ICCJ. Decizia nr. 731/2007. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 731/2007
Dosar nr. 3519/44/2006
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Tribunalul Brăila, prin sentinţa penală nr. 212 pronunţată la 17 mai 2006, în dosarul nr. 33/P/2006, în baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului D.P., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de despăgubiri civile formulată de denunţătorul A.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţă de fond a reţinut că situaţia de fapt stabilită prin actul de sesizare respectiv rechizitoriul P.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi, se bazează exclusiv pe declaraţiile denunţătorului A.G., soţiei acestuia A.V. şi martorilor A.M.S., G.N. rude cu denunţătorul, constă în următoarele:
Inculpatul D.P., a îndeplinit funcţia de şef al Arestului I.P.J. Brăila, având gradul de comisar.
Ca principale atribuţii de serviciu, inculpatul îndeplinea printre altele şi pe cele referitoare la reprezentarea şefului S.C.P. în ceea ce priveşte problemele ce vizau transferul, organizarea, conducerea compartimentului arest.
Avea obligaţia de a efectua controale la Arest şi gospodăria agrozootehnică, de a lua măsuri ca toţi cei aflaţi în arest să fie puşi în libertate doar pe baza documentelor legal emise de autorităţi, iar la eliberarea persoanei să i se emită documentul necesar şi să i se restituie bunurile personale.
Potrivit instrucţiunilor nr. 10772 din 27 septembrie 2002 emise de M.A.i. – I.G.P.R., privind selecţionarea, instruirea, folosirea, paza şi supravegherea încarceraţilor ce urmează a presta activităţi gospodăreşti la nivelul unităţilor de poliţie, inculpatul avea atribuţii de serviciu şi în ceea ce priveşte selecţionarea deţinuţilor aflaţi în Arestul I.P.J. Brăila şi care urmează la gospodăria din cadrul aceleiaşi unităţi.
La I.P.J. Brăila – S.C.P., martorul D.I., îndeplinea funcţia de şef, având ca atribuţii de serviciu, în afara instrumentării dosarelor penale, şi pe cele care privesc unele activităţi ce se desfăşoară în cadrul arestului I.P.J. Brăila respectiv aprobarea cererilor formulate de persoanele interesate privind acordarea pachetelor, vizitelor, vorbitoarelor.
Denunţătorul A.G., a lucrat, în perioada 1985 – 1991, ca poliţist în cadrul I.P.J. Brăila, împrejurare în care l-a cunoscut pe inculpatul D.P. şi martorii D.I., C.A.
Prin sentinţa penală nr. 137 din 21 ianuarie 2003 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 366 din 20 mai 207 a Curţii de Apel Galaţi, denunţătorul A.G., a fost condamnat, la pedeapsa de 4 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
Denunţătorul a fost încarcerat la 18 septembrie 2004 şi depus în arestul I.P.J. Brăila al cărui şef era inculpatul.
Cunoscând faptul că orice deţinut poate beneficia de o reducere a pedepsei prin prestarea unei munci pe perioada detenţiei, denunţătorul a discutat cu inculpatul, exprimându-şi dorinţa de a fi scos la muncă în cadrul gospodăriei agrozootehnice din cadrul I.P.J. Brăila.
La cererea formulată în acest sens de denunţător, inculpatul i-a promis că va discuta cu martorii D.I. şef al S.C.P. şi C.A. care îndeplinea funcţia de adjunct al condamnatului I.P.J. Brăila despre care a afirmat că avea atribuţii în soluţionarea acestei cereri.
Actul de sesizare a mai reţinut că de la momentul încarcerării denunţătorului până la 30 septembrie 2004, acesta a reluat în mai multe rânduri discuţia cu inculpatul în acest sens de a-l ajuta să obţină aprobarea de a presta muncă la gospodăria agrozootehnică. La data de 30 septembrie 2004 inculpatul i-a pretins denunţătorului suma de 400 Euro pentru acest serviciu.
Pretenţia inculpatului a fost acceptată de A.G., care i-a făcut cunoscut că va discuta cu soţia sa să procure banii în timp scurt, urmând ca aceasta să ia legătura telefonic pentru a stabili modul în care să predea banii, sens în care, în următoarea zi 1 octombrie 2004, i-a solicitat şi i-au fost comunicate numerele de telefon mobil şi fix.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 13,30, a primit vizita soţiei sale A.V. i-a adus la cunoştinţă cele convenite cu inculpatul, şi i-a transmis cele 2 numere de telefon, notate de martoră într-un carneţel, posturi la care urma să-l contacteze pe inculpat pentru predarea banilor.
După epuizarea timpului petrecut la vorbitor, martora a încercat să procure suma de 400 Euro, apelând la fratele său martorul G.N.
Aceeaşi martoră a relatat fiicei sale A.M.S. că trebuie să procure această sumă, precizându-i scopul, sens în care s-au gândit la posibilitatea obţinerii prin amanetarea bijuteriilor personale.
Martorul G.N. ce aflase despre destinaţia sumei pretinse împrumut de sora sa, a predat acesteia 400 Euro, aşa încât fiind în posesia banilor, A.V. l-a contactat telefonic pe inculpat sunându-l pe telefonul mobil şi a aranjat o întâlnire cu acesta.
Potrivit înţelegerii, inculpatul, în seara zilei de 1 octombrie 2004, în jurul orelor 20,00, s-a deplasat la locuinţa denunţătorului cu autoturismul propriu marca Dacia, a parcat maşina în faţa garajului şi stând în maşină a primit banii de la martora A.V. asigurând-o că soţul acesteia va fi transferat la gospodăria agrozootehnică.
Prezenţa autoturismului inculpatului în locul descris a fost auzită de martorii G.N. şi A.M.S.
La data de 12 octombrie 2004, A.G., a fost transferat la Penitenciarul Brăila, aşa încât denunţătorul cât şi martora A.V. au încercat să-şi recupereze anii, prin apelurile telefonice ale acesteia din urmă, rămase însă fără răspuns.
La data de 7 decembrie 2004, denunţătorul aflat în executarea pedepsei în penitenciar, a formulat denunţul sesizând organele de urmărire penală cu săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpat, faptă consumată la 10 octombrie 2004 explicând în detaliu împrejurările în care i-au fost pretinşi cei 400 Euro, cum şi cele în care banii au fost predaţi.
Fapta descrisă, nu a fost recunoscută de inculpat, nici măcar în împrejurarea în care a fost confruntat cu martora A.V.
Permanent în cursul procesului penal, inculpatul a negat pretinderea sau primirea sumei de 400 Euro, de la denunţător şi soţia sa, invocând că nu era posibil un astfel de transfer al acestuia la locul unde dorea să presteze muncă, situaţie comunicată lui şi soţiei sale urmare audienţelor şi rapoartelor ce concluzionează în acest sens, acte întocmite de el şi martorul D.
Instanţa de fond a reţinut că declaraţiile denunţătorului, soţiei sale A.V., fiicei sale martora A.M. şi cumnatului său martorul G.N. singurele probe ce susţin afirmaţiile potrivit cărora inculpatul a pretins şi primit suma de 400 Euro pentru a-şi îndeplini o obligaţie de serviciu, cuprind vădite neconcordanţe privind elemente esenţiale de natură să stabilească circumstanţele de timp, loc, referitoare la pretinderea şi predarea acestei sume.
Astfel, se reţine de instanţă, că nu există concordanţe între declaraţiile denunţătorului care susţine că profitând de neatenţia gardianului, la vorbitor, a predat soţiei sale un bileţel în care consemnase numerele de telefon ale inculpatului spre deosebire de cele relatate de martora A.V., ce susţine că aceste numere i-au fost dictate de soţul său, împrejurare în care i-a dictat şi numărul de înmatriculare a autoturismului inculpatului, pentru ca ulterior aceasta să susţină că avea cunoştinţă de numărul maşinii de mai multă vreme.
Un alt aspect contradictoriu evidenţiat de instanţa de fond este cel privitor la sursa şi data restituirii sumei de 400 Euro, A.V. susţinând că provine din veniturile sale, ale fiicei şi din vânzarea unor produse lactate din gospodăria proprie, până la data de 30 mai 2005, în timp ce martorul G.N. declară că a primit banii până la finele anului 2004, iar denunţătorul indică drept sursă preţul obţinut din vânzarea a două animale din gospodărie.
La toate aceste probe care cuprind contradicţii de natură să fie apreciate de instanţă ca neexprimând realitatea aspectelor descrise, se mai adaugă declaraţiile martorilor C.A.G., H.C. adjuncţi ai inculpatului la Arestul I.P.J. Galaţi prezenţi la discuţiile purtate de denunţător cu inculpatul, care vizau solicitarea de a fi transferat la gospodăria agrozootehnică, fără însă ca în cursul acestora să se pretindă sau să i se promită inculpatului vreo sumă de bani.
Martorul C.A.G. a învederat în declaraţie un aspect esenţial care justifică denunţul, respectiv afirmaţiile făcute de A.G. cu ocazia transferării sale în penitenciar şi ulterior liberării sale în sensul că „ îl aranjez eu, vă fac eu o manevră".
Având în vedere că probele administrate în cursul urmării penale cât şi direct nemijlocit, în condiţii de contradictorialitate în faza cercetării judecătoreşti au fost apreciate că nu fac dovada în afara oricărui dubiu că inculpatul a săvârşit infracţiunea sesizată prin denunţ, instanţa a dispus achitarea inculpatului, invocând drept temei juridic dispoziţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., fapta nu există.
Împotriva sentinţei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Galaţi, a declarat în termen legal apel, criticând soluţia ca nelegală, şi pe cale de consecinţă solicitând desfiinţarea acesteia şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată.
În opinia acuzării, instanţa de fond a dat o greşită apreciere probelor ce demonstrează fără dubiu săvârşirea infracţiunii de luare de mită de către inculpat, invocându-se în acest sens declaraţiile martorilor A.V., A.M., G.N., considerate greşit de instanţă subiective, că nu reflectă realitatea, contradicţiile evidenţiate fiind posibile datorită factorului timp scurs de la data faptei, aproximativ 2 ani.
Totodată se precizează că declaraţiile martorilor H.C., C.A.G., dar şi revenirile martorilor B.I., S.G., li s-a acordat o forţă probantă evidentă în motivarea nevinovăţiei inculpatului.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 289/ A din 9 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul exercitat de parchet apreciind legală şi temeinică soluţia pronunţată de prima instanţă.
În motivarea hotărârii, instanţa de control judiciar, a reţinut că materialul probator administrat în cursul procesului, ce a constituit temei al trimiterii în judecată a inculpatului, respectiv declaraţiile denunţătorului, şi membrilor familiei sale sunt contradictorii, subiective, nedovedind cu certitudine, fapta sesizată prin denunţ.
În plus, instanţa de prim control judiciar a completat motivarea soluţiei de achitare reţinând următoarele aspecte.
Pedeapsa pe care o avea de executat denunţătorul, 4 luni închisoare transformată în zile însuma 122 zile, iar în condiţiile în care ar fi fost scos la muncă, se putea libera condiţionat după executarea efectivă a 61 zile închisoare, putându-se reţine ca fiind executate pe baza muncii prestate un număr maxim de 20 zile închisoare.
Acest aspect este analizat de instanţa de apel pentru a se demonstra, că la data de 1 octombrie 2004, când denunţătorul pretinde că s-a comis infracţiunea, acesta executase deja 14 zile închisoare, situaţie în care dacă ar fi muncit după această dată, numărul de zile pe care le-ar fi putut câştiga era cu mult sub 20, ceea ce face greu de acceptat susţinerea că ar fi dat mită suma de 400 Euro pentru a fi eliberat cu 10-12 zile mai devreme decât termenul limită.
Pe de altă parte, se referă că cererea denunţătorului de transfer la gospodăria agrozootehnică pentru a presta activităţi gospodăreşti nu era posibilă întrucât nu îndeplinea condiţiile ce urmau a fi analizate de comisia ce avea atribuţii în acest sens, în compunerea căreia intra şi inculpatul, comisie condusă de martorul D.I.
