cuţit corp delict.
S-a luat act că partea vătămată P.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Conform art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la despăgubiri de 444,54 lei noi către partea civilă C.A.S. Neamţ şi 1738,74 lei noi către C.A.S. Iaşi.
Inculpatul a fost obligat şi la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că inculpatul este văr primar cu partea vătămată P.C.
În ziua de 14 ianuarie 2006, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată la el acasă. Ambii au luat alcool acasă, apoi în sat de unde s-au întors la domiciliul inculpatului.
La un moment dat inculpatul fără nici un motiv a luat un cuţit şi s-a repezit la partea vătămată pe care a înjunghiat-o în zona subclaviculară stângă.
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi, unde a primit îngrijiri medicale.
Raportul medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că victima a prezentat o plagă penetrantă toracică cu hemopneumotorax stâng, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile şi i-au pus în primejdie viaţa.
Inculpatul a avut o atitudine oscilantă în cursul procesului.
Iniţial a recunoscut fapta apoi a reţinut că victima s-a lovit singură.
Instanţa a reţinut din declaraţiile martorilor P.I. şi P.V. că atât victima cât şi inculpatul au relatat imediat după faptă că cel care a lovit victima cu cuţitul a fost inculpatul.
Instanţa de fond a motivat că infracţiunea comisă de inculpat este aceea de tentativă la omor calificat şi nu aceea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., cum a susţinut inculpatul, întrucât în raport de zona lezată, agentul vulnerant folosit şi intensitatea loviturii rezultă intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei.
Prin decizie penală nr. 270 din 19 septembrie 2006, Curtea de Apel Bacău a admis apelul inculpatului P.V.C. şi a desfiinţat sentinţa numai cu privire la pedeapsa principală pe care a redus-o la 3 ani închisoare.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Inculpatul a criticat Decizia pentru încadrarea juridică, solicitând schimbarea în infracţiunea prevăzută de art. 181C. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei până la un an închisoare, motive de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. pen.
Parchetul a criticat Decizia pentru pedeapsa pe care o consideră prea blândă şi pentru că n-a arătat expres ce perioadă se deduce din pedeapsă.
Niciunul din recursuri nu este fondat.
În mod temeinic instanţele au motivat că infracţiunea comisă de inculpat nu poate primi încadrarea juridică de la art. 181 C. pen., în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Într-adevăr ceea ce caracterizează intenţia făptuitorului în cazul infracţiunii de tentativă la omor este intenţia de a suprima viaţa victimei.
Această atitudine poate fi elucidată examinând împrejurările comiterii faptei între care zona corporală vizată de acţiunea violenţă a făptuitorului, intensitatea loviturii şi obiectul vulnerant.
În cauză inculpatul a lovit victima în zona inimii, vitală, cu un cuţit, apt de a suprima viaţa şi cu intensitate, fapt relevat de gravitatea leziunii.
Acest fapt relevă că inculpatul n-a urmărit doar să vătame integritatea corporală a victimei ci s-o ucidă.
Faptul că inculpatul a luat o rezoluţie spontană nu exclude intenţia de a ucide. Faptul că de obicei la băutură inculpatul agresează membrii familiei cum susţin martorii relevă că acesta este o fire violentă care nu exclude intenţia de a ucide.
Pe de altă parte schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., nici n-ar fi legală, întrucât urmarea, punerea în pericol a vieţii victimei, face parte din consecinţele prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen. şi nu cele ale art. 181 C. pen.
Prin urmare, încadrarea juridică dată faptei de instanţe este legală.
În ce priveşte pedeapsa, aceasta este situată aproape de limita minimă prevăzută de lege, având în vedere că tentativa la omor calificat se pedepseşte de la 7 ani şi 6 luni închisoare la 12 ani şi 6 luni închisoare, iar potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii de omor pedeapsa nu poate fi redusă prin efectul circumstanţelor atenuante la mai puţin de 1/3 din minimul prevăzut lege.
Or, acest minim ar fi în cazul de faţă 2 ani şi 6 luni, iar în apel inculpatul a primit o pedeapsă de 3 ani închisoare, aproape de limita minimă.
Aşa fiind, o reducere mai accentuată a pedepsei ar fi nelegală.
Pe de altă parte în raport de consecinţele concrete de pericol concret al inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare este în acord cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu este întemeiată nici critica parchetului cu privire la pedeapsa care ar fi prea blândă. Există garanţia că această pedeapsă este de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Nici critica cu privire la deducerea arestului preventiv din pedeapsă nu este întemeiată. De altfel, procurorul de şedinţă nicin-a mai susţinut acest motiv din redactarea scrisă a rechizitoriului.
Cât priveşte deducerea reţinerii inculpatului din 15 ianuarie 2006, aceasta va fi făcută de instanţa de recurs, acesta nefiind un motiv de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ambele recursuri. Va computa prevenţia din 15 ianuarie 2006 la zi şi-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi inculpatul P.V.C. împotriva deciziei penale nr. 270 din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 ianuarie 2006 la 17 noiembrie 2006.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6751/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 6778/2006. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
