ICCJ. Decizia nr. 565/2008. Penal. Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 272 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.565/2008
Dosar nr. 1414/42/2007
Şedinţa publică din 18 februarie 2008
Asupra recursurilor penale de faţă:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 4353/2006, petenta Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil a solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 608/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi a rezoluţiei nr. 613/11/2/2006 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pe care Ie-a apreciat ca fiind nelegale şi netemeinice.
Petenta a susţinut că s-au formulat plângeri penale împotriva numiţilor B.N. şi B.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, iar pentru B.D. şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen., iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus în mod greşit scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost cercetat.
Prin încheierea din data de 02 iunie 2006 a Tribunalului Prahova a fost admisă plângerea formulată de petentă, fiind desfiinţată rezoluţia nr. 608/P/2005 s Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, cauza fiind reţinută de tribunal spre judecare. S-au specificat în cuprinsul încheierii amintite probele ce urmează a fi administrate în faţa instanţei, respectiv ascultarea părţilor vătămate, a inculpatului B.D., şi a altor persoane.
În cadrul probatoriului administrat în faţa instanţei de judecată au fost depuse la dosar înscrisuri, au fost luate declaraţii părţilor vătămate şi inculpatului, au fost audiaţi martorii B.N. şi C.C. la solicitarea inculpatului.
Prin sentinţa penală nr. 298 din 22 mai 2007 a Tribunalului Prahova, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârşirea infracţiuni prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform dispoziţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata termenului de încercare.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. şi înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.
A fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor civile către partea vătămată, constituită parte civilă în cadrul procesului penal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între SC H.S. SRL, al cărei director era inculpatul, şi SC M.F.A. SA MIZIL au existat relaţii comerciale în condiţii reciproc avantajoase pe o durată mare de timp.
În luna ianuarie 2003, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului a scos la vânzare pachetul de acţiuni deţinut de SC M.F.A. SA Mizil, ofertă făcută prin negociere pe bază de oferte finale.
Dat fiind că partea vătămată nu a avut fondurile necesare participării la negociere, s-a încheiat un contract de asociere cu societatea administrată de inculpat, nr. 1 din 11 februarie 2003, urmând ca cele două persoane juridice să participe împreună la procesul de privatizare.
Pe baza acestui contract, au fost depuse documentele de participare împreună cu oferta tehnică şi financiară, iar la data de 24 martie 2003, s-a comunicat că a fost admis la negociere consorţiul format din partea vătămată şi societatea administrată de inculpat.
Ulterior, la data de 03 aprilie 2003, s-a comunicat că SC H.S. SRL Bucureşti nu poate fi admisă la privatizare, întrucât un contract anterior de vânzare-cumpărare de acţiuni fusese rezolvat din cauze imputabile societăţii.
La această dată, însă, societatea emisese scrisoarea de garanţie bancară nr. 6668 din 10 martie 2003 în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanţie de participare la negocieri, situaţie în care, între cele două societăţi a intervenit o nouă înţelegere, consfinţită printr-un act adiţional la contractul de asociere, prin care SC M.F.A. SA Mizil continua, cu acordul SC H.S. SRL Bucureşti, negocierile pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni ale SC M.F.A. SA Mizil, iar societatea inculpatului emitea în favoarea părţii vătămate ordin de plată în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanţie de participare la negocieri, ordin emis la data de 17 aprilie 2003.
La data de 22 aprilie 2003, partea vătămată depune oferta finală pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut de O.P.S.P.I., fiind admisă la negocieri.
La data de 25 aprilie 2003, societatea inculpatului comunică părţii vătămate că ordinul de plată cu valoarea menţionată reprezintă cota de participare subscrisă şi vărsată de numitul B.N., membru al asociaţiei, sumă care a fost obţinută prin împrumut autentificat de la SC H.S. SRL Bucureşti.
La data de 12 mai 2003, câştigând negocierea, partea vătămată devine proprietara unui număr de 573.746 acţiuni ale M.F.A. Mizil, acţiuni care au fost distribuite şi înregistrate pe numele fiecărui membru, care Ie-a plătit integral în funcţie de sumele vărsate.
La data de 26 iunie 2003, inculpatul a devenit membru al Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil, iar la data de 21 august 2003, în şedinţa Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil s-a aprobat cererea de transfer cu titlu gratuit a unui număr de 556.681 acţiuni deţinute de B.N. către inculpat şi, ulterior, la 12 septembrie 2003 inculpatul a cedat cu titlu gratuit un număr din acţiunile pe care le deţinea către Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil.
În cursul anului 2004, între inculpat şi membri Consiliului de Administraţie ai Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil au intervenit neînţelegeri care au dus la formularea mai multor plângeri penale din partea ambelor părţi.
Instanţa de fond a constatat că nu se poate vorbi de inducerea în eroare a părţii vătămate de către inculpat, atâta vreme cât se cunoştea de către reprezentantul părţii vătămate că societatea inculpatului nu poate participa la negocierea ce viza privatizarea SC M.F.A. SA Mizil, cei doi participând la şedinţa în care li s-a spus că nu pot participa la negociere.
În momentul în care s-a anunţat de către societatea inculpatului că suma depusă ca garanţie bancară aparţine lui B.N., nici unul din membrii Consiliului de Administraţie sau membrii asociaţiei nu au avut de obiectat cu privire la acest aspect, ulterior, chiar martorul C.C. sprijinindu-l pe inculpat pentru a deţine funcţii de conducere în cadrul Asociaţiei Salariaţilor, motiv pentru care instanţa de fond a constatat că nu se poate reţine în sarcina inculpatului săvârşirea vreunei infracţiuni de înşelăciune, în vreuna din modalităţile prevăzute de textul de lege incriminator.
De asemenea, cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, tribunalul a apreciat că fapta nu există, dat fiind că din declaraţia dată de inculpat, în calitatea sa de director al SC H.S. SRL Bucureşti la data de 1 martie 2003 nu poate fi identificată nici una din modalităţile de săvârşire a acestei infracţiuni, prevăzută de dispoziţiile art. 290 C. pen., respectiv alterarea conţinutului declaraţiei sau contrafacerea înscrisului, cu atât mai mult cu cât acesta nu este un înscris olograf, iar datele menţionate corespundeau adevărului la acea dată.
De asemenea, nu exista vreo hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care să se fi statuat cu autoritate de lucru judecat că un contract anterior de vânzare-cumpărare de acţiuni ar fi fost rezolvat din vina societăţii inculpatului.
Cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, instanţa de fond a reţinut că acordarea garanţiei bancare către SC M.F.A. SA Mizil de către inculpat s-a făcut cu scopul ca acesta să obţină acţiuni la societatea ce urma a fi privatizată.
Acest aspect rezultă din chiar cuprinsul contractului încheiat între părţi, în care se stipulează că, dacă împrumutul nu va fi restituit la termen, creditorul va putea opta pentru cesionarea acţiunilor dobândite cu această sumă, cesiune care a şi avut loc cu acordul Consiliului de Administraţie, dar în favoarea inculpatului şi nu a societăţii acestuia, care împrumutase suma.
În aceste condiţii, infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 a fost săvârşită în modalitatea împrumutului acordat prin persoana interpusă, respectiv B.N., prin intermediul căruia, ulterior inculpatul a dobândit propriile sale acţiuni la Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului, modalitatea de săvârşire a infracţiunii, faptul că prejudiciul a fost recuperat, apreciind că scopul educativ-preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva hotărârii au formulat apel inculpatul şi partea civilă Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil.
Inculpatul critică pentru motive de nelegalitate încheierea pronunţată de Tribunalul Prahova la data de 02 iunie 2006, prin care a fost admisă plângerea părţii civile împotriva rezoluţiei nr. 608/P/2005 din 10 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, prin care s-a dispus scoaterea sa de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 şi neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi art. 290 C. pen., întrucât a fost dată cu nerespectarea dispoziţiile art. 222 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., privind condiţiile juridice de admisibilitate a plângerii formulate de un reprezentant al unei persoane juridice, solicitând desfiinţarea încheierii atacate şi a sentinţei pronunţate, şi rejudecarea plângerii formulate de partea civilă, constatându-se că ultimul act procedural valabil este rezoluţia judecătorului delegat după înregistrarea plângerii la tribunal.
Plângerea a fost făcută de numitul C.C. în numele părţii civile, fără a avea un mandat special, impus de dispoziţiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen., în condiţiile în care H.A.G.E. din 08 noiembrie 2004 a Consiliului de Administraţie a Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil a fost anulată, şi deci, plângerea formulată de această persoană nu poate fi act de sesizare al instanţei conform dispoziţiile art. 2781 alin. (9) C. proc. pen., fiind lovit de nulitate absolută.
Din aceleaşi considerente, inculpatul a solicitat respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de partea civilă.
Se critică hotărârea instanţei de fond pentru greşita condamnare a inculpatului, întrucât nu există un împrumut acordat părţii civile, nici direct, nici prin interpuşi, suma de bani reprezentând garanţie bancară nefiind un împrumut efectuat între societate şi administratorul acesteia. Pentru acţiunile SC M.F.A. Mizil SA a subscris fratele său, iar Consiliul de Administraţie a aprobat cererea de transfer a unui număr de 556.681 acţiuni către inculpat, în aceste condiţii neexistând pretinsa activitate de înşelăciune şi nici prejudiciu.
Partea civilă a criticat hotărârea atât în latură penală, cât şi în latură civilă, pentru greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, ca şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Se susţine că inculpatul a ascuns cu rea credinţă imposibilitatea participării la negociere, iar inducerea în eroare a fost săvârşită prin mijloace frauduloase, respectiv prin crearea unei false reprezentări a faptului că suma dată de inculpat a fost plătită cu titlu de reparare a prejudiciului creat părţii civile prin retragerea firmei administrată de inculpat de la negocieri. De asemenea, prin planul creat de inculpat s-a realizat inducerea eroare a asociaţiei, scopul final urmărit fiind acela de a dobândi fraudulos controlul absolut asupra M.F.A. SA.
Se susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen., în infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât fapta inculpatului rezidă în declaraţia necorespunzătoare a adevărului referitor la faptul că societatea sa nu ar avea contracte de vânzare-cumpărare acţiuni cu alte instituţii publice implicate şi care să fi fost rezolvate din cauze imputabile acesteia, declaraţia depusă la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Industriilor şi Resurselor, pentru a participa alături de asociaţie la negocierea pentru preluarea acţiunilor SC M.F.A. SA.
De asemenea, apelanta parte civilă a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost greşit individualizată atât ca întindere, cât ş ca modalitate de executare, reţinându-se, eronat, că prejudiciul cauzat de inculpat a fost acoperit.
În latură civilă, se solicită obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat, respectiv suma de 804.719,13 RON încasată cu titlu de sume cuvenite pentru anul 2003 aferentă dividendelor distribuite asociaţiei, desfiinţarea integrală a contractului de împrumut având încheierea de legalizare de semnătură nr. 2249 din 23 aprilie 2003 şi a actelor subsecvente.
Instanţa de apel reţine că, în ceea ce priveşte critica inculpatului cu privire la greşita sesizare a instanţei de fond, dispoziţiile art. 222 alin. (3) C. proc. pen., nu au aplicabilitate în cazul plângerii formulate în temeiul dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., titular al acesteia putând fi orice persoană care a fost vătămată în interesele sale legitime. în acelaşi sens, s-au reţinut dispoziţiile art. 7.2. din Statutul asociaţiei din care reiese că aceasta este reprezentată de preşedintele Consiliului de Administraţie sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedinte, dispoziţii care se coroborează cu dispoziţiile art. 35 din Decretul lege nr. 31/1954.
Situaţia de fapt a fost, de asemenea, corect reţinută de instanţa fondului, pe baza analizei înscrisurilor depuse de ambele părţi, a declaraţiilor date în faţa instanţei de judecată, dar şi a depoziţiilor martorilor audiaţi la solicitarea părţilor, în aşa fel încât corect s-a reţinut că inculpatul nu poate răspunde pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., faptele sale putând eventual da naştere unor litigii de natură comercială între părţi. Instanţa de apel a concluzionat, însă, că, faţă de modul în care s-au derulat operaţiunile între părţi, temeiul corect al achitării inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune este art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., astfel încât acţiunea civilă promovată în cadrul procesului penal va fi lăsată nesoluţionată.
