ICCJ. Decizia nr. 2149/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2149/2008
Dosar nr. 1786/122/200.
Şedinţa publică din 13 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 34/F din 17 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 1.786/122/2007, Tribunalul Giurgiu, secţia penală, în temeiul art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. d) comb. cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa principală de 12 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav asupra victimei M.E.; a făcut aplicarea art. 71- art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie; în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 9 aprilie 2007 la zi; în temeiul art. 113 alin. (3) C. pen., a luat măsura de siguranţă a obligării inculpatului la tratament medical până la însănătoşire; a respins, ca nefondată, acţiunea civilă formulată de partea civilă O.C.; în temeiul art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, Bucureşti, obligându-l pe inculpat să-i plătească suma de 1.225,90 lei, cheltuieli de spitalizare, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti până la plata integrală a sumei; în temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, ca situaţie de fapt, că, pe data de 5 aprilie 2007, inculpatul, animat de sentimente de gelozie, şi bănuind că, în urmă cu aproximativ 4 ani, în timp ce muncea ca cioban, victima M.E., concubina sa, a întreţinut relaţii intime cu doi vecini, a lovit-o în zone vitale şi a sugrumat-o, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.
În motivare, instanţa de fond a arătat că există probe de vinovăţie, şi anume foaia de observaţie, potrivit căreia victima prezintă un traumatism cranio-cerebral cauzat cu trei zile în urmă; raportul medico-legal de necropsie, din care rezultă că moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de hemoragia meningo-cerebrală, în urma unui traumatism cranio-facial, cu multiple echimoze, excoriaţii, plăgi contuze faciale şi infiltrate sanguine epicraniene, constatându-se, totodată, multiple echimoze şi excoriaţii cervical antero-lateral, toracice şi pe membre, precum şi infiltrate sanguine la nivelul ambelor coarne superioare ale cartilajului tiroid, produse, cel mai probabil, prin comprimare manuală; declaraţiile martorului M.V., care, în cursul cercetării judecătoreşti, a arătat că, pe data de 3 aprilie 2007, inculpatul a afirmat că doreşte să termine cu victima, pe care o întreţine, precum şi ale martorului P.P., care a auzit când inculpatul a afirmat că vrea să o omoare pe victimă, din toate acestea reieşind faptul că inculpatul, după ce i-a aplicat, în mod repetat, timp de mai multe ore, lovituri victimei, care nu se putea deplasa, întrucât avea un picior imobil, a ţinut-o în casă vreme de 3 zile, fără posibilitatea ajutorului medical, astfel că victima a îndurat mari suferinţe fizice şi psihice.
La individualizarea judiciară a pedepsei cu închisoarea, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv persoana inculpatului, care, conform raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A1/6.388/2007 din data de 2 iulie 2007, întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici", Bucureşti, prezintă diagnosticul tulburare organică de personalitate, cu deteriorare cognitivă, pe fond toxietilic, astfel că are discernământul diminuat, aspect care, împreună cu buna conduită anterioară, constituie circumstanţe atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen.
B. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel Ministerul Public, pentru netemeinicie, precum şi inculpatul, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea scrisă şi orală a apelului, Ministerul Public a arătat că instanţa de fond, în mod netemeinic, pe de o parte, nu a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunii de omor deosebit de grav, care rezultă din împrejurările comiterii (inculpatul a lăsat-o în casă timp de 4 zile pe victimă, concubina sa, în starea de după loviturile violente pe care i Ie-a aplicat) iar, pe de altă parte, a reţinut circumstanţa atenuantă judiciară a bunei conduite anterioare, prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu toate că, prin probele administrate, s-a dovedit că inculpatul, deşi nu are antecedente penale, era o persoană agresivă, extrem de violentă, care consuma adesea băuturi alcoolice, se afla în conflict deschis cu vecinii şi cu rudele victimei, a lovit-o de nenumărate ori şi chiar a maltratat-o pe victimă, care, după cum se poate constata din fotografiile şi din actele medicale existente la dosar, se afla într-o stare de inaniţie avansată, astfel că, dimpotrivă, conduita repetat agresivă a inculpatului în societate şi faţă de victimă constituie o circumstanţă agravantă judiciară, prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen., însă discernământul diminuat al acestuia, astfel după cum s-a stabilit prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, poate fi considerat o circumstanţă atenuantă judiciară, potrivit art. 74 alin. (2) C. pen. Faţă de aceste motive, s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei închisorii aplicată inculpatului.
în motivarea orală a apelului, apelantul-inculpat a arătat, pe de o parte, că nu este autorul infracţiunii, ci o vecină, care nu a fost audiată, iar, pe de altă parte, că pedeapsa închisorii de 12 ani este în cuantum mult prea mare, în raport cu circumstanţele personale, respectiv are discernământul diminuat, este neşcolarizat şi este infractor primar.
