ICCJ. Decizia nr. 216/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.216/2008

Dosar nr. 3779/1/2007

Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, reţine următoarele: Prin sentinţa penală nr. 58 din 15 februarie 2006, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe inculpatul N.C., la:

- 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată C.M.);

- 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată N.A.D.) prin schimbarea încadrării juridice a faptelor, conform art. 334 C. proc. pen.;

- 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) (parte vătămată C.M.);

- 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată N.A.D.).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.

În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 9 din 4 ianuarie 2005 a Judecătoriei Petroşani, urmând ca pedeapsa să fie executată alături de cea aplicată prin prezenta sentinţă, în total 11 ani şi 6 luni închisoare.

Inculpatul F.A.A. a fost condamnat, la 9 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi art. 21 lit. a) C. pen. (parte vătămată C.M.);

- 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată C.M.);

- 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen. (parte vătămată N.A.D.).

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

Inculpatul V.S. a fost condamnat, la 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 26 raportat la art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (parte vătămată N.A.D.).

În cauză s-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen. şi în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a acestora.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive pentru inculpatul F.A.A. şi V.S. de la 6 iulie 2005 la 15 februarie 2006.

Instanţa a constatat că a fost recuperat prejudiciul cauzat părţii civile N.A.D. şi parţial prejudiciul cauzat părţii civile C.M. şi a obligat în solidar inculpaţii N.C. şi F.A.A. să plătească părţii civile C.M. suma de 200 lei RON şi 400 EURO sau echivalentul în lei la data executării.

S-a dispus restituirea unui tricou către partea civilă N.A.D.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, în data de 17 iunie 2005, vătămată C.M. din oraşul Uricani după ce a fost contactat telefonic de inculpatul F.A.A. zis „B." a acceptat să se întâlnească cu acesta la Hotelul G.

La această întâlnire, inculpatul F.A.A. i-a propus părţii vătămate C.M. să ducă în Italia, două tinere pentru prostituţie contra sumei de 1000 EURO. Partea vătămată a refuzat propunerea, motivând că în Italia, are un loc de muncă şi nu vrea să aibă probleme.

Văzând că partea vătămată refuză propunerea, inculpatul i-a cerut să le conducă pe cele două tinere (martorele C.M.M. şi P.D.A.) la domiciliu, în oraşul Vulcan.

S-a mai reţinut că, partea vătămată C.M., a acceptat să le conducă pe cele două tinere în oraşul Vulcan şi în timp ce aştepta în faţa blocului uneia dintre ele, a fost răpit de inculpatul N.C. iar inculpatul F.A.A. I-a răpit pe N.A., I-a urcat într-un autoturism taxi condus de numitul Prian Alin. Cele două părţi vătămate au fost duse la locul stabilit de inculpatul N.C., respectiv pe Dealul B., în oraşul Vulcan, lângă Schitul Sf. Nicolae unde au fost lovite şi deposedate de bani.

După ce Ie-a bătut, inculpatul N.C. a obligat părţile vătămate să declare în faţa unei camere video că ei (părţile vătămate) au cerut „fete" pentru prostituţie şi că el (inculpatul) nu se ocupa de aşa ceva.

S-a mai reţinut că, inculpaţii N.C. şi F.A.A. au sustras de la partea vătămată C.M. un telefon mobil NOKIA 7250 în valoare de 300 EURO şi sumele de 100 EURO şi 200 lei RON.

Inculpatul N.C. a sustras de la partea vătămată N.A.D. un telefon mobil SAMSUNG în valoare de 500 EURO.

După aceste fapte, inculpaţii ajutaţi de alţi complici au dus părţile vătămate într-un bar din Vulcan şi apoi în apartamentul numitului C.G., unde au fost ţinute în mod ilegal, până a doua zi, fiind păziţi de inculpatul F.A.A. şi numiţii „M." şi „l.".

A doua zi, inculpatul N.C. i-a cerut părţii vătămate C.M. să dea o procură notarială pe numele inculpatului F.A.A. prin care să arate că îi lasă acestuia autoturismul proprietate personală marca OPEL CALIBRA şi dacă vrea să-i fie restituit, să achite 2000 EURO.

Nu s-a reuşit efectuarea actului notarial, deoarece era o zi de sâmbătă, astfel că părţile vătămate au fost eliberate, însă autoturismul în valoare de 9000 EURO a fost reţinut de inculpatul N.C.

La întâlnirea care a avut loc, în data de 6 iulie 2005, între părţile vătămate şi inculpatul F.A.A., acesta a fost surprins în flagrant în timp ce a primit suma de 2000 Euro de la partea vătămată C.M., în schimbul restituirii autoturismului (procesul verbal de prindere în flagrant).

În urma loviturilor primite părţile vătămate C.M. şi N.A.D. au suferit leziuni ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale şi respectiv 15-16 zile, pentru vindecare.

Ulterior, părţile vătămate au identificat printre agresori pe inculpatul V.S., cel care a lovit-o pe partea vătămată N.A. şi pe numiţii B.M. zis „M.", T.I. zis „l.", B.R. zis „B.", P.A. şi G.C., faţă de aceştia din urmă în baza art. 45 raportat la art. 33 lit. a) şi art. 38 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara dispunând disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor.

Instanţa de fond a reţinut că tot acest scenariu, după care au avut loc faptele, a fost pus la cale de inculpatul N.C., care a doua zi a şi părăsit judeţul Hunedoara, neprezentându-se la urmărirea penală şi la judecată, fiind dat în urmărire generală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii.

Inculpatul N.C. a criticat sentinţa, susţinând că infracţiunea de tâlhărie nu a fost săvârşită de el, ci de alte persoane, iar pentru infracţiunea de lipsire de libertate pedeapsa aplicată este prea mare.

Inculpatul F.A.A. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de şantaj şi reducerea pedepsei.

Inculpatul V.S. a solicitat achitarea.

Prin Decizia penală nr. 140/A/2006, Curtea de Apel Alba lulia a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că din declaraţiile inculpaţilor, coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate, precum şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, rezultă că infracţiunile reţinute în sarcina fiecărui inculpat, sunt dovedite, participarea fiecăruia fiind bine stabilită în concret. Inculpatul N.C. a contribuit la luarea prin violenţă a bunurilor, săvârşind infracţiunea de tâlhărie. întrucât între actele de violenţă, de ameninţare şi deposedarea de bunuri a părţilor vătămate a fost un timp foarte scurt, instanţa a apreciat că aceste activităţi nu pot fi considerate ca acte ale infracţiunii de şantaj. Pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracţiunea de lipsire de libertate, s-a reţinut că este corect individualizată.

Aceleaşi considerente au fost reţinute şi în cazul inculpatului F.A.A. cu privire la schimbarea încadrării juridice.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul F.A.A. şi soţia inculpatului N.C., N.G. pentru acesta din urmă.

Prin Decizia penală nr. 7306 din 15 decembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul declarat pentru inculpatul N.C. de soţia acestuia, N.D.G. împotriva deciziei penale nr. 140/ A din 27 aprilie 2006 a Curţii de Apel Alba lulia, a casat în parte Decizia penală sus-menţionată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului declarat de acest inculpat, la Curtea de Apel Alba lulia.

Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.A.A. împotriva aceleiaşi decizii penale, faţă de acest inculpat hotărârea rămânând definitivă.

Cu referire la recursul inculpatului N.C., Înalta Curte a reţinut că acesta este fondat, subzistând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., deoarece instanţa de apel a soluţionat cauza cu procedura nelegal îndeplinită. Astfel, s-a reţinut că pentru data de 20 aprilie 2006, când a avut loc judecata apelului, inculpatul a fost citat greşit la Bumbeşti, sat Picit în loc de Bumbeşti PITIC cum era corect, iar în localitatea Vulcan s-a greşit numărul blocului, trecându-se nr. x în loc de nr. xx.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Alba lulia sub nr. 8371/1/2006, şi soluţionată prin Decizia penală nr. 44/ A din 20 martie 2007, prin care a fost respins apelul declarat de inculpatul N.C. împotriva sentinţei penale nr. 58 din 15 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Hunedoara.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în urma analizării probelor de la dosar că inculpatul N.C. a contribuit direct la luarea prin violenţă a bunurilor săvârşind infracţiunea de tâlhărie, între actele de violenţă şi ameninţare şi deposedarea de bunuri fiind un timp foarte scurt, aşa încât a considerat instanţa că aceste activităţi nu pot fi considerate ca acte ale infracţiunii de şantaj. S-a mai reţinut că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate, este corect individualizată.

Împotriva deciziei Curţii de Apel pronunţată în rejudecare, a declarat în termen legal recurs inculpatul N.C.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susţinerea orală a acestuia, de către apărătorul desemnat din oficiu, au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.

S-a solicitat, în principal admiterea recursului şi achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie, întrucât din probele de la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi comis această faptă.

În subsidiar a solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen., şi redozarea pedepsei.

Examinând recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a materialului probator, rezultă că primele instanţe au reţinut în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului N.C.

Astfel, din declaraţiile părţilor vătămate C.M. şi N.A., ale martorilor C.M.M., P.D.A. rezultă că inculpatul N.C. nu numai că a pus la cale întreg scenariul prin care părţile vătămate au fost deposedate de bunuri, dar a şi avut un rol activ în răpirea acestora, pe care Ie-a lovit după care, Ie-a deposedat de bunuri.

Astfel, din declaraţia celor două martore rezultă că inculpaţii N.C. şi F.A.A., Ie-a cerut să se prezinte la întâlnirea cu părţile vătămate (băieţii din Italia), să pretindă că sunt prostituate şi că acceptă să fie duse în Italia pentru a practica prostituţia.

Partea vătămată N.A. a declarat constant că inculpatul N.C. zis S., cu un par în mână i-a cerut portmoneul, şi când i-a spus că nu are aşa ceva, I-a lovit cu parul pese cap şi spate. Fiindcă partea vătămată nu a avut bani, inculpatul i-a luat telefonul mobil. Referindu-se la ce s-a întâmplat lângă Schitul Sf. Gheorghe, partea vătămată a arătat „am fost legaţi de câte un picior şi mai apoi unul de celălalt, fiind bătuţi cu pumnii şi picioarele de S., B., l.M.S. „iar cu referire I-a momentul când au fost lăsaţi să plece din apartament, a arătat" S. şi B., ne-au spus mie şi lui C. că dacă vrem maşina înapoi să le aducem 2000 EURO în termen de 30 de zile, ca răscumpărare, S. şi B., i-au luat lui C. şi toate actele maşinii în original".

Partea vătămată C.M. în declaraţiile date, a descris amănunţit cum a fost reţinut de inculpatul N.C., cum a fost lovit de acesta şi de prietenii lui, deposedat de bunuri, iar după ce a fost lipsit de libertate până a doua zi, inculpatul N. i-a reţinut autoturismul şi actele acestuia, cerându-i în schimb suma de 2000 Euro, pe care trebuia să i-o înmâneze în termen de 30 de zile.

Că inculpatul N.C. Ie-a lovit pe cele două părţi vătămate rezultă şi din declaraţiile inculpaţilor F.A., V.S. şi martorului Ş.A.

Declaraţia inculpatului F.A. se coroboreză cu declaraţiile părţilor vătămate, în sensul că inculpatul N.C. a fost cel care a reţinut autoturismul părţii vătămate C.M. şi tot el i-a solicitat acesteia să achite suma de 2000 euro.

Faţă de aceste probe directe administrate legal şi nemijlocit de instanţa de judecată, susţinerea apărătorului inculpatului că acesta nu a participat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie este nefondată.

Din probele analizate rezultă fără dubiu că inculpatul N.C. a pus la cale acest plan, că a participat la realizarea lui, începând cu răpirea părţilor vătămate, lovirea în mod repetat a acestora, deposedarea lor de bunuri (telefoane, bani, autoturism), şi lipsirea lor de libertate timp de aproape 24 de ore.

Fapta inculpatului care împreună cu coinculpaţii le-au răpit pe părţile vătămate, timp de mai multe ore (peste noapte), întruneşte elementele constitutive a două infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1) şi (2) C. pen.

Fapta inculpatului de a aplica împreună cu coinculpatul F.A.A., în mod repetat lovituri părţii vătămate C.M. provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale sustrăgându-i un telefon mobil NOKIA 7250 în valoare de 300 EURO, sumele de 100 EURO şi 200 lei RON şi un autoturism în valoare de 9000 EURO întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat de a o lovi pe partea vătămată N.A.D. provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 15-16 zile de îngrijiri medicale, după care i-a sustras un telefon mobil SAMSUNG în valoare de 500 EURO, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) C. pen.

Nu poate fi primit nici cel de al doilea motiv de recurs formulat de inculpat, care vizează individualizarea pedepsei, întrucât primele instanţe au făcut o corectă aplicare a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere pericolul social concret al faptelor inculpatului, caracterizate ca fiind foarte grave, având în vedere că acesta este autorul planului după care s-au desfăşurat faptele, violenţa de care a dat dovadă, lovind părţile vătămate cu bâta, cu o scândură şi cu picioarele, că Ie-a legat un de alta şi a continuat să le bată, că Ie-a lipsit de libertate ducându-le într-un apartament unde Ie-a ţinut sub „pază", precum şi periculozitatea manifestată de persoana inculpatului care este recidivist şi care s-a sustras atât de la urmărirea penală cât şi de la cercetarea judecătorească.

Faţă de aceste circumstanţe reale şi personale reţinute în cauză, instanţa de recurs apreciază nu se impune reducerea pedepsei aplicate care oricum a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia recurată este temeinică şi legală, că nu există nici un motiv de casare a acesteia, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului N.C., ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 44/ A din 20 martie 2007 a Curţi de Apel Alba lulia, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 22 ianuarie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 216/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs