ICCJ. Decizia nr. 1889/2008. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1889/2008

Dosar nr. 6141/111/2004

Şedinţa publică din 28 mai 2008

Asupra recursurilor penale de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 171 din 5 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor s-a dispus, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1)lit. a), g) şi i) şi art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., condamnarea inculpaţilor :

- C.V.I,;

- F.D.;

- B.G.F., la o pedeapsă de câte:

- 4 ani închisoare

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

Au fost obligaţi fiecare din inculpaţi să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a), b), c) şi d) C. pen., şi să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere impuse.

A atras atenţia inculpaţilor, asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

A constatat că inculpaţii C.V. şi B.G. au fost reţinuţi în data de 13 mai 2004 şi arestaţi în data de 14 mai 2004, fiind puşi în libertate la data de 1 iunie 2004.

A constatat că inculpatul F.D. a fost reţinut în data de 13 mai 2004 şi arestat la 14 mai 2004, fiind pus în libertate la data de 11 iunie 2004.

În baza art. 26 raportat la art. 208 alin.(1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi art. 209 alin.(3) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I.T, la o pedeapsă de:

- 4 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului, sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

A fost obligat inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a), b), c) şi d) C. pen., şi să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere impuse.

A atras atenţia inculpatului, asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

A constatat că inculpatul V.I.T. a fost reţinut, în data de 13 mai 2004, şi arestat la 14 mai 2004, fiind pus în libertate la data de 11 iunie 2004.

În baza art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (l) lit. a), g) şi i) şi art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii:

- D.M., B.I. a câte o pedeapsă de:

- 3 ani închisoare

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate fiecăruia dintre inculpaţi, sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.

A obligat pe fiecare din inculpaţi să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a), b),c) şi d) C. pen., şi să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru verificarea respectării măsurilor de supraveghere impuse.

A atras atenţia inculpaţilor, asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

A constatat că inculpatul D.M. a fost reţinut, în data de 13 mai 2004, şi arestat în data de 14 mai 2004, fiind pus în libertate la data de 27 mai 2004.

A constatat că inculpatul B.I. a fost reţinut, în data de 13 mai 2004, şi arestat în data de 14 mai 2004, fiind pus în libertate la data de 25 mai 2004.

A constatat că inculpatul S.D. a fost reţinut pe o durată de 24 de ore în data de 17 mai 2004.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului, fără antecedente penale, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi art. 209 alin. (3) lit. a) C. pen.

A constatat că inculpatul S.G. a fost reţinut în data de 14 mai 2004 şi arestat în data de 15 mai 2004, fiind pus în libertate la data de 01 iunie 2004.

A constatat că prejudiciul cauzat părţii civile SC L.C. – L.D. SRL, cu ocazia săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, în cuantum de 3.200 litri motorină a fost restituit conform dovezii încheiate la data de 08 octombrie 2004, în temeiul art. 109 C. proc. pen., de către I.P.J. Bihor.

A respins restul pretenţiilor formulate de către partea civilă, privind acordarea despăgubirilor civile, ca nedovedite.

A dispus confiscarea specială în favoarea statului a autoturismelor marca:

- Ford Sierra proprietatea inculpatului B.l.

- Ford Sierra, proprietatea inculpatului D.M.

- VW Passat, proprietatea inculpatului V.I.T.

- Fiat Regata, proprietatea inculpatului S.D.

- VW Transporter, proprietatea inculpatului B.G.

- VW Transporter, proprietatea inculpatului V.l.T., folosită şi condusă de către inculpatul C.l.V.

A dispus confiscarea specială în favoarea statului a unui număr de 224 canistre utilizate de inculpaţi la săvârşirea infracţiunilor şi identificate în procesul verbal de custodie, încheiat la 14 mai2004 de către I.P.J. Bihor, precum şi a unui număr de 11 dispozitive de sustragere tip furtun cu lungimi între 7 şi 11 metri.

A dispus restituirea către inculpatul S.G.F. a autoturismului marca Fiat şi a unui număr de 110 canistre identificate în procesul verbal de custodie încheiat la 14 mai 2004 de către I.P.J. - Bihor.

A dispus restituirea către inculpaţii B.l. şi D.M. a sumelor plătite cu titlu de cauţiune.

