ICCJ. Decizia nr. 714/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 714/2006
Dosar nr. 23334/1/2005
(nr. vechi 7292/2005)
Şedinţa publică din 3 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj prin sentinţa penală nr. 532 din 22 septembrie 2005, a condamnat pe inculpatul D.L., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu 1 iunie 2005 şi până la zi.
Prin aceeaşi sentinţă penală a mai fost condamnat şi inculpatul L.I.D., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu 1 iunie 2005 până la zi.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părţii vătămate O.I.
S-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a câte 925.000 lei.
S-a stabilit suma de 200 RON în favoarea B.C.A.J. Cluj ce s-a dispus a fi avansată în fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În data de 31 mai 2005, inculpaţii au văzut-o pe partea vătămată în timp ce consuma băuturi alcoolice la barul Ţ. din municipiul Turda, constatând totodată că se află în stare de ebrietate. Acest fapt le-a întărit convingerea că partea vătămată este o victimă uşoară, astfel că, împreună, l-au urmărit în scopul de a-l deposeda de bunurile avute asupra lui.
În momentul când victima a ajuns pe str. Axente Sever, potrivit înţelegerii avute, inculpatul L.I.D. l-a acostat pe partea vătămată prinzându-l de gât şi întrebându-l dacă nu doreşte să-i facă rost de o femeie. În acelaşi timp, inculpatul a efectuat manevre de desprindere a lănţişorului pe care victima îl purta la gât.
Părţii vătămate i s-a părut suspectă comportarea inculpatului L.I.D., creându-i o puternică stare de temere, astfel că, a luat-o la fugă. Victima a sesizat că lănţişorul îi este rupt şi agăţat de haine, astfel că partea vătămată l-a luat şi l-a pus în borseta avută asupra sa în care mai avea un telefon mobil, ochelari de soare şi un calculator de buzunar.
Inculpaţii însă, au pornit în urmărirea victimei pe nişte străzi lăturalnice şi în momentul în care aceasta a ajuns pe str. Frăgărişte (unde de altfel locuieşte), la sugestia inculpatului D.L., inculpatul L.I.D. s-a apropiat din nou de victimă, cerându-i o ţigară. Concomitent, inculpatul D.L. s-a apropiat de partea vătămată şi a încercat să-i smulgă borseta de pe umăr. Victima s-a opus, între cei doi derulându-se acţiuni de împingeri şi trageri reciproce în urma cărora s-a rupt cureaua de la borsetă, bunul căzând pe caldarâm. La fel s-a întâmplat şi cu victima care a căzut pe stradă. Borseta a fost luată de către inculpatul D.L., după care ambii inculpaţi au plecat în fugă.
Când au constatat că nu mai sunt urmăriţi de partea vătămată, inculpaţii au verificat conţinutul borsetei, reţinând lănţişorul din aur şi telefonul mobil, iar restul bunurilor le-a abandonat.
Telefonul mobil a fost vândut de către inculpatul L.I.D. martorei L.I. cu suma de 650 – 700.000 lei. Potrivit declaraţiei acestei martore, inculpatul i-a spus că telefonul îl are cadou de la mama sa, însă intenţionează să îşi cumpere altceva cu banii obţinuţi în urma vânzării telefonului.
Ulterior, telefonul a fost ridicat de la soţul martorei L.I. şi restituit părţii vătămate, martora neconstituindu-se parte civilă în cauză.
În ce priveşte lănţişorul de aur, bunul a fost vândut de către inculpatul D.L. prin intermediul martorului P.I.L., martorei M.M., pentru suma de 1.300.000 lei. Martorul P.I. a arătat că inculpatul D.L. i-a spus în alte împrejurări că are o soră care lucrează în Spania şi, cum i-a oferit spre vânzare în altă ocazie un telefon mobil cu privire la care a susţinut că îl are de la sora sa, şi-a închipuit că şi lănţişorul provine din aceeaşi sursă.
