ICCJ. Decizia nr. 458/2007. Penal

Decizii penale ICCJ 2007

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 458/2007

Dosar nr. 24481/3/2004

Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007

Asupra recursului penal de faţă:

Potrivit lucrărilor dosarului se constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1635 din 6 decembrie 2005, a schimbat încadrarea juridică în baza art. 334 C. proc. pen., din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) şi în baza acestui text l-a condamnat pe inculpatul S.F., la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală.

A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

A obligat pe inculpat la 34.013.392 lei cheltuieli de spitalizare acordate pentru îngrijirea minorului S.F.A. plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii către C.A.S. a municipiului Bucureşti, cu sediul în Bucureşti.

A luat că S.C. reprezentantul legal al părţii vătămate, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 10.000.000 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 5444/P/2000 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen.

Prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că, la data de 15 decembrie 2000, ora 22,15, organele de poliţie din cadrul Secţiei 24 au fost sesizate în legătură cu faptul că, în seara aceleiaşi zile, a fost internat în Spitalul Marie Currie un copil minor care prezenta semne de violenţă pe corp. În urma verificărilor s-a stabilit că minorul se numeşte S.F.A., şi fusese prezentat la unitatea medicală de numita C.N. străbunica lui. Victima fusese luată în aceeaşi zi de către C.N., de la domiciliul lui S.F., tatăl minorului, care pe parcursul zilelor anterioare îşi bătuse sistematic copilul cauzându-i contuzii multiple pe tot corpul fiind necesară internarea în spital, aşa cum reiese din fişa de observaţie nr. 6760, victima a fost internată cu diagnosticul „Sindrom Silmerman; Traumatism cranio - cerebral acut închis; Contuzii multiple generalizate; fiind necesară internarea la Secţia Terapie Intensivă până la data de 27 decembrie 2000 când a fost externat, starea sănătăţii fiind ameliorată.

Situaţia de fapt prezentată în rechizitoriu a fost probată prin procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto, proces verbal de consemnare a declaraţiei părţii vătămate, foaia de observaţie clinică nr. 6760 din 15 decembrie 2000 a Spitalului Marie Currie, raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573 din 11 ianuarie 2000, declaraţiile martorilor C.N., S.C., G.A., T.A., P.V., D.I., B.C., declaraţia inculpatului S.F.

Prin sentinţa penală nr. 479 din 19 iulie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşită de inculpatul S.F. din art. 60 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în art. 181 alin. (1¹) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1¹) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 1.665.000 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii Marie Currie.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 14 decembrie 2000 inculpatul S.F., aflându-se sub influenţa alcoolului, fiind iritat de comportamentul victimei, a exercitat violenţe asupra fiului său minor, în vârstă de 4 ani S.F.A.

Consecinţele agresiunii inculpatului au fost leziuni care au necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale şi a putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur, fără a pune în pericol viaţa victimei.

Tribunalul a reţinut că fapta săvârşită de inculpat, respectiv actele de agresiune şi violenţele exercitate asupra victimei care au provocat acesteia suferinţe fizice şi leziuni care au necesitat pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.F.

În apelul parchetului este criticată sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

- greşita schimbare a încadrării juridice din tentativa de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Oral parchetul şi-a extins motivele de apel în sensul că în sarcina inculpatului trebuia reţinută şi infracţiunea prevăzută în art. 306 C. pen., rele tratamente, întrucât a fost sesizată „in rem" şi cu această faptă.

Prin Decizia penală nr. 743/ A din 28 decembrie 2001 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat în totalitate sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că în cadrul încadrării juridice parchetul prin actul de sesizare a instanţei nu a reţinut şi infracţiunea prevăzută de art. 306 C. pen., considerând probabil că reţinând infracţiunea de tentativă de omor calificat, această absoarbe şi infracţiunea de rele tratamente.

Dar instanţa de fond, schimbând încadrarea juridică în infracţiunea de vătămare corporală, trebuia să observe că prin rechizitoriu este descrisă şi infracţiunea de rele tratamente.

Astfel, inculpatul în mod frecvent îl bătea pe minor cu cruzime, i-a provocat multiple contuzii pe corp şi un traumatism cranio - cerebral, i-a provocat mai multe arsuri cu ţigara aprinsă pe membrele inferioare.

Or, prin aceste acte repetate cu cruzime, în mod evident, inculpatul a pus în primejdie grava dezvoltarea fizică şi intelectuală a fiului său minor, ceea ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 306 C. pen.

Nepronunţându-se şi cu privire la această infracţiune cu care a fost sesizată „in rem" prin rechizitoriu, instanţa nu a soluţionat fondul cauzei.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cauza a fost înregistrată sub nr. 703/2002, iar prin sentinţa penală nr. 955 din 10 octombrie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului S.F., din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1¹) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1¹) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.F. la pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 306 C. pen., a mai fost condamnat acelaşi inculpat S.F., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

S-a luat că S.C., reprezentantul legal al părţii vătămate, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fond, după desfiinţare examinând prin coroborare întregul material probator administrat în cursul cercetării judecătoreşti, cât şi în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţia de fapt:

La data de 14 decembrie 2000 inculpatul S.F. aflându-se sub influenţa alcoolului şi iritat de comportamentul părţii vătămate, în vârstă de 4 ani, a exercitat violenţe asupra fiului său S.F.A.

Aşa cum a rezultat din raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573/2001 menţinut şi prin Avizul dat de C.S.M.L., minorul S.F.A. a prezentat, la data de 14 decembrie 2000, când a fost agresat de tatăl său, mai multe escoriaţii, multiple echimoze la nivelul membrelor superioare şi inferioare şi un edem cerebral difuz, fără leziuni craniene evidente.

Expertiza a concluzionat că minorul prezintă leziuni traumatice, care s-ar fi putut produce prin lovire repetată cu corp dur şi necesită 23-25 zile îngrijiri medicale.

S-a concluzionat în final că leziunile suferite nu au pus în primejdie viaţa victimei.

Tribunalul a reţinut că fapta săvârşită de inculpat, respectiv actele de agresiune şi violenţele exercitate asupra victimei, care au provocat acesteia suferinţe fizice şi leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.F.

În apelul său, parchetul critică sentinţa apelată sub aspectul lipsei rolului activ al instanţei şi greşita încadrare juridică dată faptei, solicitând desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Inculpatul a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul orientării acesteia spre minimul special prevăzut de lege, faţă de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.

Prin Decizia penală nr. 841 din 17 decembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetului de pe lângă tribunalul Bucureşti şi inculpatul S.F., s-a desfiinţat sentinţa penală atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare a aceeaşi instanţă.

Analizând motivele apelurilor declarate, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că instanţa de fond nu a avut rol activ pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi aflarea adevărului, deoarece în noul raport de expertiza medico - legală efectuat cu ocazia rejudecării, nu s-au analizat toate leziunile suferite de minorul S.F.A.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cauza a fost înregistrată sub nr. 1009/2003.

Deşi legal citate partea vătămată S.F.A. şi reprezentantul său legal S.C. nu s-au prezentat în faţa instanţei.

La a doua judecată în fond după desfiinţare s-a efectuat un nou raport de expertiză medico - legală în cauză, care a arătat că minorul S.F.A. a prezentat leziuni traumatice care se puteau produce la data de 14 decembrie 2000.

Raportul de expertiză a relevat faptul că evaluarea medico - legală iniţială a gravităţii leziunilor traumatice a fost corectă şi s-a menţinut minimul de zile de îngrijiri medicale acordat 23-25.

În baza probatoriilor administrate, instanţa de rejudecare a reţinut aceeaşi situaţie de fapt, constatând că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală şi respectiv rele tratamente aplicate minorului, dispunând astfel:

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în art. 181 alin. (1¹) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1)¹ C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, în regim de detenţie.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată.

