Deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. Elemente constitutive

Fapta de a confecționa și de a deține echipamente electronice apte să citească și să memoreze date din cărțile de credit, în scopul obținerii acestor date - care permit retragerea sumelor de bani din cărțile de credit - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, referitoare la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 3454 din 30 Mai 2006

Prin sentința penală nr. 229 din 18 aprilie 2005, Tribunalul Dolj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen. și cu referire la art. 181C. pen., a dispus achitarea inculpaților A.C. și T.D. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută în art. 25 din Legea nr. 365/2002.

în baza dispozițiilor art. 91 C. pen., fiecărui inculpat i s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de câte 100 RON.

Instanța a reținut că, în ianuarie 2003, inculpatul T.D. i-a propus inculpatului A.C., inginer la SC M., să confecționeze echipamente electronice artizanale pentru citirea și memorarea de date din cărți electronice de credit, precum și de coduri PIN ale acestora, urmând ca echipamentele să fie montate la bancomatele amplasate în spații comerciale. Același inculpat a mai propus falsificarea de cărți de credit, urmare informațiilor obținute cu ajutorul echipamentelor, pentru fiecare echipament promițându-i inculpatului A.C. suma de 10.000 USD.

Inculpatul A.C. a acceptat propunerea și, ca atare, a început să achiziționeze componente electronice, iar de pe Internet a obținut informațiile necesare funcționării capetelor electronice ale cititoarelor de cărți de credit, fiind confecționate 8 asemenea echipamente, dintre care 6 au fost vândute cu prețul de 500 USD/bucată, iar celelalte 2 au fost găsite la inculpați.

Pentru a verifica eficacitatea echipamentelor, inculpații s-au deplasat la Paris, cercetările relevând că echipamentele au fost folosite la obținerea de date din cărți de credit, acestea au fost falsificate și astfel au fost retrași bani prin intermediul unei bănci.

La perchezițiile efectuate s-au găsit și ridicat de la inculpați, între altele, echipamente electronice de citire și memorare, componente electronice și un calculator în memoria căruia au fost stocate numere de identificare a unor cărți de credit, introduse cu ajutorul echipamentelor, iar expertiza echipamentelor a relevat că acestea erau apte să citească și să memoreze date din cărți de credit.

Prin decizia penală nr. 379 din 29 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de procuror, a desființat sentința și, în baza art. 25 din Legea nr. 365/2002, a condamnat pe inculpați, cu suspendarea condiționată a executării pedepselor.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate.

Instanța de apel, examinând lucrările cauzei, în mod just a reținut situația de fapt și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Inculpații, în cursul anului 2003, au confecționat echipamente electronice în scopul obținerii de date din cărți de credit, cu acestea au retras bani, dispozitivele și componentele electronice fiind apte să citească și să memoreze date din cărți de credit.

Procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice dintre inculpați, raportul de constatare tehnico-științifică realizat de Institutul pentru Tehnologii Avansate București și primele declarații date de inculpatul A.C. au demonstrat scopul fabricării și deținerii echipamentelor electronice, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 25 din Legea nr. 365/2002.

în consecință, recursurile inculpaților au fost respinse.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. Elemente constitutive