ICCJ. Decizia nr. 2204/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2204/2008

Dosar nr. 1365/45/200.

Şedinţa publică din 24 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 67 din 15 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2191/2005 al Tribunalului Vaslui s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public din două infracţiuni de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.

S-a dispus condamnarea inculpatului P.D.C la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea 678/2001 modificată prin Legea nr. 278/2001 (fapta din octombrie 2002, martora-victimă M.E.A.);

- 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (4) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (fapta din vara anului 2003, martora victimă C.M.);

- 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I, (4) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 678/2001 (fapta din toamna anului 2004, martora victimă D.L.I.).

S-a considerat că fapta comisă în luna octombrie 2002 este concurentă cu fapta săvârşită în data de 24 mai 2002, pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală 1456 din 26 noiembrie 2002 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 25 martie 2003.

S-a constatat că faptele comise în vara anului 2003 şi toamna anului 2004 sunt în stare de recidivă postcondamnatorie faţă de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin aceeaşi sentinţă.

In baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate pentru pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, iar în baza art. 83 C. pen. s-a revocat şi suspendarea condiţionată pentru aceeaşi pedeapsă.

În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicate pentru fapta din vara anului 2003, cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată pentru fapta din toamna anului 2004, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi art. 83 C. pen., s-a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa penală 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad, obţinându-se o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33, art. 34 C. pen., s-a contopit această pedeapsă rezultantă cu pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., aplicată pentru fapta din octombrie 2002, în pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe care inculpatul o va executa.

S-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 februarie 2005 la zi.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. c) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 189 Euro, aflată în registrul de valori de la Tribunalul Vaslui, înregistrată la poziţia 29/2005, bani ce au fost daţi pentru săvârşirea infracţiunii.

S-a constatat că martorele victime nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să achite statului suma de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a reţinut în fapt că în toamna anului 2004 inculpatul a cunoscut-o prin intermediul prietenei sale G.C. pe partea vătămată D.L.I., elevă în clasa a IX-a la Grupul şcolar industrial Bârlad, colegă cu prietena inculpatului, cele două fete locuind împreună până în toamna acelui an la aceeaşi gazdă.

În aceste împrejurări, cunoscând că partea vătămată D.L.I. provine dintr-o familie cu venituri modeste şi că nu era interesată de evoluţia şcolară, inculpatul i-a propus acesteia, la începutul anului 2005 să se deplaseze în Spania, prin intermediul unui prieten al său, T.G., care se afla deja în ţara respectivă, pentru a fi angajată ca menajeră.

Partea vătămată aflată într-o situaţie financiară precară şi având în vedere promisiunile inculpatului P.D.C. privind câştigurile mari pe care urma să le obţină în Spania, a acceptat propunerea care i-a fost făcută de inculpat.

În aceste condiţii inculpatul i-a comunicat acceptul părţii vătămate numitului T.G., care se afla de mai mulţi ani în Italia şi respectiv Spania şi cu care inculpatul avea o înţelegere în sensul de a găsi fete care urmau să fie trimise în Spania pentru a fi exploatate de T.G. care, conform înţelegerii suporta cheltuielile necesare obţinerii paşapoartelor şi deplasării acestora în Spania.

Ca urmare, T.G. a trimis la data de 21 ianuarie 2005, prin serviciul Western Union suma de 50 Euro, pe care inculpatul P.D. a folosit-o la plata taxei pentru eliberarea paşaportului părţii vătămate D.L., inculpatul fiind cel care a completat şi cererea pentru eliberarea paşaportului acesteia, cerere pe care a depus-o la Poliţia Municipiului Bârlad, la data de 27 ianuarie 2005, bonul de ordine cu nr. de înregistrare a cererii rămânând la inculpat.

Ulterior, la 15 februarie 2005 inculpatul şi prietena sa, martora G.C. s-au deplasat la şcoala la care învăţa partea vătămată, iar la terminarea cursurilor i-au cerut să-i însoţească la Ploieşti pentru a-şi ridica paşaportul.