Cu privire la greşita respingere a schimbării încadrării juridice a faptei inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), instanţa de apel a constatat că încadrarea corectă este cea oferită de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), dar fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, lipsind latura subiectivă a acestei infracţiuni, întrucât inculpatul nu a avut cunoştinţă despre situaţia de fapt faţă de care a înţeles să se plângă partea civilă.
De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti a constatat că în mod corect prima instanţă s-a pronunţat asupra dispoziţiile art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, dispunând condamnarea inculpatului în baza acestui text de lege, dat fiind că infracţiunea a fost săvârşită în modalitatea împrumutului realizat prin persoana interpusă, fratele inculpatului, în condiţiile în care, în final, acţiunile achiziţionate de acesta au ajuns la inculpat.
S-a apreciat că pedeapsa ce a fost aplicată inculpatului în baza textului de lege pentru care s-a dispus condamnarea răspunde, atât ca modalitate de executare, cât şi ca întindere, cerinţelor art. 52 şi 72 C. pen., dar şi celor înscrise în art. 81 C. pen.
Curtea a apreciat că, deşi acţiunea în răspunderea directorului unei societăţi se poate declanşa numai la sesizarea adunării generale a acţionarilor, dispoziţiile art. 150 din Legea nr. 31/1990 nu exclude punerea în mişcare a acţiunii penale la sesizarea oricărei persoane vătămate, motiv pentru care instanţa de apel a apreciat rezoluţia nr. 608/P/2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova ca fiind nelegală în ceea ce priveşte scoaterea inculpatului de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de at.272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa de apel, prin Decizia nr. 148 din 10 octombrie 2007, a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale nr. 298 din 22 mai 2007 a Tribunalului Prahova.
În baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a admis apelul părţii civile, a desfiinţat în parte în latură penală şi în latură civilă sentinţa atacată şi, în rejudecare, a admis, în baza art. 334 C. proc. pen., cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 290 C. pen., în art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), după care, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat inculpatul pentru infracţiunea de fals în declaraţii comisă la data de 11 martie 2003.
A schimbat temeiul achitării inculpatului pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C proc. pen., iar acţiunea civilă alăturată celei penale a lăsat-o nesoluţionată.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii apelate.
Împotriva deciziei au formulat recurs partea civilă şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând, în esenţă, aceleaşi motive ca şi cele susţinute în apel.
Iniţial, în motivarea recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen., cu referire la o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Se susţine că pentru infracţiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen şi 290 C. pen., pentru care procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, instanţa de fond nu putea să reţină cauza spre judecare conform art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen.
Sub un alt aspect, se arată că numitul C.C. nu este persoana vătămată ori persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate pentru a putea fi îndreptăţită să formuleze plângere pe temeiul art. 2781 sau art. 222 C. proc. pen., astfel că, în mod greşit, ambele instanţe s-au considerat legal sesizate. C.C. nu avea nici mandatul special prevăzut de lege din partea părţii civile pentru a sesiza organele de urmărire penală.
În ceea ce priveşte infracţiunea reţinută a fi săvârşită în dauna SC H.S. SRL se invocă lipsa autorizării sau sesizării organului competent aşa cum prevede art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât asociatul unic al societăţii, B.G., nu a întreprins nici un demers pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului B.D. şi nu se consideră păgubită prin fapta inculpatului.
Tot sub aspect procedural, se arată că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 334 C. proc. pen., atunci când s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Pentru motivele de mai sus inculpatul solicită casarea hotărârilor şi încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.
În concluziile scrise şi apoi, în dezbateri s-au adăugat susţineri privind nevinovăţia inculpatului pentru infracţiunile ce au constituit obiectul analizei instanţelor de judecată.
Se arată de către inculpat că nu a indus în eroare Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil şi că a sprijinit procesul de privatizare a societăţii comerciale SC M.F.A. MIZIL SA Mizil şi preluarea de către salariaţi a acţiunilor.
Cu privire la fondurile angajate din patrimoniul al SC H.S. SRL Bucureşti se arată, pentru început, că plata lor excede obligaţiilor asumate prin actul adiţional la contractul de asociere încheiat în vederea privatizării, pentru ca, apoi, să se susţină că operaţiunea trebuie caracterizată ca fiind o garanţie de participare la licitaţie, al cărei regim juridic diferă de cel al obligaţiilor derivate din contractul de împrumut. în fapt, în favoarea SC H.S. SRL Bucureşti s-a născut un drept de creanţă, diferit de drepturile izvorâte dintr-un contract de împrumut, astfel că nu se poate reţine că inculpatul ar fi făcut un aranjament în dauna societăţii pe care o administra şi în folosul său personal.
Inculpatul arată că nu a existat intenţia de a împrumuta, nici direct, nici prin persoane interpuse, întrucât cumpărarea de acţiuni fusese angajată cu mult timp înainte, iar cesiunea de creanţă a constituit un mijloc de recuperare a sumelor de bani depuşi ca garanţie.
Continuându-şi argumentaţia inculpatul arată că nu poate fi vorba de un contract de împrumut de la societate, atât timp cât patrimoniul administratorului şi asociatului unic se confundă, iar spiritul textului de lege incriminator este acela de a proteja interesele asociaţilor în faţa abuzurilor administratorilor, nefiind aplicabile societăţilor comerciale cu asociat unic.
Se arată, în continuare, că banii au fost depuşi de SC H.S. SRL Bucureşti ca garanţie pentru cumpărarea acţiunilor în contul M.I.R. în data de 17 aprilie 2004, pe când aşa-zis-ul contract de împrumut, care era de fapt o cesiune de creanţă, s-a încheiat ulterior, neprocedându-se la predarea banilor, operaţiune care este de esenţa contractului de împrumut de consumaţie.
Se solicită, sub acest aspect, să se constate că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990.
Partea civilă a invocat în recursul său cazurile de casare prevăzută de art. 3859alin. (I) pct. 14, 16 şi 18 C. proc. pen.
