ICCJ. Decizia nr. 2145/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2145/2008
Dosar nr. 5007/1/200.
Şedinţa publică din 12 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 mai 2008, Curtea de Apel Suceava a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul I.V., prin apărător ales, prin care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţiile de neconstitutionalitate a art. 201 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen., art. 207 C. proc. pen., precum şi a Legii nr. 41/2008 de aprobare a OUG nr. 58 din 23 iunie 2005, art. IX din Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 şi a OUG nr. 50 din 28 iunie 2006.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 183 din 24 mai 2006 a Tribunalului Suceava, secţia penală, inculpatul I.V. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare, iar inculpatul B.L. la o pedeapsă rezultantă de 10 ani şi 6 luni închisoare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 3778/39/2006 la data de 04 august 2006.
La termenul de judecată din 14 mai 2008, inculpatul I.V., prin apărătorul ales, a invocat excepţia de neconstitutionalitate a Legii nr. 41/2008 de aprobare a OUG nr. 58 din 23 iunie 2005, a art. lX din Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 şi a OUG nr. 50 din 28 iunie 2006, arătând că toate aceste acte normative sunt în vădită contradicţie cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. h), art. 78, art. 100 alin. (1), art. 115 alin. (1), (4) şi (6), din Constituţia României, contravenind în acelaşi timp prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de Parlamentul României la data de 17 mai 1994 şi art. 16 (1)şi (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.
De asemenea, inculpatul, prin apărătorul ales, a invocat şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 201 alin. (1), (2), (3) şi art. 207 C. proc. pen., arătând că aceste prevederi sunt în vădită contradicţie cu art. 1 alin. (4), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 131 din Constituţia României, contravenind în acelaşi timp prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ratificată de Parlamentul României la 17 mai 1994 şi art. 6 alin. (1) şi (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate inculpatul I.V., prin apărătorul ales, a arătat următoarele:
Legea nr. 41 din 19 martie 2008, prin care s-a aprobat OUG nr. 58 din 23 iunie 2005, este vădit neconstituţională, aceasta constituind un abuz de drept constituţional, încălcând astfel dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (3) din Constituţia României, cât şi ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.
OUG nr. 58/2005, aprobată prin Legea nr. 41/2008, a încălcat prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţia României deoarece a modificat legi organice, respectiv Legea organică nr. 301/2004, Codul penal şi Legea organică nr. 294/2004 privind executarea pedepselor.
S-a arătat că Guvernul are nevoie de o lege de abilitare pentru a emite ordonanţe de urgenţă, iar această lege specială nu poate privi domeniul legilor organice şi evident nici a legilor constituţionale.
Guvernul dobândeşte astfel competenţa de a emite ordonanţe numai după adoptarea de către Parlament a legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe.
În ceea ce priveşte OUG nr. 58 din 23 iunie 2005, această ordonanţă de urgenţă a fost emisă de Guvern anterior adoptării de către Parlament a legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, respectiv Legea nr. 209 din 30 iunie 2005.
Pe de altă parte, prin Legea nr. 209 din 30 iunie 2005 Guvernul României nu a fost abilitat de către organul legiuitor de a modifica Legea nr. 301/2004 şi nici Legea nr. 294/2004.
Încălcând prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţia României, Guvernul României, prin emiterea OUG nr. 58/2005, a încălcat şi prevederile art. 16 alin. (2) din Constituţia României, statuându-se mai presus de lege.
Pe de altă parte, OUG nr. 58/2005 contravine în esenţă şi art. 115 alin. (4) din Constituţie în sensul că nu precizează în mod concret situaţiile extraordinare ale căror reglementări nu pot fi amânate şi totodată nu a fost îndeplinită obligaţia constituţională de a motiva în concret urgenţa în cuprinsul acesteia.
Motivaţia cuprinsă în expunerea de motive a OUG nr. 58/2008 nu vizează nici o situaţie extraordinară concretă şi este una generală.
OUG nr. 58/2005 este vădit neconstitutională întrucât modifică acte normative înainte ca acestea să fie în vigoare.
Atâta vreme cât actele juridice nu erau finalizate la data de 23 iunie 2005, respectiv Legea nr. 301/2004 şi Legea nr. 294/2004, acestea nefiind valide din punct de vedere juridic nu exista posibilitatea de a fi modificate la 23 iunie 2005.
