ICCJ. Decizia nr. 7233/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 7233/2006
Dosar nr. 2842/40/2006
Şedinţa publică din 12 decembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 237 din 21 decembrie 2006 a Tribunalului Botoşani, inculpatul I.M. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. d C. pen., la pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) - c) C. pen., şi s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din 26 martie 2006.
S-a reţinut, în fapt, că în ziua de 25 martie 2006, inculpatul şi partea vătămată I.E., care sunt consăteni, s-au întâlnit la un bar din localitate, au consumat băuturi alcoolice, ocazie cu care inculpatul a sesizat că partea vătămată avea o sumă mai mare de bani asupra sa.
Inculpatul s-a hotărât să deposedeze de bani pe partea vătămată, astfel că după ce au plecat din bar inculpatul a urmărit pe partea vătămată, a lovit-o pe la spate şi după ce aceasta a căzut la pământ, inculpatul în timp ce o ţinea de cap i-a sustras din buzunare suma de 99 lei, actul de identitate, un certificat de handicap şi o altă sumă de 20 lei.
Împotriva sentinţei penale a formulat apel inculpatul, solicitând reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul, constatând că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, făcând o încadrare juridică corespunzătoare a faptei.
Cât priveşte pedeapsa aplicată s-a constatat că în cauză au fost avute în vedere dispoziţiile art. 52 şi 72 C. pen., reţinându-se în mod întemeiat circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând critica invocată în apel referitoare la greşita individualizare a pedepsei, pe care o consideră exagerată în raport cu circumstanţele sale personale.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţele au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acordând eficienţa cuvenită atât pericolului social concret al faptei săvârşite, împrejurărilor în care s-a consumat infracţiunea dar şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului, reţinând în favoarea acestuia circumstanţe atenuante care au permis reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de textul de lege incriminator.
Aplicând şi respectiv menţinând o pedeapsă de un an şi 4 luni închisoare instanţele au dat dovadă de clemenţă, coborând pedeapsa cu mult sub limita minimă, astfel că o nouă redozare nu se mai impune, iar aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., nu se justifică faţă de circumstanţele personale ale inculpatului, instanţele apreciind corect că scopul educativ şi preventiv al pedepsei astfel cum a fost stabilit de legiuitor în art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a acestuia.
Aşa fiind, Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat astfel că îl va respinge, ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul reţinerii şi văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 283 din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii din 26 martie 2006.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 7221/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 3350/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
---|