În ziua respectivă partea vătămată a primit paşaportul, iar inculpatul i-a comunicat că în scurt timp urma să plece în Spania, după care acesta din urmă a luat legătura cu T.G. căruia i-a solicitat o altă sumă de bani pentru plata transportului părţii vătămate în Spania.

T.G. a trimis suma de 210 Euro inculpatului, prin acelaşi sistem Western Union, însă pe numele tatălui său.

În ziua de 18 februarie 2005 inculpatul i-a comunicat părţii vătămate că la 22 februarie 2005 urma să plece cu un autocar până la Bistriţa, iar apoi cu un alt autocar până în Spania, unde era aşteptată de T.G., inculpatul cerându-i victimei D.L. să nu comunice cu alte persoane despre plecarea în Spania.

În dimineaţa zilei de 22 februarie 2005 partea vătămată a scris o scrisoare adresată părinţilor săi în care le cerea iertare pentru că a abandonat şcoala şi a plecat în Spania, scrisoare pe care a lăsat-o într-un caiet, în camera în care locuia la gazdă, după care a plecat la şcoală urmând ca în după amiaza aceleiaşi zile să plece în Spania.

După plecarea părţii vătămate la şcoală, gazda acesteia, martora A.A. a găsit scrisoarea adresată părinţilor, aflând astfel despre intenţia părţii vătămate de a pleca în Spania şi a luat legătura cu o prietenă a părţii vătămate, martora L.M. căreia i-a relatat despre intenţia acesteia, cele două martore deplasându-se ulterior la şcoala unde învăţa partea vătămată căreia i-au cerut să nu plece în Spania, atrăgându-i atenţia asupra riscului de a fi vândută şi obligată să se prostitueze, precum şi asupra faptului că inculpatul era cunoscut ca un „golan", astfel că nu trebuia să aibă încredere în acesta.

Partea vătămată a negat faţă de cele două martore că ar fi urmat să plece în Spania şi Ie-a cerut să o aştepte acasă.

În aceeaşi zi însă, la terminarea cursurilor inculpatul P.D. a aşteptat-o pe partea vătămată care a transportat-o cu maşina la domiciliul său, iar în cursul serii a urcat-o într-un autocar cu destinaţia Bistriţa şi i-a dat suma de 180 Euro pentru a achita transportul de la Bistriţa până în Spania, o asigurare medicală şi o cartelă telefonică pe care partea vătămată urma să o folosească pentru a-l apela pe inculpatul când ar fi ajuns la Bistriţa.

Între timp organele de cercetare penală au fost sesizate de martora L.M. astfel că partea vătămată D.L.I. a fost depistată în jurul orelor 21,00 în autocarul care efectua transportul.

S-a mai reţinut că în toamna anului 2002 inculpatul P.D. împreună cu numiţii R.B. şi L.E. au racolat-o pe partea vătămată M.E.A. în scopul traficării şi exploatării sexuale în Italia.

Părţii vătămate M.E., care se afla într-o situaţie financiară precare i s-a promis iniţial că va fi dusă în Belgia, unde va fi ajutată să găsească un loc de muncă, astfel că aceasta a fost de acord cu plecarea.

După ce a obţinut paşaportul, fiind transportată la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui cu autoturismul de către inculpat, împreună cu alte două tinere, M.M. şi F.D., partea vătămată a aflat de la numiţii L.E. şi R.B. cât şi de la inculpatul P. că în realitate nu va merge în Belgia ci în Italia, unde va practica prostituţia, într-un club, sub supravegherea unei rude a lui R.B.

În aceste condiţii partea vătămată M.E.A. a refuzat să meargă în Italia, motiv pentru care a fost ameninţată cu acte de violenţă de către inculpat şi cei doi amici ai acestuia L.E. şi R.B., cărora partea vătămată Ie-a dat suma de 2 milioane lei pentru a scăpa.

În sarcina inculpatului P.D.C. s-a mai reţinut că, în cursul anului 2003 a luat hotărârea de a o recruta şi trafica pe partea vătămată C.M.G., colegă de liceu cu inculpatul, despre care acesta din urmă cunoştea că a avut mai multe conflicte cu mama sa, determinate de starea materială precară în care se afla familia acesteia.

