ICCJ. Decizia nr. 255/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.255/2008
Dosar nr. 1350/42/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 330 din 31 mai 2007, Tribunalul Prahova, în baza art. 42 C. proc. pen. şi art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002 raportat la art. 14 alin. (2) pct. 1 lit. f) din Legea nr. 360/2002, şi-a declinat competenţa soluţionării plângerii formulate de petentul B.N. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Prin încheierea din 3 septembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, constatând că dosarul nr. 13645/3/2007, aflat pe rolul acestei instanţe, are ca obiect aceeaşi plângere formulată de petentul B.N. împotriva intimatului D.R., a înaintat dosarul la Curtea de Apel Ploieşti, competentă să soluţioneze cauza, având în vedere calitatea intimatului.
Cauza a fost înregistrată la această instanţă cu nr. 1350/42/2007 din 21 iunie 2007.
Petentul B.N. a formulat plângere împotriva ordonanţei din 30 ianuarie 2007, dată de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, în dosarul nr. 7/P/2006, pe care a criticat-o în special cu privire la neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul făptuitor D.R. - comisar la I.G.P.R., în sensul că nu s-au luat în considerare probele pe care Ie-a propus în susţinerea plângerii sale, respectiv audierea unor martori şi înregistrări extrajudiciare.
Petentul a sesizat faptul că intimatul D.R., în calitatea sa, ar fi pretins şi primit, în perioada noiembrie - decembrie 2005, diferite sume de bani, bunuri alimentare şi nealimentare, în schimbul ajutorului dat pentru recuperarea autoturismului „Mitsubishi Pajero", ce i-a fost luat la 29 august 2005.
Curtea, verificând ordonanţa din 30 ianuarie 2007, emisă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, în dosarul nr. 7/P/2006, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, a susţinerilor petentului B.N., a constatat următoarele:
Prin plângerea formulată, petentul B.N. a sesizat faptul că intimatul făptuitor D.R., comisar în cadrul Corpului de Control al I.G.P. Române, i-a pretins şi a primit de la el, în perioada noiembrie - decembrie 2005, diferite sume de bani, bunuri alimentare şi nealimentare, pentru a-l ajuta să-şi recupereze autoturismul auto „Mitsubishi Pajero", de care a fost tâlhărit la Ploieşti.
În soluţionarea plângerii, petentul a depus în extras transcrierea convorbirilor telefonice dintre părţi şi având în vedere conţinutul acestora, instanţa a admis cererea petentului de a depune trei casete audio, care cuprind înregistrările la care petentul face referire.
Apreciind că pentru buna soluţionare a plângerii, în scopul aflării adevărului, este necesară audierea martorilor, cât şi expertizarea înregistrărilor audio de pe cele trei casete, Curtea de Apel Ploieşti a admis plângerea formulată, în baza art. 2781 C. proc. pen., de către petentul B.N. împotriva intimatului D.R., desfiinţând rezoluţiile atacate şi a trimis cauza la D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, pentru soluţionarea plângerii.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere faptul că mijlocul de probă constând în înregistrările audio de pe cele trei casete nu a fost verificat cu ocazia soluţionării plângerii.
Aşa încât, Curtea de Apel Ploieşti a considerat că se impune redeschiderea urmăririi penale în ceea ce-l priveşte pe intimatul - făptuitor D.R., pentru a se stabili dacă acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254, art. 245, art. 263 şi art. 217 C. pen.
Împotriva sentinţei penale nr. 110 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casatei şi Justiţie – D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti, solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea plângerii formulate de petentul B.N., ca nefondată, menţinându-se rezoluţia atacată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Prin plângerea formulată, petentul B.N. a sesizat faptul că D.R. comisar în cadrul Corpului de Control al I.G.P.R., i-a pretins şi a şi primit, în perioada noiembrie-decembrie 2005, diferite sume de bani, bunuri alimentare şi nealimentare în schimbul ajutorului pe care i-l va da în recuperarea autoturismului „Mitsubihi Pajero".
În susţinerea plângerii sale, petentul a depus transcrierea convorbirilor telefonice dintre părţi şi a solicitat admiterea cererii de a depune trei casete audio, care conţin înregistrările audio de pe aceste casete.
De asemenea, a cerut audierea următorilor martori: V.O.M., B.D., B.M.N., D.M. şi B.A.M.
În speţă, Înalta Curte constată că faptele sesizate de petent au fost probate numai cu declaraţiile acestuia şi ale numitului V.O.M.
Deşi au fost audiaţi şi ceilalţi martori, audierea acestora nu s-a efectuat cu privire la faptele sesizate de petent.
Or, potrivit art. 202 C. proc. pen., care reglmentează rolul activ al organelor de urmărire penală, organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia.
Organul de urmărire penală adună probele atât în favoarea, cât şi în defavoarea învinuitului sau inculpatului.
În speţă, însă, organele de urmărire penală nu au efectuat nici un act premergător.
În acest context, Curtea de Apel Ploieşti s-a aflat în imposibilitate de a indica în concret fiecare act de urmărire penală ce trebuie efectuat.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se impune cu necesitate administrarea în cauză, a probei constând în examinarea celor trei casete audio depuse la dosar.
Acest mijloc de probă nu a fost verificat cu ocazia soluţionării plângerii.
Deşi parchetul a invocat faptul că aceste casete nu au fost depuse, Înalta Curte apreciază că, în sensul manifestării rolului activ, organul de urmărire penală avea obligaţia de a depune diligentele necesare în acest sens.
În aceeaşi ordine de idei, potrivit art. 966 C. proc. pen. şi înregistrările efectuate de părţi constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri şi pot fi supuse expertizei tehnice.
În consecinţă, Înalta Curte constată că recursul declarat de parchet este nefondat, iar pe cale de consecinţă, hotărârea atacată este temeinică şi legală, nefiind motive de casare a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva sentinţei penale nr. 110 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 251/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 412/2008. Penal → |
|---|