OUG nr. 58/2005 este de natură de a pune în discuţie capacitatea instituţiei Parlamentare şi a instituţiei Preşedinţiale de a putea aprecia condiţiile generale de aplicabilitate a legilor în România şi, în consecinţă, lezează şi ştirbeşte autoritatea acestor instituţii.
OUG nr. 58/2005 contravine, în esenţă, prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României afectând regimul instituţiilor fundamentale ale statului, Parlamentul României, Preşedinţia României, Autoritatea Judecătorească, cât mai ales drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor înscrise în Constituţia României.
În ceea ce priveşte art. lX din Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, acest articol este vădit neconstituţional, raportat la prevederile art. 115 alin. (2) din Constituţia României care statuează în mod imperativ şi fără posibilitate de interpretare faptul că "Legea de abilitare va stabili în mod obligatoriu domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe ...".
În consecinţă, art. IX este vădit neconstitutional întrucât încalcă în esenţă prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţia României ce stipulează principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat - legislativă, executivă şi judecătorească, respectarea Constituţiei sub incidenţa acestei norme legislative devenind neobligatorie şi facultativă.
În ceea ce priveşte OUG nr. 50 din 28 iunie 2006, această ordonanţă de urgenţă a fost emisă de Guvern anterior adoptării de către Parlamentul României a legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe, respectiv Legea nr. 288 din 7 iulie 2006.
Pe de altă parte, prin Legea nr. 288 din 7 iulie 2006 Guvernul României nu a fost abilitat de către organul legiuitor de a modifica Legea nr. 301/2004, Codul penal şi nici Legea nr. 294/2004 privind executarea pedepselor.
OUG nr. 50/2006 este de natură a submina ordinea de drept şi ordinea constituţională a Statului Român contravenind art. 115 alin. (4) din Constituţie în sensul că nu precizează în concret situaţiile extraordinare a căror reglementări nu pot fi amendate şi totodată nu a fost îndeplinită obligaţia constituţională de a motiva în concret urgenţa. Acest aspect de vădită neconstituţionalitate a fost sesizat şi de către Consiliul Legislativ în cuprinsul memoriului nr. 923 din 29 iunie 2006 referitor la OUG nr. 50/2006.
OUG nr. 50/2006 este neconstituţională şi pentru faptul că prin această ordonanţă s-au modificat nu mai puţin de şase legi organice, respectiv Legea nr. 78/2000, Legea nr. 294/2004, Legea nr. 301/2004, Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004 şi Legea nr. 247/2005, în dispreţul celor mai elementare principii ale Statului de drept şi ale art. 115 alin. (1), (4) şi (6) din Constituţia României.
Legea nr. 301/2004 şi Legea nr. 294/2004 în mod constituţional sunt în vigoare şi sunt aplicate în cadrul proceselor penale, Codul penal din 1968 cu modificările şi completările ulterioare fiind abrogat.
OUG nr. 50/2006 nu poate să producă efecte juridice în condiţiile în care OUG nr. 58/2005 nu a fost adoptată de Parlament până la data de 1 septembrie 2006 dată la care prin această OUG nr. 58/2005 termenul de intrare în vigoare a Legii nr. 301/2004 şi nr. 294/2004 fusese prorogat.
Este de neacceptat, şi împotriva Constituţiei, că în condiţiile existenţei OUG nr. 58/2005 în vigoare la data de 1 septembrie 2006, la data de 28 iunie 2006 Guvernul României să suprapună o nouă ordonanţă de urgenţă de prorogare a unui termen de intrare în vigoare a Codului Penal, anterior îndeplinirii termenului prorogat.
Situaţia creată de OUG nr. 50/2006 reprezintă o situaţie de precedent legislativ periculos care trebuie sancţionat prin neconstituţionalitatea acestui act normativ, întrucât Guvernul prin încercarea de a paraliza aplicarea celor două legi organice a reuşit să instituie un haos legislativ şi să ştirbească autoritatea, independenţa şi încrederea în toate puterile statului, îndeosebi ale sistemului judiciar românesc în condiţiile în care în prezent sunt în vigoare două Coduri penale.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 201 alin. (1), (2), (3) şi art. 207 C. proc. pen., s-a arătat că aceste dispoziţii legale încalcă separaţia puterilor în stat întrucât permit ca şi în prezent, după integrarea în Uniunea Europeană, urmărirea penală - ca activitate aparţinând puterii judecătoreşti - să se efectueze de către poliţişti (funcţionari publici aparţinând puterii executive).
