ICCJ. Decizia nr. 2196/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2196/2008
Dosar nr. 880/2/200.
Şedinţa publică din 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 78 din 17 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.D.C.N. împotriva ordonanţei din 19 noiembrie 2007 emisă în dosarul nr. 781/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 11/11-2/2008 din 15 ianuarie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. S-a menţinut soluţia atacată, şi a fost obligat petentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată de petentul S.D.C.N., s-a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor, cu motivarea că soluţiile mai sus menţionate sunt nelegale şi netemeinice, fiind date cu încălcarea normelor de procedură penală. în esenţă, petiţionarul a susţinut că procurorul care a instrumentat cauza nu l-a ascultat în calitate de parte vătămată după începerea urmăririi penale şi nu s-a pronunţat cu privire la cererea de extindere a procesului penal faţă de B.C.G., astfel încât urmărirea penală este incompletă, nefiind administrat probatoriul necesar lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Prin urmare, petentul a solicitat admiterea plângerii formulate şi desfiinţarea soluţiilor emise în cauză.
La termenul din 10 martie 2008, constatându-se că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 32 C. proc. pen., s-a dispus reunirea la prezenta cauză a dosarului nr. 913/2/2008 (331/2008) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Din actele şi lucrările dosarului au rezultat următoarele.
Prin ordonanţa din 19 noiembrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au dispus următoarele:
1. Scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., a învinuitei V.A.
2. Neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public G.D.E., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 din acelaşi cod.
3. Disjungerea cauzei cu privire la aspectele sesizate de către numitul S.D.C.N. prin plângerea înregistrată iniţial la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 3238/SR/2006, în vederea efectuării de cercetări fată de magistraţii C.F., M.I., G.M.A., T.S. şi M.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 din acelaşi cod.
4.Declinarea competenţei de soluţionare a lucrării disjunse în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Pentru a fi adoptată această soluţie, s-au reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 15 iunie 2005 şi înregistrată iniţial la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1311/P/2005, numitul S.D.C.N a sesizat faptul că, în cuprinsul certificatului de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004, privind pe defuncţii P.O.L. şi P.A., notarul public G.D.E. ar fi făcut menţiuni neconforme cu realitatea, incluzând în compunerea maselor succesorale, cu referire la apartamentul nr. 2, din imobilul situat la adresa indicată mai sus, atât holul de la subsolul clădirii, aflat în coproprietatea tuturor locatarilor, cât şi dreptul irevocabil de acces la podul şi spălătoria de la mansardă, spaţii dobândite de către petent prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 11567/18 martie 1994 la fostul notariat de Stat Local al Sectorului 3 Bucureşti.
Numitul S.D.C.N. a mai arătat că, stabilind compunerea maselor succesorale, notarul public G.D.E. ar fi modificat fără nici un temei legal denumirea a două încăperi de la subsolul aceluiaşi imobil, din „pivniţe" în „camere de locuit".
De asemenea, s-a arătat că certificatul de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004 a fost depus de către învinuita V.A. în dosarele civile nr. 2013/2004 şi respectiv nr. 3971/2004, aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia din data de 21 martie 2007, confirmată de către procuror, organele Secţiei 1 Poliţie au dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitei V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., reţinându-se, în fapt, că, deşi cunoştea că include menţiuni nereale cu privire la compunerea masei succesorale, aceasta a folosit certificatul respectiv în susţinerea pretenţiilor pe care Ie-a formulat în cele două cauze civile aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Cu prilejul cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că, la data de 26 octombrie 2004, notarul public G.D.E. a emis certificatul de moştenitor suplimentar nr. 45, prin care a stabilit că, de pe urma defuncţilor P.O.L. şi P.A., învinuitei V.A. îi revine, în calitate de fiică, în afara bunurilor incluse în masa succesorală menţionată în certificat de legatar nr. 39 din 08 octombrie 2004, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 2, situat la parterul imobilului din Bucureşti.
În cuprinsul certificatului respectiv, la rubrica „masa succesorală", notar public G.D.E. a enumerat toate încăperile care, „conform dosarului cadastral întocmit în vederea deschiderii Cărţii funciare", intră în compunerea apartamentului în cauză, incluzând trei încăperi de la subsolul imobilului şi anume „cameră cu o suprafaţă utilă de 15,60 mp, cameră cu o suprafaţă utilă de 18,93 mp, hol cu o suprafaţă utilă de 4,78 mp".