Traficarea părţii vătămate urma să fie făcută în Spania, cu ajutorul numitului „B.", pe care inculpatul în cunoscuse anterior, în cursul anului 2002.

Pentru a-şi realiza scopul infracţional, inculpatul P. i-a oferit părţii vătămate posibilitatea de a locui o perioadă de timp în apartamentul părinţilor săi şi în aceste împrejurări i-a propus să o trimită în Spania unde urma să lucreze într-un bar, ca damă de companie, obţinând în acest mod venituri importante, asigurând-o totodată că prietenul său „B." va avea grijă de ea.

Partea vătămată C.M. a acceptat propunerea iar inculpatul P. i-a achitat taxele necesare obţinerii paşaportului şi după obţinerea actului respectiv a transportat-o pe aceasta în oraşul Galaţi unde, după ce i-a achitat contravaloarea transportului până în Spania, a urcat-o într-un autocar, cu destinaţia Madrid.

După ce a ajuns în Spania, partea vătămată a fost preluată de numitul „B." şi condusă în localitatea Murcia, unde a fost cazată într-un club de noapte şi timp de două luni a întreţinut raporturi sexuale cu clienţii barului în schimbul unor sume de bani, care au fost însuşite integral de numitul „B.".

În toată perioada respectivă inculpatul P.D. a primit şi el de la numitul „B." diferite sume de bani trimise de acesta din Spania ca şi de la partea vătămată C.M.

Prima instanţă a constatat că situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută a rezultat din coroborarea probelor administrate în cauză, pe baza cărora s-a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi inculpatul P.D.C.

Criticile învederate de Parchet au vizat încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpat fată de părţile vătămate D.L.I. şi C.M., calificare juridică fiind greşită, precum şi omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra bunurilor ridicate în cursul urmăririi penale de la inculpat şi de la partea vătămată D.L., respectiv o asigurare medicală, un pliant de prezentare a unei firme de transport şi două cartele telefonice.

În apelul său inculpatul P.D. a invocat motive de casare ale sentinţei apelate care au vizat aspecte de nelegalitate şi netemeinicie, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că instanţa de fond nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor regularitatea actului de sesizare care, în opinia inculpatului, a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. pen.; încălcarea dispoziţiilor art. 238 C. proc. pen. în sensul că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale au fost realizate pentru săvârşirea unor infracţiuni, iar prezentarea materialului de urmărire penală s-a făcut pentru altă infracţiune în condiţiile în care nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice prin ordonanţă motivată, astfel că raportat la aceste aspecte s-a apreciat că urmărirea penală este lovită de nulitate absolută, solicitându-se restituirea cauzei la parchet pentru completarea şi refacerea urmăririi penale.

Pe fondul cauzei s-a susţinut că soluţia de condamnare este greşită fiind rezultatul unei interpretări eronate a probelor administrate în cauză, din coroborarea cărora nu rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului, astfel încât, în opinia apelantului, se impune în principal achitarea sa.

Într-o cerere subsidiară s-a invocat greşita încadrare juridică dată de instanţă activităţii infracţionale desfăşurată de inculpat, în condiţiile în care partea vătămată D.L.I. cunoştea scopul plecării sale în Spania şi îşi exprimase acordul pentru practicarea prostituţiei, astfel încât s-ar impune schimbarea calificării juridice a faptei comisă de inculpat, în acest caz, în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen.

În ce priveşte fapta inculpatului de a o recruta pe partea vătămată C.M., în vederea exploatării sale în Spania de către alte persoane, inculpatul apelant a susţinut că în lipsa oricăror dovezi privind săvârşirea faptei împreună cu alte persoane, reţinerea formei agravate a infracţiunii de trafic de persoane nu este legală, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice în forma simplă a infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Referitor la infracţiunea comisă în dauna părţii vătămate M.E.A., inculpatul apelant a criticat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu şi menţinută de instanţa de fond, susţinând că în realitate consumarea faptei nu s-a realizat, fiind vorba de o formă tentată a infracţiunii.