Astfel, fapta săvârşită de denunţător, era una de violenţă, şi nici una din datele personale ale acestuia, nu caracterizau pozitiv persoana acestuia, dimpotrivă din primele zile de la încarcerare s-a remarcat prin comportament agresiv, jignitor, situaţie consemnată în fişa aflată la dosar urmărire penală.
Împrejurarea că nu poate fi transferat potrivit solicitărilor sale în audienţele în care a fost primit de şeful Arestului I.P.J. Brăila, a fost cunoscută de denunţător şi soţia sa, situaţie confirmată de adresa A/ 231 din 12 octombrie 2004, care este întocmită prin valorificarea concluziilor raportului efectuat la 8 octombrie 2004 chiar de inculpat, care verificând cererea repartizată în aceeaşi zi de şeful arestului a apreciat că denunţătorul nu îndeplineşte condiţiile de a presta muncă.
Că denunţătorul a cunoscut răspunsul negativ venit din partea conducerii arestului este dovedit şi cu declaraţiile martorilor B.I. şi S.G. care relatează că au cunoscut despre încercările acestuia de transfer, „însă a fost refuzat categoric", situaţie în care a fost transferat la penitenciar.
În motivarea lipsei de temeinicie a celor sesizate în denunţul întocmit de A.G., se referă încercările acestuia anterioare de a reclama alţi foşti colegi ofiţeri pentru săvârşirea unor infracţiuni care cercetate fiind s-au dovedit inexistente.
Aceeaşi tendinţă de a reclama fapte imaginare, este remarcată de instanţă şi din conţinutul denunţului formulat la 7 decembrie 2004, în care susţine că la data depunerii sale în arest 18 septembrie 2004 în prezenţa soţiei sale venite pentru a-i aduce haine, un lucrător de poliţie având prenumele A. i-a sustras cureaua, un pix, bunuri personale care nu i-au mai fost restituite, situaţie nereală, contrazisă de înscrisurile cauzei ce dovedesc că la 18 septembrie 204, soţia sa nu a fost prezentă în sediul I.P.J. Brăila – Arest.
Pe de altă parte instanţa relevă imposibilitatea materială ca denunţătorul să intre în posesia numerelor de telefoane ale inculpatului, comunicate de acesta cu ocazia audienţei din 30 septembrie 2004, având în vedere că scoaterea din arest pentru audiere se face de o escortă de 3 subofiţeri, că durata este limitată la 10-15 minute, şi în biroul inculpatului era prezent şi martorul H.C. situaţie ce nu ar fi permis discuţia legată de pretinderea sumei de bani.
Nici comunicarea biletului cu numerele de telefon ale inculpatului sau dictarea lor şi notarea de către martoră în agenda personală nu era posibilă, fără a fi observată de subofiţerii ce asigurau supravegherea, fiind evidentă situaţia că acestea erau consumate cu mult anterior datei de 1 octombrie 2004, situaţie interpretată corect în raport cu declaraţiile martorei, şi succesiunea numerelor consemnate în agendă.
Toate aspectele descrise, unite cu contradicţiile privind data săvârşirii faptei 1 sau 10 octombrie 2004, modul şi data restituirii celor 400 Euro către G.N., au fost apreciate că nu pot fi interpretate drept dovezi care să facă dovada în afara oricărui dubiu a săvârşirii infracţiunii de luare de mită sesizată doar la 7 decembrie 2004, cu 21 de zile anterior liberării condiţionate a denunţătorului.
Şi această hotărâre a fost atacată în termen legal, cu recurs, de parchet, care a invocat drept caz de casare a hotărârilor, considerate nelegale, dispoziţiile prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., respectiv o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare pentru o infracţiune în privinţa căreia probele sunt evidente.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivului de casare invocat, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., instanţa constată nefondată calea de atac pentru considerentele ce vor fi expuse.
Examinarea declaraţiilor denunţătorului şi rudelor sale, nu dovedesc în mod cert că inculpatul a săvârşit infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind corect interpretate în acest sens atât de instanţa de fond cât şi cea de prim control judiciar.
Analiza conţinutului declaraţiilor denunţătorului şi martorilor A.V., A.M., G.N., s-a făcut în virtutea principiului lipsei preeminenţei probelor administrate în cursul urmăririi penale, sau în faza cercetării judecătoreşti, examinarea fiind subordonată principiului aflării adevărului şi angajării răspunderii penale a inculpatului numai în condiţiile legii.
