ICCJ. Decizia nr. 1294/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1294/2008
Dosar nr.6667/109/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 7/ MF din 24 aprilie 2007, Tribunalul Argeş, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului I.G.C. din infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., şi, în baza acestui text de lege l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicabilă art. 71 şi 64 lit. a) – c) C. pen.
Inculpatul N.I. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă prevăzută de dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
A constatat că prejudiciul produs prin infracţiune părţii vătămate B.P.B. a fost acoperit în integralitate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul l.G.C., la data de 7 ianuarie 2006, a sustras prin violenţă telefonul mobil al părţii vătămate B.P.B., fără ca inculpatul N.l. să participe în vreun fel la săvârşirea infracţiunii.
Împotriva sentinţei au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul l.G.C.
În apelul său, parchetul critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita achitare a inculpatului N.I. pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, precum şi greşita schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul l.G.C.
În apelul său, inculpatul l.G.C. critică hotărârea pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita sa condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie, atâta vreme cât materialul probator administrat dovedeşte faptul că el doar a primit bunul sustras prin violenţă de la partea vătămată de către inculpatul N.l., bun pe care ulterior, l-a valorificat.
Se solicită în subsidiar, reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea sa, cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei sub minimul prevăzut de lege.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate de inculpat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, instanţa de apel reţine că motivarea soluţiei instanţei de fond contravine dispoziţiile art. 356 lit. b) şi art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât instanţa de fond face doar o inventariere a probelor administrate în cauză, fără să cuprindă descrierea faptei ce face obiectul învinuirii, locul şi timpul în care ea a fost săvârşită, încadrarea juridică ce i-a fost dată prin actul de sesizare.
Pe de altă parte, motivarea instanţei de fond nu are corespondent în probele administrate în cauză, şi din care rezultă fără putinţă de tăgadă că inculpatul N.I. este cel care a sustras telefonul mobil al părţii vătămate, utilizând violenta.
Instanţa de apel, ca situaţie de fapt reţine că, la data de 7 ianuarie 2006, cei doi inculpaţi locuiau în oraşul Găeşti, jud. Dâmboviţa, iar în acea zi s-au deplasat în Piteşti, însoţiţi de martorul Ş.V.M.
Fiind în apropierea pasarelei peste calea ferată din gara de sud, inculpatul N.I. a observat pe partea vătămată vorbind la telefon, motiv pentru care s-a apropiat de ea, a lovit-o şi a trântit-o la pământ, smulgându-i telefonul, împrejurare relatată de martorul care îi însoţea pe cei doi inculpaţi, care arată, în continuare, că, după comiterea faptei, cei trei s-au urcat într-un taxi, iar în maşină, inculpatul N.I. i-a dat telefonul inculpatului I.G.C., care a folosit cartela lui, introducând-o în aparat.
Telefonul a fost vândut de inculpatul I.G.C. lui R.I., ştiind că telefonul avea o provenienţă ilicită.
În sensul celor declarate de martorul Ş.V.M. sunt şi declaraţiile celor doi inculpaţi, date în faza de urmărire penală, declaraţia inculpatului N.I. fiind practic o recunoaştere a comiterii infracţiunii de tâlhărie.
Şi în faza cercetării judecătoreşti, cei doi inculpaţi au recunoscut comiterea faptelor în maniera celor reţinute în actul de sesizare al instanţei de judecată, în aşa fel încât încadrarea juridică corectă dată faptelor comise de inculpaţi este cea prevăzută în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Instanţa de apel a luat în considerare la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi criteriile prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul concret de pericol social al infracţiunii săvârşite, persoana infractorului, dar şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faţă de aceste considerente, prin Decizia penală nr. 130/ A/MF din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul I.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 7/ MF din 24 aprilie 2007 a Tribunalului Argeş, pe care a desfiinţat-o în parte şi, în rejudecare, a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul I.G.C. şi condamnarea acestuia, precum şi achitarea inculpatului N.I.
A condamnat pe inculpatul I.G.C., la un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiile art. 83 C. pen.
