ICCJ. Decizia nr. 1859/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1859/2008
Dosar nr. 40201/3/2007
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1689 din 10 decembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 40201/3/2007, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnata revizuentă V.M., dispunând, totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acesteia la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 374 din data de 12 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus condamnarea inculpatei V.M., la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, fiindu-i dedusă prevenţia de la data de 29 septembrie 2003 la zi şi menţinută starea de arest, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen.
Sentinţa de condamnare a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 5733 din data de 04 noiembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a respins recursul inculpatei.
Instanţa de fond a constatat că, în motivarea cererii deduse judecăţii, condamnata revizuentă nu a indicat niciun temei juridic, iar singurele sale argumente în sensul că, la momentul depistării de către organele de poliţie era doar consumatoare de droguri, nefiind traficantă şi, respectiv, că haina din piele unde au fost găsite substanţele stupefiante nu îi aparţinea ei, ci martorului R.M., nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen.
Astfel, instanţa de fond a apreciat, în conformitate cu dispoziţiile art. 403 C. proc. pen., ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire cu care a fost sesizată, împrejurarea că aceasta nu se bazează pe niciunul dintre cazurile strict prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate împiedicând examinarea sa sub aspectul temeiniciei sau netemeiniciei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel în termenul legal (la data de 11 decembrie 2007) condamnata revizuentă V.M. care, în motivele scrise şi cu ocazia dezbaterilor orale asupra căii de atac, a susţinut admisibilitatea cererii sale, pe temeiul dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocând apariţia unei probe noi, respectiv adeverinţa medicală nr. 2127 din data de 20 august 2007, din care rezultă că, în perioada anilor 2002 – 2003, ea era consumatoare de substanţe toxice halucinogene, astfel că drogurile găsite asupra sa la momentul faptei (29 septembrie 2003) nu erau destinate traficului, ci exclusiv consumului propriu. În consecinţă, a solicitat ca, prin admiterea cererii de revizuire, să se dispună condamnarea sa la o pedeapsă corespunzătoare încadrării juridice a faptei astfel comise în infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 73/ A din 10 martie 2008, a respins, ca nefondat, apelul condamnatei revizuente, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40 lei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta V.M., solicitând casarea hotărârilor pronunţate şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire formulate şi revizuirea sentinţei de condamnare, invocând existenţa unei împrejurări noi prin care dovedeşte că era consumatoare, nu traficantă de droguri.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat din următoarele considerente:
Prin hotărârea a cărei revizuire se solicită, inculpata V.M. fost condamnată la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 reţinându-se în sarcina sa că la data de 29 septembrie 2003, a fost depistată deţinând, fără drept, 91 de doze de heroină în amestec cu cofeină, cântărind 2,05 grame.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocat ca temei al cererii, revizuirea unei hotărâri definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Împrejurarea invocată de revizuentă în sensul că la momentul faptei era consumatoare de droguri a fost cunoscută de instanţa de fond, atât din relatările martorei M.L., cât şi din conţinutul adeverinţei medicale nr. 2127 din 20 august 2007 din care rezultă că V.M., consumatoare de substanţe toxice halucinogene a fost internată în repetate rânduri pentru dezintoxicare, în perioada 2002 – august 2003.
Apărarea formulată de inculpată în sensul celor arătate mai sus a fost examinată de instanţa de fond, astfel că ea nu are caracterul de noutate cerut de specificitatea căii extraordinare de atac a revizuirii la care a recurs condamnata.
Pe de altă parte, în mod întemeiat s-a reţinut de către instanţe că împrejurarea invocat de condamnata revizuentă nu este de natură să determine dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, astfel cum o cer dispoziţiile art. 394 alin. (2) raportat la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.; ea poate conduce, cel mult, la o schimbare de încadrare juridică, situaţie care excede însă condiţiei prevăzute în textul de lege arătat pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa a respins cererea de revizuire a condamnatei V.M., în cauză nefiind întrunite cerinţele art. 394 C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul condamnatei revizuente va fi respins ca nefondat.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta V.M. împotriva deciziei penale nr. 73/ A din 10 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1841/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1863/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
