ICCJ. Decizia nr. 2492/2007. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2492/2007
Dosar nr. 754/59/2007
Şedinţa publică din 8 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 45/ Pi din 24 aprilie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 89 şi urm. din Legea nr. 302/2004, a admis sesizarea Tribunalului Penal din Teramo – B.J.I.A. şi a dispus predarea cetăţeanului român urmărit internaţional D.C. către autorităţile judiciare din Republica Italia.
S-a menţinut măsura arestării provizorii a cetăţeanului român, urmărit internaţional, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 24 aprilie 2007, ora 11,00.
S-a dispus ca statul român să suporte cheltuielile judiciare efectuate în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 754/59/2007, Ministerul de Justiţie din Republica Italia, Tribunalul penal din Teramo – B.J.I.A. a transmis mandatul european de arestare şi a solicitat arestarea provizorie, în vederea predării cetăţeanului român – urmărit internaţional D.C.
La dosar a fost depus mandatul european de arestare din care rezultă că cetăţeanul român D.C. este urmărit internaţional, din care rezultă că acesta a săvârşit infracţiunea de extorcare prevăzută de art. 110 şi 629 C. pen. al Republicii Italia, potrivit cărora obligarea cuiva, cu forţa sau prin ameninţări de a face sau a omite realizarea unor lucruri, obţinând în acelaşi timp pentru sine sau pentru terţe părţi un profit ilegal şi prejudiciind terţe persoane.
În fapt, se reţine că victimele C.O.C. şi I.V.C., ambii cetăţeni români, aflaţi ilegal pe teritoriul Italiei, au fost abordaţi de un conaţional al lor, D.C., care le-a spus că le poate face rost de permise de rezidenţă prin intermediul unui „avocat" la preţul de 2500 Euro fiecare. Cei doi, convinşi că îşi pot face legală şederea, au fost de acord şi au acceptat să plătească 2000 Euro pe care îi aveau. Câteva zile mai târziu C.O.C. şi I.V.C. s-au întâlnit cu D.C. în Via Verona din Alba Adriatica. D.C. se afla într-un BMW albastru 320 care era condus de C.M., care cu acea ocazie le-a arătat cardul său de poliţie şi i-a asigurat asupra emiterii actelor. Celor doi bărbaţi li s-a cerut apoi să meargă să-şi facă fotografii, pentru permisul de rezidenţă, după aceea cei patru bărbaţi au stabilit să se întâlnească din nou, în locul de parcare C. lângă barăcile carabinierilor din Alba Adriatica. Mai târziu, un bărbat identificat ca şi R.N. a sosit acolo câteva minute mai târziu într-un Opel sau un Renault SW verde, a luat paşapoartele celor doi români şi a plecat. După patru sau cinci ore, în jur de 17 - 17,30, C.M. a primit permisele lor de rezidenţă şi numărul de identificare fiscală de la N., a păstrat paşapoartele lor pentru a se asigura că s-a plătit. N. a primit banii şi le-a returnat paşapoartele. După aproape două săptămâni C.O.C. l-a contactat pe D.C. pentru a obţine un permis de rezidenţă pentru soţia sa A.D., iar operaţia s-a repetat contra sumei de 2000 Euro.
Această infracţiune are corespondent în dispoziţiile art. 194 C. pen. al Republicii România, deci există dublă încriminare a faptei prevăzută de Legea nr. 302/2004.
Infracţiunea de extorcare se reţine că a fost săvârşită, în luna iulie 2005 şi cum infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 C. pen., este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar dispoziţiile art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP), lit. d) prevăd termenul de prescripţie de 5 ani, rezultă că prescripţia răspunderii penale nu primeşte aplicabilitate, termenul de prescripţie nu este împlinit, deci şi cea de a doua condiţie pentru admiterea extrădării este îndeplinită.