Motivat, legal şi temeinic ambele instanţe au explicat în considerentele hotărârilor, de ce aceste probe sunt subiective, nu se coroborează între ele şi nici cu actele administrate în cauză, aşa încât nu pot constitui temeiuri în raport de care să se reţină în sarcina inculpatului o infracţiune gravă de corupţie, care antrenează răspunderea penală a acestuia.
În plus, în evaluarea unor declaraţii, instanţa este obligată să aprecieze şi asupra obiectivităţii persoanei de la care provin atunci când sunt motive serioase de îndoială.
Or, în cauza dedusă judecăţii declaraţiile evidente care au constituit probe pentru trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită descrisă, provin de la denunţător, persoană care potrivit investigaţiilor medicale prezintă o stare psihopatoidă, tulburare organică a personalităţii pe fond posttraumatic reclamând foştii colegi de muncă sau diverse persoane civile pentru fapte a căror existenţă nu a fost dovedită şi de la rudele acestuia, soţie, fiică, cumnat, persoane interesate să-l susţină în demersul făcut.
Circumstanţele de timp şi loc unde s-a pretins şi s-a înmânat suma de 400 Euro, esenţiale pentru a fi întrunită latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită, sunt descrise diferit de denunţător şi martora A.V. cuprinzând contradicţii care nu pot fi ignorate de instanţă şi care sunt de natură să convingă asupra nesincerităţii acestora.
De remarcat că în denunţul scris la 7 decembrie 2006, cu numai 6 zile anterior examinării propunerii sale de liberare condiţionată, A.G., susţine că banii au fost primiţi de inculpat la data de 10 octombrie 2004 şi nu la 1 octombrie 2004 cum reţine urmărirea penală.
Faptul că denunţătorul nu a fost în eroare cu privire la data comiterii infracţiunii de luare de mită, rezultă din conţinutul denunţului, când explică că a doua zi luni 11 octombrie 2004, i-a cerut inculpatului să-i comunice data transferului, inculpatul spunându-i că acesta se va realiza marţi 12 octombrie.
Singura împrejurare demonstrată este cea că denunţătorul a făcut mai multe încercări de a solicita transferul la gospodăria anexă a unităţii şi de fiecare dată i s-a explicat că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de instrucţiunile aplicabile acestui regim, fiind o persoană condamnată pentru infracţiuni de violenţă.
Cererea de transfer a denunţătorului a făcut şi obiectul audienţei din 5 octombrie 2004, la conducerea I.P.J. Brăila solicitată de A.V., demers care nu-şi găsea justificarea în condiţiile pretinse de aceştia, potrivit cărora pe data de 1 octombrie 2004 inculpatul deja primise suma solicitată asigurându-l pe denunţător de intervenţia sa pentru realizarea transferului.
Dimpotrivă, actele depuse respectiv rezoluţia din 8 octombrie 2004 de pe înscrisul existent la fila 119 şi raportul de la dosar urmărire penală, dovedesc că martorul D.I. în calitatea sa oficială, a dispus ca inculpatul să facă verificări privind pe arestat şi să i le prezinte.
Din conţinutul raportului, întocmit la 8 octombrie 2004, rezultă că denunţătorul nu îndeplineşte condiţiile pentru a executa pedeapsa în gospodăria unităţii, concluzii care nu puteau fi redactate în acest sens, dacă ar fi pretins şi primit cei 400 Euro de la familia denunţătorului.
Declaraţiile denunţătorului şi rudelor acestuia au constituit doar temeiuri pentru trimiterea în judecată şi verificate direct, nemijlocit, în contradictoriu de instanţe, judicios au fost apreciate că nu fac dovada săvârşirii infracţiunii denunţate.
În raport de considerentele arătate, hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Cum la examinarea din oficiu, nu se constată existenţa vreunui caz din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să justifice reformarea hotărârilor, recursul parchetului va fi respins, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., Serviciul Teritorial Galaţi, împotriva deciziei penale nr. 289/ A din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, privind pe intimatul inculpat D.P.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1087/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 450/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
