ICCJ. Decizia nr. 1758/2008. Penal. Infracţiuni la legea privind combaterea terorismului (Legea 535/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1758/2008
Dosar nr. 3822/1/2008
Şedinţa publică din 20 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor şi materialului aflat în dosarul cauzei, constată următoarele:
1.1. Prin încheierea din 17 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 8263/2/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, investită cu soluţionarea cauzei penale privind pe inculpaţii T.M., O.M., O.M., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004, şi inculpatul O.H., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 a respins:
- ca neîntemeiată, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 modificată sesizarea instanţei de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate a deciziei de secretizare a unor anumite informaţii şi a anumitor mijloace de probă luată de procuror în cursul urmăririi penale cuprinse în volumul care este păstrat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, compartimentul de documente clasificate, parte integrantă a cauzei penale înregistrate sub nr. 121/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- ca inadmisibile, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (6) cu referire la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de inculpaţii sus-menţionaţi privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor: (i) art. 912 alin. (4) şi art. 913 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 28 şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României; (ii) art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b) raportat la art. 15 lit. h), art. 17 alin. (1) lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 31 alin. (1), art. 53 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţia României şi respectiv; (iii) art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României;
- ca neîntemeiată, în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen., cererea de restituire a cauzei la parchet.
A fixat termen, la data de 29 mai 2008, când va fi continuată cercetarea judecătorească în cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin rechizitoriul D.I.IC.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie emis, la data de 23 noiembrie 2007, în dosar nr. 121/D/P/2007, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 8263/2/2007, au fost trimişi în judecată inculpaţii T.M., O.M., O.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004, şi inculpatul O.H. în lipsă, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.
În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 23 iunie - 30 iunie 2006, inculpaţii T.M., O.M., O.M. împreună au planificat şi înlesnit ieşirea frauduloasă din România a coinculpatului O.H. cunoscând faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a celor trei jurnalişti români din Irak.
Pentru termenul de judecată din 17 aprilie 2008, inculpaţii prin apărători au depus în scris şi susţinut oral de către apărători cererile şi excepţiile arătate în continuare:
A - Excepţia de nelegalitate a deciziei de secretizare a unor anumite informaţii şi a anumitor mijloace de probă luată de procuror în cursul urmăririi penale în volumul care este păstrat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Compartimentul de documente clasificate, parte integrantă a cauzei penale înregistrate sub nr. 121/D/P/2007 al D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 care statuează că: „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate".
Actul administrativ atacat în temeiul dispoziţiilor legale sus-menţionate l-a constituit operaţiunea/Decizia de secretizare a unor anumite informaţii şi a unor anumite mijloace de probă luată de procuror în cursul urmăririi penale şi care sunt cuprinse într-un dosar neînaintat instanţei de judecată.
Referitor la activitatea amintită s-a susţinut că procurorul a acţionat nu ca un magistrat independent şi imparţial ci ca un funcţionar care execută/emite o operaţiune/decizie cu caracter administrativ individual, neexceptată controlului pe calea contenciosului administrativ, atât în mod direct prin efectul art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 cât şi indirect prin efectul art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege (incidenţa acestor ultime dispoziţii legale în cauză fiind datorată faptului că în legea specială nr. 182/2002 privind informaţiile clasificate nu există reglementată nici o modalitate de control judiciar distinctă asupra activităţii cu caracter administrativ sus-menţionate).
B. Cereri de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor:
- art. 912 alin. (4) C. proc. pen., având următorul cuprins „convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului în locuri speciale în plic sigilat cu asigurarea confidenţialităţii şi pot fi transmise judecătorului sau completului investit cu soluţionarea cauzei la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei acestea vor fi şterse sau, după caz distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces verbal" şi respectiv;
- art. 913 alin. (3) C. proc. pen., având următorul cuprins „la procesul verbal se ataşează, în plic sigilat o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii. Suportul original se păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat şi va fi pus la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia, după sesizarea instanţei copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele verbale se păstrează la grefa instanţei în locuri speciale în plic sigilat la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului investit cu soluţionarea cauzei" .
