ICCJ. Decizia nr. 6922/2006. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.6922/2006
Dosar nr. 28257/3/2006
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 968 din 24 august 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 28257/3/2006, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de contestatorul M.N.V. şi s-a dispus obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, pe calea contestaţiei la executare nu se poate face o reindividualizare a pedepsei aplicate, aceasta fiind o problemă avută în vedere de instanţe la judecarea cauzei în fond şi în căile de atac.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, contestatorul care a invocat şi pe această cale motivul redozării pedepsei aplicate, pe care a considerat-o ca fiind prea aspră.
Prin Decizia penală nr. 662/ A din 18 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul M.N.V.
A fost obligat apelantul-contestator la plata sumei de 800.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu s-a dispus a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul-contestator M.N.V. care a reiterat motivul invocat în cererea iniţială, vizând redozarea sancţiunii aplicate, în sensul reducerii acesteia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
La data de 21 august 2006 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat M.N.V. deţinut în Penitenciarul Jilava, cu privire la punerea în executare a pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 242/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza căreia a fost emis M.E.P.I. nr. 283/2006.
În motivarea contestaţiei la executare, contestatorul condamnat a arătat că, pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea mare în raport de infracţiunea săvârşită, respectiv infracţiunea de tâlhărie, de împrejurările concrete ale comiterii faptei, care nu au fost analizate în mod corect, de circumstanţele sale personale, relevate de împrejurarea că este neşcolarizat şi de atitudinea sa procesuală deosebit de sinceră.
În vederea soluţionării contestaţiei la executare, au fost depuse la dosar copie de pe sentinţa penală nr. 242/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi un referat întocmit de Biroul Executări Penale cu privire la situaţia executării pedepsei aplicate contestatorului condamnat prin această hotărâre.
Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor procesual-penale, contestaţia la executare este un procedeu jurisdicţional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.
Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestaţia la executare.
Potrivit dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., contestaţia contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare, într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor penale definitive.
Din examinarea conţinutului cererii formulate de condamnat, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Nici în apel contestatorul nu a invocat incidenţa vreunuia din cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Vinovăţia ori nevinovăţia făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancţiunii aplicate la judecata în fond a unei cauze, înlăturarea unui spor de pedeapsă ori a stării de recidivă nu pot forma obiectul contestaţiei la executare, deoarece nu sunt expres prevăzute în dispoziţiile art. 461 C. proc. pen. şi pentru că s-ar creea astfel un paralelism între căile ordinare de atac şi aspecte vizând executarea hotărârilor penale.
Pe calea contestaţiei la executare se pot invoca doar nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare sau orice alte incidente ivite în cursul executării, prin urmare numai aspecte ce privesc executarea propriu-zisă a dispoziţiilordintr-o hotărâre penală definitivă. Pe această cale nu pot fi invocate împrejurări ce ţin de judecarea fondului cauzei, în privinţa cărora hotărârea definitivă supusă executării are autoritate de lucru judecat.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul M.N.V. împotriva deciziei penale nr. 662/ A din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat M.N.V. împotriva deciziei penale nr. 662/ A din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul contestator condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6904/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 6930/2006. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
