Plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Admiterea plângerii, prin încheiere, și reținerea cauzei spre judecare. Incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat încheierea. Consecințe
| Comentarii |
|
Potrivit Deciziei nr. XV din 22 mai 2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în aplicarea dispozițiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia.Dacă judecătorul care, potrivit art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., prin încheiere, a admis plângerea, a desființat rezoluția sau ordonanța atacată și a reținut cauza spre judecare, a soluționat fondul acesteia, deși devenise incompatibil, este incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. În acest caz, vătămarea adusă prin încălcarea dispozițiilor privind compunerea instanței nu poate fi înlăturată de instanța de apel prin desființarea sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare, ci numai prin trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 4925 din 30 August 2006
Prin ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, nr. 1345/P/2004 din 8 decembrie 2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului A.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen., întrucât lipsește pericolul social al faptelor și, în consecință, aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 5.000.000 de lei învinuitului, precum și confiscarea de la acesta a sumei de 50.000 de lei.
Prin ordonanța din 14 februarie 2005, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a respins plângerea formulată de învinuit împotriva ordonanței nr. 1345/P/2004 din 8 decembrie 2004 și a infirmat, din oficiu, soluția, în vederea completării acesteia cu pronunțarea unei soluții cu privire la infracțiunea de luare de mită comisă de P.C. și a aplicării dispozițiilor art. 439 C. proc. pen. privind executarea confiscării speciale dispusă împotriva învinuitului.
Prin încheierea de ședință din 12 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov, în baza art. 2781alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de A.P. împotriva ordonanței nr. 1354/P/2004 din 8 decembrie 2004, care a fost desființată, iar cauza a fost reținută spre judecare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen.
în considerentele încheierii s-a reținut că probele administrate în cursul urmăririi penale și existente la dosarul cauzei sunt suficiente pentru judecarea cauzei, fiind totuși necesar ca acestea să fie administrate nemijlocit de instanță.
S-a mai reținut faptul că încheierea de desființare a ordonanței nu constituie actul procesual de punere în mișcare a acțiunii penale, în acest caz plângerea formulată pe calea art. 2781C. proc. pen. constituind și actul prin care se pune în mișcare acțiunea penală.
în cauză au fost audiați inculpatul, partea vătămată-martor R.N. și martorii C.I., I.M., P.C. și G.F.
Prin sentința penală nr. 635 din 19 decembrie 2005, Tribunalul Brașov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen.
în baza art. 91 lit. c) C. pen. s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 250 RON, iar în baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a sumei de 50.000 de lei.
împotriva acestei sentințe au declarat apel procurorul și inculpatul.
Procurorul a solicitat admiterea apelului și, în urma rejudecării, majorarea amenzii administrative la cuantumul stabilit de organul de urmărire penală.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului și, în urma rejudecării, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 254 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 250 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) ori lit. e) C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 145 din 15 mai 2006, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de procuror și inculpat împotriva sentinței penale nr. 635 din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Brașov pe care a desființat-o, desființând în același timp și încheierea de ședință din 12 mai 2005.
Rejudecând cauza, instanța a respins plângerea formulată de învinuitul A.P. împotriva ordonanței nr. 1345/P/2004 din 8 decembrie 2004 a procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, pe care a menținut-o.
Curtea de apel a apreciat că este greșită opinia primei instanței în sensul că, în cazul reținerii cauzei spre judecare, conform art. 2781alin. (8) lit. c) C. proc. pen., acțiunea penală se pune în mișcare prin plângerea formulată pe calea art. 2781alin. (1) din același cod.
Judecătorul care a pronunțat încheierea de admitere a plângerii și de reținere a cauzei spre judecare nu ar fi trebuit să judece în continuare, întrucât a devenit incompatibil, însă, pronunțând o soluție de achitare a inculpatului, acestuia nu i s-a produs nicio vătămare în sensul art. 197 alin. (1) și (2) C. proc. pen., ce nu ar putea fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul A.P., fără a arăta în scris motivele, iar apărătorul inculpatului a solicitat achitarea acestuia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 254 C. pen. și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) sau lit. e) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 250 C. pen.
Procurorul a pus concluzii în sensul admiterii recursului inculpatului, casării deciziei și a sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță, deoarece sentința a fost pronunțată de un judecător incompatibil, invocând în acest sens Decizia nr. XV din 22 mai 2006 pronunțată de Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursul este fondat.