În fine, o ultimă critică a inculpatului a vizat modul de individualizare a pedepselor, apreciate ca fiind prea severe în raport cu circumstanţele reale dar şi cele personale ale inculpatului.

Curtea de Apel laşi prin Decizia penală nr. 69 din 2 noiembrie 2006 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi de inculpatul P.D.C., împotriva sentinţei penale nr. 67 din 15 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Vaslui, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte, în latura penală.

Rejudecând cauza:

A descontopit pedeapsa finală de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., în pedepsele componente.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor, după cum urmează:

1. din infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (4) lit. a) din Legea nr. 678/2001 modificată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (fapta din vara anului 2003, victimă C.M.G.);

2. din infracţiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) teza I, (4) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. (fapta din toamna anului 2004, victimă D.L.I.).

3. A menţinut încadrarea juridică a faptei comise în octombrie 2002 - victimă M.E.A. - în infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, modificată prin Legea nr. 287/2005, precum şi pedeapsa stabilită de 5 (cinci) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

A menţinut dispoziţiile vizând concurenţa faptei prevăzută la pct. 3 cu fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentinţa penală nr. 1456 din 26 noiembrie 2002 a Judecătoriei Bârlad şi starea de recidivă postcondamnatorie faţă de faptele prevăzute la pct. 1 şi 2.

A menţinut revocarea beneficiului graţierii condiţionate şi a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele stabilite la pct. 1 şi 2 în pedeapsa cea mai grea de 6 (şase) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 şi art. 83 C. pen., a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1456/2002 a Judecătoriei Bârlad, rezultând pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a contopit pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu pedeapsa de la pct. 3, inculpatul urmând să execute pedeapsa finală de 7 (şapte) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului arestarea preventivă după data de 15 februarie 2006 şi menţine starea de arest.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. c) C. pen. a confiscat de la inculpat o cartelă telefonică Romtelecom şi o cartelă telefonică Orange, bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Vaslui (poziţia 52/2002).

În baza art. 169 C. proc. pen. a dispus restituirea către victima D.L.I. a asigurării medicale pentru călătorie în străinătate nr. 2503 din 23 februarie 2005 cu termen de valabilitate expirat la 1 martie 2005 (fila 142 dosar urmărire penală) şi a pliantului firmei de transport „L.C.T." Bistriţa.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Instanţa de apel analizând modul în care s-a efectuat urmărirea penală în cauză a constatat că în speţă, la data de 24 februarie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul P.D. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzut de art. 13 din Lega nr. 678/2001 şi trafic de persoane prevăzută de art. 12 din aceeaşi lege, cercetările fiind efectuate sub aspectul comiterii acestor infracţiuni.

Ulterior, la 25 februarie 2005 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor respective, iar inculpatului, asistat de apărător i-a fost prezentat materialul de urmărire penală sub încadrarea juridică prevăzută de art. 13 pct. 4 raportat la art. 13 pct. 1 din Legea nr. 678/2001 şi respectiv art. 12 pct. 2 lit. a) din acelaşi act normativ.

A apreciat instanţa de apel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 alin. (1) C. proc. pen. referitor la nulitatea relativă atâta timp cât inculpatului nu i s-a adus o vătămare cu nu putea fi înlăturată decât prin anularea actului respectiv.

În speţă, a constatat instanţa de control, că indicarea unei încadrări juridice greşite, în condiţiile descrierii corecte a faptelor comise nu echivalează cu încălcarea dreptului la apărare al inculpatului prin lipsirea de posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale, de a-şi organiza apărarea în raport de o nouă infracţiune şi nici cu nelegala sesizare a instanţei, atâta timp cât prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracţiuni pentru care au fost efectuate cercetări.

S-a concluzionat în sensul că motivele de nelegalitate invocate de inculpat ar fi impus restituirea cauzei la Parchet nu au fost întemeiate.

Cât priveşte celelalte critici invocate de inculpat s-a constatat că nu pot fi primite atâta timp cât instanţa de fond a făcut o evaluare juridică corectă.

