ICCJ. Decizia nr. 920/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.920/2006
Dosar nr. 21899/1/2005
(nr. vechi 6571/2005)
Şedinţa publică din 13 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1130 din 1 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1007/2005 s-a dispus, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea inculpatului B.C., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la zi.
S-a constatat că partea vătămată P.T. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă, următoarele:
În data de 28 spre 29 ianuarie 2005, partea vătămată se afla în faţa blocului din Şoseaua Pantelimon, fiind acostată de o persoană necunoscută care împingea un căruţ.
Văzându-l neîngrijit, părţii vătămate i s-a făcut milă de el, a scos din geantă suma de 50 Euro, cerându-i să primească aceşti bani şi să plece.
Ulterior aceeaşi persoană a urmărit partea vătămată şi a încercat să-i smulgă geanta din mână dar văzând că nu reuşeşte a introdus mâna în geantă sustrăgând suma de 450 Euro.
Între timp a coborât în faţa blocului şi sora părţii vătămate, martora P.N. care a observat de la balcon tot ce s-a întâmplat, solicitând ajutor, în zonă a apărut un echipaj de poliţie care l–au urmărit şi imobilizat pe inculpat.
În urma percheziţiei corporale efectuate, s-a găsit asupra inculpatului suma de 450 Euro în bancnote de câte 50 Euro.
Instanţa de fond, în raport de probele administrate în cauză, a apreciat că fapta inculpatului B.C. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul B.C. care a criticat sentinţa sub aspectul încadrării juridice a faptei, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat întrucât nu a exercitat acte de violenţă asupra părţii vătămate P.T.
Prin Decizia penală nr. 787 din 18 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 3211/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B.C.
A fost menţinută starea de arest şi dedusă, în continuare, perioada arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la zi.
Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că susţinerile inculpatului în sensul că doar ar fi luat suma de bani din geanta părţii vătămate, căzută la pământ, nu se coroborează cu nici o probă, fiind izolată de ansamblul probator administrat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C. care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 17 şi 14 C. proc. pen.
A reţinut motivele invocate în apel, respectiv greşita încadrare juridică a faptei şi aplicarea unei pedepse excesive în raport cu gradul de pericol social concret al acesteia.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Tâlhăria este o infracţiune complexă, unică prin voinţa legiuitorului.
Elementul material are o structură complexă, fiind alcătuit, în primul rând, din elementul material al infracţiunii de furt iar al doilea element component îl reprezintă o violenţă fizică sau psihică, prin intermediul căreia făptuitorul săvârşeşte furtul sau încercării să păstreze bunul furat, să şteargă urmele infracţiunii sau să-şi asigure scăparea.
Între cele două componente ale elementului material există o relaţie de condiţionare în sensul că infracţiunea de tâlhărie subzistă numai atunci când violenţele sunt săvârşite în scopul comiterii acţiunii principale ori de câte ori violenţele pierd legătura cu acest scop, de nu mai pot întregi structura elementului material al tâlhăriei.
În cauza de faţă, din probele administrate în faza de urmărire penală precum şi direct, nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti rezultă că inculpatul B.C., după ce primise 50 Euro de la partea vătămată, a urmărit-o, smulgându-i geanta de pe umăr din care a sustras suma de 450 Euro.
Împrejurările săvârşirii faptei rezultă, pe de o parte, din declaraţiile părţii vătămate şi cele ale martorilor P.N. respectiv Z.M. cât şi din declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, recunoscând că a încercat să-i smulgă geanta, moment în care, „femeia a opus rezistenţă".
Inculpatul a fost imobilizat la scurt timp după consumarea infracţiunii de către un echipaj al poliţiei, găsindu-se asupra sa 450 Euro în bancnote de cate 50 Euro.
În atare condiţii, recursul inculpatului, în cursul cercetării judecătoreşti, în sensul că nu a executat acte de violenţă pentru sustragerea banilor este nejustificată, fiind judicios motivată de către instanţele de fond şi apel.
Pe cale de consecinţă, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat nu poate fi primită.
Cât priveşte lipsa de procedură cu partea vătămată la instanţa de apel urmează a se constata că aceasta nu s-a constituit parte civilă în proces astfel încât inculpatului nu i s-a produs nici o vătămare.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei Înaltei Curţi apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei sub limita stabilită de instanţa de fond.
Fapta săvârşită de inculpat prezintă un fond ridicat de pericol social iar antecedentele penale ale acesteia reflectă periculozitatea sa socială deosebită.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 787 din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la zi.
Inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 787 din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 29 ianuarie 2005 la 13 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 909/2006. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 961/2006. Penal. întrerupere executare. Recurs → |
|---|