în conținutul art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut în mod expres soluțiile pe care le poate pronunța instanța cu ocazia judecării plângerii împotriva rezoluțiilor sau a ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, în cazul celei prevăzute la lit. c) stipulându-se că "admite plângerea, prin încheiere, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reține cauza spre judecare, dispozițiile privind judecarea în primă instanță și căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător."
înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. XV din 22 mai 2006, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind, "în aplicarea dispozițiilor art. 2781alin. (8) lit. c) din Codul de procedură penală, că judecătorul care, prin încheiere, admite plângerea, desființează rezoluția sau ordonanța atacată și reține cauza spre judecare, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, devine incompatibil să soluționeze fondul acesteia."
Din examinarea cauzei rezultă că, anterior pronunțării deciziei menționate, ce are caracter obligatoriu, instanța de apel, în mod corect și motivat, a constatat incidența cazului de incompatibilitate a judecătorului care a pronunțat încheierea prin care a admis plângerea și tot acesta a reținut cauza spre judecare, pronunțând soluția de achitare a inculpatului A.P. pentru infracțiunile prevăzute în art. 250 și art. 254 C. pen.
Astfel, instanța de apel a dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 2781alin. (8) lit. c) C. proc. pen., motivând că judecătorul, preluând activitatea specifică exercitării funcțiilor de urmărire penală, devine incompatibil să judece, în continuare, aceeași cauză. Pentru acest considerent, judecătorul care a pronunțat încheierea de admitere a plângerii și de reținere a cauzei spre judecare nu ar fi trebuit să judece în continuare, întrucât a devenit incompatibil.
înalta Curte de Casație și Justiție constată, însă, că instanța de apel, prin reținerea cauzei spre rejudecare, a dat o greșită semnificație situației de incompatibilitate a judecătorului, precum și a consecințelor nerespectării dispozițiilor referitoare la aceasta, în raport cu cadrul legal general existent în materie, anterior pronunțării deciziei asupra recursului în interesul legii la care s-a făcut referire.
Astfel, incompatibilitatea reprezintă un impediment în participarea unuia din subiecții procesuali oficiali la rezolvarea unei cauze penale.
Or, în cauză, judecătorul care a reevaluat materialul probator și a constatat că probele erau suficiente pentru trimiterea în judecată a persoanei respective și că, deci, procurorul în mod greșit nu și-a exercitat atribuțiile specifice de punere în mișcare a acțiunii penale și de sesizare a instanței, a preluat atribuțiile acestuia, punându-se într-o situație de inadecvare în judecarea aceleiași cauze, deoarece nu poate cumula atribuții specifice ale procurorului și judecătorului, pronunțându-se indirect asupra soluției.
Sancțiunea judecării în condițiile constatării acestei situații de incompatibilitate este nulitatea absolută a hotărârii pronunțate, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece, este încălcată o normă privind compunerea instanței.
Vătămarea procesuală în cazul nulităților absolute este prezumată iuris et de iure, așa încât cel care invocă nulitatea nu trebuie să facă dovada existenței vătămării, fiind suficientă dovada încălcării normei juridice prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Totodată, nulitățile absolute pot fi invocate în orice stare a procesului, de orice persoane din proces, putându-se lua în considerare chiar și din oficiu și nu pot fi înlăturate în niciun mod.
Or, în cauză, în mod greșit instanța de apel a constatat că prin soluția de achitare dispusă de judecătorul incompatibil inculpatul nu a suferit o vătămare în sensul art. 197 alin. (1) și (2) C. proc. pen. ce nu ar putea fi înlăturată prin reținerea cauzei spre rejudecare în apel, deoarece, indiferent de natura soluției pronunțate, aceasta este afectată de situația de inadecvare a subiectului oficial, și anume a judecătorului care a cumulat atribuții specifice ale unor activități judiciare diferite, încălcând principiul separării funcțiilor de urmărire penală de cele de judecată.
în aceste condiții, vătămarea produsă prin încălcarea unei norme de compunere a instanței nu poate fi înlăturată prin soluția reținerii cauzei spre rejudecare, ci numai prin soluția trimiterii acesteia spre rejudecare care, de altfel, este strict reglementată.
Așadar, înalta Curte de Casație și Justiție consideră critica formulată de procuror în recursul inculpatului ca fiind întemeiată, aceasta prevalând în examinare în raport cu celelalte motive invocate de către recurent, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen.
în consecință, recursul a fost admis, decizia atacată și sentința penală nr. 635 din 19 decembrie 2005 au fost casate și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, respectiv Tribunalul Brașov.
| ← Contestație în anulare. Autoritate de lucru judecat. Omorul... | Confiscare specială. Bunuri dobândite prin săvârșirea... → |
|---|
