ICCJ. Decizia nr. 909/2006. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 909/2006
Dosar nr. 2152/1/2006
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005), Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins cererile de revocare şi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara formulate de apărătorii inculpatului O.H.K.
A admis cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de apărătorul inculpatului I.G.
În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului I.G. şi a dispus punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs Parchetul e pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. şi inculpatul O.H.K.
Parchetul a considerat greşită măsura revocării arestării preventive a inculpatului I.G., solicitând respingerea cererii de revocare. A apreciat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., instanţa dând o greşită interpretare acestui text.
Parchetul a evidenţiat că faţă de natura infracţiunilor, valorile sociale lezate şi de caracterul organizat şi elaborat al ilicitului penal, de consecinţele produse, lăsarea în libertate a inculpatului I.G. ar prezenta pericol social pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât însăşi instanţa de fond nu a negat existenţa indiciilor temeinice cu privire la săvârşirea faptelor de către inculpat.
Recurentul inculpat O.H.K. a solicitat casarea încheierii şi admiterea cererii sale de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă a obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea. A invocat starea precară a sănătăţii sale (bolnav de cancer la colon, operat, obligat la tratament post operator), lipsa de pericol social a persoanei sale grav bolnave, natura infracţiunilor pentru care este trimis în judecată, precum şi considerente de ordin umanitar.
Înalta Curte constată, că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este fondat, iar recursul declarat de inculpatul O.H.K. este neîntemeiat, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.
Prin încheierea atacată, instanţa de judecată constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, în raport cu poziţia sinceră a inculpatului I.G., cu lipsa antecedentelor sale penale şi cu actele depuse de inculpat la data de 2 februarie 2006 (din care rezultă că acest inculpat i-a solicitat inculpatului O.H.K. să înceapă imediat plata datoriilor către bugetul statului şi să rezilieze un contract de vânzare cumpărare încheiat cu SC O.E. SRL), a dispus revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de apel este nejustificată.
Astfel, examinând Mandatul de arestare preventive nr. 164/ UP din 14 aprilie 2005 emis de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte constată că temeiul arestării preventive a inculpatului I.G. l-a constituit cazul prevăzut de art. 148 lit. h) C. proc. pen. (inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede, printre altele, pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică).
Or, de la data arestării preventive a acestui inculpat şi până la data dispunerii revocării măsurii preventive (3 februarie 2006) acest temei nu a dispărut, depunerea unor acte în apărarea inculpatului, nefiind de natură să înlăture indiciile temeinice privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, pentru care pedeapsa este mai mare de 4 ani, respectiv infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 276 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.
Totodată, persoana inculpatului prezintă acelaşi pericol concret pentru ordinea publică existent în momentul arestării sale. Lipsa antecedentelor penale (existentă şi la data arestării), sinceritatea inculpatului, precum şi demersurile sale făcute în scopul acoperirii prejudiciului sunt împrejurări care pot constitui doar circumstanţe atenuante potrivit art. 74 C. pen., nefiind de natură să înlăture temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive.
Constatând că nu sunt întrunite cerinţele art. 139 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la inculpatul I.G., va casa, în aceste limite, încheierea atacată şi va respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul I.G., menţinând arestarea acestuia, în temeiul art. 3002 raportate la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Referitor la recursul formulat de inculpatul O.H.K., Înalta Curte constată netemeinicia acestuia.
Prin Mandatul de arestare preventivă nr. 163/ UP din 14 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 143, 148 lit. h) şi art. 1491 C. proc. pen., a dispus arestarea preventivă a inculpatului O.H.K., existând indicii temeinice că acesta ar fi săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 276 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 311990, republicată şi art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, pedepsite cu închisoarea de la 3 la 20 ani.
Aceste temeiuri nu s-au schimbat, pentru a se putea dispune de instanţă înlocuirea măsurii preventive, în temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum legal a considerat prima instanţă prin încheierea atacată, cu privire la inculpatul O.H.K.
De asemenea, nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive pentru a se putea dispune revocarea ei conform alin. (2) al art. 139 C. proc. pen.
Starea gravă a sănătăţii inculpatului poate determina revocarea măsurii arestării preventive numai în condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (34) C. proc. pen., respectiv, dacă instanţa constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a D.G.P.
Or, în cauză, nu s-a efectuat încă o asemenea expertiză, iar recurentul inculpat nu poate beneficia de prevederile textului procedural penal menţionat.
Referitor la aplicabilitatea art. 136 alin. (8) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ele au fost avute în vedere de Tribunalul Bucureşti la luarea măsurii arestării preventive, iar în actuala fază procesuală, dispoziţiile aplicabile sunt cele prevăzute de art. 139 C. proc. pen., referitoare la înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive.
În consecinţă, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.H.K. împotriva aceleiaşi încheieri.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat O.H.K. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 60 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. împotriva încheierii din 3 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005).
Casează încheierea atacată şi, rejudecând, menţine arestarea preventivă a inculpatului I.G., în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.H.K. împotriva Încheierii din 3 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 22638/2/2005 (nr. vechi 2292/2005).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 60 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 905/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 920/2006. Penal → |
|---|