De asemenea, s-a menţionat că, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 9554 din 24 martie 1950 la Tribunalul Ilfov, secţia l-a civilă - comercială, şi transcris în registrul de transcripţiuni al aceleiaşi instanţe sub nr. 9795 din 29 decembrie 1949, „în masa succesorală se include şi dreptul irevocabil de acces al moştenitoarei la pod şi spălătorie, una săptămână pe lună".
Examinându-se actele care au fost avute în vedere de către notarul public G.D.E. la emiterea certificatului de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004, sub aspectul încăperilor ce intră în compunerea masei succesorale, s-a constatat că menţiunile din cuprinsul certificatului respectiv corespund întocmai documentaţiei tehnice cadastrale, în baza căreia apartamentul proprietatea soţilor P.O.L. şi P.A. a fost înscris în Cartea funciară nr. 28381 a Sectorului 5 Bucureşti.
Pe de altă parte, s-a constatat că, prin excepţie, holul de la subsolul imobilului, cu o suprafaţă utilă de 4,78 mp - astfel cum este reprezentat în releveul întocmit de către ing. B.C.G. - nu a fost menţionat, în mod expres, alături de celelalte încăperi ce au făcut obiectul tranzacţiei, în actul de vânzare-cumpărare sus-menţionat, act care constituie titlul de proprietate al soţilor P.O.L. şi P.A.
În legătură cu acest aspect, învinuita V.A. a precizat că încăperea respectivă a fost folosită în mod exclusiv, fără obiecţii din partea celor interesaţi, de către locatarii succesivi al apartamentului nr. 2.
Cu prilejul cercetării la faţa locului efectuată de către organele Secţiei 1 Poliţie în conformitate cu prevederile art. 129 C. proc. pen. s-a constatat că holul cu suprafaţa utilă de 4,78 mp este o încăpere distinctă de cel aflat în coproprietatea tuturor locatarilor imobilului, care serveşte accesului din exteriorul clădirii şi de la scara de serviciu spre încăperile situate la subsol.
Astfel, din procesul verbal întocmit de organele de poliţie şi din planşa fotografică cu aspecte constatate cu prilejul respectiv rezultă, pe de o parte, că accesul la holul în suprafaţă de 4,78 mp se face, printr-o uşă, din holul comun, iar pe de altă parte, că holul în litigiu serveşte, în mod exclusiv, accesului la cele două camere ce s-au aflat în proprietatea soţilor P.O.L. şi P.A.
Referitor la aceste ultime încăperi, denumite în titlul de proprietate al defuncţilor „pivniţe", se reţine că notarul public a preluat denumirea din documentaţia cadastrală ce i-a fost pusă la dispoziţie, schimbarea denumirii iniţiale neavând nicio relevanţă.
În ceea ce priveşte includerea, în compunerea masei succesorale, a dreptului irevocabil de acces la pod şi spălătorie, o săptămână pe lună, se constată că acesta a fost constituit în favoarea soţilor P.O.L. şi P.A. de către constructorul şi proprietarul iniţial al imobilului, N.A., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9554 din 24 martie 1950, cu menţiunea expresă: ,,[...] toate obligaţiunile luate se consideră solidare şi indivizibile printre succesorii cu orice titlu a părţilor contractante".
De altfel, în momentul primei vânzări a podului şi spălătoriei de la mansardă, A.L.(L.), moştenitoarea numitei N.A., a precizat, printr-un articol adiţional la contractul autentificat sub nr. 1524 din 25 noiembrie 1954 la fostul Notariat de Stat Municipal al Capitalei, că încăperile respective deservesc şi apartamentul de la parter, „în sensul că proprietarul apartamentului de la parter, respectiv locatarii acelui apartament, au drept de acces la pod şi spălătorie, una săptămână pe lună".
Analizând actele de proprietate cu privire la imobilul în cauză, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a reţinut, în motivarea deciziei civile nr. 1671 din 27 noiembrie 2006, că dreptul de acces perpetuu la pod şi spălătorie a fost constituit de proprietarul iniţial al întregului imobil, iar acest drept nu s-a stins la decesul beneficiarilor, continuând să greveze aceste spaţii indiferent cui şi de câte ori au fost transmise, tocmai pentru că au fost concepute încă din construcţie să deservească şi apartamentul de la parter.
Faţă de cele expuse mai sus, s-a reţinut că certificatul de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004 a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, avându-se în vedere aspectele stabilite cu prilejul dezbaterilor succesorale.
În consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public G.D.E. pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptele acestuia nu sunt prevăzute de legea penală.
De asemenea, în lipsa oricărui indiciu cu privire la existenţa vreunei menţiuni neconforme realităţii în cuprinsul certificatului de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen.
Pe de altă parte, întrucât prin plângerea înregistrată iniţial la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. 3238/SR/2006 şi ataşată ulterior la dosarul cauzei, numitul S.D.C.N. a solicitat să se efectueze cercetări în legătură cu modul în care s-a desfăşurat judecata în dosarul nr. 21261/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a lll-a civilă, iar magistratul C.F., preşedintele completului de la termenul din data de 20 ianuarie 2006, îndeplineşte, în prezent, funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus disjungerea cauzei şi înaintarea lucrării disjunse la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, competent să efectueze cercetări cu privire la aspectele sesizate de către petent.
Împotriva soluţiei adoptate prin ordonanţa din 19 noiembrie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, petentul a formulat plângere adresată Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 11/11-2/2008 din 15 ianuarie 2008 emisă de Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S.D.C.N. şi menţinută soluţia adoptată prin ordonanţa din 19 noiembrie 2007 în dosarul nr. 781/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, faţă de notarul public G.D.E., cercetat în faza de acte premergătoare pentru infr. prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de înv. V.A. cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen., care este legală şi temeinică.
S-a apreciat că din materialul probator administrat rezultă că faptele pentru care au fost efectuate cercetările fată de învinuita V.A. şi faţă de notarul G.D.E., nu sunt prevăzute de legea penală, cu referire la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., situaţie cu efect dirimant ce constituie un impediment procedural pentru punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.
De asemenea, s-a apreciat că din punct de vedere al legalităţii, procurorul anchetator a aplicat în mod corect prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen. cu privire la notarul public G.D.E. şi cele prev. de art. 249 C. proc. pen. rap. la art. ll pct. l lit. b) din acelaşi cod faţă de învinuita V.A., dispunând neînceperea urmăririi penale şi, respectiv scoaterea de sub urmărire penală.
Totodată, verificându-şi competenţa, procurorul a dispus în mod temeinic şi legal - cu referire la prevederile art. 38 C. proc. pen., art. 42 şi art. 45 alin. (1) C. proc. pen. - disjungerea, formarea unui nou dosar şi declinarea acestuia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se efectua cercetări faţă de magistratul C.F. - judecător la Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma susţinerilor petentului şi în raport cu conţinutul actelor existente în dosarul de urmărire penală, Curtea a constatat următoarele:
Referitor la criticile vizând neadministrarea probatoriul propus, se constată că nu sunt fondate, întrucât în faza de urmărire penală se efectuează actele de urmărire penală pe care procurorul le apreciază ca fiind necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Aşadar, constituie atributul exclusiv al organului de urmărire penală să stabilească dacă se impune ascultarea părţii vătămate, putând independent şi suveran să decidă asupra tuturor chestiunilor care ţin de efectuarea urmăririi penale.
Aşa cum s-a menţionat anterior, obligaţia organului de urmărire penală se circumscrie strângerii de probe necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele or, în cauză, procurorul a administrat probatoriul necesar pentru a realiza cerinţa dispoziţiei din art. 202 C. proc. pen., aşa încât neadministrarea unor probe pe care petentul le solicită nu echivalează cu o urmărire penală incompletă atâta vreme cât s-a apreciat că nu mai sunt necesare.
De altfel, examinând temeinicia soluţiei, Curtea a constatat că în raport cu actele de urmărire penală efectuate, care au condus la adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată, nu se mai impunea administrarea altor probe, întrucât nu ar fi schimbat situaţia de fapt reţinută de procuror.
