ICCJ. Decizia nr. 2023/2008. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2023/2008
Dosar nr. 814/32/2007
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 101 din 29 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., achitarea inculpatului C.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., inculpatului i s-a aplicat amenda administrativă în sumă de 1000 lei.
În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5181,75 Ron, cu titlu de daune materiale, sumă ce va fi reactualizată la data executării, către moştenitorii părţii civile Ţ.V.
Totodată, a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă cu privire la pretenţiile formulate cu titlu de daune morale.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul parchetului, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de executor judecătoresc, a pus în executare, în mod defectuos, sentinţa civilă nr. 10061/2002 a Judecătoriei Bacău, prin vânzarea unui imobil la licitaţia publică, părţii vătămate Ţ.V., imobil care nu aparţinea debitorului executat.
Pentru a pronunţa achitarea inculpatului, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Urmare rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002 a Judecătoriei Bacău, s-a admis, în parte, acţiunea de partaj a moştenirii formulată de reclamanta S.C. şi, printre altele, s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între S.L. şi P.D., atribuindu-se numitului S.L. şi imobilul casă de locuit din judeţul Bacău, pentru egalizarea loturilor atribuite fiind obligat la plata unor sulte către celelalte părţi din proces.
La solicitarea numitei S.C., la 18 aprilie 2003, de punere în executare a sentinţei civile mai sus-menţionate, inculpatul a efectuat procedurile necesare, emiţând două somaţii către numitul S.L., pentru a-şi achita debitul, în caz contrar urmând să procedeze la scoaterea la licitaţie publică a imobilului sus-menţionat. întrucât suma datorată nu a fost achitată, la data de 13 februarie 2004, inculpatul a emis publicaţia de vânzare la licitaţie publică a imobilului aparţinând debitorului S.L., urmare căreia partea vătămată T.V. a achiziţionat imobilul.
Procedând la citirea cu superficialitate a dispozitivului sentinţei civile, în care se preciza că se respinge capătul de cerere având ca obiect nulitatea contractelor de vânzare cumpărare prin care S.L. înstrăinase lui P.D. imobilul respectiv şi considerând că atribuirea în lotul lui S.L. a acestui imobil îl face pe acesta proprietar actual, inculpatul a scos la licitaţie un bum care nu aparţinea debitorului, producând în acest fel o vătămare importantă intereselor legale ale părţii vătămate, adjudecatar de bună-credinţă.
Analizând cauza, instanţa de fond a considerat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de neglijenţă în serviciu, însă, raportat la modul de săvârşire a faptei, de împrejurările comiterii acesteia, de urmările produse, precum şi de persoana inculpatului, care deţine o funcţie publică şi prezintă o anumită experienţă în domeniu, necunoscut cu antecedente penale, s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi că aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ este suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului.
În ce priveşte calitatea subiectului activ calificat şi referitor la latura obiectivă şi subiectivă a infracţiunii, s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Legea privind executorii judecătoreşti, nr. 188/2000 este în ansamblu, în esenţa sa, o lege cu caracter civil. Ea nu conţine nici o dispoziţie cu caracter penal şi nu face parte nici din categoria legilor nepenale care cuprinzând norme penale este considerată de prevederile art. 141 C. pen., ca având caracterul unei legi penale.
Prevederile art. 147 C. pen., au în vedere un raport juridic de drept substanţial, a cărei caracteristică este calitatea persoanei ce reprezintă una din unităţile prevăzute de art. 145 C. pen., sau o persoană juridică, alta decât cele prevăzute în dispoziţia legală menţionată. Spre deosebire, Legea nr. 188/2000, potrivit cărei executorul judecătoresc nu este funcţionar public, reglementează statutul acestuia în raportul juridic civil.
Reglementând situaţii şi finalităţi deosebite, prevederile art. 147, art. 258 C. pen. şi ale Legii nr. 188/2000 nu se exclud. în primul caz, suntem în prezenţa unui raport de drept substanţial, executorul judecătoresc fiind subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu, ca împuternicit, reprezentant al unei unităţi din cele prevăzute de art. 145 C. pen., sau al unei alte persoane juridice, ale cărui prestigiu, autoritate şi credibilitate trebuie ocrotite, iar, în al doilea caz, în prezenţa unui raport juridic de drept civil al cărui subiect are obligaţii şi drepturi anume stabilite prin lege.
Pe de altă parte, nu poate fi acceptată şi justificată juridic restrângerea, obstacularea sau înlăturare aplicării legii penale prin intermediul celei civile şi pentru că, în raport cu legea civilă, care are caracter general legea penală este una specială.
Aşadar, prin voinţa expresă a Legii nr. 188/2000, activitatea executorilor judecătoreşti este organizată şi funcţionează ca serviciu public şi aceasta este, deci, inclusă în noţiunea "public", astfel cum este definită de art. 145 C. pen.