A atras atenţia inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 306 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, în regim de detenţie.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat graţiată în întregime pedeapsa aplicată.

A atras atenţia inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia inculpatului de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Marie Currie Bucureşti a sumei de 34.013.397 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate precum şi dobânda legală aferentă debitului de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală.

A luat act că partea vătămată, prin reprezentantul legal S.C., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe penală a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul greşitei schimbări a încadrării juridice dată faptei inculpatului, neaplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. d) şi e) C. pen. şi cuantumul redus al pedepsei aplicate.

Curtea, examinând apelul declarat prin prisma criticilor aduse, a constatat că este fondat şi prin Decizia penală nr. 828 din 9 noiembrie 2004, a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, reţinând că sunt neconcordanţe între concluziile raportului „leziunile nu au pus în primejdie viaţa copilului" şi considerentele acestuia „viaţa copilului a fost ameninţată prin traumatisme multiple", aşa încât s-a apreciat că nu a fost rezolvat fondul cauzei, sens în care se impune revenirea cu adresă la I.N.M.L. Bucureşti pentru reevaluare a situaţiei minorului.

După casare, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cauza a fost înregistrată sub nr. 6776/2004.

S-a dispus citarea inculpatului la adresele menţionate în actele existente la dosar, cât şi prin afişare la sediul Consiliului Local al Sectorului 5 Bucureşti, conform art. 177 alin. (4) C. pen.

Având în vedere dispoziţiile art. 385 alin. (1) C. proc. pen., a dispus efectuarea unui supliment la noua expertiză de către I.N.M.L., prin care să se procedeze la o reevaluare medico - legală a gravităţii leziunilor produse minorului, în raport de actele medicale efectuate şi neconcordanţele existente între concluziile expertizei înregistrată sub nr. A5/6294/2003 şi considerentele acesteia pct. 1-3 în care sunt cuprinse constatările notei medicale din 21 decembrie 2000, aşa încât să se stabilească dacă loviturile şi actele de agresiune aplicate minorului sunt de natură sau nu să nu cauzeze moartea acestuia, dacă între gravitatea actelor de violenţă şi posibilitatea decesului victimei, dacă între gravitatea actelor de violenţă şi posibilitatea decesului victimei ar exista raport de cauzalitate.

Prin adresa nr. 8067 din 21 iulie 2005 s-a comunicat de către I.N.M.L. că nu există nici o neconcordanţă între concluziile şi considerentele raportului de expertiză nr. A5/6294/2003 întrucât pct. 1-3 la care se face referire constituie citarea concluziilor unei note medicale, restituindu-se xerocopiile actelor înaintate.

Apreciindu-se că prin răspunsul înaintat de I.N.M.L. nu s-a răspuns la obiectivele stabilite prin încheierea de şedinţă de la 7 iunie 2005, s-a revenit asupra solicitărilor anterioare.

Ulterior, Comisia superioară medico - legală, a înaintat instanţei avizul nr. E1/10403/2005 prin care, în urma examinării actelor medico - legale ale cauzei, s-a probat atât raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573/2001, cât şi raportul de nouă expertiză medico – legală nr. nr. A5/6294/2003, în sensul că leziunile traumatice nu a pus viaţa în primejdie în înţelesul art. 182 C. pen.

În raport de noile înscrisuri medicale apărătorul din oficiu al inculpatului şi reprezentantul parchetului au solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în cea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1¹) C. pen. şi art. 306 C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuţie la termenul de judecată din 22 noiembrie 2005, instanţa a apreciat-o fiind întemeiată, urmând să se facă în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.