Cu privire la cererea de extindere a procesului penal faţă de B.C.G., care a efectuat documentaţia tehnică cadastrală a imobilului în litigiu, procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză nu s-a pronunţat asupra acestei solicitări întrucât dispoziţiile art. 238 C. proc. pen. impun o asemenea obligaţie doar în cauzele aflate în supravegherea procurorului nu şi în cele în care efectuează urmărirea penală, situaţie în care stabileşte cadrul procesual în care va desfăşura activitatea de urmărire penală şi persoanele faţă de care va declanşa procesul penal.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul S.D.C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei în baza art. 2781 C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de petent sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefundat pentru considerentele ce vor preceda.
Înalta Curte, a constatat , în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, că intimata G.D.E. în desfăşurarea activităţilor de notar public şi-a îndeplinit atribuţiile în conformitate cu dispoziţiile legale, iar instanţa de fond în mod corect a constat că nu există nici un indiciu din care să reiasă comiterea vreunei infracţiuni de către notarul public G.D.E., cercetat în faza de acte premergătoare pentru infr. prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi de către V.A., cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că nu este prevăzută de legea penală fapta notarului public G.D.E., de a enumera în cuprinsul certificatului de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004, la rubrica „masa succesorală", toate încăperile care, „conform dosarului cadastral întocmit de B.C.G. în vederea deschiderii Cărţii funciare", intră în compunerea apartamentului învinuitei, incluzând trei încăperi de la subsolul imobilului şi anume „cameră cu o suprafaţă utilă de 15,60 mp, cameră cu o suprafaţă utilă de 18,93 mp, hol cu o suprafaţă utilă de 4,78 mp" şi de a menţiona că, potrivit actului de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 9554 din 24 martie 1950 la Tribunalul Ilfov, secţia l-a civilă - comercială, transcris în registrul de transcripţiuni al aceleiaşi instanţe sub nr. 9795 din 29 decembrie 1949, „în masa succesorală se include şi dreptul irevocabil de acces al moştenitoarei la pod şi spălătorie, una săptămână pe lună".
Potrivit art. 77 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau orice alte mijloace de probă admise de lege, or notarul a preluat cu prilejul întocmirii certificatului de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004 menţiunile cuprinse în înscrisurile prezentate de V.A., neputându-se reţine că ar fi inserat date necorespunzătoare adevărului.
Cu privire la fapta numitei V.A. ,în mod just s-a reţinut că nu este prevăzută de legea penală întrucât dosarul cadastral întocmit de B.C.G., în vederea deschiderii Cărţii funciare, prezentat notarului G.D.E., a fost întocmit în anul 2002, la cererea şi anterior decesului autoarei sale, P.L. precum şi a autorilor petentului. S.O. şi R. Acest document nu rezultă că ar fi fost contestat de către persoanele care au beneficiat de el şi şi-au înscris drepturile cu privire la imobilul în litigiu în Cartea funciară. Prin urmare, nu se poate susţine că V.A. ar fi folosit un document fals câtă vreme dosarul cadastral a constituit un act dobândit în virtutea calităţii de moştenitoare a defunctei P.L. şi a cărui veridicitate nu a fost contestată anterior emiterii certificatului de moştenitor suplimentar nr. 45 din 26 octombrie 2004.
Referitor la aceste încăperi, denumite în titlul de proprietate al defuncţilor P.L. şi A. „pivniţe", schimbarea denumirii acestora nu afectează dreptul de proprietate al petentului, acesta nu Ie-a revendicat şi nici nu a susţinut că i-ar fi aparţinut.
În ceea ce priveşte includerea în masa succesorală a dreptului irevocabil de acces la pod şi spălătorie, o săptămână pe lună, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul verbal nr. 9554 din 24 martie 1950 la Tribunalul Ilfov, secţia l-a civilă - comercială, transcris în registrul de transcripţiuni al aceleiaşi instanţe sub nr. 9795 din 29 decembrie 1949, a fost constituit acest drept în favoarea defuncţilor P.L. şi A. de către constructorul şi proprietarul iniţial al imobilului, N.A.
În consecinţă, pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curtea, apreciază că soluţiile date în cauză, prin ordonanţa din 19 noiembrie 2007 şi prin rezoluţia din 15 ianuarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi prin sentinţa recurată, sunt legale şi temeinice sub toate aspectele.
Astfel, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGI.
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.D.C.N. împotriva sentinţei penale nr. 78 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2189/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2204/2008. Penal → |
|---|
