ICCJ. Decizia nr. 188/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 188/2008
Dosar nr. 1386/33/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77 din 11 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petiţionarul G.R.M. împotriva rezoluţiei cu nr. 278/P/2006 din 12 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
A fost menţinută rezoluţia atacată.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că petiţionarul G.R.M. a formulat plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale dată la 12 februarie 2007 de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. 278/P/2006, cu depăşirea termenului de 20 zile prevăzut în dispoziţia legală mai sus menţionată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul G.R.M., care, prin motivele scrise a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor reclamate.
La termenul acordat pentru judecarea recursului, petiţionarul G.R.M., deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-l susţine.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul G.R.M. este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj petiţionarul G.R.M. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de lucrătorii de poliţie U.Ş. (comisar), F.F. (agent şef) şi H.S. (agent şef) din cadrul I.P.J. Cluj, Poliţia Municipiului Dej, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că lucrătorii de poliţie mai sus-menţionaţi, la data de 15 august 2006, exercitându-şi, în mod abuziv, atribuţiile de serviciu, l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Dej sub pretextul efectuării unor verificări, cu privire la o sesizare cu care au fost investiţi.
În urma actelor premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a stabilit că, în cursul anului 2001 petiţionarul G.R.M. a fost depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Dej, comercializând cărţi şi obiecte de cult creştin pe raza municipiului Dej, fără a putea face dovada comercializării, în mod licit, a acestor bunuri, astfel că a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 12/1990.
Împotriva proceselor verbale de contravenţie petiţionarul G.R.M. a formulat plângere la Judecătoria Dej şi, întrucât a depus o autorizaţie şi ordine de deplasare emise de M. din comuna Chiuzbaia, judeţul Maramureş, cu care a făcut dovada că a fost delegat să comercializeze obiecte de cult religios, având un scop umanitar (reconstrucţia mânăstirii mai sus menţionate), instanţa a dispus anularea proceselor verbale de contravenţie şi restituirea obiectelor care i-au fost ridicate.
S-a mai constatat că, la data de 15 august 2006, în vederea clarificării sesizării făcute de un grup de cetăţeni, în sensul că locuinţa petiţionarului G.R.M. ar fi frecventată deseori şi în condiţii nefireşti de o serie de minori, lucrătorii de poliţie U.Şt., F.F. şi H.S. l-au condus pe petiţionar la sediul Poliţiei Municipiului Dej.
Cercetările efectuate în cauză au demonstrat că, activităţile desfăşurate de lucrătorii de poliţie, în situaţiile prezentate anterior, s-au înscris în limitele competenţelor atribuite acestora, conform art. 31 lit. a) şi b) din Legea nr. 218/2002, astfel că, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de lucrătorii de poliţie mai sus-menţionaţi, sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 193/II/2/2007 din 28 februarie 2007.
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petiţionarul G.R.M. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 278 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece cauza în primă instanţă, respectiv Curţii de Apel Cluj, care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs, reţinând tardivitatea plângerii formulată de petiţionar.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în mod corect, prima instanţă a reţinut că, plângerea formulată de petiţionarul G.R.M. a fost tardiv introdusă.
În raport de dispoziţiile art. 1 C. proc. pen., cu referire la art. 1 C. pen., procesul penal poate fi privit ca un mijloc de apărare, concomitent, a societăţii şi a membrilor ce o compun, ca titulari de drepturi şi obligaţii legal stabilite.
Activitatea de judecată, finalizată prin pronunţarea unei hotărâri definitive, este strict reglementată prin Codul de procedură penală, lege procesuală cu un pronunţat caracter formalist, indispensabil asigurării judecării corecte şi garantării egale a drepturilor procesuale.
Ilustrând acest formalism, între altele, vizând concomitent dinamizarea procesului penal şi sancţionarea conduitei procesuale neconforme, prin art. 185 C. proc. pen., legiuitorul a stabilit: „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen".
Aşadar, potrivit formalismului legii procesual penale, având caracter de garanţie egală pentru toate părţile interesate, în sensul dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 16 din legea fundamentală, şi ca raţiune satisfacerea imperativului disciplinării activităţii procesuale, prin stabilirea unor termene peremptorii, vizând durata rezonabilă de soluţionare definitivă a cauzei penale, conform art. 6 din C.A.D.O.L.F., prin textul menţionat a fost impusă obligaţia îndeplinirii în termen a actelor de procedură, sub sancţiunea decăderii din exerciţiul dreptului.
Ca atare, neexercitarea în termen a unui drept procesual, conform sancţiunii menţionate, duce la pierderea acestuia.
Prin dispoziţiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit că: „plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".
Din cele două dispoziţii legale mai sus enunţate rezultă că petiţionarul nemulţumit de rezoluţia de neînceperea urmăririi penale dată de procuror, trebuie să parcurgă următoarele etape:
- mai întâi să se adreseze cu plângere conducătorului unităţii de parchet din care face parte procurorul ce a dat soluţia de netrimitere în judecată;
- apoi, dacă plângerea i-a fost respinsă de către conducătorul unităţii de parchet, să se adreseze cu plângere instanţei de judecată, în termen de 20 zile, care curge de la data comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
Din actele dosarului rezultă că, deşi petiţionarul G.R.M., nemulţumit de rezoluţia cu nr. 278/P/2006 din 12 februarie 2007 dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a atacat-o cu plângere la procurorul general al unităţii de parchet mai sus menţionate, cu toate acestea nu a respectat prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că, plângerea pe care a adresat-o ulterior instanţei a fost tardiv introdusă, cu depăşirea termenului de 20 zile, prevăzut în dispoziţia legală mai sus citată.
Totodată, din actele dosarului rezultă că rezoluţia cu nr. 193/II/2/2007 din 28 februarie 2007 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj i-a fost comunicată petiţionarului, la data de 9 martie 2007, aşa cum rezultă din copia borderoului nr. 39/ C din 9 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar G.R.M. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., la data de 8 august 2007 (de fapt, în mod eronat plângerea a fost depusă de petiţionar tot la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, parchet care a înaintat-o, prin rezoluţia cu nr. 813/II/2/2007 din 9 august 2007, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Cluj), deci cu mult peste termenul de 20 zile prevăzut în dispoziţia legală mai sus menţionată.
Ca atare, neexercitarea în termen de către petiţionar a dreptului său procesual, conform textului art. 185 alin. (1) C. proc. pen., conduce la pierderea acestuia şi constatarea că plângerea a fost introdusă tardiv.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 77 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul G.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 77 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1866/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1889/2008. Penal → |
|---|
