ICCJ. Decizia nr. 1780/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1780/2008
Dosar nr.8540/2/2007
Şedinţa publică din 21 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 271 din 14 decembrie 2007 a Curţii de Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 8540/2/2007, s-a respins, ca nefondată, plângerea petentului R.O. şi a fost obligat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 4 decembrie 2007, petentul R.O. a formulat plângere împotriva rezoluţiei Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 24 septembrie 2007 în dosar nr. 1109/P/2007 al Parchetului menţionat anterior.
Curtea de Apel Bucureşti, competentă cu soluţionarea cauzei în primă instanţă, a formulat adresă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a înainta dosarul de urmărire penală indicat, respectiv 1109/P/2007, instituţie care a comunicat Curţii de Apel Bucureşti, faptul că petentul R.O. nu figurează ca parte în acest dosar, care are ca obiect infracţiuni prevăzute de art. 83 din Legea nr. 84/1998 şi că acelaşi petent figurează la aceeaşi unitate de parchet în mai multe cauze penale între anii 2005-2007.
În urma analizării actelor de la dosar, instanţa de fond a constatat că plângerea formulată de petent conţine date inexacte, care nu pot fi clarificate decât de către petent, ori cum acesta a lipsit la termenul de soluţionare a plângerii şi nici nu a depus înscrisuri precizatoare, instanţa a privit-o ca nefondată şi a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentinţe, petentul R.O. a declarat recurs peste termen, la data de 13 martie 2008, recurs ce nu a fost motivat, solicitând repunerea în termen şi învederând instanţei prin cererea de recurs, faptul că motivele de recurs le va indica în faţa instanţei; însă la termenul de soluţionare a recursului, petiţionarul deşi legal citat, a lipsit.
Înalta Curte, analizând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de petentul R.O., constată că aceasta este întemeiată, şi o va admite, pentru următoarele considerente:
Astfel, formularea cererii de recurs se poate face numai în cadrul termenului expres prevăzut de lege.
Potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.
Stabilirea de către legiuitor a unui termen de recurs fix se justifică prin aceea că se asigură operativitatea în procesul penal şi totodată un control judecătoresc asupra hotărârilor pronunţate, înainte de a se trece la punerea lor în executare.
Termenul de recurs este peremptoriu sub aspectul exercitării dreptului de recurs, titularul putând să promoveze calea de atac în interiorul intervalului de timp prevăzut de lege. Neexercitarea recursului în acest termen duce la respingerea lui ca tardiv.
Pentru a face totuşi posibil controlul judecătoresc pe calea de atac a recursului ordinar, chiar şi în cazul pierderii termenului de recurs, Codul de procedură penală prevede două remedii procesuale, respectiv repunerea în termen şi recursul peste termen, în dispoziţiile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., care permit, în anumite cazuri şi condiţii, ca recursul făcut peste termen să producă efecte.
Aceste remedii procesuale au ca efect înlăturarea decăderii decurgând din trecerea termenului de recurs, ceea ce duce la o prelungire a desfăşurării procesului penal.
Potrivit dispoziţiilor art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., „partea care a lipsit atât la judecată, cât şi la pronunţare poate declara recurs şi peste termen, dar nu mai târziu de 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile".
Ca atare, subiectul procesual care a pierdut termenul de recurs este considerat, prin instituţia recursului peste termen că a păstrat dreptul de a folosi calea de atac şi deci, recursul făcut de el după expirarea termenului, este socotit ca şi cum ar fi fost introdus în termen.
Pentru a beneficia însă de acest remediu procesual, cel care a pierdut termenul, trebuie să declare recurs în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei şi să facă dovada că a lipsit atât la judecata fondului, cât şi la pronunţarea hotărârii din fond, întrucât această instituţie se bazează pe prezumţia că partea lipsă nu a cunoscut data de la care a început să curgă termenul de recurs.
În cauză, întrucât, petentul R.O. a lipsit atât la judecata fondului, cât şi la pronunţarea hotărârii din fond, şi nu a început încă executarea dispoziţiilor privind cheltuielile judiciare, rezultă că îi sunt incidente dispoziţiile art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., privind instituţia recursului peste termen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, pe baza analizei actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, respectiv a plângerii formulată de petent, plângere ce nu a fost precizată în faţa instanţei, precum şi a răspunsului transmis instanţei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti prin care s-a comunicat faptul că petentul R.O. nu figurează ca parte în dosarul nr. 1109/P/2007, dosar ce are ca obiect infracţiuni prevăzute de art. 83 din Legea nr. 84/1998 şi faptul că acelaşi petent figurează la aceeaşi unitate de parchet în mai multe cauze penale între anii 2005-2007, a procedat în mod corect şi justificat a respins plângerea ca nefondată.
Mai mult decât atât, petiţionarul deşi legal citat la termenul de astăzi, nu a înţeles să se prezinte în faţa instanţei de recurs pentru a-şi valorifica pretenţiile şi nici nu a depus înscrisuri precizatoare la dosarul cauzei.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, apreciind că sentinţa pronunţată în cauză este legală şi temeinică, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul peste termen declarat de petentul R.O. împotriva sentinţei penale nr. 271 din 14 decembrie 2007 a Curţii de Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1777/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1781/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