Referitor la admisibilitatea şi temeinica excepţiei amintite s-a invocat faptul că în raport cu reglementarea actuală a dispoziţiilor legale precitate volumul ce conţine informaţii clasificate, care este păstrat la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Compartimentul Documente Clasificate, deşi conţine şi interceptări şi înregistrări ale unor convorbiri telefonice dintre inculpaţi, reprezentând mijloace de probă în cauză, conţinutul acestora se află doar la dispoziţia judecătorului sau a completului investit cu soluţionarea cauzei, fiind în mod absolut inaccesibile inculpaţilor şi apărătorilor acestora.
În aceste condiţii, au susţinut titularii excepţiei amintite, au fost încălcate principiile de drept privind probele şi rolul lor în procesul penal [(conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen.: probele nu au valoare mai dinainte stabilită;
- aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor, în scopul aflării adevărului")], situaţia amintită contravenind în mod flagrant şi dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (1), art. 26 alin. (1), art. 28 şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
- dispoziţiile Legii nr. 182/2002 cuprinse în art. 7 alin. (1) şi (4) [(„persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate, secrete de stat vor fi verificate în prealabil cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor referitoare la utilizarea acestor informaţii" şi „accesul la informaţiile clasificate ce constituie secret de stat este garantat pentru următoarele categorii de persoane :a) Preşedintele României, b) Primul Ministru, c) miniştrii, d) deputaţi, e) senatori, care în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţite să aibă acces la informaţiile clasificate, fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1) – (3), respectiv la art. 28")] art. 9 lit. b) şi art. 15 lit. h) [(„Protecţia informaţiilor clasificate vizează b) protecţia prin măsuri procedurale" „protecţie prin măsuri procedurale ansamblul reglementărilor prin care emitenţii şi deţinătorii de informaţii clasificate stabilesc măsurile interne de lucru şi de ordine interioare destinate realizării protecţiilor informaţiilor")] art. 1l lit. f) [(„în categoria informaţiilor secrete sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă la f) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională")] art. 22 alin. (1) [(„autorităţile publice întocmesc liste proprii cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat în domeniul lor de activitate")] şi art. 24 alin. (5) („se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime) şi art. 28 („accesul la informaţiile secrete este permis numai în baza unei autorizaţii scrise eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii după notificarea prealabil a O.R.N.I.S.S." „autorizaţia se eliberează pe nivele de secretizare în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauză asupra acesteia" „neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia, determină de drept interdicţia de acces la informaţiile secrete de stat").
Controlul de neconstituţionalitate solicitat prin excepţia amintită s-a cerut să se raporteze la textele evocate mai sus în următoarele condiţii:
- pentru dispoziţiile art. 7 alin. (1): cu excepţia ofiţerilor de poliţie judiciară, procurorilor, judecătorilor şi avocaţilor care instrumentează o cauză în care există informaţii clasificate;
- pentru dispoziţiile art. 9 lit. b) si art. 15 lit. h): cu excepţia cauzelor judiciare aflate pe rolul parchetelor şi instanţelor de orice grad;
- pentru dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. f): cu excepţia autorităţilor judiciare;
- pentru dispoziţiile art. 22 alin. (1): cu excepţia autorităţilor judiciare;
- pentru dispoziţiile art. 24 alin. (5): în măsura în care textul nu precizează expres faptul că activitatea de clasificare a informaţiilor nu se poate referi la activitatea organelor judiciare.
Textele constituţionale ce s-a pretins a fi fost încălcate sunt:
- art. 21 alin. (3): „părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil";
- art. 24 alin. (1): „dreptul la apărare este garantat";
- art. 31 alin. (1): „dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit";
- art. 53 alin. (1): „exerciţiul unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unor dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav";
- art. 53 alin. (2): „restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii";
- art. 124 alin. (3): „judecătorii sunt independenţi şi supun numai legii";
- art. 124 alin. (2): „justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi";
- art. 125 alin. (1): „judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili în condiţiile legii";
- art. 6 pct. 3 lit. b) din C.E.D.O.: „orice acuzat are dreptul să dispună de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării sale";
- art. 14 pct. 3 lit. b) din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice: „orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplină egalitate, la cel puţin următoarele garanţii
- să dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale";
Dispoziţiile considerate neconstituţionale, s-a susţinut în continuare, încalcă grav dreptul la apărare a învinuitului sau inculpatului în procesul penal (ca de altfel şi a celorlalte părţi). Îngrădirea accesului la mijloacele de probă care conţin informaţii clasificate este de natură să instituie un dezechilibru grav între drepturile procesuale ale acuzării şi apărării în procesul penal. În condiţiile sus-evocate hotărârea instanţei penale nu mai respectă principiul „res judicata pro veritate habetur" întrucât faţă de mijloacele de probă care conţin informaţii clasificate nu există o judecată în sensul legii.
Exerciţiul dreptului la apărare nu poate fi restrâns de nici o dispoziţie legală specială dacă nu există o necesitate obiectivă într-o societate democratică. Modalitatea de reglementare instituită prin textele atacate cu excepţia de neconstituţionalitate nu satisface această cerinţă, întrucât justiţia se înfăptuieşte constituţional numai în condiţiile legii şi presupune desfăşurarea oricărei proceduri judiciare în condiţii de echitabilitate şi prezervarea garanţiei oferită constituţional dreptul la apărare.
Nimeni nu este mai presus de lege şi nimeni nu poate pretinde sau permite ca într-o societate democratică, acţiunea penală şi tragerea la răspundere penală a unei persoane, să se realizeze pe baza unor informaţii secrete pe care aceasta să nu le poată cunoaşte, verifica şi eventual combate. O atare eventualitate este proprie regimurilor totalitare sau societăţilor închise în care justiţia nu se mai realizează exclusiv în numele legii şi în care drepturile fundamentale ale cetăţenilor (printre care şi dreptul la apărare) sunt încălcate sistematic. într-o societate democratică, o restrângere a dreptului la apărare de o asemenea origine şi manieră, nu poate fi primită întrucât scopul şi uneori rezultatul acţiunii penale, este condamnarea inculpatului cu cortegiul aferent de consecinţe grave: lipsirea de libertate, interzicerea exerciţiului unor drepturi etc.
Prin dispoziţiile atacate se înlocuieşte practic principiul procesului penal acuzatorial, bazat pe contradictorialitate, cu cel inchizitorial bazat pe preeminenta drepturilor procesuale ale acuzării şi ignorarea dreptului la apărare.
Aceleaşi dispoziţii încalcă principiul egalităţii în faţa justiţiei întrucât instituie nivele diferite de acces la informaţie pentru acuzare şi apărare. De asemenea, în dezvoltarea aceluiaşi principiu, încalcă şi principiul legalităţii armelor în orice procedură judiciară, cu menţiunea că în definirea acestuia trebuie să se aibă în vedere dispoziţiile din pactele şi tratatele internaţionale mai sus-evocate.
Tot o încălcare a dreptului la apărare o constituie si condiţionarea accesului la informaţii clasificate de verificarea prealabilă a deţinătorilor titlului profesional de avocat, în ceea ce priveşte „onestitatea si profesionalismul" acestora, în pofida faptului că dobândirea titlului amintit prezumă legal existenta acestor calităţi.
Prin aceeaşi reglementare se încalcă si independenta magistraţilor precum şi principiul potrivit cu care singura obedienţă permisă acestora este cea fată de lege. Este inadmisibilă reglementarea potrivit cu care, în raport de Statutul Magistraţilor, accesul la informaţii clasificate este subordonat verificării „onestităţii şi profesionalismului în utilizarea informaţiilor clasificate" creându-se astfel categorii diferite de magistraţi în cadrul sistemului judiciar în afara criteriilor legale de selecţie si promovare.
Totodată, prin aceeaşi reglementare este golit de conţinut Statutul Magistraţilor în ceea ce priveşte atributul fundamental al acestora şi anume inamovibilitatea. În raport de rezultatul dat de formarea categoriilor distincte de magistraţi potrivit criteriului mai sus enunţat vor exista şi magistraţi eligibili şi magistraţi neeligibili în înfăptuirea justiţiei.
- art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 care dispune „sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte .. c) înlesnirea intrării/ieşiirii din ţară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a persoanei despre care se cunoaşte că a sprijinit / săvârşit sau urmează să săvârşească un act terorist".
Textele constituţionale cu care dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 vin în coliziune, au susţinut titularii excepţiei amintite, se împart în două categorii şi anume:
(i) cele înserate în Constituţie;
(ii) cele existente în pacte sau tratate internaţionale la care România este parte şi faţă de care exista neconcordanţe cu cele existente în Constituţia României.
- în prima categorie sunt incluse art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României:
- art. 21 alin. (3): „părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil" (dreptul la un proces echitabil)
- art. 23 alin. (1)1: „până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare persoana este considerată nevinovată" (prezumţia de nevinovăţie);
- art. 124 alin. (2): „justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi".
- în cea de a doua categorie sunt incluse acele prevederi existente în pacte şi tratate internaţionale la care Românie este parte şi care potrivit art. 20 alin. (2) din Constituţia României au prioritate faţă de reglementarea constituţională, în condiţiile în care conţin reglementări mai favorabile:
- art. 11 din D.U.D.O.: „orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când nevinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale".
- art. 14 alin. (2) din Pactul Intemaţâional cu privire la Drepturile Civile si Politice (ratificat de România prin Decretul nr. 212 din 31 decembrie 1974 - B.O. nr. 146 din 20 noiembrie 1975): „orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni penale este prezumată a fi nevinovată cât timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal".
- art. 6 pct. 2 din C.E.D.O.: „orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni este prezumată nevinovată până când culpabilitatea sa nu a fost legalmente stabilită".
Principiul prezumţiei de nevinovăţie, s-a susţinut de către titularii excepţiei, este reglementat de o manieră mai cuprinzătoare în pactele internaţionale sus-menţionate întrucât include şi o referire indirectă dar suficient de clară la principiul legalităţii incriminării.
În cauză inculpaţii T.M., O.M., O.M. au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 reţinându-se, în esenţă, că au facilitat ieşirea din ţară a coinculpatului O.H., la data de 1 iulie 2006, persoană urmărită şi judecată penal pentru săvârşirea unor acte de terorism (cu menţiunea că hotărârea de condamnare a inculpatului amintit a rămas definitivă în luna ianuarie 2008 iar la data pretinsei fapte comise de inculpat, cercetarea judecătorească privind actele de terorism comise de inculpatul O.H. era abia la debut).
Coliziunea cu Constituţia României şi textele mai sus-evocate provine din descrierea faptei incriminate prin art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 cu referire expresă la sintagma: „despre care se cunoaşte că a sprijinit/săvârşit sau urmează să sprijine/săvârşească un act terorist".
Potrivit principiului prezumţiei de nevinovăţie şi celui al legalităţii incriminării, utilizarea diatezei reflexive („se cunoaşte"), se susţine de către titularii excepţiei, atrage o coliziune constituţională vădită cu textele mai sus-evocate. Latura subiectivă a infracţiunii comisive de „înlesnire a ieşirii din tară" (modalitate normativă la care s-a oprit acuzarea în speţă) este totalmente imprecisă şi vatămă principiul personalităţii răspunderii penale.
În mod legal reglementarea trebuia să conţină în exprimarea legislativă admisibilă, se susţine în continuare, sintagma „cunoştea că a sprijinit/săvârşit sau urmează să sprijine/săvârşească un acte terorist". În cazul examinat latura subiectivă a infracţiunii este pervertită nepermis cu consecinţa instituirii unei răspunderi cvasi-obiective. Legea penală atribuie unei infracţiuni o latură subiectivă proprie în mod exclusiv făptuitorului şi nu (si) altor persoane, indiferent care ar fi dimensiunile cercului în care s-ar înscrie aceasta. A admite teza contrară ar însemna să se accepte stabilirea laturii subiective în funcţie de criterii totalmente imprecise şi extranei voinţei făptuitorului. De exemplu (în cazul în speţă) faptul că „se cunoştea" din zvon public, din relatările media, sau din orice alte surse împrejurarea că O.H. ar fi săvârşit în mod cert acte teroriste.
Prin urmare textul atacat instituie practic o obligaţie de informare şi mai mult de analiza a informaţiei pe baza unui cer nedeterminat de persoane şi indiferent de nivelul de educaţie şi inteligenţă al acestora, să tragă în mod obligatoriu concluzia că altcineva a săvârşit un act terorist, mai înainte ca vinovăţia acelei persoane să fi fost stabilită în mod legal. Textul nu distinge nici măcar în ceea ce priveşte posibilitatea ca anumite persoane, neinteresate de informaţia care circulă public sau inapte din orice să o acceseze, fie personal, fie social, fie cultural să nu cunoască comiterea unor acte teroriste sau iminenta comiterii lor.
În atare condiţii, se subliniază în motivarea excepţiei amintite, textul atacat încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie întrucât obligă orice persoană să stabilească anticipat, prin propriile mijloace şi judecăţi o anumită stare de fapt sau vinovăţia unei anumite persoane, prin urmare ceea ce numai justiţia este abilitată să stabilească numai printr-o hotărâre definitivă în materie penală.
De asemenea, un proces penal desfăşurat sub imperiul unei atari acuzaţii penale nu poate nici pe departe să fie considerat echitabil căci se impune unei anumite persoane (pretinsul făptuitor) să cunoască ceea ce, prin alte mijloace, cunosc sau pretind că au cunoştinţă autorităţile statului (servicii secrete, politie, minister public, etc.). De asemenea, să îşi stabilească un set de valori şi criterii sau judecăţi de valoare, potrivit cu care se prezumă că ar trebui să cunoască săvârşirea sau iminenţa săvârşirii unor acte teroriste.
1.2. în motivarea soluţiilor adoptate instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, următoarele:
A. în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, referitor la care a fost adoptată soluţia respingerii, ca neîntemeiată, judecătorul cauzei a argumentat că potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare instanţa de contencios administrativ poate cerceta doar legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual.
Or, documentele clasificate în cauză se referă la informaţii care sunt încadrate ca secrete de stat în baza art. 17 lit. f) şi g) din Legea nr. 182/2002 pentru care se emite o hotărâre de guvern, conform art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege, situaţie de natură a face inaplicabile dispoziţiile acestei legi excepţiei invocate.
B.1. în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 912alin. (4) şi art. 913 alin. (3) C. proc. pen., lipsa de legătură cu soluţionarea cauzei a fost motivată prin aceea că: (i) în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională nu este chemată să soluţioneze probleme teoretice abstracte ci să se pronunţe asupra înţelesului contrar Constituţiei al unui text legal de care depinde în mod real, efectiv soluţionarea cauzei" şi; (ii) „excepţia de neconstituţionalitate amintită vizează o probă care poate fi avută sau nu în vedere cu ocazia pronunţării pe fond, cu atât mai mult cu cât acuzaţiile aduse inculpaţilor nu se întemeiază exclusiv pe acest mijloc de probă, prin urmare nu au legătură cu soluţionarea cauzei."
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b) raportat la art. 15 lit. h), art. 171 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002, respinsă, de asemenea, ca inadmisibilă, pentru lipsa de legătură cu soluţionarea cauzei s-a motivat că: (i) „dispoziţiile criticate se referă la o procedură extrajudiciară de acordare a dreptului de acces la informaţii clasificate şi de atribuire a nivelului de secretizare, precum şi la dificultăţile care pot apărea în legătură cu modalitatea de luare la cunoştinţă de documente ce intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002, aspecte care nu ţin de neconstituţionalitatea acestora ci de aplicarea lor" şi că (ii) „potrivit art. 2 din Legea nr. 47/1992 modificată Curtea Constituţională asigură controlul constituţional al legilor, iar nu modul lor de punere în practică".
