ICCJ. Decizia nr. 6882/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6882/2006
Dosar nr. 15649/3/2006
Şedinţa publică din 24 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti prin sentinţa penală nr. 942/ F din 18 august 2006, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP) (starea de minoritate) a condamnat pe inculpatul T.M. la 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), cu aplicarea art. 74, art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul R.S. la 3 ani închisoare.
În baza art. 100 cu aplicarea art. 81 şi 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată pe un termen de încercare de 4 ani.
I s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a câte 5 RON, fiecare.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 RON, onorariul avocatului din oficiu, s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a se pronunţa astfel, pe baza probelor administrate (plângerea părţii vătămate, prin reprezentant legal, procesele verbale de depistare, de predare, de flagrant, declaraţiile părţii vătămate, planşe foto, declaraţii martor, declaraţii inculpat, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Cei doi inculpaţi se cunoşteau din cartier.
La data de 18 mai 2005, în jurul orei 13,00, fiind în apropierea Şcolii Iancului, de pe Bd. Pache Protopopescu, au văzut pe partea vătămată, un copil de 10 ani, cu un telefon în mână, inculpaţii au urmărit copilul până la adresa sa, M.B. şi au intrat în bloc după el.
Inculpatul T.M. l-a imobilizat pe partea vătămată minor, i-a pus mâna la gură, cerându-i să-i dea telefonul. În acest moment, profitând de suferinţa copilului şi pentru că era imobilizat de celălalt inculpat, inculpatul R.S. a luat telefonul din buzunarul părţii vătămate, după care au fugit. Au ajuns în Piaţa Obor, unde au vândut telefonul Zapp cu husă de piele pentru 10 RON.
Mama părţii vătămate, reprezentant legal al minorului B.T.D., nu s-a constituit parte civilă.
Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei penale, iar inculpatul T.M. este cercetat şi în alte dosare de acelaşi gen, fiind arestat în altă cauză.
La fel şi inculpatul R.S. este cercetat în alte dosare.
În faza de cercetare judecătorească inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptei, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, menţinându-şi toate declaraţiile date la cercetare.
S-au depus la dosar acte în circumstanţiere pentru inculpaţi şis-au audiat martori în circumstanţiere.
Analizând întreg materialul probator, instanţa a reţinut că este dovedită săvârşirea infracţiunii, atât din depoziţiile martorilor, părţii vătămate şi inculpaţilor, care au recunoscut săvârşirea faptei.
Inculpaţii, deliberat, au încercat să-şi facă rost de bani, prin procurarea unui telefon pentru a-l vinde.
Acest sistem se pare că era pus la cale de mai multă vreme, ambii inculpaţii săvârşind şi fiind cercetaţi în mai multe dosare de acelaşi gen.
Modul de operare era smulgerea telefonului de la copii de şcoală, apoi vinderea lor imediată.
În acelaşi mod au operat şi la data de 18 mai 2005, urmărind pe minorul B.T.D. până în holul blocului, inculpatul T.M. l-a imobilizat şi i-a pus mâna la gură să nu ţipe, iar inculpatul R.S. i-a luat telefonul din buzunar, profitând de starea de neputinţă şi de teamă.
Deposedarea şi însuşirea prin violenţă maximă, generată şi de vârsta victimei un copil de 10 ani pe care sigur l-au traumatizat psihic, fapta săvârşită cu intenţie directă, determinată şi de caracterul deliberat al faptei cât şi de împărţirea sarcinilor.
Instanţa a aplicat câte o pedeapsă pentru fiecare inculpat ţinând cont de dispoziţiile art. 52 C. pen. şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere situaţia diferenţiată dintre inculpaţi.
Inculpatul T.M. este cercetat în mai multe dosare, fiind arestat în altă cauză, iar acesta şi-a asumat şi rolul violenţelor asupra părţii vătămate minore.
A intrat după partea vătămată, l-a imobilizat, i-a pus mâna la gură, l-a ameninţat, ceea ce demonstrează un caracter violent mai mare şi un pericol concret mai mare.
Văzând şi familia din care provine, faptul că şi-a abandonat şcoala şi în plus a atras şi pe celălalt inculpat, R.S., după el, instanţa a aplicat o pedeapsă privativă de libertate, peste minimul special al pedepsei.
Pentru inculpatul R.S., instanţa a avut în vedere că nu este arestat, deşi a mai participat la asemenea fapte, că are o mamă bolnavă şi singură care s-a ocupat de el, dar anturajul a determinat intrarea pe această pantă.
Împotriva acestei sentinţei, a declarat apel inculpatul T.M., criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, considerând că aceasta este prea mare faţă de împrejurarea că la data comiterii faptei era minor, a avut o atitudine sinceră, a colaborat cu organele de anchetă, astfel că ar fi putut beneficia de prevederile art. 74 şi 76 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 722/ A din 16 octombrie 2006, a admis apelul declarat de inculpatul T.M. împotriva sentinţei penale nr. 942 din 18 august 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 15649/3/2006.
A desfiinţat în parte, sentinţa penală sus-menţionată şi rejudecând:
A redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Nemulţumit şi de această decizie, în termenul legal, inculpatul T.M. a declarat recursul de faţă, solicitând a i se mai reduce pedeapsa şi a se dispune, fie, suspendarea condiţionată a executării acesteia, fie suspendarea sub supraveghere.
Recursul este nefondat.
Verificându-se actele dosarului şi hotărârea atacată, în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, se constată că situaţia de fapt corespunde activităţii infracţionale efectiv dusă de inculpatul recurent, iar încadrarea juridică este cea legală.
Pedeapsa deja redusă, de la 5 ani la 3 ani şi 6 luni închisoare, de către instanţa de apel cu reţinerea stării de minoritate, se constată a fi judicios făcută şi într-o limită corespunzătoare.
Se reţine aceasta, faţă de împrejurările concrete în care inculpatul recurent a comis tâlhăria şi în special de modul în care a imobilizat victima şi anume pe minorul de 10 ani B.T.D., pe care l-a urmărit până în holul blocului în care locuia, i-a acoperit căile respiratorii de aşa natură, încât a avut un şoc psihic, numai cu scopul (realizat) de a-i fura telefonul mobil.
Dar, pe lângă aceste date, ce privesc împrejurările concrete de comiterea faptei, a gravităţii acesteia se mai reţin şi elementele de caracterizare ale persoanei recurentului şi care deşi minor a mai comis fapte, de acelaşi gen şi pentru care, nu numai că este cercetat, dar a ajuns să fie şi arestat preventiv, motiv pentru care se prezintă în această stare, în dosarul de faţă.
Acestea sunt deosebirile între el şi celălalt inculpat din acest dosar.
În consecinţă, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, nejustificându-se în nici un mod, faţă de cele examinate, o nouă reducere de pedeapsă şi nici schimbarea modalităţii de executare a sancţiunii stabilite, prin înlăturarea privării de libertate.
Dacă s-ar proceda după cum pretinde inculpatul recurent, nu numai că ar fi nesocotite prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar nu s-ar asigura nici respectarea dispoziţiei art. 52 C. pen., în sensul, realizării securităţii sociale şi prevenţiei generale şi nici reeducarea făptuitorului prin pedeapsa aplicată.
Pentru aceste considerente, hotărârea atacată va fi menţinută, ca temeinică şi legală iar recursul respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va constata că inculpatul recurent este arestat în altă cauză şi a devenit major din 18 iunie 2005.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M. împotriva deciziei penale nr. 722/ A din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6880/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 6891/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
