ICCJ. Decizia nr. 2540/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2540/2008
Dosar nr. 6573/1/2008
Şedinţa publică din 13 august 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin încheierea din Şedinţa publică din 31 iulie 2008, a dispus, printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C., constatând, totodată, legalitatea şi temeinicia condiţiilor în care a fost luată măsura arestării preventive.
Instanţa a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 114/P/2008 din 20 iunie 2008, Ministerul Public – D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, dispunând, printre altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv şi a inculpaţilor:
1. C.C.E., pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
2. S.C.C., pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În fapt, s-a reţinut că inculpatul C.C.E., în calitate de comisar de poliţie şi inculpatul S.C.C., în calitate de agent şef adjunct de poliţie, în cadrul I.G.P.R. – D.P.R., secţia poliţie autostrăzi, în baza unor rezoluţii infracţionale unice, au pretins şi primit la 13 martie 2008, sumele de 10 lei şi respectiv 50 lei, de la lucrătorul D.G.I.P.I., martorul cu identitate protejată P.M. şi de la martorul denunţător O.M., în scopul de a nu-i sancţiona contravenţional pentru încălcarea unor reguli de circulaţie rutieră.
De asemenea, s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la 16 mai 2008 şi la 28 mai 2008, inculpatul C.C.E. a pretins şi a primit sumele de 50 lei şi de 600 lei de la martorul denunţător M.C. şi de la investigatorul sub acoperire F.C., în scopul de a nu-i sancţiona contravenţional, pentru încălcarea unor reguli de circulaţie rutieră.
Totodată, în sarcina inculpatului S.C.C. s-a reţinut că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la 16 mai 2008 a acceptat de la investigatorul sub acoperire D.R. suma de 500 lei, în scopul de a nu-l sancţiona contravenţional pentru încălcarea unor reguli de circulaţie rutieră.
Examinând conţinutul actelor dosarului se constată că prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu de la 29 mai 2008, din dosarul nr. 3157/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 136, art. 1491 raportat la art. 148 lit. b) C. proc. pen., a fost luată măsura arestării preventive a inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea a constatat că acestea se menţin şi în prezent şi impun, în continuare, privarea de libertate a inculpaţilor, întrucât probatoriul administrat până în prezent conferă indicii temeinice pentru a se bănui că inculpaţii au săvârşit, în formă continuată, infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată.
Relevante, în acest sens, sunt procesele verbale de consemnare a actelor premergătoare, procesul verbal de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental de către inculpaţi cu investigatorii sub acoperire D.R., P.N., F.C. şi P.M., declaraţiile martorilor denunţători O.M. şi M.C. şi ale investigatorilor sub acoperire menţionaţi, precum şi declaraţiile inculpaţilor.
Curtea a apreciat că probele administrate în faza de urmărire penală, relevă indicii temeinice în sensul cerut de dispoziţiile art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile anterior menţionate.
În ceea ce priveşte temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., acesta se menţine şi în prezent, respectiv sunt îndeplinite cumulativ cele două condiţii impuse de text, întrucât, pe de o parte, cuantumul pedepsei prevăzute de lege, pentru infracţiunea pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată este mai mare de 4 ani închisoare, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte existenţa unor probe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi această condiţie este realizată, rezultând din gravitatea faptelor comise şi din circumstanţele ce ţin de persoana inculpaţilor.
Prin urmare pericolul concret pentru ordinea publică poate fi definit ca fiind starea de indignare, de dezaprobare, de temere şi insecuritate socială, ca reacţie colectivă, faţă de infracţiunile săvârşite de către inculpaţi, de natură a afecta echilibrul social firesc şi a induce temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale cu grad mare de pericol social şi poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
De aceea, la stabilirea pericolului pe care îl are pentru societate lăsarea în libertate a inculpaţilor se ţine seama de gravitatea concretă a infracţiunilor comise, rezultând din modalităţile şi împrejurările săvârşirii acestora, aşa cum acestea sunt relevate de probatoriul administrat în cauză.
Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa C.E.D.O., păstrarea ordinii publice este un element pertinent şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, dacă se bazează pe fapte de natură să arate că eliberarea respective persoane ar tulbura, în mod real, ordinea publică, deci dacă ordinea publică ar fi efectiv ameninţată. Tot aşa, jurisprudenţa constantă a instanţei europene a stabilit, cu valoare de principiu general, că legitimitatea detenţiei provizorii se evaluează, în funcţie de particularităţile cauzei, continuarea încarcerării fiind justificată dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce trebuie protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie şi a regulii respectării libertăţii individuale statuate de Convenţie.
Având în vedere considerentele menţionate, Curtea va menţine starea de arest a inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recursuri inculpaţii C.C.E. şi S.C.C., fără a le motiva în scris.
În şedinţa publică de astăzi, 13 august 2008, recurenţii, prin apărători, au criticat hotărârea, susţinând nelegalitatea şi netemeinicia ei, prin faptul că n-ar fi existat temeiuri concrete, care să justifice arestarea inculpaţilor şi nici n-ar fi dovedită starea de pericol concret pentru ordinea publică, determinat de lăsarea în libertate a inculpaţilor
Inculpaţii au mai arătat că hotărârea este netemeinică şi nelegală şi pentru că a fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor, fără a se analiza faptele săvârşite de către inculpaţi şi nici împrejurările comiterii acestor fapte.
În sfârşit, apărătorii inculpaţilor au mai criticat hotărârea şi pentru că în motivarea sa instanţa a folosit o serie de noţiuni ca „gravitatea infracţiunii", „atitudine nesinceră", „pericol pentru ordinea publică", fără a le analiza nuanţat, prin raportare la situaţiile concrete şi la persoanele inculpaţilor, încălcându-se astfel, nu doar dreptul procesual intern, în materie, dar şi punctele de vedere exprimate pe marginea şi în jurisprudenţa C.E.D.O.
Recursurile inculpaţilor sunt nefondate.
Analiza făcută de Înalta Curte criticilor aduse hotărârii atacate demonstrează că, contrar susţinerilor inculpaţilor, încheierea atacată este temeinică şi legală, pronunţată după o judicioasă şi pertinentă analiză a existenţei, în concret, a condiţiilor cerute de lege, pentru menţinerea stării de arest a inculpaţilor.
Din probele legal administrate, rezultă cu certitudine presupunerea rezonabilă că inculpaţii, dacă ar fi lăsaţi în libertate, n-ar ezita să acţioneze, pentru a scăpa de răspundere penală şi chiar de a comite alte fapte de corupţie.
Temeiurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., avute în vedere iniţial, la luarea măsurii arestării preventive sunt prezente în continuare şi fac ca o eventuală lăsare în libertate a inculpaţilor să nască un sentiment de insecuritate în comunitate, de natură a afecta prestigiul instituţiei în care inculpaţii şi-au exercitat funcţiile până la data organizării flagrantului.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile de faţă, ale inculpaţilor C.C.E. şi S.C.C., împotriva Încheierii din 31 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondate, şi să le respingă, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând astfel hotărârea atacată.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.C.E. şi S.C.C. împotriva încheierii din 31 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 3675/2/2008 (nr. vechi 1379/2008).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 august 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2537/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2542/2008. Penal → |
|---|