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 33 lit. a) din Legea nr. 353/2004, respinsă, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea aceleiaşi condiţii legale sus-menţionate s-a motivat că: (i) „aşa cum a fost susţinută excepţia critică de fapt modul de reglementare a infracţiunii incriminate de articolul pretins neconstituţional, solicitându-se modificarea şi completarea acestuia" şi că potrivit jurisprudenţei anterioare Curtea constituţională; (ii) „a statuat cu valoare de principiu, că nu poate modifica sau completa dispoziţia legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare a legii ci numai asupra înţelesului acesteia în raport cu Constituţia" (interpretarea dispoziţiilor legale criticate în scopul de a determina structura acestora constituie o atribuţie exclusivă a instanţei de judecată).
C. în ceea ce priveşte cererea de restituire a cauzei la Parchet în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., s-a motivat că nulităţile absolute/relative invocate în legătură cu administrarea mijloacelor de probă în cursul urmăririi penale sunt neîntemeiate, astfel încât nu se justifică adoptarea soluţiei sus-menţionate.
2.1. împotriva acestei încheieri în termen legal au declarat recursuri inculpaţii T.M., O.M., O.M. şi O.H., ultimul prin apărător ales, invocându-se ca motive de nelegalitate aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi art. 332 alin. (2) C. proc. pen., cu solicitarea de a li se admite căile de atac în cauză, casându-se în totalitate hotărârea atacată, iar în rejudecare să se dispună admiterea ca întemeiate/admisibile a tuturor cererilor şi excepţiilor invocate premergător începerii cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe.
Examinând în prealabil recursurile în cauză cu privire la admisibilitatea controlului judiciar asupra tuturor dispoziţiilor adoptate în primă instanţă prin încheierea atacată se constată următoarele:
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 încheierea prin care a fost respinsă excepţia de nelegalitate este recurabilă numai odată cu fondul cauzei, iar potrivit art. 332 alin. (4) C. proc. pen., pe baza interpretării per a contrario, numai hotărârea de sesizare este atacabilă cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare. Ca atare, exercitarea controlului judiciar asupra excepţiei de nelegalitate şi cererii de restituire a cauzei la Parchet, este inadmisibilă în limitele recursurilor de fată.
Verificând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 46/1992 se constată următoarele:
Conform dispoziţiilor precitate „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege, sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".
Sintagma „care are legătură cu soluţionarea cauzei" nu a fost definită de jurisprudenţa Curţii Constituţionale revenind instanţei de judecată obligaţia de a aprecia, înainte de sesizarea Curţii Constituţionale, dacă norma legală criticată este relevantă sau nu în cauză.
După cum se ştie, pe temeiul art. 21 alin. (2) din Constituţia României revizuită, dacă există neconcordanţe între normele interne privitoare la protecţia drepturilor omului şi prevederile Convenţiei, acestea din urmă au prioritate „cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile" .De altfel, relativ recent în hotărârea din 26 aprilie 2007 pronunţată în cauza D.P., instanţa europeană a arătat că un asemenea sistem „bazat pe perioritatea Convenţiei şi a jurisprudenţei sale asupra sistemelor naţionale de drept are menirea de a asigura în mod direct buna funcţionare a mecanismului de garantare a apărării drepturilor omului instituit de Convenţie şi de protocoalele sale adiţionale".