Prin Decizia penală nr. 80 din 14 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I a penală, s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând pe fond, s-a majorat pedeapsa la 16 ani închisoare, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale. Totodată, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat S.D. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, faţă de care s-a menţinut starea de arest preventiv.
A reţinut instanţa de apel că deşi victima a decedat după aproximativ o săptămână de la lovirea sa, intenţia directă a inculpatului de a o ucide este dovedită prin intensitatea şi multitudinea loviturilor aplicate, care rezultă din gravitatea leziunilor, situate, în special, în zona vitală a capului, prin crearea unui traumatism sever, precum şi prin atitudinea pe care inculpatul a avut-o ulterior lovirii victimei, constând nu numai în pasivitate, cât, mai ales, în interdicţia impusă rudelor victimei de a intra în casă, pentru a vedea starea în care aceasta se află, astfel că se poate concluziona că a prevăzut şi a urmărit moartea victimei.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei penale, instanţa de apel a constatat că, în mod corect, au fost reţinute împrejurările privind neputinţa victimei de a se apăra, fiind imobilizată în urma unor violenţe exercitate în trecut tot de către inculpat, precum şi cruzimile, atâta timp cât acţiunea de ucidere s-a desfăşurat, în mod lent, pe parcursul mai multor zile, prin crearea de mari suferinţe fizice şi psihice victimei.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor închisorii, instanţa de apel a apreciat că, în mod neîntemeiat, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), art. 74 alin. (2) C. pen., întrucât tot acest comportament anterior, caracterizat prin cruzime faţă de victimă, nu poate fi reţinut ca o circumstanţă agravantă judiciară.
C. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând motivul de apel privind greşita sa condamnare, deşi nu este autorul faptei de omor, solicitând, pe cale de consecinţă, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. iar, în subsidiar, a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond în raport de circumstanţele sale personale.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385/9 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Sub aspectul primului motiv de recurs, referitor la grava eroare de fapt ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, activitatea infracţională a inculpatului stabilindu-se pe baza declaraţiilor martorului P.P. - care a declarat că în data de 3 aprilie2007, pe stradă, inculpatul a afirmat că, până la Paşti, o va omorî pe victimă, deoarece aceasta nu face nimic şi nu vrea să o mai îngrijească, precum şi ale martorului M.V. - care a arătat că pe aceeaşi dată, aflându-se la bar, inculpatul a spus că doreşte să termine cu victima, deoarece nu face nimic. Totodată, din declaraţia martorei O.A., sora victimei, a reieşit că, în data de 8 aprilie 2007, a mers la domiciliul victimei împreună cu R.D., fiul său, pentru a-i duce pomană, găsind-o în pat, în stare de inconştienţă, abia respirând, plină de vânătăi în zona feţei, pe torace, pe mâini şi pe picioare, cu privire la care inculpatul a explicat că victima a căzut, apoi când s-au întors însoţiţi de partea civilă O.C., fiica victimei, inculpatul nu Ie-a mai permis să intre în casă, astfel că au sesizat organele de poliţie. Aceste declaraţii se coroborează cu concluziile actului medico-legal efectuat în cauză, precum şi cu menţiunile cuprinse în procesul verbal de cercetare la faţa locului.
În raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut referire, simplele susţineri ale inculpatului S.D. în sensul că nu a lovit victima, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei, încadrarea juridică dată acesteia şi vinovăţia inculpatului.
2. Referitor la critica vizând individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că circumstanţele personale invocate de inculpat - constând în discernământul diminuat şi buna conduită anterioară -, au fost avute în vedere de instanţa de apel atunci când a stabilit pedeapsa într-un cuantum orientat doar cu puţin peste minimul prevăzut de lege (15 ani). Solicitarea inculpatului de a li se da valoare ca circumstanţe atenuante judiciare, prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aşa cum procedase iniţial instanţa de fond, este nejustificată întrucât fapta comisă de aceasta este de o gravitate deosebită, atât prin consecinţa produsă cât şi prin modalitatea de săvârşire, în acelaşi sens fiind şi aprecierea instanţei de apel. Astfel, luând în considerare faptul că inculpatul a lovit victima de nenumărate ori (inclusiv în trecut, când i-a creat o infirmitate permanentă), lipsa de respect a acestuia faţă de una din valorile umane fundamentale - viaţa unui persoane, precum şi împrejurarea că a profitat de neputinţa victimei de a se apăra şi a lăsat-o fără ajutor medical mai multe zile, se constată că fapta inculpatului prezintă în concret un ridicat pericol social, nejustificându-se reţinerea de circumstanţe atenuante.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există alte motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, constatând că pedeapsa aplicată de instanţa de apel este bine dozată, că nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuate prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi nu sunt motive pentru reducerea pedepsei, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.D. împotriva deciziei penale nr. 80 din 14 martie 2008 a Curtii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 9 aprilie 2007, la 13 iunie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2145/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2174/2008. Penal → |
|---|
