ICCJ. Decizia nr. 619/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 619/2007
Dosar nr. 2587/44/2006
Şedinţa publică din 2 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Galaţi prin sentinţa penală nr. 89 din 1 martie 2006 a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului P.I., din infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen. şi infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Conform art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), g) şi f) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), c) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
A fost condamnat acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 33 – art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului P.I. şi s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea sporită la 5 ani şi 2 luni închisoare.
Conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. g) teza II C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă durata reţinerii din 7 noiembrie 1997.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 190 lei RON despăgubiri civile către partea civilă D.C., la plata sumei de 60 lei RON despăgubiri civile către G.A. şi la plata sumei de 60 lei RON despăgubiri civile către P.G.
Prin aceeaşi hotărâre a fost achitat inculpatul P.A. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
1. În noaptea de 19 septembrie 1997 inculpatul P.I. a sustras din comuna Certeşti, judeţul Galaţi, parbrizele de la autoturismele părţilor vătămate P.G. şi G.A., acestea fiind găsite, în urma investigaţiilor organelor de poliţie, ascunse în grădină la domiciliul inculpaţilor P.I. şi P.A.
2. În noaptea de 26 septembrie 1997, inculpatul P.I., împreună cu persoane rămase neidentificate, mascate pe faţă cu ciorapi, au pătruns în stâna părţii vătămate D.C. au lovit-o pe acesta şi pe fiii săi D.I. şi D.S., i-au închis în colibă, asigurând uşa prin exterior cu o bucată de sârmă, au pătruns ulterior în ţarcul de animale, de unde au sustras mai multe oi pe care le-au încărcat în căruţa inculpatului P.I., sustrăgând de asemenea un ham de cal, o bucată de caş şi mai multe obiecte de îmbrăcăminte ce aparţineau părţilor vătămată. Ulterior, inculpatul împreună cu ceilalţi făptuitori au părăsit locul faptei, trecând cu căruţa peste o bicicletă ce aparţinea părţii vătămate, distrugând-o.
În urma investigaţiilor organelor de poliţie, cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpaţilor P.I. şi P.A., s-au găsit 5 scalpuri de animal, recunoscute ulterior de proprietarii acestora după anumite semne particulare, ca fiind animalele sustrase de inculpat de la stâna părţii vătămate.
Situaţia de fapt reţinută a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declaraţiile părţilor vătămată P.G., G.A., D.C., D.I., D.S., declaraţiile martorilor D.I., L.C., T.G., U.A., D.A., A.A., V.C., P.V., H.M., G.V., M.D., procesele-verbale de cercetare la faţa locului, procesele-verbale de percheziţie domiciliară şi declaraţiile inculpaţilor care în mod constant au negat comiterea faptelor reţinute în sarcina lor.
Cu privire la vinovăţia inculpaţilor, se cuvine a fi făcute următoarele precizări:
1. Infracţiuni comise la data de 19 septembrie 1997.
Audiat atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de judecată, inculpatul P.A. a precizat că cele două parbrize găsite cu ocazia percheziţiei la domiciliul inculpaţilor, în grădina acestora, au fost aduse probabil de fratele său, inculpatul P.I., dar nu ştie când şi de unde. Anterior, cu prilejul efectuării percheziţiei inculpatul P.A. a declarat că nu cunoaşte de unde provin parbrizele, deşi au fost găsite la domiciliul său. Inculpatul P.I. a precizat că a găsit cele două parbrize cu 3 luni înaintea lunii septembrie, într-un şanţ, pe marginea drumului între comuna Negrileşti şi Ghidigeni şi le-a luat pentru a le folosi.
Faţă de probele administrate, instanţa şi-a format convingerea că inculpatul P.I. se face vinovat de sustragerea celor două parbrize de la autoturismele părţilor vătămate.
Astfel, părţile vătămate G.A. şi P.G. şi-au recunoscut parbrizele autoturismelor, conform proceselor-verbale de recunoaştere, după anumite semne particulare.
Partea vătămată G.A. şi-a recunoscut parbrizul sustras, deoarece acesta era lovit de mai mult timp în partea stângă şi chederul de la parbriz prezenta urme de vopsea culoarea roşu 28, urmare a vopsirii autoturismului în anul 1996.
Partea vătămată P.G. şi-a recunoscut parbrizul după faptul că acesta fiind recent montat, prezenta urme de praf de talc şi cauciuc în stare proaspătă, introduse pe rama montajului, respectiv cheder.
Având în vedere declaraţiile părţilor vătămate care au recunoscut parbrizele sustrase, coroborate cu declaraţia inculpatului P.A., care precizează că parbrizele au fost aduse probabil de inculpatul P.I., instanţa a apreciat că acesta din urmă se face vinovat de sustragerea parbrizelor, urmând a înlătura ca nesincere declaraţiile inculpatului P.I. că ar fi găsit cele două parbrize cu aproximativ 3 luni înainte, deoarece acest lucru este imposibil, faptele de furt fiind săvârşite la 19 septembrie 1997, iar parbrizele au fost găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare din 1 octombrie 1997.
2. Infracţiuni comise la data de 26 septembrie 1997.
Audiaţi fiind pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, inculpaţii nu au recunoscut comiterea faptelor.
Inculpatul P.A. a precizat că, în noaptea de 26 septembrie 1997, s-a aflat în locuinţa sa. În timpul zilei a transportat porumb cu căruţa. A aflat de la soţia sa, seara, la întoarcerea acasă, că inculpatul P.I. a adus 5 oi pe data de 27 septembrie 1997 pe care le-a băgat în saivan şi pe care ulterior, după trei zile, le-a sacrificat. A văzut şi el personal ovinele şi discutând cu fratele său a aflat de la acesta că ar fi cumpărat oile de la cineva din comuna Ghidigeni, dar nu i-a spus de la cine.
Inculpatul P.I. nu a recunoscut comiterea infracţiunii, arătând că în ziua de 27 septembrie 1997 a cumpărat oile de la o persoană necunoscută din comuna Ghidigeni.
Instanţa şi-a format convingerea că inculpatul P.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate şi violare de domiciliu, comise în noaptea de 26 septembrie 1997.
Astfel, la locul faptei s-au găsit urme de pneuri având caracteristicile descrise în procesul-verbal de cercetare la faţa locului respectiv: roata dreapta de utilaj agricol semănătoare, roata faţă stânga de autoturism Dacia, precum şi urme de frânară de atelaj cu lăţimea de 20,5 cm, urme ce corespund atelajului găsit la domiciliul inculpaţilor P.I. şi P.A.
De reţinut că cei doi fraţi locuiesc împreună, fiecare folosind grădina comună şi câte o jumătate de saivan, fiecare are o căruţă, iar căruţa inculpatului P.I. era lăsată de obicei în curtea inculpatului P.A. (declaraţii inculpaţi date pe parcursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, declaraţiile martorilor P.V.).
Deşi procesul verbal de verificare (fila 8 dosar urmărire penală) îi vizează pe inculpatul P.A., acesta a arătat în declaraţia de la urmărire penală cât şi în cea dată în faţa instanţei că măsurătorile s-au efectuat la căruţa fratelui său aflată în curte, lângă căruţa sa. La rândul său, inculpatul P.I. a recunoscut că îşi ţinea căruţa în curtea fratelui său, iar organele de poliţie au venit şi au făcut o verificare la căruţa sa. Inculpatul a contestat însă constatările procesului-verbal de verificare.
Urmele descoperite au condus lucrătorii de poliţie în satul Slobozia Conachi unde locuiau inculpaţii.
Părţile vătămate D.C., D.I. şi D.S. au declarat în mod constant că agresorii i-au lovit şi ameninţat, apoi i-au închis în colibă, după care au intrat în ţarcuri şi au sustras oi.
Conform declaraţiilor martorilor T.G., L.C., M.D. şi G.V., proprietarii celor 5 oi date spre îngrijire părţii vătămate D.C., aceştia au recunoscut scalpurile oilor găsite la domiciliul inculpaţilor, cu ocazia percheziţiei efectuate, după semne particulare (crestături) pe care fiecare le avea la oile sale.
Faţă de aceste probe rezultă că inculpatul P.I. a acţionat împreună cu alte persoane, rămase neidentificate, în noaptea de 26 septembrie 1997, săvârşind infracţiunile de tâlhărie, lipsire de libertate şi violare de domiciliu.
Apărarea inculpatului P.I., în sensul că a cumpărat 5 oi de la o persoană pe nume G. nu poate fi reţinută.
Astfel, martora D.L., la aproape doi ani de la comiterea faptelor, a dat declaraţie în faţa instanţei, arătând că în luna septembrie 1997, la barul din comuna Munteni a venit P.I. cu căruţa proprietate personală. În căruţă avea 5 oi despre care inculpatul a afirmat că le-a cumpărat de la Ghidigeni, fără a preciza numele vânzătorului. P.I. era singur, nefiind însoţit de P.A.
Declaraţia martorei nu a putut fi reţinută, având în vedere durata de timp după care inculpatul s-a gândit să o propună ca martor în apărare, deşi avea această posibilitate, încă în faza de urmărire penală, dar şi pentru faptul că nu a oferit informaţii de natură să conducă la aflarea adevărului în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 26 septembrie 1997.
Mai mult, ca urmare a cercetărilor efectuate pe raza comunei Ghidigeni, în satele Ghidigeni, Talpău, Gârbovăţ, Gefu nu a fost identificată persoana indicată de inculpatul P.I. cu numele de „Gheorghe", de la care ar fi cumpărat cele 5 oi.
De asemenea, nu se explică de ce inculpatul P.I. a cumpărat oile sâmbăta, pe 27 septembrie 1997, le-a sacrificat marţi pe 30 septembrie 1997 şi tot pe 30 septembrie 1997 s-a adresat numitei Hulea Maria, agent agricol la Consiliul Local al comunei Munteni, solicitând şi obţinând eliberarea biletului de proprietate nr. 337 din 30 septembrie 1997 în care se atesta că inculpatul deţinea 5 ovine.
Din declaraţia martorei H.M. rezultă că a eliberat înscrisul, certificând că la vremea respectivă familia P. deţinea un efectiv de oi. Martora a procedat conform OG nr. 1/1992, unde prin noţiunea de „gospodărie" se înţelege toţi cei care locuiesc şi gospodăresc împreună. Or, inculpatul P.I. locuia şi gospodărea împreună cu tatăl său P.I., care avea 6 oi trecute în registrul agricol. Eliberarea certificatului se putea face pentru orice membru major al familiei.
La rândul său, martora P.V., mama inculpatului, a confirmat că familia P. deţinea un efectiv de 6 oi la data respectivă, că acestea erau date în vară la stâna unui anume L. zis C., pentru îngrijire, urmând a fi luate în cursul lunii noiembrie 1997. Martora a fost audiată la data de 2 octombrie 1997, moment în care oile nu erau sacrificate.
În aceste condiţii, apărarea inculpatului nu a fost convingătoare.
Cu privire la inculpatul P.A. s-a reţinut că la dosarul cauzei, nu există nici o probă din care să rezulte cu certitudine vinovăţia acestuia, respectiv participaţia sa la infracţiunile comise în data de 19 septembrie 1997 şi 26 septembrie 1997.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor, a precizat că parbrizele şi oile au fost aduse de fratele său.
Instanţa a explicat anterior în ce împrejurări a reţinut că a comis faptele inculpatul P.I., ceea ce exclude participaţia inculpatului P.A.
Chiar dacă la stână fapta a fost comisă de mai multe persoane mascate, nici o parte vătămată nu l-a identificat pe inculpat ca fiind autor al faptei.
Or, stabilirea vinovăţiei unei persoane învinuite de comiterea unei infracţiuni se realizează numai pe bază de probe, ca elemente de fapt care servesc la constatarea extinderii sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare aflării adevărului şi justei soluţionări a cauzei.
În speţă, din analiza atentă a mijloacelor de probă administrate, instanţa a reţinut caracterul insuficient al probatoriului asupra faptelor reţinute în sarcina inculpatului, neputând fi reţinută vreo contribuţie a sa la comiterea infracţiunilor prezentate în actul de sesizare.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul P.I. a săvârşit faptele de tâlhărie, violare de domiciliu şi lipsire de libertate în mod ilegal împreună cu alte persoane.
În acest sens sunt declaraţiile părţilor vătămate D.C., D.S. şi D.I. care relevă participarea la săvârşirea faptelor sus-menţionate a 3-4 persoane.
Într-adevăr, în cursul urmăririi penale nu au fost identificaţi ceilalţi participanţi şi nici nu s-a disjuns cauza în vederea identificării acestora. Nici din probele administrate în cauză nu a rezultat identitatea celorlalţi participanţi la săvârşirea faptei.
Aceasta nu înseamnă însă că în sarcina inculpatului P.I. nu trebuiesc reţinute agravantele infracţiunilor mai sus menţionate.
În altă ordine de idei, conform art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, nefiind atributul instanţei de judecată să identifice alte părţi.
În cauză nu ar putea fi reţinută nici infracţiunea de favorizare a infractorilor prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât aprecierea probelor administrate în cauză nu conduce la concluzia că inculpatul P.A. ar fi dat vreun ajutor fratelui său, inculpatul P.I., fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a se asigura acestuia folosul sau produsul infracţiunii.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, instanţa a reţinut următoarele:
1. Cu privire la infracţiunea de furt calificat.
Întrucât inculpatul P.I. a sustras în aceeaşi noapte într-o perioadă scurtă de timp de la două autoturisme aparţinând a două părţi vătămate, în acelaşi mod prin tăierea chederului de la două parbrize, instanţa a apreciat că, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor de furt calificat din două infracţiuni într-o singură infracţiune de furt calificat.
De asemenea, deoarece nu s-a făcut dovada participării inculpatului P.A. la comiterea acestor fapte, urmează a se înlătura din încadrarea juridică a infracţiunii de furt calificat reţinută în sarcina inculpatului P.I. lit. a), respectiv săvârşirea faptei de mai multe persoane împreună.
2. Cu privire la infracţiunea de tâlhărie.
Prin rechizitoriu, inculpaţii P.I. şi P.A. au fost trimişi în judecată pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), g) şi f) C. pen.
Încadrarea juridică corectă este însă cea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), c), d) şi f) C. pen., aşa cum de altfel a şi fost descrisă în rechizitoriu.
Prin urmare, în loc de agravanta prevăzută de lit. a) şi g) C. pen. (în timpul unei calamităţi) ar trebui reţinută agravanta prevăzută de lit. d) C. pen. (pe timp de noapte).
În primul ciclu procesual Tribunalul Galaţi a pronunţa sentinţa penală nr. 85 din 24 februarie 1999 (dosar nr. 1104/1998), dispunând condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c) şi f) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel doar inculpaţii, astfel încât, în rejudecare, nu se poate reţine şi agravanta prevăzută de lit. d) C. pen., întrucât s-ar agrava situaţia acestora, încălcându-se dispoziţiile art. 372 C. proc. pen.
3. Cu privire la infracţiunea de violare de domiciliu.
Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 192 C. pen., pătrunderea fără drept trebuie să se facă într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit de acesta.
Prin „locuinţă" se înţelege locul ales de o persoană unde aceasta îşi desfăşoară efectiv viaţa sa personală. Nu interesează dacă locuinţa este permanentă sau temporară.
Dependinţele sunt acele locuri care constituie o prelungire (un accesoriu) al locuinţei şi care întregesc folosinţa acesteia.
Din declaraţiile părţilor vătămate D.C., D.S. şi D.I., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi schiţa locului faptei rezultă că stâna se afla aşezată la o distanţă de aproximativ 3 km de satul Cârlomăneşti, fiind compusă din două cabane de dormit pentru ciobani, o cabană pentru pregătirea brânzeturilor şi două ţarcuri de oi.
Având în vedere şi declaraţiile părţilor vătămate, conform cărora locuiau efectiv la stână pentru a avea grijă de oi, rezultă că aceasta avea caracterul de locuinţă temporară, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 192 alin. (2) C. pen.
4. Cu privire la infracţiunea de lipsire de libertate.
Lipsirea de libertate în mod ilegal presupune sub aspectul laturii obiective o faptă prin care o persoană este lipsită de libertate fizică adică de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria sa voinţă.
În fapt, inculpatul P.I., însoţit de persoane necunoscute s-a deplasat cu căruţa la stâna părţii vătămate D.C. Din declaraţia acesteia rezultă că după ce a terminat munca, s-a culcat într-o cabană, iar cei doi fii ai săi au dormit într-o altă cabană.
Auzind la un moment dat zgomote, partea vătămată a ieşit afară, moment în care a fost ameninţată cu moartea, spunându-i-se să intre înăuntru, lucru pe care l-a făcut. A observat că fii săi au fost loviţi şi închişi în cabana lor.
Uşile au fost asigurate cu sârmă.
După aproximativ jumătate de oră s-a făcut linişte. D.C. a reuşit să scoată trei scânduri de la perete, a părăsit cabana şi cu ajutorul unui cleşte a tăiat sârma de la cealaltă uşă, eliberându-şi fiii.
Rezultă că latura obiectivă a infracţiunii de lipsire de libertate există, întrucât victimele au fost împiedicate în mod efectiv să se deplaseze şi să acţioneze.
De asemenea, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate şi sub aspectul laturii subiective, întrucât inculpatul şi făptuitorul procedând în acest mod şi-au dat seama că lipsesc de libertate pe părţile vătămată, acţionând cu intenţie directă.
În consecinţă, având în vedere că imobilizarea victimelor excede acţiunilor necesare în desfăşurarea laturii obiective a acţiunii de tâlhărie, rezultă că ne aflăm în faţa unei acţiuni de sine stătătoare, respectiv lipsirea de libertate în mod ilegal.
5. Cu privire la aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Având în vedere că de la săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen. şi tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) C. pen. şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi până la data judecăţii a intervenit Legea nr. 169/2002, care prevede limite de pedeapsă sporite, instanţa urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Raportat la situaţia de fapt mai sus expusă, inculpatul P.I. va fi pedepsit penal.
La individualizarea şi dozarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului P.I. s-a stabilit că vor fi avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi principiul neagravării situaţiei inculpatului în propria cale de atac.
Faţă de persoana inculpatului, valoarea mică a prejudiciului, dar şi gradul de pericol social al faptelor comise, modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse privative de libertate într-un cuantum orientat spre minimul special, urmând să stabilească o pedeapsă rezultantă conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. (după schimbarea încadrării juridice ale faptelor), pedeapsă pe care inculpatul o va executa cu privare de libertate.
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor P.A. şi P.I., s-a constatat că la data de 27 martie 2005 s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzută de art. 124 C. proc. pen., în referire la art. 122 lit. d) C. proc. pen.
Întrucât inculpaţii nu au solicitat continuarea procesului penal pentru a-şi dovedi nevinovăţia, cu privire la această infracţiune s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. g) teza II C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul P.I., susţinând în principal că, nu sunt probe de vinovăţie a sa şi deoarece a cerut achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea executării acesteia.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 81/ A din 18 septembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.I. (cu antecedente penale) împotriva sentinţei penale nr. 89 din 1 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.I. reţinerea de 24 ore din data de 7 noiembrie 1997.
Inculpatul P.I., nemulţumit şi de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recursul de faţă şi prin care reia motivele invocate prin apel, respectiv, în principal a cerut a fi achitat, el socotindu-se nevinovat faţă de faptele pentru care a fost trimis în judecată şi pentru care nu sunt probe certe şi numai în subsidiar, a solicitat reducerea sancţiunii şi suspendarea executării acesteia.
Recursul este nefondat.
Verificându-se hotărârea atacată în raport de criticile aduse, precum şi din oficiu, Curtea reţine că probatoriul administrat dovedeşte fără contradicţii, vinovăţia penală a inculpatului recurent, cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Aşa fiind, şi în raport de activităţile infracţionale efectiv întreprinse de inculpatul recurent, se reţine că şi încadrarea juridică este cea legală.
Ca atare, critica privitoare la lipsa de probe certe cu privire la vinovăţia penală a recurentului se va înlătura ca fără temei.
Pedepsele aplicate se constată că, reprezintă limita minimă a textelor ce încriminează faptele comise şi cuaplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), deoarece de la data comiterii şi până la data judecării, a fost modificată legea penală.
În final, pedepsei rezultante, după contopire (infracţiunile comise fiind în concurs real) i s-a aplicat şi un spor, dar care nu e decât de 2 luni, aşa încât, nici acesta, nu poate fi apreciat ca excesiv.
Cu privire la persoana recurentului inculpat se reţine că, încă din minoritate a început să comită furturi şi pentru care i s-a aplicat măsura educativă, a internării, într-un centru de reeducare, pe timp de 3 ani, perseverează în săvârşirea de fapte penale, de aceeaşi natură şi chiar mai grave, precum este tâlhăria şi sechestrarea de persoane, iar pe timpul cercetării judecătoreşti din prezenta cauză, a avut o poziţie oscilantă şi cu mult împotriva evidentei faptelor infracţionale ce corect i s-au reţinut şi pentru care a fost condamnat cu pedepse privative de libertate.
Pentru toate cele analizate, nici modalitatea de executare, nu se justifică a fi modificată iar, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi menţinută hotărârea atacată, ca temeinică şi legală, sub toate aspectele.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.I. împotriva deciziei penale nr. 81/ A din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 611/2007. Penal. Extrădare activă (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 670/2007. Penal → |
|---|
