ICCJ. Decizia nr. 2498/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2498/2008

Dosar nr. 6252/1/2008

Şedinţa publică din 30 iulie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatei C.M., prin încheierea şedinţei publice din 8 iulie 2008 şi totodată, pe fondul cauzei, s-a amânat cauza la data de 19 august 2008 pentru soluţionarea apelurilor declarate de inculpata C.M. şi de coinculpatul I.V.

În motivarea acestei încheieri, instanţa de apel a reţinut că, inculpata C.M. a fost condamnată, la 7 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 245 din 14 mai 2008 a Tribunalului Giurgiu, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că, în perioada ianuarie-aprilie 2007 a găzduit şi exploatat sexual pe partea vătămată minoră de 14 ani, Ş.S.

Aşa fiind, subzistând temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive şi inculpata reprezentând un efectiv pericol social concret în raport şi de gravitatea faptelor comise, a dispus a fi în continuare lipsită de libertate.

Nemulţumită de această dispoziţie, în termen legal, inculpata C.M. a declarat recursul de faţă, nemotivat în scris.

În susţinerea orală a acestuia, se cere a se verifica dacă în continuare, ar putea fi judecată în stare de libertate.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând actele dosarului, constată că, dispoziţia instanţei de apel atacată şi anume, cea de menţinere a stării de arest a inculpatei şi în prezent, se justifică pe deplin şi în fapt dar şi în drept.

Ca atare, în raport de gravitatea deosebită a faptei comise de recurentă şi care, o perioadă de luni de zile a traficat şi exploatat sexual o minoră de 14 ani, temeinic şi legal s-a reţinut că, se impune privarea sa de libertate în continuare, reprezentând un efectiv pericol concret pentru ordinea socială şi în special, pentru sănătatea fizică şi mentală a tinerilor.

În consecinţă, îndeplinite fiind cerinţele art. 143 şi 148 lit. d) şi f) C. proc. pen., precum şi ale art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii din 8 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1612/122/2007 (1405/2008).

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publica, azi 30 iulie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2498/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs