ICCJ. Decizia nr. 956/2006. Penal. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.956/2006
Dosar nr. 23702/1/2005
(nr. vechi 7476/2005)
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 71 din 9 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa împotriva deciziei penale nr. 113/ P din 22 aprilie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, privind pe inculpatul B.N.D., decizie penală care a fost casată, dispunându-se menţinerea sentinţei penale nr. 428 din 7 iulie 2000 a Tribunalului Constanţa.
S-a reţinut că, prin hotărârea judecătorească atacată, Curtea de Apel Constanţa a admis apelul declarat de inculpatul B.N.D., a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 428 din 7 iulie 2000 a Tribunalului Constanţa şi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.
Curtea Supremă de Justiţie a constatat că, prin achitarea inculpatului, instanţa de apel a comis o gravă eroare de fapt, înlăturând în mod nejustificat toate probele care dovedeau săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de tâlhărie. În consecinţă, instanţa de control judiciar a menţinut sentinţa instanţei de fond nr. 428 din 7 iulie 2000, prin care inculpatul B.N.D. a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., constând în aceea că, în ziua de 24 decembrie 1999, inculpatul a lovit factorul poştal M.T., sustrăgându-i suma de 8.481.262 lei.
Prin contestaţia în anulare formulată, condamnatul B.N.D. a invocat faptul că la judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa de către Curtea Supremă de Justiţie, a fost plecat din ţară şi nu a avut cunoştinţă despre proces.
Examinând contestaţia în anulare, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazul în care procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii.
Verificând acest aspect, Curtea constată că la termenul de judecată din 9 ianuarie 2003, când s-a judecat dosarul penal nr. 2512/2002 al Curţii Supreme de Justiţie, pronunţându-se Decizia penală nr. 71, procedura de citare a inculpatului B.N.D. a fost legal îndeplinită, prin afişarea citaţiei pe uşa principală a locuinţei acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 177 şi următoarele C. proc. pen.
Dacă inculpatul şi-a schimbat domiciliul până la judecarea recursului, era obligaţia legală a acestuia să încunoştiinţeze instanţa de judecată despre schimbarea adresei, potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (3) C. proc. pen., situaţie ce nu s-a produs în cauză.
Curtea constată că nici cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., nu este îndeplinit în cauză, întrucât contestatorul nu a făcut dovada că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare.
În consecinţă, contestaţia în anulare urmează să fie respinsă, ca nefondată.
Contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul pentru apărarea din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.N.D. împotriva deciziei penale nr. 71 din 9 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 954/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 959/2006. Penal → |
---|