Partea civilă invocă greşita achitare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. Se arată că nu s-a avut în vedere faptul că inculpatul a săvârşit trei infracţiuni de înşelăciune în dauna Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil. Astfel, cu prilejul încheierii contractului de asociere nr. 1 din 11 martie 2003, inculpatul a ascuns, cu rea-credinţă, imposibilitatea juridică de a participa la negocieri pentru pachetul de acţiuni al SC M.F.A. Mizil, pentru ca la data încheierii actului adiţional nr. 1 din 18 aprilie 2003, să inducă în eroare partea civilă prin crearea unei false reprezentări că suma de 11.475.920.000 lei a fost plătită cu titlu de reparare a prejudiciului creat acesteia prin retragerea SC H.S. SRL Bucureşti de la negocieri. Fapta aceluiaşi inculpat de a concepe şi a pune în practică un plan prin intermediul căruia, inducând in eroare asociaţia, a urmărit achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al SC M.F.A. MIZIL SA Mizil la un preţ de cinci ori mai mic decât valoarea nominală este calificată de partea civilă ca fiind infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., folosul injust urmărit fiind dobândirea frauduloasă a controlului absolut asupra M.F.A. MIZIL SA, asupra profitului şi activelor acesteia. în acest context se invocă şi greşita schimbare a temeiului achitării pentru infracţiunea de înşelăciune.
Un alt motiv de recurs îl constituie greşita achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. proc. pen., întrucât fapta inculpatului de a declara necorespunzător că nu are contracte de vânzare - cumpărare acţiuni cu alte instituţii publice implicate, care au fost rezolvate din cauze imputabile, declaraţie depusă la Oficiul Participanţilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Industriilor şi Resurselor în scopul de a participa la negocierea pentru preluarea acţiunilor SC M.F.A. MIZIL SA, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii.
Se invocă, totodată, că pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 a fost greşit individualizată, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare.
În latură civilă se solicită să se dispună obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat prin infracţiunile săvârşite, respectiv, restituirea sumei de 804.719,13 lei RON încasată cu titlu de sume cuvenite pentru 2003 aferentă dividendelor distribuite asociaţiei, desfiinţarea integrală a contractual de împrumut a cărei semnătură a fost legalizată sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 şi a actelor subsecvente acestuia, respectiv a actului de dobândire de către B.N. a participanţilor la asociaţie, a actului de cesiune cu titlu gratuit de la B.N. către inculpat, a actelor de cesiune cu titlu gratuit de la inculpat către ceilalţi membri ai asociaţiei şi a celorlalte înscrisuri subsecvente.
Examinând hotărârile prin prisma motivelor de casare invocate de recurenţi, ca şi, din oficiu, pentru cazurile de casare enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pentru început se va proceda la verificarea hotărârilor sub aspectul respectării normelor procedurale care disciplinează desfăşurarea procesului penal.
Potrivit art. 222 alin. (1) C. proc. pen., plângerea penală este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune.
Acelaşi text de lege, în alin. (3) prevede că plângerea se poate face personal sau prin mandatar, iar mandatul trebuie să fie special, procura rămânând ataşată plângerii.
Nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru formularea plângerii penale nu atrage după sine neluarea în seamă a conţinutului informativ. în aceste situaţii, plângerea trebuie privită ca fiind denunţ, dacă realizează condiţiile cerute pentru această modalitate de sesizare, sau poate servi la sesizarea din oficiu a organelor judiciare prin informaţiile pe care le cuprinde.
Mandatul la care face referire art. 222 alin. (3) C. proc. pen., trebuie să fie unul special, rezultatul unei convenţii încheiate între persoana vătămată în calitate de mandant şi mandatarul care se obligă să acţioneze în numele şi pe seama persoanei vătămate pentru exercitarea drepturilor şi obligaţiilor procedurale şi realizarea drepturilor substanţiale.
În cauză C.C. a acţionat în calitate de preşedinte al Consiliului de administraţie al Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil, calitate conferită prin hotărârea adunării generale a asociaţiei şi prin statutul constitutiv şi care îi dă posibilitatea să stea în faţa organelor judiciare ca reprezentant legal al acestei persoane juridice.
În acelaşi sens sunt de amintit dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale potrivit cărora obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în legea amintită şi prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice potrivit cărora persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.
În concluzie, este de constatat că plângerea Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil, prin reprezentantul său legal, este un act de sesizare valid în ceea ce priveşte condiţiile de formă prevăzute de lege, nefiind nevoie de autorizarea sau aprobarea specială a adunării generale a asociaţilor.
Chiar dacă sesizarea a vizat în concret fapte, care au fost calificate de persoana juridică vătămată, drept infracţiuni de înşelăciune şi fals, informaţiile furnizate de actul de sesizare au fost apreciate de procuror ca fiind suficiente pentru declanşarea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990. Toate acestea duc la concluzia că investirea organelor de urmărire penală s-a efectuat în condiţii de deplină legalitate pentru toate faptele supuse analizei. Mai mult, putem observa că numitul C.C. îndeplinea funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil, dar, în acelaşi timp, era şi membru al asociaţiei, calitate care i-ar fi conferit, încă o dată în plus, legitimare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, de această dată pentru protecţia drepturilor sale.
Pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 3 Legea nr. 31/1990 acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 155 Legea nr. 31/1990 întrucât aceste prevederi sunt aplicabile societăţilor comerciale pe acţiuni şi nu celor cu răspundere limitată.
Oficialitatea urmăririi infracţiunilor referitoare la activitatea societăţilor comerciale în care se încadrează şi infracţiunea în discuţie este confirmată, ulterior, de dispoziţiile art. 2821 din Legea nr. 31/1990, introdus în sistemul cadru de reglementare prin pct. 189 al art. I din Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006, text de lege potrivit căruia acţiunea penală se exercită din oficiu.
Cele de mai sus relevă legala sesizare a organelor de urmărire penală.
În conformitate cu prevederile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, pot face plângere persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin soluţiile de netrimitere în judecată. Rezultă, deci, că titulari ai acestui gen de plângere poate fi, atât persoana vătămată prin infracţiunea ce a constituit obiectul cercetărilor, cât şi alte persoane ale căror interese sunt lezate de soluţia procurorului, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice.
Faţă de considerentele de mai sus, care ilustrează, fără dubiu, dubla calitate a numitului C.C., de reprezentant legal al Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil, dar şi de membru al asociaţiei, este cert că această persoană se înscrie între persoanele abilitate de lege să formuleze, în nume propriu sau ca reprezentant legal al asociaţiei, plângere pe temeiul dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
Nu interesează modalităţile de sesizare (plângere penală, denunţ sau sesizare din oficiu) a organelor de urmărire penală în procedura de drept comun de soluţionare a unei cauze penale.
Pentru a se reţine unei persoane calitatea procesuală (legitimatio ad causam), trebuie să se constate interesul acesteia în desfiinţarea actelor procurorului de netrimitere în judecată şi începerea ori, după caz, reluarea urmăririi penale, pentru a ajunge la realizarea drepturilor sale şi obţinerea folosului urmărit prin demersurile procesuale.
În cauză, persoana vătămată Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil, prin reprezentantul său legal, C.C., a sesizat organele de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului B.D., acuzându-l de manopere frauduloase cu ocazia operaţiunilor derulate în vederea privatizării SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, manopere prin care inculpatul urmărea să obţină, pe nedrept, controlul asupra societăţii supusă privatizării. Reluarea cercetărilor, dar mai ales obţinerea condamnării civile şi penale a inculpatului, cu restabilirea situaţiei anterioare faptelor de care este acuzat inculpatul, conturează un interes manifest al asociaţiei în declanşarea procedurii judiciare conturată de art. 2781 C. proc. pen.
Urmărind ordinea firească a derulării procedurilor judiciare în materie penală, trebuie analizată legalitatea încheierii primei instanţe de admitere a plângerii persoanei vătămate, de desfiinţare a rezoluţiei procurorului şi de reţinere a cauzei spre judecare.
Prin Rezoluţia nr. 608/P/2005 Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.D. pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990 şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. şi 290 C. pen.
Soluţionând plângerea petentei împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., prima instanţă, prin încheierea din 2 iunie 2006, a admis plângerea, a desfiinţat rezoluţia atacată şi, apreciind că probele existente la dosar sunt suficiente, a reţinut cauza spre judecată.
Apreciem că, în faţa ambiguităţii prevederilor legale ce reglementează procedura de soluţionare a plângerilor împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, procedeul judiciar utilizat de prima instanţă răspunde cerinţelor de legalitate.
Persoana vătămată, Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului B.D., arătând, în esenţă că, prin mijloace frauduloase, a indus în eroare reprezentanţii săi, urmărind obţinerea controlului asupra societăţii SC M.F.A. MIZIL SA Mizil. Printre mijloacele frauduloase invocate ca fiind folosite de B.D. la inducerea în eroare a persoanei vătămate se numără ascunderea, cu rea-credinţă, a imposibilităţii juridice a SC H.S. SRL, administrată de B.D., de a participa la negocierile pentru pachetul de acţiuni al SC M.F.A. Mizil, prin declararea necorespunzătoare adevărului că nu are contracte de vânzare – cumpărare acţiuni cu alte instituţii publice implicate, care au fost rezolvate din cauze imputabile, crearea unei false reprezentări că suma de 11.475.920.000 lei a fost plătită cu titlu de reparare a prejudiciului creat acesteia prin retragerea SC H.S. SRL Bucureşti de la negocieri, dar şi prin împrumutul realizat printr-o persoană interpusă, în cazul de faţă, B.N., prin intermediul căruia, ulterior, inculpatul B.D. a obţinut propriile acţiuni la Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil.
lată, deci, că faptele reclamate de persoana vătămată presupuneau, din capul locului, strânse legături de conexitate fapt, ce impunea examinarea lor împreună.
Dacă, în ceea ce priveşte actul de sesizare a instanţei în derularea procedurii de judecare a unei cauze în situaţiile la care se referă art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., legiuitorul se pronunţă explicit, arătând că plângerea persoanei vătămate îndeplineşte, atipic, această funcţie de declanşare a fazei de judecată, cu privire la punerea în mişcare a acţiunii penale, nu se identifică un act procesual care să îndeplinească o asemenea funcţie şi care să delimiteze cadrul procesual de soluţionare a conflictului de drept pe care instanţa de judecată şi l-a asumat spre soluţionare.
Dat fiind faptul că acţiunea penală aparţine statului, din ansamblul reglementărilor procesual penale se desprinde concluzia că actul procesual prin care se pune în mişcare acţiunea penală în situaţiile la care se referă art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., este încheierea instanţei de judecată de admitere a plângerii şi reţinere a cauzei spre judecare, încheiere prin care se conturează obiectul şi subiecţii acţiunii exercitate de stat pentru restabilirea ordinei de drept şi tragerea la răspundere penală a celor care au săvârşit fapte penale.
Acţiunea penală este socială, obligatorie, dar şi indivizibilă şi totodată individuală. Fiind indivizibilă ea îşi extinde efectele asupra tuturor actelor materiale ce intră în conţinutul constitutiv al unei infracţiuni şi asupra tuturor faptelor penale reţinute în sarcina unei persoane. în acest context se poate pune în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni în formă continuată ori pentru mai multe infracţiuni aflate în concurs.
Spre deosebire de urmărirea penală care se poate desfăşura şi in rem acţiunea penală este strâns legată de caracterul său personal(individual). Acţiunea penală este individuală, astfel ea poate fi exercitată numai împotriva persoanelor (personam), care au calitatea de participanţi la săvârşirea infracţiunii şi care dobândesc calitatea de inculpaţi odată cu punerea sa în mişcare.
Considerentele de ordin teoretic expuse mai sus demonstrează legalitatea soluţiei adoptate de instanţa de fond, care a judecat cauza în întregime, cu privire la inculpatul B.D., chiar dacă, în legătură cu anumite infracţiuni, se dispusese neînceperea urmăririi penale.
Este adevărat că prin Decizia nr. 48 din 4 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, a stabilit că în cazul plângerii formulate împotriva rezoluţiei, ordonanţei şi dispoziţiei din rechizitoriu, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale sau clasarea, instanţa investită nu poate pronunţa soluţia prevăzută de art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., deci nu poate reţine cauza spre judecare.
Această decizie nu acoperă, ca rezolvare, situaţia juridică concretă pe care o analizăm şi nu poate fi, deocamdată, decât o sursă de inspiraţie pentru instanţele de judecată întrucât, pe de o parte, situaţiile premiză avute în vedere sunt diferite şi, pe de altă parte, la acest moment nu s-a procedat la publicarea sa în M. Of.
În cauză, este de observat că faţă de inculpatul vizat de soluţia procurorului, de plângerea persoanei vătămate şi de încheierea instanţei de judecată s-a dispus, atât neînceperea urmăririi penală, cât şi scoaterea de sub urmărire penală, situaţie nevizată de recursul în interesul legii şi nici de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care se referă doar la cauzele în care nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală.
În legătură cu legalitatea schimbării încadrării juridice, este de constatat că, din examinarea încheierii de şedinţă de la data de 08 mai 2006, când au avut loc dezbaterile, reiese că prima instanţă a respins cererea formulată de partea civilă de schimbare a încadrării juridice a faptei inculpatului din infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu motivarea că a fost sesizată pentru prima infracţiune. Discuţia a fost reluată cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de apel, pentru ca prin Decizia apelată să se dispună schimbarea încadrării juridice, aşa cum s-a solicitat de către partea civilă.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.
Comparând conduita procedurală urmată de instanţa de apel cu procedura reglementată de art. 334 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de o cauză de nulitate a hotărârii.
Cererea de schimbare a încadrării juridice s-a formulat în faţa primei instanţe şi a constituit unul din motivele de apel supuse dezbaterilor şi analizei în faţa instanţei de apel, ceea ce înseamnă că s-a respectat dreptul la apărare al inculpatului protejat de dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., fiind asigurat timpul necesar apărării în raport de noua situaţie juridică şi contradictorialitatea specifică şi necesară oricărui act de natură procedurală în faza de judecată.
Este de discutat procedeul judiciar adoptat de instanţa de judecată, care, după ce a recurs la schimbarea încadrării juridice, a dispus din nou achitarea inculpatului pentru noua infracţiune, pe un alt temei de drept. Prima instanţă dispusese achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., pe temeiul dispoziţiilor ari. 10 lit. a) C. proc. pen., iar instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică în infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi a pronunţat achitarea utilizând temeiul de drept oferit de art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Credem că instanţa de apel a procedat corect, respectând derularea logică a operaţiunilor juridice. A stabilit, mai întâi, încadrarea juridică corectă a faptei, ce a constituit obiectul judecăţii, pentru ca apoi să delimiteze corect cauza de stingere a acţiunii penale, ceea ce nu a însemnat, în fapt, decât o identificare corectă a limitelor judecăţii.
Cu privire la situaţia de fapt şi la criticile pentru netemeinicie formulate de recurenţi Înalta Curte reţine următoarele:
Între SC H.S. SRL, al cărei administrator era inculpatul, şi SC M.F.A. MIZIL SA MIZIL au existat relaţii comerciale în condiţii reciproc avantajoase pe o durată mare de timp.
În luna ianuarie 2003, Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului a scos la vânzare pachetul de acţiuni deţinut de SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, prin negociere pe bază de oferte finale.
Întrucât Asociaţia Salariaţilor M.F.A. MIZIL nu dispunea de fondurile necesare pentru participarea la negociere, s-a hotărât, de către reprezentanţii asociaţiei, încheierea unui contract de asociere cu SC H.S. SRL Bucureşti, societate reprezentată de inculpatul B.D., urmând ca cele două persoane juridice să participe împreună la privatizare. In acest scop, între cele două părţi s-a încheiat contractul de asociere nr. l din data de 11 martie 2003.
Pe baza contractului şi înţelegerii dintre cele două părţi, s-au depus la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului documentele de participare împreună la licitaţie, la data de 24 martie 2003.
În urma unei şedinţe a comisiei de negociere s-a comunicat că a fost admis la negociere consorţiul format din Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil şi SC H.S. SRL Bucureşti.
Ulterior, la data de 03 aprilie 2003, s-a anunţat faptul că SC H.S. SRL Bucureşti nu poate fi admisă la privatizare din cauza unui contract anterior de vânzare - cumpărare acţiuni, contract rezolvat din motive imputabile acestei societăţi.
La această dată SC H.S. SRL Bucureşti emisese scrisoarea de garanţie bancară nr. 6668 din 10 martie 2003 in val. de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanţie de participare la negocieri.
Această împrejurare generează o nouă înţelegere, consemnată într-un act adiţional la contractul de asociere, prin care SC H.S. SRL Bucureşti se retrage de la negocieri şi este de acord ca Asociaţia să continue negocierile pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni ale SC M.F.A. Mizil. Se convine, de asemenea, ca SC H.S. SRL Bucureşti să emită în favoarea Asociaţiei ordin de plată în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanţie de participare la negocieri, ordin de plată emis la data de 17 aprilie 2003.
La data de 22 aprilie 2003 Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil depune oferta finală pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut de O.P.S.P.I., comisia anunţând că asociaţia a fost admisă la negocieri.
La data de 23 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de împrumut legalizat de semnătură sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 de notarul public C.Şt.S. prin care SC H.S. Bucureşti, reprezentată de inculpat, acorda numitului B.N., fratele inculpatului, un împrumut de 11.474.920.000 lei in vederea cumpărării pachetului de acţiuni pus în vânzare de O.P.S.P.I şi deţinut de stat la SC M.F.A. Mizil, cu termen de restituire la 30 iunie 2003, cu posibilitatea, pentru împrumutător, de a opta pentru cesionarea acţiunilor dobândite cu această sumă, în caz de nerestituire a împrumutului la scadenţă.
La puţin timp, respectiv, la data de 25 aprilie 2003, SC H.S. SRL Bucureşti comunică Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil faptul că suma de 11.474.920.000 ROL plătită prin ordinul de plată din data de 17 aprilie 2003 reprezintă cota de participare subscrisă şi vărsată de numitul B.N. (fratele inculpatului B.D.), membru al asociaţiei, arătând că suma a fost dobândită de B.N. prin împrumut autentificat de la SC H.S. SRL Bucureşti.
În urma câştigării negocierii, la data de 12 mai 2003, Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil a devenit proprietara unui număr de 573.746 acţiuni ale SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, aceste acţiuni fiind ulterior distribuite şi înregistrate în numele membrilor care le-au plătit integral, în funcţie de sumele vărsate.
După ce, la data de 28 mai 2003, devenise membru în Consiliul de Administraţie prin Hotărârea A.G.A., la data de 26 iunie 2005, inculpatul B.D. devine membru al Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil urmare a aprobării Consiliului de Administraţie al acesteia.
În şedinţa Consiliului de Administraţie al asociaţiei, la data de 21 august 2003, s-a aprobat cererea de transfer cu titlu gratuit a unui număr de 556.681 acţiuni deţinute de B.N. către inculpatul B.D., iar la data de 12 septembrie 2003, acesta din urmă a cedat, cu titlu gratuit, o parte din acţiunile pe care le deţinea, către membrii Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil, cedare aprobată de Consiliul de Administraţie al Asociaţiei.
Ulterior, în cursul anului 2004, între inculpatul B.D. şi ceilalţi membri ai Consiliului de Administraţie al Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil au intervenit neînţelegeri, care au condus la formularea mai multor plângeri penale de către ambele părţi.
Cele de mai sus relevă, fără echivoc, faptul că reprezentanţii legali ai Asociaţiei Salariaţilor M.F.A. Mizil şi SC H.S. SRL Bucureşti se cunoşteau anterior declanşării procesului de privatizare a SC M.F.A. MIZIL SA Mizil şi că, împreună, au acţionat pentru privatizarea societăţii cu capital de stat. Cunoscând că asociaţia salariaţilor nu dispune de fondurile necesare pentru cumpărarea acţiunilor deţinute de stat, reprezentanţii persoanelor juridice implicate au convenit asupra modalităţilor de urmat pentru a obţinerea acţiunilor.
Un prim pas l-a constituit încheierea contractului de asociere nr. l din data de 11 martie 2003, după care, pe baza înţelegerii dintre cele două părţi, s-au depus la Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului documentele de participare împreună la licitaţie, la data de 24 martie 2003. în scopul dovedirii existenţei fondurilor necesare pentru cumpărarea acţiunilor, SC H.S. SRL Bucureşti emisese scrisoarea de garanţie bancară nr. 6668 din 10 martie 2003 în val. de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanţie de participare la negocieri.
Inculpatul a depus şi o declaraţie datată 11 martie 2003, sub semnătura sa în calitate de director general al SC H.S. SRL Bucureşti, prin care se atesta că această societate nu are contracte de vânzare - cumpărare de acţiuni încheiate cu oricare instituţie publică implicată şi care să fi fost rezolvite, din cauze ce îi sunt imputabile, printr-o hotărâre judecătorească sau arbitrală definitivă şi irevocabilă sau ca efect al condiţiilor rezolutorii stipulate în acestea.
După ce au luat la cunoştinţă că SC H.S. SRL Bucureşti nu poate fi admisă la privatizare din cauza unui contractului anterior de vânzare - cumpărare acţiuni rezolvit din cauze imputabile acestei societăţi, între părţile contractului iniţial se realizează o nouă înţelegere, consemnată într-un act adiţional la contractul de asociere, prin care SC H.S. SRL Bucureşti se retrage de la negocieri şi este de acord ca asociaţia să continue negocierile pentru achiziţionarea pachetului de acţiuni ale SC M.F.A. Mizil. Se convine, de asemenea, ca SC H.S. SRL Bucureşti să emită în favoarea asociaţiei ordin de plată în valoare de 11.474.920.000 ROL cu titlu de garanţie de participare la negocieri, ordin de plată emis la data de 17 aprilie 2003.
La data de 23 aprilie 2003 a fost încheiat contractul de împrumut legalizat de semnătura sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 de notarul public C.Şt.S. prin care SC H.S. Bucureşti, reprezentată de inculpat, acorda numitului B.N., fratele inculpatului, un împrumut de 11.474.920.000 lei, în vederea cumpărării pachetului de acţiuni pus în vânzare, cu termen de restituire la 30 iunie 2003, cu posibilitatea pentru împrumutător de a opta pentru cesionarea acţiunilor dobândite cu această sumă în caz de nerestituire a împrumutului la scadenţă.
La numai două zile inculpatul emite adresă către asociaţie prin care comunică faptul că suma de 11.474.920.000 lei plătită cu ordin de plată la 17 aprilie 2003 reprezintă cota de participare subscrisă şi vărsată de numitul B.N., fratele inculpatului, arătând că această sumă a fost dobândită de B.N. prin contractul de împrumut.
După transferul acţiunilor către asociaţie s-a trecut la repartizarea acţiunilor.
Ulterior Consiliul de Administraţie al asociaţiei a aprobat cererea de transfer cu titlu gratuit a 556.681 acţiuni deţinute de B.N. către inculpat, iar la data de 24 septembrie 2003, inculpatul a cedat cu titlu gratuit o parte din acţiunile pe care le deţinea către membrii asociaţiei, cedare aprobată de consiliul de administraţie.
Din derularea faptică secvenţională expusă mai sus, este uşor de sesizat că intenţia inculpatului, care cunoştea obiectul de activitate al societăţii comerciale ce urma să fie privatizată şi despre dificultăţile asociaţiei salariaţilor în procurarea fondurilor necesare cumpărării acţiunilor, era aceea de a reuşi să intre în posesia cât mai multor acţiuni, deşi nu era membru al asociaţiei. Din numărul, de 573.746 acţiuni ale SC M.F.A. MIZIL SA Mizil a obţinut, prin intermediul fratelui său B.N. şi cu aprobarea Consiliului de Administraţie al asociaţiei, un număr de 556.681.
Nu se poate reţine, însă, că inculpatul a indus în eroare reprezentantul asociaţiei întrucât acesta cunoştea că societatea inculpatului nu poate participa la negocierea ce viza privatizarea SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, cei doi participând la şedinţa în care li s-a spus că nu pot participa la negociere.
Mai mult, în momentul în care s-a anunţat, de către societatea inculpatului, că suma depusă ca garanţie bancară aparţine lui B.N., nici unul din membrii Consiliului de Administraţie sau membrii asociaţiei nu au avut de obiectat cu privire la acest aspect. Ulterior, chiar martorul C.C. l-a sprijinit pe inculpat să deţină funcţii de conducere în cadrul asociaţiei salariaţilor. Cesiunile de acţiuni de la B.N. către inculpat şi de la inculpat către membrii asociaţiei au fost aprobate de către Consiliul de Administraţie al asociaţiei.
Tot astfel, clauzele contractuale nu concretizează nici o obligaţie de desdăunare în sarcina SC H.S. SRL pentru eventuala excludere a firmei de la negocierile derulate în vederea privatizării SC M.F.A. MIZIL SA MIZIL. Pe de altă parte, se poate observa că, dimpotrivă, societatea administrată de inculpat a contribuit decisiv la împosedarea asociaţiei salariaţilor cu acţiunile societăţii privatizate prin emiterea scrisorii de garanţie în vederea participării la negocieri şi, apoi, prin emiterea ordinului de plată pentru cumpărarea acţiunilor de către asociaţie. Acţionând în acest mod, iniţial s-a facilitat obţinerea de către asociaţie a acţiunilor şi, nicidecum, nu s-a cauzat vreun prejudiciu pentru ca suma plătită să poată fi caracterizată ca o îndreptăţită despăgubire, chiar dacă, prin manoperele amintite, inculpatul a urmărit obţinerea controlului asupra activităţii societăţii.
În acest context, Înalta Curte apreciază că actele îndeplinite de inculpat în raport de Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil exced ilicitului penal, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, rezolvarea neînţelegerilor putând face obiectul unei acţiuni adresată instanţei civile.
Declaraţia dată, la data de 11 martie 2003, de către inculpatul B.D., în calitate de director general al SC H.S. SRL, chiar dacă este neconformă realităţii, nu realizează în întregime elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) Declaraţia prin care afirmă că această societate nu are contracte de vânzare - cumpărare de acţiuni care să fi fost rezolvite din cauze ce îi sunt imputabile a fost dată în condiţiile în care O.P.S.P.I. avea posibilitatea de a verifica cu rapiditate conformitatea conţinutului declaraţiei cu realitatea.
Art. 5 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 prevede că nu pot participa la procesul de privatizare persoane, care au avut contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni rezolvite din cauze imputabile şi nu obligă la o declaraţie cu acest conţinut.
În această situaţie lipseşte situaţia premiză ca element constitutiv al infracţiunii de fals în declaraţii.
În raport de împrejurările în care a fost făcută declaraţia, de absenţa obligaţiei legale de declarare şi de posibilitatea instituţiei care a solicitat o asemenea declaraţie de a proceda la verificarea celor declarate, este evident că fapta inculpatului nu realizează în întregime conţinutul constitutiv al infracţiunii.
Potrivit art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, cu referire la cauza pendinte, se pedepseşte cu închisoare de la un la 3 ani, administratorul, care. se împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoana interpusă, de la societatea pe care o administrează, sau face ca societatea să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.
Raportând actele materiale executate de inculpat la norma incriminatoare prezentată mai sus, se poate constata că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 272 pct. 3 din Legea nr. 31/1990, în modalitatea împrumutului realizat prin persoana interpusă B.N. în condiţiile în care acţiunile achiziţionate cu suma împrumutată au ajuns, în final, la inculpat.
Prin contractul de împrumut legalizat de semnătură sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003 de notarul public C.Şt.S., SC H.S. Bucureşti, reprezentată de inculpat, acordă numitului B.N., fratele inculpatului, un împrumut de 11.474.920.000 lei în vederea cumpărării pachetului de acţiuni pus în vânzare de O.P.S.P.I. şi deţinut de stat la SC M.F.A. Mizil, prin Asociaţia Salariaţilor Mizil, cu termen de restituire la 30 iunie 2003, cu posibilitatea pentru împrumutător de a opta pentru cesionarea acţiunilor dobândite cu această sumă în caz de nerestituire a împrumutului la scadenţă.
Cu adresa nr. 293 din 25 aprilie 2003, SC H.S. SRL comunică asociaţiei faptul că suma de 11.474.920.000 lei plătită cu ordin de plată la 17 aprilie 2003 reprezintă cota de participare subscrisă şi vărsată de numitul B.N., fratele inculpatului, dobândită de B.N. prin contractul de împrumut, legalizat de semnătură sub nr. 2249 din 23 aprilie 2003.
Aceste acte de conduită, cât şi împrejurarea că, ulterior, B.N. a cesionat aceste acţiuni inculpatului, conturează din plin conduita condamnabilă a inculpatului, care în calitate de administrator al SC H.S. Bucureşti, folosind împrumutul obţinut de la societatea pe care o administra, a obţinut pentru sine un număr însemnat de acţiuni, în procesul de privatizare a SC M.F.A. MIZIL SA Mizil.
Iniţial, suma împrumutată a fost caracterizată de inculpat şi de reprezentantul asociaţiei salariaţilor drept garanţie de participare la negocierile pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la SC M.F.A. MIZIL SA Mizil, dar, ulterior, prin operaţiunile prezentate, suma a fost folosită la cumpărarea în folosul personal a acţiunilor.
Cele de mai sus lasă fără suport argumentativ susţinerile inculpatului prin care încearcă să se atribuie operaţiunii o altă natură juridică decât cea reală.
În raport de calitatea sa de administrator al SC H.S. Bucureşti, nu poate fi luată în discuţie eventualitatea confuziunii dintre patrimoniul propriu şi patrimoniul societăţii administrate, astfel că folosirea unor fonduri proprii ale societăţii de către administrator nu excede normei incriminatoare.
Pentru considerentele de mai sus, constatând că hotărârea atacată răspunde cerinţelor de legalitate şi temeinicie, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Asociaţia Salariaţilor M.F.A. Mizil şi de inculpatul B.D. împotriva deciziei penale nr. 148 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă şi recurentul inculpat la plata sumelor de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 553/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 585/2008. Penal → |
|---|