A condamnat pe inculpatul N.I., la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicabilă art. 99 alin. (3) C. pen. şi art. 57 C. pen.
A făcut aplicabilă art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul N.I., invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, vizând greşita sa condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, precum şi în ceea ce priveşte modul de individualizare judiciară a pedepsei aplicate.
Se solicită în principal, achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, aplicarea dispoziţiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, care se circumscriu cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 9 şi 14 C. proc. pen., ca şi din oficiu pentru cazurile enunţate de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele care se vor expune în continuare:
Este cert că inculpatul recurent, împreună cu inculpatul I.G.C. şi martorul Ş.V.M., locuitori ai oraşului Găeşti, s-au deplasat la data de 7 ianuarie 2006 în municipiul Piteşti.
În zona Gării de Sud, inculpatul N.I. a observat partea vătămată vorbind la telefonul mobil şi s-a desprins intempestiv din grup, lovind partea vătămată şi trântind-o la pământ, reuşind astfel să-i sustragă telefonul.
Această situaţie de fapt se desprinde din declaraţiile inculpaţilor, date la urmărirea penală şi declaraţia martorului Ş.V.M.
Inculpatul recurent a recunoscut în cursul cercetării judecătoreşti activitatea materială reţinută de actul de acuzare, pentru ca ulterior, să revină asupra declaraţiei, arătând că nu a săvârşit nici un act de tâlhărie, şi, mai mult, nu s-a aflat în acea zi în oraşul Piteşti şi invocând presiunea exercitată de organele de anchetă şi de rudele coinculpatului I.G.C. asupra sa.
Aceleaşi susţineri au fost reiterate şi instanţei de recurs cu ocazia audierii la care s-a procedat în respectarea dispoziţiile art. 38514 alin. (11) C. proc. pen.
Susţinerile ulterioare ale inculpatului recurent nu sunt de luat în seamă, întrucât nu există nici o probă care să ateste exercitarea de presiuni de către rudele inculpatului I.G.C. şi executarea de acte de cercetare abuzivă de către organele de anchetă.
Martorul Ş.V.M., care i-a însoţit pe inculpaţi pe tot timpul deplasării în municipiul Piteşti, indică fără echivoc faptul că inculpatul recurent a fost cel care a sustras telefonul mobil din posesia părţii vătămate şi l-a încredinţat inculpatului I.G.C. spre valorificare.
Dacă sub aspectul situaţiei de fapt reţinute şi stabilirii încadrării juridice şi vinovăţiei inculpatului recurent, soluţia adoptată de instanţa de apel este legală şi temeinică, sub aspectul individualizării judiciare a sancţiunii încalcă cerinţele dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 99 şi urm. C. pen.
Este de constatat că inculpatul N.I. era minor la data săvârşirii infracţiunii, nu a mai săvârşit fapte antisociale, iar perioada în care s-a aflat în stare de arest preventiv, este apreciată ca fiind suficientă pentru ca inculpatul să cunoască riscul comiterii unor noi fapte penale.
Având în vedere caracterul de excepţie instituit de legiuitor în ceea ce priveşte aplicarea de pedepse infractorilor minori, dar mai ales cu privire la privarea acestora de libertate, Înalta Curte apreciază că, dat fiind pericolul social al faptei săvârşite şi modalitatea concretă de comitere, se impune aplicarea unei pedepse în limitele stabilite de art. 109 C. pen., şi totodată este necesară suspendarea condiţionată a executării acesteia.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul inculpatului, va casa în parte Decizia, şi, în rejudecare, în baza art. 81 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 C. pen., raportat la art. 110 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., se va atrage atenţia asupra dispoziţiile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Pe durata termenului de încercare, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.
Se va constata că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada de la 25 mai 2006 până la punerea efectivă în libertate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 130/ A/MF din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală susmenţionată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art. 81 raportat la art. 110 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe termenul de încercare de 4 ani, potrivit dispoziţiilor art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 25 mai 2006 până la punerea efectivă în libertate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1122/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1303/2008. Penal → |
|---|
