ICCJ. Decizia nr. 954/2006. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.954/2006
Dosar nr. 23866/1/2005
(nr. vechi 7558/2005)
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 623/ PI din 3 octombrie 2005, Tribunalul Timiş, în baza 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul V.L.G., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi art. 71 C. pen.
A constatat că partea vătămată C.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A dedus arestul inculpatului de la 14 aprilie 2005 la zi şi a menţinut starea de arest a acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 11 iunie 2004, în jurul orelor 13,30, în timp ce aştepta autobuzul împreună cu martorul A.A.C., în staţia situată la intersecţia B-dului L. Rebreanu cu Calea Martirilor, partea vătămată C.A. a fost interpelată de inculpat, care sesizând pe degetul acestuia un inel de argint, i-a pretins să i-l dea lui, motivând că mai are şi el unul asemănător. La refuzul părţii vătămate, inculpatul a început să-i adreseze ameninţări cu bătaia, iar în cele din urmă a smuls inelul din mâna părţii vătămate, părăsind locul faptei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul verbal de sesizare, declaraţiile părţii vătămate, actele efectuate în vederea depistării inculpatului, în perioada în care acesta s-a sustras urmăririi penale, declaraţiile martorului A.A.C., precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut că şi-a însuşit inelul părţii vătămate, dat fără a exercita violenţe sau ameninţări asupra acesteia, inelul fiindu-i dat de bună voie de partea vătămată.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 623/ PI din 3 octombrie 2005 a Tribunalului Timiş, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 390/ A din 23 noiembrie 2005, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.L.G. care a solicitat, în principal, achitarea, susţinând că nu a comis fapta, iar în subsidiar, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de abuz de încredere, arătând că nu a comis o tâlhărie, întrucât nu a întrebuinţat violenţe sau constrângeri, că inelul i-a fost dat de bună voie de partea vătămată, iar el l-a restituit imediat, dar că se află în această situaţie întrucât tatăl părţii vătămate este colonel, iar el recidivist, solicitând o pedeapsă mai mică, arătând că are un copil minor, mama este bolnavă, iar tatăl decedat.
Recursul este nefondat .
Analizând hotărârile pronunţate, prin prisma motivelor invocate, în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută, încadrarea juridică bine stabilită, vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză, iar pedeapsa aplicată just individualizată.
Susţinerea inculpatului privind achitarea sa pe motiv că nu a comis fapta este nefondată, din toate actele administrate în cauză rezultând fără dubii că inculpatul este autorul infracţiunii.
De altfel, în toate declaraţiile date, atât în faza de urmărire penală, cât şi în timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut constant faptul că şi-a însuşit inelul părţii vătămate, iar conform proceselor verbale întocmite de lucrătorii de poliţie rezultă că în momentul reţinerii sale, asupra inculpatului a fost găsit inelul părţii vătămate.
Apărarea inculpatului în sensul că partea vătămată i-ar fi dat inelul de bună voie, fără ca el să recurgă la violenţe sau ameninţări este infirmată atât de declaraţiile părţii vătămate, cât şi ale martorului A.A.C., din ambele depoziţii rezultând cu certitudine faptul că inculpatul a smuls inelul din mâna părţii vătămate, după ce în prealabil îi adresase ameninţări cu bătaia.
Cât priveşte individualizarea pedepsei se constată că hotărârile pronunţate sunt legale şi temeinice, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modul de operare, circumstanţele personale ale inculpatului, care este recidivist, aspecte faţă de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.L.G. împotriva deciziei penale nr. 390/ A din 23 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 aprilie 2005 la 14 februarie 2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 953/2006. Penal | ICCJ. Decizia nr. 956/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