Se încalcă astfel prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţia României, garanţiile asigurării unui proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din CEDO, aceste articole ale Codului de procedură penală fiind ne conforme şi cu prevederile art. 6 alin. (1) şi (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană, lezând astfel drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului.
S-a arătat că în Constituţia României, în titlul III denumit Autorităţile Publice, este prezentă în capitolul VI "Autoritatea judecătorească" fiind arătate în ordine instanţele judecătoreşti, Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii.
Poliţia judiciară, sub incidenţa Legii speciale nr. 364 din 15 septembrie 2004, este organizată şi funcţionează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi în consecinţă aparţine puterii executive a statului.
Poliţistul, conform Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, a Legii nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare şi a Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, este funcţionar public civil cu statut special învestit cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atributelor şi îndatoririlor de serviciu.
Examinând excepţiile de neconstituţionalitate invocate de inculpat, prin apărător ales, prin prisma condiţiilor cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, curtea de apel a constatat că nu este îndeplinită condiţia cerută expres de teza finală a art. 29 alin. (1) din lege, respectiv aceea ca excepţiile invocate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei. Din perspectiva acestei condiţii, în ceea ce priveşte excepţiile de neconstituţionalitate anterior prezentate, curtea de apel a constatat că inculpatul, prin apărător ales, a criticat din punct de vedere constituţional, aspecte de tehnică legislativă privitoare la prerogativele Guvernului României de a emite ordonanţe de urgenţă şi a Parlamentului României de a abilita Guvernul în acest sens, aspecte care exced cadrului procesual şi nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 201 alin. (1), (2), (3) şi art. 207 C. proc. pen. invocată de inculpat, curtea de apel a apreciat că şi aceasta excepţie nu are legătură cu soluţionarea cauzei, mai mult de atât, semnatarul excepţiei a criticat sub aspect constituţional articolele de lege printr-o prezentare sumară şi generală fără a face nici o referire la situaţia concretă şi aplicabilă în cauză.
Împotriva încheierii inculpatul I.V., prin apărător ales, a declarat prezentul recurs.
În motivele scrise de recurs, în care se reiterează cele susţinute cu ocazia formulării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, apărătorul a menţionat, în esenţă, că toate textele legale la care a făcut referire au legătură cu soluţionarea cauzei (fil.3-7).
Recursul nu este fondat.
Apelurile declarate de inculpaţi împotriva sentinţei nr. 183 din 24 mai 2006 au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 04 august 2006.
Apărătorii inculpatului I.V., la data de 16 iulie 2008, au formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, cu privire la art. 327 alin. (3) C. proc. pen., cerere admisă de Curtea de Apel Suceava (încheierea din 16 iulie 2007), dosarul fiind restituit şi reînregistrat pe rolul curţii de apel la data de 07 februarie 2008 (fil. 239) în urma respingerii excepţiei de către Curtea Constituţională (fil. 240-241).
Ulterior, apărătorul ales al inculpatului I.V., la data de 14 mai 2008, a formulat o nouă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, cerere care a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea ce formează obiectul prezentului recurs.
Una din condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este cea potrivit căreia dispoziţiile legale propuse a fi supuse controlului de constituţionalitate trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
Curtea de apel, pe de o parte, a constatat corect că inculpatul, prin apărător ales, a criticat, din punct de vedere constituţional, aspecte de tehnică legislativă privitoare la prerogativele Guvernului României de a emite ordonanţe de urgenţă şi ale Parlamentului României de a abilita Guvernul în acest sens, aspecte care exced cadrului procesual şi nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Pe de altă parte, pretinsa necompetenţă a organelor de poliţie judiciară, sub motivaţii constituţionale ori procesual-penale, nu a fost invocată, pe cale de excepţie, cu ocazia judecării în primă instanţă a cauzei de către inculpaţi (pag. 1-3 a sentinţei).
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva încheierii din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3778/39/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2129/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2149/2008. Penal → |
|---|
