Revizuire. Caz prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Ordonanța procurorului de redeschidere a urmăririi penale
Comentarii |
|
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen., cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) din același cod constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.Redeschiderea urmăririi penale, dispusă de procuror prin ordonanță față de o altă persoană decât condamnatul revizuient, pentru faptele care au constituit obiectul acțiunii penale îndreptate împotriva acestuia, nu constituie motiv de revizuire, neavând semnificația unei fapte sau a unei împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen. Dacă, însă, după redeschiderea urmăririi penale, o altă persoană a fost trimisă în judecată și condamnată pentru săvârșirea, exclusiv de către aceasta, a faptelor care au constituit obiectul acțiunii penale îndreptate împotriva condamnatului revizuient, există cazul de revizuire prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar acesta constituie motiv de revizuire potrivit art. 394 alin. (2) din același cod.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 3055 din 12 Mai 2006
Prin sentința penală nr. 21 din 1 martie 2006, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, cerere de revizuire a sentinței penale nr. 68 din 15 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 159 din 11 ianuarie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul revizuient S.D.
Instanța a reținut că petiționarul condamnat a cerut revizuirea sentinței penale nr. 68 din 15 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., potrivit căruia revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Revizuientul a arătat că prin ordonanța nr. 2100/2621/2004 din 11 octombrie 2004 a Serviciului de Inspecție din Secția de îndrumare și Control a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus redeschiderea urmăririi penale față de S.E. pentru infracțiunile prevăzute în art. 242 alin. (1) și art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) și cercetarea lui P.T. pentru aceleași infracțiuni.
Curtea de Apel a motivat că măsurile dispuse de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la cele două persoane la care se referă ordonanța procurorului nu constituie fapte și împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Recursul declarat de condamnatul revizuient este nefondat.
Potrivit art. 394 alin. (2) C. proc. pen., cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Faptele și împrejurările la care se raportează textul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la cele care au legătură cu fapta penală dedusă judecății, și nu cu acte procesuale ale procurorului, fie el chiar din Serviciul de Inspecție din Secția de îndrumare și Control a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Simpla ordonanță a procurorului nu constituie caz de revizuire, deoarece în baza ei nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a petentului. Dacă după redeschiderea urmăririi penale se va ajunge la trimiterea în judecată și condamnarea unor alte persoane găsite exclusiv vinovate pentru faptele care au constituit obiectul acțiunii penale îndreptate împotriva revizuientului condamnat definitiv, abia atunci acesta ar fi îndreptățit la o cale de atac extraordinară.
Cum această condiție nu este realizată în cauză, recursul revizuientului a fost respins.
← Confiscare specială. Bunuri dobândite prin săvârșirea... | Deținerea de echipamente în vederea falsificării... → |
---|