ICCJ. Decizia nr. 31/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 31/2007
Dosar nr. 13/1/2007
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2007
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin încheierea din 11 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, investită cu judecarea apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 966 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus, între altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor B.V., D.S., B.I., C.Şt., M.P., S.M., P.G., P.A., C.I.E., S.A. şi U.C.
S-a reţinut, în esenţă, că subzistă temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza privării inculpaţilor de libertate şi impun în continuare această măsură, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii B.V., S.M., U.C., P.A., D.S. şi S.A.
În motivarea recursurilor s-a susţinut că procesul trenează din motive neimputabile inculpaţilor, iar aceştia sunt arestaţi de aproape 3 ani, durata ce depăşeşte termenul rezonabil.
S-a mai susţinut că nu mai subzistă nici temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, neexistând date că lăsarea lor în libertate prezintă pericol social pentru odinea publică.
O altă critică se referă la faptul că motivarea încheierii are caracter formal, reluând argumentele pe care judecătorii le-au avut în vedere la menţinerea arestării pe durata judecării apelului.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, dar şi din oficiu în condiţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., instanţa, verificând periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive, menţine această măsură dacă constată că temeiurile avute în vedere la luarea ei impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Având în vedere actele dosarului, Curtea constată că justificat instanţa de apel a reţinut că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaţilor şi a menţinut arestarea preventivă, existând motive plauzibile de a bănui că inculpaţii, faţă de care legal s-a luat şi s-a menţinut până în prezent măsura arestării preventive, au comis mai multe fapte penale grave, cum ar fi lipsirea de libertate în mod ilegal, şantaj, tâlhărie, iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea şi împrejurările concrete în care se susţine că au fost comise faptele, dar şi persoana inculpaţilor.
Este neîntemeiată susţinerea recurenţilor inculpaţi în sensul că a fost depăşit un termen rezonabil, fiind astfel încălcare dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., întrucât rezonabilitatea termenului trebuie apreciată în raport de complexitatea cauzei.
Or, în speţă procesul penal priveşte un număr de 31 de inculpaţi şi a necesitat administrarea unui vast probatoriu, iar pe de altă parte, cursul acestuia a fost suspendat în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată în apărarea inculpaţilor.
Se mai reţine că nu este fondat nici motivul de recurs referitor la faptul că prin încheiere sunt reluate aceleaşi argumente şi nu sunt invocate temeiuri noi de fapt sau de drept care să justifice menţinerea arestării, întrucât, în raport de dispoziţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pentru menţinerea acestei măsuri nu este necesar să existe temeiuri noi, fiind suficient ca cele care au stat la baza luării măsurii să impună în continuare privarea de libertate.
Având în vedere considerentele expuse, Curta va respinge recursurile ca nefondate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.V., D.S., B.I., S.M., P.A., S.A. şi U.C. împotriva încheierii din 11decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 28733/2/2005 (2827/M/2005).
Obligă pe fiecare recurent inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, după cum urmează:
- B.V., B.I., P.A., S.A. şi U.C. la câte 100 lei şi
- D.S. şi S.M., la câte 150 lei, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 164/2007. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 346/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
