ICCJ. Decizia nr. 1303/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1303/2008
Dosar nr. 804/1/2008
Şedinţa publică din 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97/ PI din 27 decembrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 403 alin. (1) şi art. 406 C. proc. pen., a admis în principiu şi în fond cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G. şi a anulat sentinţa penală nr. 6/ P din 17 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în dosarul pr.3652/2002, definitivă prin Decizia penală nr. 2906 din 10 mai 2005 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în dosarul nr. 2873/2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la art. 124 şi art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului revizuient pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen.
În baza art. 455 C. proc. pen., a dispus anularea celor 1100 procuri false, a cererilor de autentificare semnate în fals şi a declarat false menţiunile din registrul notarial, la care figurează procurile cu număr de autentificare 3159-4259/29 - 31 decembrie 1997.
În baza art. 112 lit. f) C. pen. şi art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea specială a înscrisurilor falsificate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 6/ P din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul revizuient din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., iar în baza art. 455 C. proc. pen., s-a dispus anularea celor 1100 procuri false, a cererilor de autentificare semnate în fals şi s-au declarat false menţiunile din registrul notarial, la care figurează înscrise procurile cu nr. de autentificare 3159 - 4259 din 29 - 31 decembrie 1997.
În baza art. 112 lit. f) C. pen., combinat cu art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a înscrisurilor falsificate.
Prin Decizia penală nr. 2906 din 10 mai 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat împotriva sentinţei mai sus amintite.
Împotriva sentinţei penale nr. 6/ P din 17 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea a formulat cerere de revizuire inculpatul condamnat, invocând cazul de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen. şi solicitând să se dispună, în principal, achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se dispună încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia specială prevăzută de art. 124 C. pen.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că deţine probe noi, care îi dovedesc nevinovăţia şi că la baza condamnării sale a stat depoziţia martorului K.N.C., care a primit de la biroul său un model de procură, a revenit ulterior la biroul notarial, în perioada 28 - 29 decembrie 1997, în lipsa părţilor sau mandatarilor cu procură specială autentificată şi ar fi solicitat martorei l.A. să completeze cererile pentru autentificare, pentru ca, abia apoi, revizuientul să procedeze la autentificarea înscrisurilor.
Se susţine că abia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, revizuientul ar fi descoperit că martorul l-a indus în eroare şi că acesta ar fi făcut un denunţ penal, determinat de anumite persoane, pe vremea în care se afla deţinut în arestul I.P.J. Bihor, declaraţia sa fiind evident una mincinoasă.
Revizuientul a susţinut că dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., ca temei al achitării sale, sunt aplicabile în cauză, pentru că din probele administrate rezultă că, în perioada 27 - 31 decembrie 1997, i s-a cerut de către denunţător şi martorii B. şi C. să autentifice un număr foarte mare de procuri de vânzare a unor cupoane nominative de privatizare, că s-au prezentat la biroul său notarial foarte multe persoane pentru semnarea, respectiv confirmarea semnăturilor de pe acele procuri, fiind indus în eroare că toţi semnatarii ar fi fost prezenţi la cabinet. Pe de altă parte, procurile nu au fost valorificate, în aşa fel încât în cauză nu există intenţia sa de a comite o faptă penală, motiv pentru care lipseşte latura subiectivă a infracţiunii.
La data de 22 martie 2006, Curtea de Apel Oradea a admis în principiu cererea de revizuire formulată de condamnatul revizuient şi a dispus suspendarea în totalitate a sentinţei penale a cărei revizuire s-a solicitat, până la soluţionarea cererii de revizuire.
După admiterea în principiu a cererii în revizuire, prima instanţă a admis probele solicitate de revizuient, încuviinţând audierea martorilor B.D., K.N.C. şi A.D. În instanţă s-au prezentat doar martorii B. şi A.
Martorii audiaţi la solicitarea revizuientului au susţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, fără a confirma spusele revizuientului.
Mai mult, S.S.I.F.B. SA a confirmat că, în perioada 1997 - 1998, acţiunile dobândite în cadrul programului de privatizare în masă puteau fi valorificate şi de alte persoane decât titularii lor, în baza unor procuri speciale autentificate, dar numai prin intermediul unei societăţi de valori imobiliare.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că în cauză nu pot fi reţinute susţinerile revizuientului, în sensul inexistentei elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, câtă vreme acesta nu a putut dovedi că nu a alterat adevărul prin procurile întocmite, neavând relevanţă dacă acestea au fost sau nu folosite, deci susceptibile de a produce prejudiciu.
Referitor însă la cererea subsidiară formulată de revizuient, instanţa de fond a constatat intervenită prescripţia specială prevăzută de art. 122 şi art. 124 C. pen., raportat şi la maximul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită, respectiv 5 ani închisoare, dar şi raportat la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 29 - 31 decembrie 1997.