Astfel, faţă de situaţia de fapt reţinută pe parcursul desfăşurării procesului penal, care a rămas neschimbată şi la rejudecarea, după casare, în sensul că la data de 14 decembrie 2000, inculpatul S.F., aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi iritat de comportamentul fiului său de 4 ani, a exercitat asupra acestuia acte de violenţă, constând în lovituri repetate cu un corp dur, respectiv palme şi o „nuia", producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. 23-25 zile de îngrijiri medicale, care însă nu i-au pus în primejdie viaţa, s-a considerat că inculpatul a acţionat cu intenţie directă de a produce părţii vătămate suferinţe fizice, fără însă să prevadă sau să urmărească să-i suprime viaţa.

Pentru existenţa tentativei la infracţiunea de omor este necesar a se dovedi că inculpatul a acţionat violent, cu intenţia de a ucide, prin folosirea unui obiect vulnerant apt să producă moartea şi care să vizeze o zonă vitală.

Or, în raport de actele şi lucrările dosarului, s-a apreciat că aceste caracteristici nu sunt incidente în cauza de faţă.

Sub aceste aspecte, s-a reţinut că declaraţiile martorei F.A. (educatoarea minorului care relatează nu incident din luna octombrie 2000, când copilul a suferit un traumatism cranio - cerebral atunci când a sărit şi s-a lovit la cap fiind transportat la spital urgent, iar în grădiniţa ce o frecventa s-a declanşat epidemie de varicelă fiind contaminaţi toţi copii), ale martorelor B.A., P.V. (care confirmă existenţa epidemiei de varicelă şi a unui incident petrecut în cadrul instituţiei), cele ale martorei C.N. (ce confirmă faptul că minorul a fost agresat de tatăl său cu o nuia de liliac peste mâini şi picioare şi totodată a fost contaminat în perioada lunii decembrie cu varicelă iar leziunile (băşicuţe) ce le prezenta pe corp erau rezultatul acestei boli, declaraţia martorei G.A. (martoră ce văzut minorul în momentul în care l-a vizitat, constatând că acesta voma tot ce mânca, avea urme de loviri pe mâini şi picioare, copilul spunându-i că a fost bătut de tatăl său cu un băţ, a martorei D.I., martoră ce a vizitat copilul la spital şi a constatat personal că acesta avea urme de vânătăi pe picioare şi pe spate se coroborează cu concluziile numeroaselor acte medicale întocmite pe parcursul procesului penal, în sensul că minorul prezenta o serie de excoriaţii de diferite mărimi la nivel, frontal, periauricular dr., buza inferioară şi superioară, erupţii papuloase leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, care însă nu au pus în primejdie viaţa victimei şi nu au generat consecinţe de natura celor prevăzute în art. 182 C. pen. (concluzii aprobate de C.S.A. a I.N.M.L.).

Din analiza acestor probatorii, instanţa a apreciat că nu se poate ajunge la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, chiar şi în modalitatea intenţiei indirecte reţinută prin actul de sesizare, întrucât violenţele nu au vizat zonele anatomice vitale, minorul prezentând multiple echimoze la nivelul membrelor superioare şi inferioare, regiunea zigomatică dreapta, excoriaţii pe faţa dorsală a ambelor mâini, iar din investigaţiile efectuate s-a constatat că ficatul, splina, rinichii sunt la limite normale, fără lichid introperitoneal, la examenul cerebral nu s-a constatat leziuni heterodense, nu au existat leziuni traumatice la nivelul neurocraniului, s-a constatat un abdomen cu pneumotizare în limite normale, fără să existe leziuni craniene evidente.

Faptul că în foaia de observaţie s-a menţionat la internarea copilului diagnosticul „traumatism cranio - cerebral acut închis, iar în nota medicală din 21 decembrie 2000 se concluzionează că viaţa copilului a fost ameninţată prin retiniană „se apreciază că aceste împrejurări nu sunt în măsură să atragă în mod automat concluzia că inculpatul a agresat minorul într-o zonă vitală astfel încât, să poată fi reţinută intenţia sa de a ucide, atâta vreme cât acest diagnostic şi concluzii nu sunt însuşite de medicii specialişti ce au efectuat expertizele medico - legale în cauză, iar din proba testimonială a rezultat cu certitudine că minorul suferire şi alte traumatisme cranio cerebrale în lunile precedente incidentului (lovitura de la cap, dezlipirea urechii).

