ICCJ. Decizia nr. 885/2006. Penal. Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 885/2006
Dosar nr. 30340/1/2005
(nr. vechi 7888/2005)
Şedinţa publică din 10 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 677 din 27 octombrie 2005, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondate, recursurile declarate de părţile vătămate S.V. şi M.G. şi de inculpaţii S.C.C., S.A. şi S.A.C. împotriva deciziei penale nr. 185 din 23 iunie 2005 a Tribunalului Neamţ.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpaţii S.C.C., S.A. şi S.A.C.
Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt inadmisibile.
Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.
În speţă, inculpaţii au atacat cu recurs o decizie pronunţată de curtea de apel, ca instanţă de recurs, iar nu ca instanţă de apel, folosind a doua oară calea de apel a recursului (recurs la recurs), ceea ce dispoziţiile legale menţionate nu permit.
Conform art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Or, potrivit textului procedural penal menţionat, recurenţii inculpaţi nu pot ataca, cu recurs, Decizia dată, în recurs, de Curtea de Apel Bacău, decizie care este definitivă şi care nu mai este susceptibilă de a fi atacată prin căi ordinare de atac.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 120 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii S.C.C., S.A. şi S.A.C. împotriva deciziei penale nr. 677 din 27 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 4222/2005.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 882/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 889/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
---|