ICCJ. Decizia nr. 7229/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.7229/2006
Dosar nr. 38869/3/2006
Şedinţa publică din 12 decembrie 2006
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 623 din 14 noiembrie 2006, pronunţată în dosar nr. 38860/3/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii E., A.D., T.M. şi P.R. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 10 noiembrie2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a acestora pe o durată de 30 zile pentru fiecare inculpat.
Recurenţii inculpaţi au fost obligaţi să plătească câte 40 RON, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere:
Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., este sancţionată cu nulitatea absolută doar neasistarea inculpatului de către avocat, nu şi neasistarea acestuia de către apărătorul ales, iar din încheiere nu rezultă că inculpaţii au solicitat asistarea de către apărătorii aleşi, iar pe de altă parte legea nu reglementează o obligaţie a instanţei de a anunţa pe apărătorii aleşi pe care inculpaţii îi au la urmărire penală, decât la luarea măsurii.
De asemenea, împrejurarea că inculpaţii D.I., D.I., B.E.G., E.M. şi A.D. au fost asistaţi de acelaşi apărător desemnat din oficiu, poate atrage cel mult nulitatea relativă a încheierii de şedinţă, însă încălcarea nu a fost invocată conform prevederilor art. 197 alin. (4) C. proc. pen.
Mai mult, invocarea unei asemenea nulităţi de către inculpatul P.R. este inadmisibilă, nejustificând un interes şi o vătămare în a formula o asemenea cerere.
Este inadmisibilă excepţia referitoare la neconstituţionalitatea prevăzută de art. 159 alin. (3) C. proc. pen., în raport de prevederile art. 29 din Legea nr. 49/1992, întrucât nu are legătură cu fondul cauzei.
Criticile aduse pe fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate, întrucât se menţin temeiurile iniţiale care au determinat luarea măsurii preventive, iar actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate în cauză, reclamă aflarea inculpaţilor în stare de arest, probele aducând date cu privire la pretinsul grup infracţional.
Totodată, împrejurarea că de la data săvârşirii faptelor a trecut mult timp nu duce automat la concluzia că inculpaţii nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul E.M.
Prin motivele de recurs, formulate în scris, inculpatul a criticat hotărârea Curţii de Apel pentru nelegalitate arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 159 alin. (2) C. proc. pen., invocate.
Examinând hotărârea recurată sub aspectele invocate de inculpat cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpat de inculpatul E.M. este fondat.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului se reţine că inculpaţii E.M. şi A.D., la termenul la care s-a soluţionat recursul declarat împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 10 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive, au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) C. proc. pen., apreciind că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, întrucât nu garantează dreptul la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţia României.
Potrivit art. 311 C. proc. pen., hotărârile sunt împărţite în sentinţe, decizii şi încheieri, iar potrivit art. 354 C. proc. pen., hotărârea prin care instanţa soluţionează fondul cauzei trebuie să conţină o parte introductivă, o expunere şi dispozitivul.
În art. 309 C. proc. pen., se prevede că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conţinutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii
Revenind la cauză se constată că instanţa a fost investiră, practic, cu două cereri distincte, respectiv o cerere de recurs formulată împotriva unei încheieri prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaţilor şi o cerere prin care inculpaţii E.M. şi A.D. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 159 alin. (3) C. proc. pen.
Curtea de Apel s-a pronunţat, în fapt, doar asupra recursurilor formulate de inculpaţi, omiţând să se pronunţe şi în dispozitiv şi cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, încălcând în acest mod şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Astfel, deşi hotărârea pronunţată de instanţa de recurs este încheiere, aceasta trebuie să conţină, ca orice hotărâre, o parte introductivă, o expunere şi un dispozitiv.
Ori, în speţă, deşi în expunerea hotărârii se arată lapidar, că „este inadmisibilă excepţia referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 159 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, întrucât nu au legătură cu fondul cauzei", totuşi în dispozitiv nu se mai face nici o menţiune cu privire la această excepţie (menţiune care nu există nici în minuta hotărârii).
În condiţiile în care, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, încheiere care poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară în termen de 48 de ore de la pronunţare.
În raport de prevederile legale anterior citate, Înalta Curte constată că, în cauză, Curtea de Apel nu s-a pronunţat asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de cei doi inculpaţi. Menţiunea lapidară a instanţei din considerentele hotărârii că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă nu poate echivala cu o soluţionare, motivată (după cum prevede, imperativ, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992) a cererii cu care a fost investită, mai ales că în dispozitiv instanţa omite să se pronunţe cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.,va admite recursul formulat de inculpatul E.M., recurs ale cărei efecte vor fi extinse, în temeiul art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., şi cu privire la inculpatul A.D., inculpat care a invocat şi el excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Va casa, în parte încheierea atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea soluţionării cererii privind excepţia de neconstituţionalitate invocată de cei doi inculpaţi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul E.M. împotriva încheierii nr. 623 din 14 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 38860/3/2006 (3321/2006) şi extinde efectele acesteia şi cu privire la inculpatul A.D.
Casează, în parte, încheierea atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7209/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 7349/2006. Penal. Propunere de arestare... → |
|---|
