ICCJ. Decizia nr. 227/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 227/2008
Dosar nr. 1111/35/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, reţine următoarele: Prin sentinţa penală nr. 75/ P din 26 septembrie 2007 a Curţi de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) teza II C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii R.M. şi R.A., împotriva rezoluţiei nr. 243/VII 1.1 din 28 iunie 2007 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea împotriva rezoluţiei din 13 iulie 2007 dată în dosarul nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menţinând rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 50 lei ( RON ), cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că, prin plângerea adresată Curţii de Apel Oradea la data de 05 iulie 2007, petenţii R.M. şi R.A. au solicitat desfiinţarea rezoluţiei nr. 243/VIII.1 din 28 iunie 2007 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a rezoluţiei din 13 iunie 2007 dată în dosar nr. 235/p/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea ca fiind nelegale şi netemeinice, întrucât făptuitorii M.M.C., M.S.D. şi M.D., în anul 2001, au construit un gard din beton şi sârmă pe terenul proprietatea petenţilor, înscris în C.F. 829, nr. topo 385/6, pe care îl folosesc abuziv şi la ora actuală astfel că, în speţă, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
În soluţionarea acestei plângeri, prima instanţă a constatat că, prin plângerea înregistrată la Poliţia Oraşului Vaşcău, jud. Bihor, petenţii R.M. şi R.A., au solicitat efectuarea cercetărilor penale faţă de numiţii M.M., M.S. şi M.D., întrucât aceştia au instalat stâlpi de stejar şi beton pe terenul aflat sub nr. topo 3856 din CF 829 Vaşcău, imobil care potrivit susţinerilor petenţilor, aparţine familiei R.
Prin ordonanţa din 20 noiembrie 2006 dată în dosarul nr. 671/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, procurorul a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cu motivarea că M.M. are calitatea de subinspector în cadrul Poliţiei Stei, iar M.S. este agent şef la Postul de poliţie Cărpinet.
Prin ordonanţa din 29 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus neînceperea urmăriri penale faţă de făptuitori pentru infracţiunile prevăzute şi pedepsite de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), iar prin ordonanţa din 29 mai 2007 (dosar nr. 193/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor) s-a admis plângerea petenţilor şi s-a infirmat soluţia de neîncepere a urmării penale, întrucât s-au încălcat dispoziţiile legale referitoare la competenţa materială de soluţionare a cauzei, declinându-se competenţa la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin rezoluţia din 13 iunie 2007 emisă în dosar nr. 235/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de făptuitori pentru infracţiunea de tulburare şi posesie, întrucât s-a constata că lipseşte, atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Soluţia a fost menţinută prin rezoluţia procurorului general din 28 iunie 2007 (dosar nr. 243/VII 1.1/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea).
Verificându-şi competenţa, Curtea de Apel Oradea a constatat că potrivit dispoziţiilor art. 281 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., combinat cu art. 27 lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române, cu referire la art. 14 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, este competentă să soluţioneze cauza, având în vedere calitatea de subinspector a făptuitorului M.M., în cadrul poliţiei judiciare.
A mai reţinut că susţinerile petenţilor formulate în sensul că făptuitorii au comis infracţiunea de tulburare în posesie, prevăzute de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), sunt contrazise de actele şi lucrările aflate la dosar. Astfel, potrivit deciziei civile nr. 253/ A din 29 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor (dosar nr. 3375/2002), prin care s-a admis apelul declarat de M.M. şi M.S., aceştia deţin în proprietate imobilele nr. topo385/6,385/1 şi 385/2. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 401/ R din 21 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea (dosar nr. 2854/2004), urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de R.M. şi R.A. Martorii audiaţi în cauză au confirmat împrejurarea că petenţii şi făptuitorii sunt proprietari ai unor imobile învecinate, iar între părţi au avut loc mai multe litigii civile în baza cărora s-a stabilit că terenul în discuţie, înscris în CF 829 Vaşcău aflat sub nr. topo 3856, respectiv 3853 aparţine făptuitorilor. S-a mai reţinut şi că, din xerocopia cărţii funciare nr. 829 şi schiţa de dezmembrare vizată de O.C.O.T.A. Bihor, precum şi declaraţiile autentificate de către Notarul Public T.l. la 4 iulie 1996, rezultă că parcela cu nr. topo 3853 este în realitate nr. topo 3856 şi este proprietatea făptuitorilor.
În consecinţă, lucrările fiind executate de făptuitori pe terenul proprietate personală, nu se poate reţine în sarcina acestora săvârşirea infracţiunii de tulburare în posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Pentru aspectele reliefate, instanţa de fond, a constatat că plângerea petenţilor este nefondată, motiv pentru care a respins-o, menţinând rezoluţia procurorului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs petenţii R.M. şi R.A.
În motivele de recurs, depuse în scris la dosar, petenţii au susţinut că atât procurorul în rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, cât şi instanţa de fond, în sentinţa recurată, în mod greşit au reţinut că făptuitorii sunt proprietarii imobilului în litigiu atâta timp cât ei nu şi-au înscris în Cartea Funciară dreptul de proprietate.
În dovedirea existenţei faptei de tulburare de posesie pe care ar fi comis-o intimaţii, recurenţii au mai arătat că, în dosarul nr. 2006/2005 al Judecătoriei Beiuş aceştia nu au putut să prezinte CF 829 cu inscripţia drepturilor lor asupra acestui imobil, ceea ce i-a şi determinat ca la termenul din 13 martie 2006 să renunţe la judecată.
Examinând sentinţa recurată în raport de recursul declarat de petiţionarii R.M. şi R.A. şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Înalta Curte reţine că, prin Decizia civilă nr. 253/ A din 29 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor (dosar nr. 3375/2002), s-a admis apelul declarat de M.M. şi M.S., şi s-a constatat că aceştia deţin în proprietate imobilele nr. topo3856, 3851 şi 3852. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 401/ R din 21 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Oradea (dosar nr. 2854/2004), urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului declarat de R.M. şi R.A.
Având certitudinea că sunt proprietarii imobilelor identificate mai sus intimaţii M.M. şi M.S., în data de 2 septembrie 2006, au procedat la plantarea unor stâlpi de gard pentru a delimita proprietatea lor de aceea a vecinilor lor, petenţii R.M. şi R.A.
Împrejurarea că prin încheierea nr. 2646/1996, a Cărţii Funciare de pe lângă Judecătoria Beiuş, a fost respinsă cererea intimaţilor de a-şi înscrie un drept de proprietate în CF, iar ulterior în dosarul nr. 2006/2005 al Judecătoriei Beiuş, aceştia au renunţat la judecarea plângerii împotriva încheierii de întabulare, este irelevantă în cauză, pe de o parte fiindcă, din încheierea anexată nu rezultă exact la ce imobil se referă, iar pe de altă parte înscrierea dreptului de proprietate în CF, nu are caracter constitutiv de drepturi, înscrierea dreptului de proprietate în CF se face pentru a fi opozabil terţilor.
Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că intimaţii nu au ocupat fără drept în întregime sau în parte proprietatea de drept şi de fapt a petenţilor, dreptul de proprietate al intimaţilor fiind recunoscut printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
În consecinţă, lucrările fiind executate de intimaţi pe terenul proprietate personală, nu se poate reţine în sarcina acestora săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Fată de aceste considerente, instanţa de recurs constată că sentinţa primei instanţe în mod corect a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive, sub aspectul laturii subiective, ale infracţiunii de tulburare de posesie.
Neexistând nici un motiv de casare a sentinţei recurate, Înalta Curte va respinge recursul petenţilor R.M. şi R.A. ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii R.M. şi R.A. împotriva sentinţei penale nr. 75/ P din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 216/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 251/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
