ICCJ. Decizia nr. 2146/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2146/2007
Dosar nr. 7246/90/2006
Şedinţa publică din 23 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11/ F din 24 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. 7246/90/2006, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul OG
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, că prin cererea înregistrată la data de 7.12.2006, condamnatul OG a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 113 din 9 decembrie 1998 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că nu se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost condamnat, iar situaţia de fapt a fost greşit reţinută, pe baza depoziţiilor „neclare" ale unor martori, astfel că se impune readministrarea probatoriului, respectiv reaudierea unor martori oculari.
În cauză a fost întocmit de procuror referatul cu nr. 1631/III/6/2006 din 7 decembrie 2006, în condiţiile art. 399 C. proc. pen.
Examinând actele dosarului, prima instanţă a reţinut că, revizuientul OG se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 113 din 9 decembrie 1998 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3189 din 22 septembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de omor şi că a solicitat revizuirea sentinţei penale pentru împrejurări care au fost avute în vedere de către instanţă la judecarea cauzei în fond, respectiv la judecarea căilor ordinare de atac, greşita apreciere a probelor administrate.
Prima instanţă a constatat că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
S-a mai reţinut că revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunţate, însă probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia în condiţiile art. 63 C. Proc. pen., precum şi hotărârea de condamnare pronunţată, inclusiv modul în care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanţele de apel şi recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.
Cum aceste aspecte au fost cunoscute şi verificate de către instanţele care au soluţionat cauza şi nu au fost evidenţiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 394 C. Proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul OG care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Prin Decizia penală nr. 28/ A din 1 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul OG
A fost obligat apelantul la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că, în cuprinsul dispoziţiilor art. 394 C. Proc. pen., sunt enumerate expres şi limitativ cazurile în care poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient, respectiv greşita apreciere a materialului probator, nu se încadrează în niciunul dintre acestea.
În consecinţă, criticile apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recursul revizuientul OG care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 9 decembrie 1998 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2710/1998, inculpatul OG a fost condamnat, la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, reţinându-se că la data de 12 aprilie 1998, pe fondul consumului de alcool, l-a lovit puternic cu o sapă, în cap şi peste spate pe numitul P.G. (tatăl concubinei sale T.L.), fapt ce a condus la decesul acestuia.
Hotărârea a fost apelată şi ulterior recurată de inculpat, care a invocat nevinovăţia sa, Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 3189 din 22 septembrie 1999 respingând, ca nefondat, recursul declarat de acesta.
Potrivit dispoziţiilor art. 399 şi următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a înaintat acelei instanţe cererea de revizuire a condamnatului OG, după efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia ca nefondată.
Într-adevăr, din examinarea conţinutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite cerinţele dispoziţiilor art. 394 alin. (1) C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentinţă penală definitivă poate fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.
Astfel, potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Nici în apel condamnatul revizuient nu a invocat incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia şi legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.
Din analiza dispoziţiilor art. 394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit. a) al acestui articol, este dublu condiţionată, în sensul că trebuie să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. proc. pen.)].
În cauză însă se observă că, deşi revizuientul a susţinut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să conducă la această concluzie şi care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, solicitând doar reaudierea unor martori oculari, martori care însă, în mod constant pe parcursul cercetărilor au susţinut că inculpatul este autorul faptei de omor, conform declaraţiilor date în cursul urmăririi penale la dosar, aspect care se coroborează cu propriile declaraţii ale inculpatului date în faza urmăririi penale în care a recunoscut şi regretat comiterea faptei şi cu concluziile actului medico-legal, care confirmă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei interne consecutivă unui traumatism toraco-abdominal, cu multiple fracturi costale şi rupturi de organe interne.
Înalta Curte constată că readministrarea probatoriului nu poate fi realizată în cadrul procedurii reglementate de art. 393 şi următorii C. proc. pen., întrucât nu este admisibil ca, pe calea revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza sau o nouă apreciere a probelor ce au fost deja administrate.
Astfel, reaudierea sau audierea unor noi martori într-o cerere de revizuire ar fi admisibilă doar în cazul în care anumite fapte sau împrejurări au fost învederate în faţa instanţei ce a judecat iniţial cauza, însă nu au putut fi reţinute datorită imposibilităţii administrării unor probe, exemplificativ un martor, deşi identificat, nu poate fi audiat din motive obiective, sau faptele pretins noi nu au fost cunoscute în nici un fel de către instanţa de judecată, care nici nu avea această posibilitate.
Înalta Curte constată că prin administrarea unor noi probe pe calea revizuirii, fără a fi vorba de „fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei" în înţelesul art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-ar crea o puternică instabilitate a hotărârilor penale definitive, s-ar încălca limitele absolut restrictive ale acestei proceduri extraordinare şi s-ar obţine cu uşurinţă desfiinţarea unor hotărâri judecătoreşti ce se bucură de autoritate de lucru judecat.
Mai mult, nu pot fi considerate „probe noi", mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor deja administrate, respectiv solicitarea audierii unor noi martori care ar releva un fapt stabilit deja cu autoritate de lucru judecat.
Invocarea de către revizuient a unor împrejurări incerte, simple alegaţii, respectiv că fapta ar fi fost săvârşită de o altă persoană, fără a exista vreun început de probă în acest sens, nu poate conduce la ideea că activitatea de urmărire penală şi de cercetare judecătorească ce a stat la baza pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, ar fi lipsită de substanţă şi greşită în esenţă ori că ar trebui reluată, deoarece în acest mod s-ar institui o perpetuare a incertitudinii în materie penală.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul OG, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct.1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat OG împotriva deciziei penale nr. 28/ A din 1 martie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3879/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2492/2007. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