Or, conform art. 6 paragraf 3 b) din Convenţie asigurarea dreptului la un proces echitabil impune şi garantarea dreptului persoanei acuzate de a dispune de timpul şi facilităţile necesare pregătirii apărării în care sens aceasta trebuie să aibă posibilitatea de a-şi organiza în mod adecvat apărarea „fără restricţii în ceea ce priveşte posibilitatea prezentării tuturor mijloacelor de probă pertinente, influenţând prin aceasta soluţia pe fond a litigiului". Unul din elementele fundamentale necesare pregătirii apărării este dreptul de acces la dosarul cauzei, drept ce include dreptul de a avea acces la toate elementele culese de acuzare. Acest drept nu este absolut, el putând face obiectul anumitor limitări. Totuşi „Parchetul nu poate ţine secret faţă de inculpat, părţi din dosar pe care se bazează acuzarea nici măcar cu consimţământul judecătorului" (cauza R. şi D. contra Marii Britanii, hotărâre din 16 februarie 2000).
În acest context „legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei constituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei dedusă judecăţii, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte asupra conţinutului deciziei judecătorului.
În aceste condiţii este evident că textele atacate au legătură cu soluţionarea cauzei în contextul în care volumul ce conţine informaţii clasificate, conţine şi interceptări şi înregistrări ale unor convorbiri telefonice dintre inculpaţi al căror conţinut nu este accesibil acestora şi nici apărătorilor în actuala reglementări? a dispoziţiilor art. 912 alin. (4) şi art. 913 alin. (3) C. proc. pen., în plus la dosarul cauzei nu există nici o dovadă că a fost depus suportul magnetic cu toate înregistrările efectuate, inclusiv cele din volum cu informaţii clasificate. De asemenea, eventuala admitere a excepţiei, ar da posibilitatea inculpaţilor şi apărătorilor să ia cunoştinţă de situaţii care până în acest moment sunt rămase necunoscute şi care pot avea o influenţă considerabilă în soluţionarea cauzei prin dovedirea nevinovăţiei acestora.
Cu referire la dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002, textele de lege sus-menţionate exclud autoritatea judecătorească de la garanţia accesului la informaţiile clasificate ce constituie secrete de stat, respectiv condiţionează accesul aceleiaşi autorităţi la informaţiile secrete de stat, de existenţa unei autorizaţii scrise eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, în urma verificării efectuate asupra persoanei solicitante, cu acordul scris al acesteia, autorizaţie a cărei acordare poate fi refuzată.
În concluzie dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f) art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 în reglementare actuală înlătură garanţia dreptului la apărare, şi caracterul echitabil al procesului având de asemenea legătură cu soluţionarea cauzei.
Redactarea actuală dispoziţiile art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 ce prevăd că „sunt asimilate actelor de terorism următoarele fapte .. c) înlesnirea intrării/ieşiirii din ţară, găzduirea ori facilitarea accesului în zona obiectivelor vizate a persoanei despre care se cunoaşte că a sprijinit/săvârşit sau urmează să săvârşească un act terorist", este în coliziune cu principiul prezumţiei de nevinovăţie şi cel al legalităţii incriminării, excepţia amintită, de asemenea, legătură cu soluţionarea cauzei.
Sub aspectul temeiniciei acestora, pentru argumentele enunţate în susţinerea cererilor formulate, a căror repetare se apreciază a fi inutilă, punctul de vedere favorabil al instanţei de judecată este limitat la excepţiile de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f) art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi 28 din Legea nr. 182/2002 şi respectiv art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de inculpaţi împotriva încheierii din 24 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, va casa încheierea atacată şi rejudecând, va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. (4), art. 913 alin. (3) teza finală C. proc. pen., art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f) art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 şi respectiv art. 33 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 535/2004 şi va trimite dosarul Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei, menţinând restul dispoziţiilor încheierii atacate. În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., Curtea va suspenda judecata cauzei până la soluţionarea excepţiei de către Curtea Constituţională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii T.M., O.M., O.H. şi O.M. împotriva încheierii din 24 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 8263/2/2007.
Casează în parte încheierea atacată, numai cu privire la soluţionarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale şi rejudecând în aceste limite:
Admite cererile formulate de inculpaţi şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. (4), art. 913 alin. (3) teza finală C. proc. pen., art. 33 lit. c) din Legea nr. 535/2004 şi respectiv art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002.
Menţine restul dispoziţiilor încheierii atacate.
Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1732/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1771/2008. Penal → |
|---|