Este adevărat că inculpatul a aplicat fiului său anumite tratamente violente ce au vizat diferite zone ale corpului, însă aceste agresiuni nu au afectat în nici un fel organele interne vitale ale minorului, aşa cum reiese din investigaţiile medicale efectuate, iar pentru realizarea corecţiei ce a înţeles să o aplice s-a folosit de palme, lovind minorul peste faţă şi corp, inclusiv de un „băţ", obiecte vulnerante ce nu sunt apte să producă moartea victimei, având în vedere zona vizată şi intensitatea acestora.

Reţinându-se că inculpatul nu a exercitat actele specifice infracţiunii de omor, având în vedere în acest sens, obiectul vulnerant folosit, zona corpului vizat, intensitatea loviturilor aplicate, instanţa a admis cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, constatând că în speţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1¹) C. pen., fapta dedusă judecăţii fiind săvârşită după intrarea în vigoare a Legii nr. 197/2000.

De asemenea, având în vedere Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 749 din 28 decembrie 2001 instanţa a reţinut în sarcina inculpatului şi săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzută şi pedepsită de art. 306 C. pen., întrucât prin comportamentul agresiv al inculpatului faţă de partea vătămată a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului său.

La stabilirea pedepselor inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în sensul că a ţinut seama atât de gravitatea faptelor, de pericolul concret al acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, datele personale ale inculpatului, cât şi de dispoziţiile art. 52 C. pen., apreciindu-se că executarea acesteia în regim de detenţie corespunde scopului preventiv şi educativ al pedepsei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală pentru greşita individualizare judiciară a pedepselor în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 285/ A din 6 aprilie 2006, a admis apelul parchetului (dar pentru alte motive decât cele cerute) a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi anume nr. 1635 din 6 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi pe fond rejudecând:

S-a admis cererea de schimbarea a încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., în art. 181 alin. (1¹) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1¹) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată graţiată în întregime pedeapsa aplicată.

Se pun în vedere inculpatului dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 decembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

Obligă pe inculpat 34.013.392 lei cheltuieli de spitalizare acordate pentru îngrijirea minorului S.F.A. şi la plata dobânzii legale aferente la data rămânerii definitive către C.A.S. a municipiului Bucureşti.

Ia act că S.C., reprezentantul legal al părţii vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Parchetul, nemulţumit de ambele hotărâri (sentinţa penală nr. 1635 din 6 decembrie 2005 şi Decizia penală nr. 285/ A din 6 aprilie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală) în termenul legal, a declarat recursul de faţă, solicitând a se desfiinţa ultima hotărâre şi rejudecând, să se reaprecieze probele şi inculpatul să fie condamnat pentru ambele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, aflate în concurs real, chiar dacă pentru cea prevăzută de art. 306 C. pen., nu este decât o sesizare „in rem", Pentru cea de a doua infracţiune de lovire repetată a minorului să se constate că, încadrarea juridică schimbată în art. 181 alin. (1¹) C. pen., este netemeinică şi nelegală. Ca atare, a cerut a fi condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., încadrare legală dată prin rechizitoriu, deoarece este dovedită intenţia indirectă a inculpatului de a-şi ucide propriul copil de 4 ani. În final să se contopească pedepsele, ce se vor aplica potrivit art. 33 şi 34 C. pen.

Recursul este nefondat.

Examinându-se probatoriul cauzei şi actul de sesizare al instanţei, respectiv rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 6444/P/2000 a se constata că inculpatul S.F. a fost trimis în judecată doar pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen.

