ICCJ. Decizia nr. 6818/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 6818/2006

Dosar nr. 12341/54/2006

Şedinţa publică din 21 noiembrie 2006

Asupra recursului de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 144 din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluţiei date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistraţii judecători din cadrul Tribunalului Dolj, intimaţii C.C., M.A.C. şi E.V., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, la 22 iunie 2006, persoana vătămată, respectiv recurentul T.I. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, solicitând trimiterea în judecată a intimaţilor, judecători în cadrul Tribunalului Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

S-a susţinut în plângerea formulată că cei trei magistraţi l-au nedreptăţit pe recurent prin modul de soluţionare a dosarului civil nr. 1440/2006 având ca obiect contestaţia în anulare formulată de recurent împotriva deciziei nr. 2546/2000 şi a deciziei nr. 1387/2001 ale Tribunalului Dolj.

Aceste afirmaţii au fost făcute fără a se prezenta indicii sau probe care să le susţină, motiv pentru care, la data de 29 iunie 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva magistraţilor judecători în cadrul Tribunalului Dolj.

Plângerea împotriva rezoluţiei pronunţată la 29 iunie 2006 a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Împotriva hotărârii a declarat recurs petiţionarul, solicitând casarea hotărârii şi desfiinţarea rezoluţiei atacate, urmărind însă să obţină anularea deciziei civile 1387 din 30 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Dolj şi menţinerea deciziei civile nr. 936 pronunţată de aceeaşi instanţă, cu obligarea pârâtei din cauzele respective, adică R.A.T. Craiova la 100.000.000 lei ROL despăgubiri.

Examinând hotărârea în raport de motivele invocate de recurent, ca şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin rezoluţia nr. 261/P/2006 din 29 iunie 2006, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători C.C., M.A.C. şi E.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în soluţionarea plângerii penale formulată de petentul T.I.

Rezoluţia a fost confirmată de procurorul ierarhic superior şi apoi de prima instanţă, prin sentinţa recurată, apreciindu-se că nu există nici un indiciu că magistraţii intimaţi şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiunile de serviciu cu ocazia soluţionării cauzelor civile în care petentul era implicat.

În faţa instanţei de recurs, petentul prezent a stăruit în recursul formulat, dar a solicitat anularea deciziei civile care îl nemulţumea, respectiv a deciziei civile nr. 1387 din 30 martie 2001 pronunţată de Tribunalul Dolj şi menţinerea deciziei civile nr. 936 din 21 februarie 2001 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Din această conduită procesuală reiese că petentul recurent a urmărit ca prin mijloace procedurale penale, să obţină reformarea unor hotărâri irevocabile în materie civilă.

Neaducând nici o critică hotărârii primei instanţe şi rezoluţiei procurorului care exonera de răspundere penală magistraţii intimaţi, petentul consimte la aceste acte procesuale în mod tacit.

Verificând din oficiu hotărârea sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că la pronunţarea sentinţei, prima instanţă a răspuns cerinţelor de legalitate şi temeinicie, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 144 din 16 octombrie 2006 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6818/2006. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs