ICCJ. Decizia nr. 6930/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6930/2006
Dosar nr. 12949/1/2006
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2006
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 25/ P din 4 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara G.E. împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale dată la 2 februarie 2005 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr. 216/P/2004.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
A fost obligată petiţionara la plata sumei de 500.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut că, deşi petiţionara a sesizat parchetul cu plângere împotriva unor judecători şi avocaţi implicaţi profesional în dosarul civil nr. 1951/1999 al Judecătoriei Beiuş, cărora le-a imputat o serie de abuzuri şi fapte de corupţie, cu toate acestea din probele administrate nu a rezultat nici un element de natură a fi socotit drept un abuz ori fapte de corupţie din partea judecătorilor şi avocaţilor reclamaţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionara G.E., care i-a fost respins ca tardiv introdus, prin Decizia penală nr. 4147 din 6 iulie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 3251/2005.
La data de 7 septembrie 2006 petiţionara G.E. a declarat un nou recurs împotriva sentinţei penale nr. 25/ P din 4 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală, fără a-l motiva în scris.
Recursul declarat de petiţionară este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituţia României, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Aşadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătoreşti este statuată prin însăşi legea fundamentală.
Din economia textului menţionat rezultă însă că hotărârile judecătoreşti, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., hotărârile pronunţate în cazul plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se atacă, în baza alineatului 10 din acest text de lege, o singură dată cu recurs.
Totodată art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În cauză Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu un nou recurs declarat de petiţionara G.E. împotriva sentinţei penale nr. 25/ P din 4 mai 2005 a Curţii de Apel Oradea, deşi cauza a fost soluţionată definitiv, cu autoritate de lucru judecat, prin Decizia penală nr. 4147 din 6 iulie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 3251/2005 (ataşat prezentei cauze).
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. 1 pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 3851 C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara G.E.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara G.E., prin mandatar G.V., împotriva sentinţei penale nr. 25/ P din 4 mai 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 60 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6922/2006. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 7005/2006. Penal. Extrădare activă (Legea... → |
|---|
