ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 717/2006

Dosar nr. 64/1/2006

Şedinţa publică din 3 februarie 2006

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 394 din 12 octombrie 2005 a Tribunalului Hunedoara a condamnat pe inculpatul C.P., la 2 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74, art. 76 lit. c) şi alin. (3) C. pen.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul să urmeze un tratament medical până la însănătoşire.

În baza art. 118 C. pen., s-a dispus confiscarea unui cuţit corp delict, înregistrat la poziţia nr. 62/2004 în Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Hunedoara.

În baza art. 14 lit. b), art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., obligă inculpatul să plătească părţii vătămate B.G. 2.000 lei RON cu titlu de daune morale şi 2.000 lei RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 106 din OUG nr. 150/2002, modificată prin OUG nr. 107/2005, a fost obligat inculpatul să plătească 1149,8 RON către partea civilă C.A.S. a Judeţului Hunedoara, cu titlu de cheltuieli de spitalizare.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile B.G. cheltuielile judiciare în sumă de 551,1 lei RON.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 659,50 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Partea vătămată B.G. a fost căsătorită cu fiica inculpatului C.P.

La data de 4 ianuarie 2004 între inculpat şi partea vătămată a izbucnit un conflict verbal, fiica inculpatului cât şi martorii asistenţi încercând să-l aplaneze. Partea vătămată în momentul când a încercat să-l lovească pe inculpat s-a dezechilibrat căzând la pământ, dar în momentul când încerca să se ridice inculpatul a lovit-o cu un cuţit de 2 ori în zona spatelui, cauzându-i leziuni ce i-au pus viaţa în pericol ce au necesitat 22-25 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul şi partea civilă au declarat apel.

Prin apelul său inculpatul a solicitat achitarea, considerând că a săvârşit fapta în stare de legitimă apărare, iar în subsidiar reducerea pedepsei, prin reţinerea circumstanţelor atenuante.

Partea civilă a solicitat redozarea atât a pedepsei aplicată inculpatului cât şi a cuantumului despăgubirilor civile acordate.

Prin Decizia penală nr. 354/ A din 8 decembrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de inculpat, reducând pedeapsa de la 2 ani la un an şi 7 luni închisoare. S-a înlăturat obligarea inculpatului la plata sumei de 200 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă B.G. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Apelul părţii civile a fost respins, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri partea civilă B.G. a declarat recurs reiterând motivele formulate în apel.

Recursul declarat este nefondat.

Prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 73, art. 74 şi art. 76 C. pen., motivată de atitudinea sinceră a inculpatului, recunoscând şi regretând fapta comisă, starea de tulburare generată de agresiunea verbală şi fizică exercitată de către partea vătămată, labilitatea psihică şi nu în ultimul rând starea de sănătate, reducând pedeapsa prevăzută de textul de lege aplicat, sub minimul special.

Instanţa de apel la rândul ei a redus pedeapsa la limita prevăzută de art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., făcând o interpretare corectă a criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Despăgubirile civile au fost corect stabilite neimpunându-se modificarea lor şi acordarea de daune morale.

În consecinţă, recursul părţii civile urmează a fi respins în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă B.G. împotriva deciziei penale nr. 354/ A din 8 decembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe intimatul inculpat C.P.

Obligă recurentă la plata sumei de 140 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Penal