Cum nu este nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, în temeiul prevăzut de art. 89 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, cererea a fost admisă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin motivele de recurs, parchetul a criticat hotărârea pronunţată în cauză pentru nelegalitate sub aspectul neaplicării condiţiei imperative prevăzută de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 referitoare la transferarea în România a persoanei urmărite pentru executarea pedepsei în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate.
Parchetul a solicitat casarea hotărârii în vederea îndeplinirii condiţiei speciale prevăzute de legea română pentru executarea mandatului european de arestare privindu-l pe cetăţeanul român.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de parchet, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat.
B.J.I. înainte de Proces de pe lângă Tribunalul Penal şi Civil din Teramo, Italia, a transmis spre executare autorităţii române mandatul european de arestare nr. 7773/05 RGNR din 3 aprilie 2007 privind pe D.C., cetăţean român, solicitând arestarea şi predarea acestuia în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea în Italia, în luna iulie 2005, a infracţiunii de extorcare prevăzută de Codul penal italian, infracţiune ce are corespondent infracţiunea de şantaj în Codul penal al României.
În procedurile de la Curtea de Apel Timişoara şi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara persoana solicitată a fost identificată, reţinută şi arestată. D.C. nu a consimţit la predare şi, fiind audiat, nu a recunoscut imputările penale din mandatul european de arestare, susţinând că nu ar fi săvârşit nici o infracţiune pe teritoriul Italiei.
Prin sentinţa penală atacată, Curtea de Apel Timişoara a hotărât executarea mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate autorităţii judiciare emitente a mandatului.
Hotărârea a fost pronunţată cu neobservarea dispoziţiilor normative care reglementează soluţionarea mandatelor europene de arestare în ipoteza în care persoana solicitată este cetăţean român şi în raport de faza procesului penal în statul membru emitent al mandatului european de arestare.
D.C. este cetăţean român, date ce rezultă din chiar mandatul european de arestare şi din actele procedurale de identificare.
Mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale de către autoritatea judiciară competentă din Italia.
Potrivit art. 5 (Garanţii oferite de statul membru emitent în cazuri particulare) alin. (3) din Decizia – cadru a C.U.E. (2002/584/JAI) din 13 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al Comunităţilor Europene din 18 iulie 2002, „Executarea mandatului de arest european de către autoritatea judiciară executoarea poate fi subordonată conform legislaţiei statului membru următoarele condiţii ... când persoana pe numele căreia s-a emis mandatul de arestare european în scopul urmăririi este cetăţean sau rezident al statului membru executor, predarea poate fi supusă condiţiei conform căreia, persoana, după ce a fost interogată, să fie predată statului membru executor pentru a-şi ispăşi pedeapsa sau măsura de siguranţă privativă de libertate pronunţată împotriva sa în statul membru emitent".
Parlamentul României, adoptând Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată prin Legea nr. 24/2006, valorificând textul normativ comunitar precitat, a prevăzut în art. 87 (Condiţii speciale) alin. (2) din această lege că, „cetăţenii români sunt predaţi în baza unui mandat european de arestare emis în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecăţii cu condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei".
Condiţia este, deci, specială şi imperativă.
Or, hotărârea de executare a mandatului european de arestare şi de predare a cetăţeanului român D.C. a fost pronunţată fără ca această condiţie să fi fost avută în vedere la adoptarea soluţiei, omiţându-se ca autorităţii judiciare emitente a mandatului european de arestare să i se ceară îndeplinirea condiţiei arătate, deşi art. 881 alin. (3) şi art. 95 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 oferă cadrul legal pentru asigurarea respectării acestei condiţii.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul parchetului, va casa în parte hotărârea atacată şi va face aplicarea art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în vederea respectării drepturilor cetăţeanului român D.C., astfel cum sunt reglementate de Constituţia României.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva sentinţei penale nr. 45/ PI din 24 aprilie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind persoana solicitată D.C.
Casează, în parte, hotărârea atacată şi face aplicarea art. 87 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, potrivit căreia , în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată pentru executarea acesteia în România.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2146/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2637/2007. Penal → |
|---|