In raport de criticile formulate de parchet referitoare la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra bunurilor ridicate de la inculpat şi de la victima D.L.I. în cursul urmăririi penale instanţa de apel a apreciat că, întrucât cartelele telefonice aparţinând inculpatului au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor, se impune confiscarea acestora conform dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 678/2001, raportat la art. 118 lit. b) C. pen., iar asigurarea medicală de călătorie în străinătate eliberată pe numele D.L.I., precum şi un pliant al firmei de transport urmează a fi restituite victimei, în temeiul art. 169 C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând în esenţă, criticile invocate în apel, respectiv, cele vizând nelegalitatea urmăririi penale efectuate în cauză şi a actului de sesizare a instanţei; netemeinicia soluţiei de condamnare a inculpatului pentru două infracţiuni de proxenetism şi a infracţiunii de trafic de minori, raportat la probele administrate care, în opinia sa nu dovedesc vinovăţia, instanţa de apel nefăcând o analiză a probelor efectuate, precum şi nelegalitatea şi netemeinicia hotărârilor pronunţate sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, pe care o apreciază ca fiind greşită.

Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat.

Susţinerile recurentului referitoare la nelegalitatea actului de inculpare şi a urmăririi penale, respectiv, încălcarea dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. pen., dar şi a prevederilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., încălcări care atrag în opinia recurentului incidenţa dispoziţiilor art. 197 C. proc. pen. reprezintă o reiterare a criticilor invocate de inculpat în apelul declarat împotriva sentinţei penale pronunţate de prima instanţă.

Examinând hotărârile pronunţate, respectiv, actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată, că în mod corect instanţele au apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 197 C. proc. pen., în condiţiile în care, la 24 februarie 2005 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuit pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi trafic de persoane prevăzută de art. 12 din aceeaşi lege, efectuându-se cercetări sub aspectul comiterii acestor infracţiuni, iar ulterior, la 25 februarie 2005 s-a pus în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea aceloraşi infracţiuni, materialul de urmărire penală fiindu-i prezentat inculpatului, asistat de apărător, sub încadrarea juridică prevăzută de art. 13 pct. 4 raportat la art. 13 pct. 1 şi, respectiv, art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Cum, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act şi, avându-se în vedere că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la nulitatea absolută, în mod corect instanţele au constatat că motivele de nelegalitate invocate de inculpat care, în opinia sa ar fi impus restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale şi a actului de inculpare, nu pot fi primite.

Referitor la încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen., este de observat că prima instanţă a răspuns criticilor invocate de inculpat cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 263 C. proc. pen., respingând excepţia nulităţii absolute a actelor de urmărire penală, pronunţându-se astfel implicit şi asupra regularităţii actului de sesizare, astfel că nici această critică invocată de recurent nu este întemeiată.

Cât priveşte motivul de recurs care vizează greşita condamnare a inculpatului, în condiţiile în care, în opinia sa, în cauză nu există probe certe de vinovăţie, se constată că apărările acestuia sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, în afară de declaraţiile părţilor vătămate D.L. şi C.M., vinovăţia inculpatului este confirmată şi de declaraţii ale martorilor audiaţi în cauză G.C., A.A. şi L.M., procesele-verbale de confruntare coroborate şi cu declaraţii ale inculpatului, probe analizate în amănunt şi valorificate de către instanţe.

Aşa fiind, cererea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa nu este întemeiată, nefiind susţinută de probele administrate în cauză.

În fine, nici critica referitoare la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului de către instanţa de apel ca urmare a rejudeeării cauzei, nu poate fi primită, în condiţiile în care la stabilirea şi aplicarea pedepselor, instanţa a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acordând eficienţa cuvenită atât gradului de pericol social concret al faptelor comise, împrejurărilor în care s-au consumat infracţiunile, dar şi circumstanţelor personale ale inculpatului, care este recidivist în forma prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte apreciază astfel că il va respinge ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive, la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P. împotriva deciziei penale nr. 69 din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel laşi, secţia pentru minori şi familie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 24 februarie 2005 la 24 aprilie 2007.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2007.

← ICCJ. Decizia nr. 2196/2008. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3554/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2204/2008. Penal