Ca situaţie de fapt se reţine că, în perioada12 decembrie 2000 - 15 decembrie 2000, inculpatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a aplicat lovituri repetate, fiului său de 4 ani. Astfel, i-au fost cauzate multiple contuzii pe corp dar şi un traumatism minor cronico - cerebral, leziunile produse nepunând totuşi în pericol, viaţa victimei.

Se mai constată că, victima, în seara de 15 decembrie 2000, a fost internată la Spitalul de Copii, la Secţia de Terapie intensivă şi la data de 27 decembrie 2000, a fost externată, având starea de sănătate ameliorată iar actele medico - legale prevăd că leziunile necesită pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri.

Evaluarea materialului probator în special a investigaţiilor medico - legale efectuate mai evidenţiază că, acţiunile violente ale inculpatului, au atins diferite zone ale corpului victimei, dar nu au afectat în nici un mod, organele vitale ale minorului.

Corecţia ce a aplicat-o inculpatul propriului fiu de 4 ani (victima) se mai reţine că, a realizat-o la nivelul pregătirii sale şi a obiceiului său, de a consuma băuturi alcoolice, prin lovire doar cu palmele şi cu o nuieluşă, obiecte ce nu sunt apte să producă moartea victimei, faţă şi de intensitatea redusă a acestora.

Acestea fiind faptele inculpatului, Curtea apreciază că în mod corect s-a reţinut, de către instanţa de apel că, inculpatul nu a exercitat acte specifice infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, în raport deci de obiectele folosite, zonele corpului vizate şi de intensitatea loviturilor aplicate, şi descrise în actele medico - legale de la dosar. Toate activităţile violente ale inculpatului sus enunţate, au determinat şi pe medicii specialişti să concluzioneze că, agresiunile acestuia „nu au fost de natură a afecta organe interne vitale" ale victimei (minor).

În consecinţă, justificat şi legal, instanţa de apel a stabilit că, inculpatul nu a lovit victima cu intenţia de a-l omorî şi nici cu intenţia indirectă de a-l ucide, cu atât mai mult cu cât, aceleaşi acte medicale mai evidenţiază că, victima a fost contaminată şi cu varicelă şi astfel se explica urmele de pe picioare.

Pentru aceste considerente, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1¹) C. pen., se justifică pe deplin (incertitudinile profitând inculpatului), întrunite fiind în realitate doar elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de textul arătat, deoarece prin vătămarea integrităţii corporale a victimei (ce este unul din membrii familiei), i-au fost necesare pentru vindecarea leziunilor produse, 23-25 zile de îngrijiri medicale.

Aşadar, schimbarea de încadrare juridică va fi menţinută, ca legală şi temeinică, iar drept urmare, motivul de recurs ce vizează revenirea la încadrarea juridică dată acestei faptei, prin rechizitoriu, se apreciază, ca nefondat.

Trecând la examinarea celui de-al doilea motiv de recurs şi care vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., ce prevede că „judecata se mărgineşte la faptă şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei", de asemenea, se reţine ca fiind neîntemeiat.

Astfel, se va constata că, sesizarea unei instanţe cu judecarea unei infracţiuni, nu se poate face numai prin descrierea acesteia în partea expozitivă a rechizitoriului, atâta vreme cât, în dispozitivul rechizitoriului respectiv, nu e trecută încadrarea juridică a acelei fapte penale.

Altfel spus, nu se poate admite că, o instanţă poate fi investită „implicit" sau doar „in rem" ci, trebuie a se cunoaşte de către făptuitorul trimis în judecată, care sunt textele de lege ce incriminează faptele pentru care este inculpat, pentru a nu se goli de conţinut dreptul său la apărare, pentru ca astfel să-i poată organiza o apărare reală şi eficientă, aşa încât şi instanţa în final, să poată pronunţa o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de parchet, urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi menţinută ca temeinică şi legală, Decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 285/ A din 6 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul S.F.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.F., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2007 .

← ICCJ. Decizia nr. 346/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215...		ICCJ. Decizia nr. 1258/2007. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 458/2007. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 458/2007. Penal