ICCJ. Decizia nr. 959/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.959/2006
Dosar nr. 23778/1/2005
(nr. vechi 7514/2005)
Şedinţa publică din 16 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1361/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 6330/2004, a fost respinsă cererea de rejudecare formulată de condamnatul M.F. privind sentinţa penală nr. 191 din 23 aprilie 1999 a aceluiaşi tribunal constatându-se că există autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul care prezent în faţa Curţii la termenul din 17 noiembrie 2005 a arătat că o cerere având acelaşi obiect a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa penală nr. 1038 din 31 august 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 75/2004, rămasă definitivă prin exercitarea căilor de apel.
Instanţa de apel pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei a reţinut că hotărârea pronunţată este legală şi temeinică deoarece o cerere identică de rejudecare a mai fost soluţionată anterior printr-o hotărâre rămasă definitivă prin Decizia nr. 1188 din 17 februarie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 6361/2004.
Nemulţumit şi de această hotărâre în termenul legal prin cererea trimisă din penitenciar, condamnatul a declarat recurs pe care nu l-a motivat.
Recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că prin sentinţa penală nr. 191 din 23 aprilie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, inculpatul M.F. a fost condamnat, la 5 pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru 5 infracţiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); la două pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) Teza I cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); la două pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) Teza a II-a, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., fapte săvârşite, împreună cu alte persoane condamnate şi ele, în perioada 14 iunie 1996 – 3 februarie 1997.
Pedepsele au fost contopite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) pe timp de 5 ani.
Prin Decizia penală nr. 1604 din 27 martie 2001, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul declarat de inculpatul D.C. şi a extins efectele recursului şi cu privire la inculpatul M.F.
În urma rejudecării în baza art. 334 C. proc. pen., prin aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)lit. a), b) şi e) C. pen., texte de lege în baza cărora inculpatul M.F. a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Este vorba despre infracţiunea de tâlhărie săvârşită de inculpaţii M.F., M.I. şi D.C., ultimul în calitate de complice la data de 3 februarie 1997.
Condamnatul M.F. a cerut rejudecarea, vizând numai rejudecarea faptei din 3 februarie 1997 pentru care s-a stabilit pedeapsa de 14 ani închisoare iar Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 1036 din 31 august 2004, a respins cererea de rejudecare, ca nefondată, hotărârea a rămas definitivă după exercitarea apelului şi recursului prin Decizia penală nr. 1188 din 17 februarie 2005 pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere această situaţie în mod corect prin sentinţa pronunţată în cauza dedusă recursului de faţă, prima instanţă a respins cererea pentru autoritate de lucru judecat, iar instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.
Urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 888 din 17 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 962/2006. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