S-a reţinut incidenţa art. 124 C. pen., care prevede că, după trecerea unui termen prelungit de la săvârşirea infracţiunii, oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul legal de prescripţie, de 5 ani în speţă, a fost depăşit cu încă jumătate, prescripţia se consideră împlinită şi înlătură răspunderea penală.
Instanţa de fond a apreciat că admiterea în principiu a cererii de revizuire, la data de 22 martie 2006, constituie actul procesual care deschide procedura de rejudecare.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, privind greşita admitere a cererii de revizuire şi, pe fond, greşita aplicare a textelor de lege care reglementează prescripţia specială şi condiţiile în care aceasta intervine.
Se critică şi greşita admitere în principiu a cererii de revizuire, fără ca instanţa fondului să motiveze soluţia.
Examinând hotărârea în raport de criticile parchetului, ca şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3863 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., caz de revizuire invocat de condamnat, pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti penale definitive, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Primind cererea, după procedura actelor de cercetare întocmite de procuror, în etapa admiterii în principiu, instanţa este obligată să verifice condiţiile de admisibilitate, în sensul de a stabili dacă se invocă vreunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege, cu descrierea concretă a cazului invocat şi nu numai făcând referire la numerotarea acestuia în sistemul codului de procedură penală, dacă petentul este unul din titularii cererii de revizuire, dacă este efectuată în termen şi dacă s-a efectuat procedura prealabilă, putându-se verifica probele propuse în susţinerea cererii şi administra probe noi.
Numai după se s-a îndeplinit această etapă de verificare a regularităţii cererii şi se constată că probele administrate dovedesc existenţa cazului de revizuire invocat, se poate proceda la admiterea în principiu şi la continuarea judecării cererii în revizuire.
În cauză, este de constatat că petentul a invocat cazul de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen., solicitând să se constate că există date sau împrejurări necunoscute primei instanţe cu ocazia soluţionării în fond a cauzei şi anexându-se o declaraţie olografă a martorului denunţător K.N.C., care arată că l-a indus în eroare pe revizuient şi că acesta a fost victimă a împrejurărilor.
Fără să efectueze vreun act de verificare a susţinerilor martorului denunţător sau să administreze probe noi în legătură cu cazul de revizuire invocat şi dacă faptele sau împrejurările invocate pot duce la soluţia de achitare, prin încheierea din 22 martie 2006 prima instanţă, admite în principiu cererea de revizuire şi dispune suspendarea în totalitate a executării sentinţei penale atacate, pentru ca în etapa rejudecării să administreze noi probe si să constate că cererea în revizuire este neîntemeiată sub aspectul cazului de revizuire invocat.
În mod inexplicabil prima instanţă se consideră abilitată să constate, în procedura revizuirii, intervenită prescripţia răspunderii penale pentru fapta reţinută în sarcina revizuentului.
Se apreciază că, urmare a admiterii în principiu a cererii de revizuire, s-a redeschis judecata în fond în totalitate şi că se poate dispune încetarea procesului penal în acest cadru.
Se neglijează însă, una din cerinţele esenţiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire, aceea de a se raporta numai la unul din cazurile expres reglementate de art. 394 C. proc. pen. şi se retractează o hotărâre penală definitivă pentru un motiv ce excede acestor dispoziţii legale.
Neobservarea intervenţiei unei cauze de încetare a procesului penal constituie, în sine, un caz de anulare a hotărârii, remediul procesual fiind oferit de procedura căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.
Intervenţia prescripţiei constituie cazul de contestaţie în anulare prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., care prevede că o hotărâre penală definitivă poate face obiectul contestaţiei în anulare atunci când instanţa de recurs, şi numai ea, nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 lit. f) - i1) C. pen., cu privire la care existau probe la dosar.
Numai în această situaţie poate fi retractată o hotărâre dată în ciclul ordinar al judecăţii pentru motivul intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.
Aceasta presupune că prescripţia trebuie să intervină pe parcursul ciclului ordinar al judecăţii şi nu după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare.
Odată ce a constatat inexistenţa cazului de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) C. proc. pen., prima instanţă era ţinută să se limiteze la respingerea cererii în revizuire, cu menţinerea valabilităţii hotărârii definitive date asupra fondului, fără posibilitatea referirii la incidenţa altor norme sau instituţii juridice.
Numai în situaţia în care instanţa de fond ar fi pronunţat pe fond admiterea cererii în revizuire s-ar fi ajuns la redeschiderea judecăţii în primă instanţă asupra fondului şi s-ar fi putut verifica intervenţia prescripţiei răspunderii penale.
Din aceste considerente, constatând că cererea în revizuire este nefondată, aspect confirmat şi de prima instanţă, şi reţinând nelegalitatea hotărârii primei instanţe, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi, în rejudecare, va respinge cererea în revizuire formulată de condamnat. Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinţei penale nr. 97/ PI din 27 decembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală, privind pe intimatul revizuient I.G.
Casează sentinţa sus-menţionată şi respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul I.G.
Obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1294/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1325/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