Or, dacă executorul judecătoresc exercită o însărcinare pentru un serviciu de interes public, iar Legea nr. 188/2000 conţine şi prevederi privind numirea, stabilitatea în funcţie şi răspunderea contravenţională nu se poate argumenta că executorul judecătoresc este numai beneficiarul acestor măsuri de protecţie specifice unei categorii speciale de funcţionari publici, fără să fie şi purtătorul obligaţiilor ce derivă din acestea.
Drept urmare, executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public, în interesul legii penale şi poate fi subiect activ al infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) C. pen., exercitarea atribuţiei de funcţionar se poate face cu orice titlu, indiferent cum a fost investită şi fără a avea relevanţă dacă activitatea este retribuită, indiferent de modalitate, sau are caracter gratuit, ceea ce interesează fiind faptul dacă persoana îşi îndeplineşte în acea calitate obligaţiile asumate, precum şi că această calitate de funcţionar public nu este legată de existenţa unui raport de muncă de natura celui reglementat de Codul muncii şi nici stabilirea unei retribuţii în condiţiile codului.
Sub aspectul laturii subiective, instanţa a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub forma culpei cu previziune.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului este, în parte, fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.
În raport de conţinutul dispoziţiilor sentinţei civile nr. 10061 din 22 octombrie 2002, care a fost pus în executare de către inculpat (aflată la dosarul de urmărire penală), nu se poate reţine că acesta şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu ori că Ie-a îndeplinit defectuos.
Astfel, potrivit prevederilor art. 7 din Legea nr. 188/2000, prima dintre atribuţiile executorilor judecătoreşti este de punere în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii.
Din economia textului mai sus-menţionat, rezultă că atribuţia executorului judecătoresc este doar de a pune în executare partea dispozitivă a hotărârii, iar nu de a interpreta dispoziţiile din conţinutul acesteia.
Partea din dispozitivul sentinţei în raport de care i s-a reţinut culpa inculpatului are următorul conţinut: „Atribuie lotul III lui S.L." (a se vedea, din dosarul de urmărire penală).
Or, din analiza probelor dosarului, rezultă că inculpatul a executat întocmai această parte a dispozitivului în conformitate cu dispoziţiile legale, punând în acest fel în executare hotărârea, fără să aibă reprezentarea că a scos la licitaţie un bun care nu aparţinea debitorului.
O asemenea reprezentare ar fi presupus analiza şi interpretarea considerentelor hotărârii judecătoreşti, ceea ce însă excede obligaţiilor executorului judecătoresc.
Aşa fiind, sub aspectul laturii subiective, nu poate fi reţinută vinovăţia inculpatului sub forma culpei cu prevedere, întrucât acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, neavând realmente reprezentarea rezultatului, nu a urmărit producerea acestuia şi nu a socotit cu uşurinţă că nu se va produce.
De altfel, în cauză nu se putea reţine nici culpa fără prevedere, reglementată de art. 19 pct. 2 lit. b) C. pen. Sub acest aspect, este relevantă împrejurarea că atribuţiile şi, respectiv, obligaţiile executorului judecătoresc erau strict limitate la partea dispozitivului hotărârii mai sus-arătate, şi nu la considerentele hotărârii, din analiza şi interpretarea cărora ar fi putut înţelege ceea ce i se impută.
Or, în raport de aceste limite, inculpatului nu i se poate reţine că nu a prevăzut rezultatul acţiunii sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă.
Drept urmare, în lipsa unui element constitutiv al infracţiunii de neglijenţă în serviciu, se impune achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ce priveşte susţinerea apărării, în sensul că executorul judecătoresc nu este funcţionar public şi, deci, nu poate fi subiect activ al infracţiunii ce face obiectul cauzei, se constată că aceasta nu este fondată.
Conform art. 147 alin. (1) C. pen., prin funcţionar se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost învestită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145, printre care se numără şi serviciile de interes public.
Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aceştia sunt investiţi să îndeplinească un serviciu de interes public.
Din economia textelor mai sus-menţionate, rezultă că executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public, în înţelesul legii penale şi, în consecinţă, poate fi subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu.
Examinând hotărârea recurată şi în raport de alte temeiuri care pot fi luate în considerare din oficiu şi constatând că nu există nici unul dintre acele temeiuri care impun casarea din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie admis, numai sub aspectul sus-menţionat, să fie casată sentinţa penală atacată, numai cu privire la temeiul achitării, în sensul schimbării acestuia din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, urmează a fi înlăturată amenda administrativă în sumă de 1000 lei.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva sentinţei penale nr. 101 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Casează sentinţa penală atacată, în sensul că schimbă temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Înlătură amenda administrativă în sumă de 1000 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2002/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2749/2008. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