În momentul în care martora M.M. a aflat că lănţişorul din aur provine din furt i-a cerut martorului P.I. banii înapoi, acesta amanetând bunul, iar suma de 1.200.000 lei obţinută i-a predat-o martorei.
Partea vătămată a arătat că valoarea telefonului şi a lănţişorului de aur s-a ridicat la suma de 1.700.000 lei, apreciind că celelalte lucruri nu prezentau valoare.
În drept, fapta inculpatului major D.L., care la 31 mai 2005 pe timp de zi şi în loc public, împreună cu inculpatul minor L.I.D., a exercitat acte de violenţă faţă de partea vătămată O.I., după care a sustras de la acesta în scopul însuşirii pe nedrept, bunuri în valoare de 1.700.000 lei constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Fapta inculpatului minor L.I.D. care la 31 mai 2005 pe timp de zi şi în loc public împreună cu coinculpatul major, a exercitat acte de violenţă faţă de partea vătămată O.I., după care a sustras de la acesta în scopul însuşirii pe nedrept, bunuri în valoare de 1.700.000 lei constituie infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
Împotriva soluţiei instanţei de fond, au declarat apel ambii inculpaţi, solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând pe fond cauza, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat pentru inculpatul D.L. din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 75 lit. c) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi a nu se reţine agravanta de la art. 75 lit. c) C. pen., întrucât nu a cunoscut vârsta celuilalt coinculpat şi nici împrejurarea că este minor, cu consecinţa reducerii considerabile a sancţiunii ce urmează a i se aplica.
Prin apelul său, inculpatul L.I.D., a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., şi a se dispune totodată suspendarea condiţionată a executării pedepsei întrucât este un element tânăr şi nu posedă antecedente penale.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 237/A/2005, pronunţată în dosarul nr. 17745/2005, a respins, ca nefondate, ambele apeluri reţinând că încadrarea juridică a faptei este corectă, inculpaţii au folosit violenţa în deposedarea de bunuri a părţii vătămate, iar pedepsele sunt corect individualizate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.L., care a reiterat criticile formulate în apel şi a solicitat în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând critica formulată de recurent în principal, vizând greşita încadrare juridică a faptei, critică ce se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., apreciază că aceasta nu este fondată.
Apărarea inculpatului că nu a exercitat acte de violenţă asupra victimei a fost invocată şi la instanţele de fond şi apel şi în mod corect s-a apreciat că nu poate fi primită.
Probele au demonstrat, fără dubiu, că inculpaţii au procedat la deposedarea victimei prin comiterea de acte violente asupra acesteia, acte constând în smulgerea borsetei, continuând cu actele de opunere ale victimei, care au condus în final la acţiuni de împingeri şi trageri reciproce în urma cărora s-a rupt cureaua de la borsetă, iar victima a căzut.
Toate aceste acţiuni realizează conţinutul noţiunii de „violenţă" cerut de textul art. 211 C. pen., iar pentru îndeplinirea cerinţei laturii obiective a infracţiunii complexe descrise în textul menţionat violenţele nu trebuie să îmbrace în mod necesar una din formele prevăzute de art. 180 şi urm. C. pen.
Pe de altă parte, chiar dacă cei doi inculpaţi au realizat acţiuni diferite (unul a exercitat actele de violenţă, iar celălalt deposedarea), fiecare răspunde pentru infracţiunea de tâlhărie din moment ce au desfăşurat acţiunile coordonat şi concordant.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat în subsidiar, referitor la individualizarea pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), Înalta Curte apreciază că nici acesta nu este fondat.
Inculpatul D.L. are de executat o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare, ceea ce reprezintă o orientare către minimul special, iar o reducere a acesteia nu se justifică având în vedere că acesta este recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a săvârşit fapta în condiţiile circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Conform art. 38516 C. proc. pen., raportat la art. 381 C. proc. pen., şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive, de la 1 iunie 2005 la zi.
În baza art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului, din care onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L. împotriva deciziei penale nr. 237 din 8 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 1 iunie 2005, la 3 februarie 2006.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 711/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Penal → |
|---|