A obligat inculpaţii C.V.l., F.D., B.G., V.l.T., D.M., B.l., şi S.D. la plata sumei de câte 5.000 Ron cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cheltuielile judiciare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.G.F., au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

În seara zilei de 13 mai 2004, organele de poliţie s-au sesizat din oficiu şi au efectuat o descindere în staţia C.F.R. Oradea E., unde au depistat mai multe persoane care au sustras sau au încercat să sustragă motorină din vagoanele cisternă garate pe linia nr. 37. În aceste împrejurări au fost prinşi şi reţinuţi inculpaţii B.I., B.G.F., C.V.I. şi F.D. care se găseau la mică distanţă de vagoanele cisternă aflate pe linia nr. 37. Tot în aceeaşi zonă, au fost depistaţi şi inculpaţii V.I.T. şi D.M.

Urmare constatării la faţa locului s-a reţinut că lângă o garnitură marfar, garată pe linia 37, în dreptul vagonului 31 RIV 53 CFR7991518, 6 a fost găsită autoutilitara marca VW cu numărul de înmatriculare, aparţinând inculpatului V.I.T., la bordul căreia s-a găsit o factură fiscală, ce atestă cumpărarea de către acesta a mai multor canistre, cu o capacitate de 25 litri fiecare, în valoarea de 1.763.000. În compartimentul din spate al utilitarei s-au găsit mai multe pungi din polietilenă şi 86 de canistre având capacitatea de 25 litri, toate pline cu motorină.

Examinându-se vagoanele cisternă s-a observat că sigiliile sunt rupte, iar spaţiile de acces pentru alimentare în zona superioară, prezentau urme de forţare. Din compartimentul deschis, atârna un tub PVC flexibil, iar în partea laterală a vagonului se găseau 40 de cisterne din material plastic şi metal, din care o parte erau pline cu motorină, iar o altă parte erau goale.

În colţul estic al cabinei nr. 15 se aflau 2 canistre din plastic pline cu motorină.

S-a constatat, de asemenea, că lângă vagoanele cisternă s-a scurs o anumită cantitate de motorină, ca urmare a faptului că inculpaţii la momentul surprinderii, au observat dispozitivele de sustragere din vagoane. Inculpatul V.I.T. a declarat că este proprietarul autoutilitarei cu nr. de înmatriculare, pe care conform unei înţelegeri anterioare a împrumutat-o inculpatului C.I.V., având canistrele în interior, acesta conducând-o în staţia C.F.R. Oradea E., în vederea sustragerii de motorină. Inculpatul C.I.V. a confirmat afirmaţia făcută de V.I.T. arătând totodată că F.D. a fost cel care a comunicat telefonic despre existenţa vagoanelor cisternă încărcate cu motorină. A mai precizat totodată, acelaşi inculpat, că urma să-i vândă conform unei înţelegeri anterioare, motorina sustrasă, inculpatului V.I.T. Au fost ridicate probe de combustibil, atât din canistrele aflate în autoutilitara cu nr. de înmatriculare ,cât şi din vagonul cisternă, nr. 31 RIV 53 CFR 7991518-6, care au fost sigilate şi ulterior prezentate pentru analize. De asemenea, de la inculpatul C.V.I. s-au ridicat 2 telefoane mobile marca Nokia, cheile autoutilitarei cu nr., precum şi de la alte două autovehicule, proprietate personală, care nu fac obiectul prezentei cauze. De la inculpatul V.I.T. s-a ridicat un telefon Siemens, 2 certificate de înmatriculare pentru autoturismul, paşaportul său şi o legătură aparţinând de chei aparţinând primului autovehicul indicat. Asupra inculpatului F.D. s-au găsit sumele de 450 Euro şi 1.000.000 lei vechi care au fost ridicate în vederea cercetărilor. Continuându-se cercetările, s-a descoperit că lângă fosta remiză psi, la o distanţă de 4 m, se afla autoturismul, aparţinând inculpatului B.I. Acesta se afla lângă autoturism şi fiind pus de organul de poliţie să deschidă portbagajul, au fost găsite un număr de 20 canistre din material plastic, cu o capacitate de 30 l fiecare, fără conţinut de motorină. A declarat inculpatul că scopul pentru care se afla în acel loc era acela de a umple canistrele cu motorină. În triajul staţiei Oradea E., în apropiere de cabina 15, lângă linia 37, a fost găsit parcat un autoturism marca Wolksvagen, de culoare albastră, proprietatea inculpatului B.G.F., având una din portierele laterale deschisă. în compartimentul din spate al autoturismului, au fost găsite 2 canistre din plastic, de 60 l fiecare, pline cu motorină, 3 canistre din plastic de 60 l fiecare, goale şi 16 canistre din plastic de 20 l fiecare, goale. Lângă maşină se afla o canistră din material plastic 20 l goală, două pături, o pâlnie metalică, iar buşonul de la rezervorul de combustibil a fost găsit lângă bancheta din spate a maşinii. Aproape de partea din spate a autoturismului, a fost găsită o canistră din material plastic, de 20 l, plină cu motorină, iar capacul acesteia a fost găsit în autoturism.

Lângă vagonul cisternă cu nr. 788 2137 - 5, pe partea situată înspre autoturismul aparţinând inculpatului B.G.F., au fost găsite 8 canistre din material plastic, cu o capacitate de 60 l fiecare, pline cu motorină, 4 canistre din plastic, de 1 l fiecare, goale şi o canistră din plastic cu o capacitate de 20 l, plină. Pe cealaltă parte a garniturii de tren, au fost găsite mai multe canistre din material plastic, grupate în 3 grămezi la o distanţă de 3 m între ele. Într-un prim grup de canistre s-au găsit 17 recipiente cu o capacitate de 25 l fiecare, pline cu motorină, în al doilea grup fiind 6 canistre de 20 l, pline cu motorină, şi 2 canistre goale, iar în al treilea grup au fost numărate 7 canistre de câte 20 l, pline. Pe lângă aceste canistre, au fost descoperite 5 dispozitive tip furtun, confecţionate din cauciuc şi din material plastic, de diferite culori, cu diametrul de 1,5 cm fiecare şi cu o lungime de10 m. Fiind cercetat vagonul cisternă cu nr. 788 2137 - 5, s-a constatat că în partea superioară, acesta era prevăzut cu un capac de formă rotundă, având 8 prize de prindere pentru şuruburi, peste 4 din acest prize fiind aplicate sigilii. Un număr de 4 şuruburi erau desfăcute, între capac şi corpul cisternei fiind introdusă o pilă pătrată cu lăţime de 1 cm şi mâner din material plastic de culoare portocalie. În zona unde era aplicat primul sigiliu, capacul era strâns de corpul cisternei cu o cheie franceză, pentru a nu permite ruperea sigiliului.

La intersecţia străzilor Căii Ferate cu strada Rampei, a fost depistat un autoturism marca Ford Siera, la volanul căruia se afla inculpatul D.M., fost revizor tehnic la revizia de vagoane Oradea şi cu locul de muncă în staţia Oradea E. Triaj. În interiorul autoturismului, în portbagaj, au fost găsite un număr de 7 canistre din material plastic, având capacitatea de 20 l fiecare, iar între scaune şi banchetă, se aflau 2 canistre cu o capacitate de 20 l fiecare, goale. Fiind întrebat despre motivul prezenţei sale la faţa locului, inculpatul a arătat că, aflându-se în concediu de odihnă a dorit să afle în ce tură va intra în serviciu, iar cu privire la canistre, a indicat că le-a găsit abandonate pe marginea drumului şi le-a însuşit. La mică distanţă de autoturismul inculpatului D.M., se afla autoturismul marca VW, în interiorul căruia se afla inculpatul V.I.T. Nu au fost găsite nici un fel de recipiente în interiorul acestui autoturism, fiind folosit de inculpat doar pentru a se deplasa. A mai fost depistat autoturismul marca Fiat Regata, proprietatea inculpatului S.D., fost angajat în calitate de operator manevră în Staţia C.F.R. Oradea E., în interiorul căreia au fost găsite 7 canistre din material plastic, cu o capacitate totală de 160 l, toate fiind goale. Inculpatul a fost de serviciu, până la orele 19,00, după care aşa cum rezultă din declaraţia sa, a plecat la domiciliu abandonând autoturismul la locul faptei. Pe baza cercetărilor efectuate, au fost descoperite mai multe locaţii în care autorii sustragerilor au depozitat combustibilul, destinaţia acestora fiind comercializarea. în data de 18 mai 2004, în baza unei autorizaţii de percheziţie emisă de Tribunalul Bihor, a fost descoperită ca urmare a efectuării percheziţiei o mare cantitate de recipiente, din metal şi material plastic. Aceste obiecte se aflau la locuinţa numitului M.L., situată în Oradea, acesta declarând că aparţin inculpatului V.I.T. Trecându-se la inventarierea obiectelor găsite, s-a constatat existenţa a 15 butoaie din metal, fiecare cu o capacitate de 200 l, în care se afla combustibil petrolier precum şi alte 9 butoaie din metal cu diferite cantităţi de combustibil, ceea ce indică faptul că o parte din cantitate a fost comercializată. S-a descoperit şi o instalaţie electrică de pompare cu furtun, care aparţinea de asemenea inculpatului V.I.T. şi care era destinată transvazării produsului petrolier. într-o altă încăperea a imobilului au fost descoperite 100 canistre din material plastic de capacităţi diferite şi 16 butoaie din metal, cu o capacitate de 200 l fiecare, toate acestea fiind goale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii B.I., D.M., C.V.I., F.D., B.G.F., V.I.T. şi S.D.

Parchetul a criticat hotărârea pentru greşita achitare a inculpatului S.G.F., greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor C.V.I., B.G.F., F.D., V.I.T., D.M.,B.I. şi S.D. şi omisiunea aplicării inculpatului a pedepsei accesorii.

Inculpaţii B.I., D.M., C.V.I., F.D., B.G.F., V.I.T. şi S.D. au solicitat desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei hotărâri de achitare conform dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la furt calificat desfăşurată de inculpaţi situându-se în faza actelor preparatorii care nu sunt încriminate de legea penală română.

De asemenea, inculpaţii au criticat hotărârea pentru greşita confiscare a autoturismelor având în vedere faptul că potrivit dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării numai obiectele care au servit în mod indispensabil la săvârşirea infracţiunii în întregul ei, în sensul că fără folosirea acestora infracţiunea nu putea fi comisă.

Prin Decizia penală nr. 121/ A din 13 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 6141/111/P/2004, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi inculpaţii B.T.I., D.M., C.V.I., F.D, B.G.F., V.I.T. şi S.D., desfiinţând hotărârea în sensul că, în baza art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor B.T.I., D.M., C.V.I., F.D., B.G.F., V.I.T şi S.D., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor aplicate.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că starea de fapt a fost corect reţinută, iar încadrarea juridică a faptelor este legală. De asemenea, individualizarea sancţiunii, atât sub aspectul cuantumului cât şi sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor, corespunde criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), dar şi exigenţelor ce decurg din art. 52 C. pen.

Hotărârea a fost apreciată ca fiind criticabilă numai sub aspectul omisiunii aplicării pedepsei accesorii.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii B.I., D.M., C.V.I., F.D., B.G.F., V.I.T.

Atât parchetul cât şi inculpaţii au reiterat criticile din apel, invocând incidenţa cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 18 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Din examinarea motivelor de apel invocate în scris de către inculpaţi şi susţinute cu ocazia dezbaterilor se constată că aceştia au criticat sentinţa primei instanţe şi pentru greşita confiscare a autoturismelor inculpaţilor.

Însăşi instanţa de apel, în partea expozitivă a deciziei reţine această critică ca fiind un motiv distinct de apel, fără a se pronunţa şi a analiza legalitatea măsurii de siguranţă a confiscării.

Aceasta constituie o „omisiune esenţială" de natură a afecta interesele legitime ale inculpaţilor şi implicit, de a influenţa soluţia procesului sub aspectul modului de soluţionare a laturii penale a cauzei. Nulitatea este relativă, dar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei instanţei de apel, realizându-se astfel aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

Pe de altă parte, hotărârea instanţei de apel nu este motivată sub aspectul analizat, împrejurare ce atrage, pe lângă incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. şi a cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

Verificarea de către instanţa de apel a legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe se impunea şi în virtutea caracterului devolutiv al apelului care obligă instanţa, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., ca în afara temeiurilor invocate şi a cererilor formulate de apelanţi să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii B.I., D.M., C.V.I., F.D., B.G.F., V.I.T. împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 13 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Va casa Decizia penală atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Oradea.

Vor fi menţinute actele procedurale îndeplinite până la 6 noiembrie 2007.

În cadrul rejudecării, instanţa de apel va analiza atât critica inculpaţilor referitoare la măsura de siguranţă a confiscării, cât şi celelalte motive invocate în recurs de parchet (greşita achitare a inculpatului S.G., respectiv greşita individualizare a modalităţii de executare a pedepselor) dar şi de inculpaţii B.I., D.M., C.V.I., F.D., B.G.F., V.I.T. şi S.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpaţii B.I., D.M., C.V.I., F.D., BG.F. şi V.I.T. împotriva deciziei penale nr. 121/ A din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează Decizia penală atacată şi dispune rejudecarea cauzei privind pe inculpaţii B.I., D.M., C.V.I., F.D., B.G.F., V.I.T., S.D. şi S.G.F., la Curtea de Apel Oradea.

Menţine actele procedurale îndeplinite până la 6 noiembrie 2007.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 mai 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1889/2008. Penal