ICCJ. Decizia nr. 3350/2006. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3350/2006
Dosar nr. 38267/2/2005
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 168 din 22 noiembrie 2005, Tribunalul Teleorman, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
În baza art. 174 – art. 175 C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul C.T. la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.
A admis acţiunea civilă şi a obligat inculpatul la plata către partea civilă C.A.S. Teleorman a sumei de 12.351.319 lei, reprezentând despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat cuţitul cu mâner din plastic de culoare neagră.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că fapta inculpatului care la data de 20 noiembrie 2004 a exercitat violenţe cu un cuţit asupra fiului său, aplicându-i două lovituri de cuţit în zona abdomenului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 19 din 16 ianuarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.T.
Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul a declarat recurs reiterând motivele formulate în faţa instanţei de apel.
Astfel, în susţinerea recursului, apărătorul recurentului inculpat având cuvântul a solicitat desfiinţarea ambelor hotărâri şi pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., dat fiind că este posibil ca decesul părţii vătămate să fi intervenit ca urmare a autoagresiunii. Pe de altă parte a susţinut că nu poate fi reţinută legătura de cauzalitate între fapta inculpatului şi decesul victimei, având în vedere că partea vătămată avea un comportament dezordonat şi nu s-a prezentat la medic pentru tratament şi control după efectuarea operaţiei astfel că decesul acesteia s-a datorat stării toxico-septice survenită în evoluţia plăgii înjunghiate abdominale.
Totodată, acelaşi apărător a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 180 alin. (2)1 C. pen. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare noii încadrări juridice.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, fapta inculpatului, care la data de 20 decembrie 2004 a exercitat violenţe cu un cuţit asupra fiului său, aplicându-i două lovituri de cuţit în zona abdomenului, cauzându-i evisceraţie şi interesarea anselor intestinale şi având în vedere că la 29 mai 2005 a intervenit decesul victimei, între plaga înjunghiată şi decesul victimei existând legătură de cauzalitate indirectă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat şi nu ale vreunei alte infracţiuni (spre exemplu lovire sau alte violenţe), întrucât la data comiterii faptei (20 decembrie 2004) inculpatul a lovit victima într-o zonă vitală şi cu un obiect apt, prin natura lui, să producă un rezultat letal, leziunile punând în primejdie viaţa victimei.
Nu poate fi reţinută apărarea inculpatului în sensul că victima s-a autoagresat date fiind concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 180/ B din 04 februarie 2005, declaraţiile părţii vătămate în sensul că a fost lovit cu cuţitul de tatăl său, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
În aceste condiţii, nu poate fi primită apărarea în sensul că, inculpatul nu a urmărit sau nu a acceptat rezultatul letal al acţiunii sale violente, ci dimpotrivă este neîndoielnică intenţia sa, chiar şi indirectă, de a ucide.
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că, modul în care inculpatul a înţeles să-şi rezolve pretinsele diferende cu fiul său, susţine în totalitate cuantumul pedepsei ce i s-a aplicat, deoarece comportamentul acestuia a fost străin condiţiei umane.
Raportat la situaţia de fapt, la poziţia inculpatului care a dat dovadă de nesinceritate afirmând că fiul său şi-a produs singur leziunile (afirmaţie contrazisă de actele medico-legale efectuate în cauză), aplicarea unei sancţiuni la minimul special prevăzut de textul incriminator este maximum de clemenţă ce-i poate fi acordată acestuia, pentru a nu fi viciat scopul pedepsei, aşa cum este el definit de art. 52 C. pen.
În aceste condiţii, nu se poate avea în vedere, neexistând corespondent în probele dosarului, reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanţele de fond şi de apel.
Pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar crea un sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Având în vedere că inculpatul a comis o faptă de o gravitate deosebită, Înalta Curte constată că prima instanţă a dat dovadă de maximum de clemenţă stabilind inculpatului o pedeapsă de 9 ani închisoare.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 19 din 16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 19 din 16 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7233/2006. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3595/2006. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
