ICCJ. Decizia nr. 2707/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2707/2008
Dosar nr. 1847/2/2008
Şedinţa publică din 9 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin rezoluţia nr. 1295/P/2007 din 07 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de prim-procuror D.N. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Împotriva acestei soluţii, petentul D.D. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1601/II-2/2007 din 24 octombrie 2007.
Soluţiile pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au fost atacate cu plângere de petent la instanţa competentă, conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., iar prin sentinţa penală nr. 270 din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondată, plângerea respectivă.
Împotriva acestei soluţii, petentul D.D. a declarat recurs, acesta fiind admis prin Decizia penală nr. 728 din 28 februarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dispunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea plângerii la aceeaşi instanţă.
Rejudecând, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa nr. 115 din 25 aprilie 2008, a respins plângerea petentului D.D., ca fiind tardivă.
Împotriva acestei din urmă sentinţe petentul D.D. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au declarat prezentul recurs.
Recurentul petiţionar a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti întrucât în mod greşit instanţa de fond i-a respins plângerea, ca tardivă.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a atacat sentinţa penală mai sus-menţionată dat fiind că, în mod greşit, plângerea petentului a fost respinsă ca tardivă. În susţinerea recursului s-a arătat că a respinge plângerea prin soluţionarea unei excepţii, respectiv a celei de tardivitate, constituie o agravare a situaţiei petentului, urmare a propriei căi de atac, întrucât instanţa nu a mai soluţionat fondul cauzei, deşi în primul ciclu procesual acest lucru s-a realizat.
Recursurile declarate de petiţionarul D.D. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sunt fondate urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de petiţionarul D.D.
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278 C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Examinându-se actele şi lucrările dosarului, se constată că petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 7 septembrie 20078 dispusă în dosarul nr. 1295/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de apel Bucureşti în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., instanţa de fond în mod greşit respingând ca tardivă plângerea formulată de petiţionar, pentru următoarele considerente:
Se constată că prin rezoluţia nr. 1295/P/2007 din 7 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de prim procurorul D.N.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere în termen la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 1601/II/2/2007 din 25 octombrie 2007, aceasta fiind comunicată petiţionarului la data de 29 octombrie 2007, astfel cum rezultă din copia plicului depusă la dosar.
Împotriva rezoluţiei mai sus-menţionate, petiţionarul a formulat plângere la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen., aceasta fiind înregistrată la Registratura Curţii de Apel Bucureşti la data de 13 noiembrie 2007, înainte de împlinirea termenului de 20 de zile, termen care s-ar fi împlinit la data de 19 noiembrie 2007.
În concluzie, plângerea împotriva rezoluţiei din 24 octombrie 2007, a fost comunicată petiţionarului la 29 octombrie 2007 (astfel după cum rezultă de pe ştampila existentă pe copia plicului) acesta formulând plângere la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la data de 13 noiembrie 2007, în cadrul termenului de 20 de zile prevăzut de textul de lege mai sus-menţionat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului petiţionarului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Cu privire la recursul declarat de parchet, de asemenea, acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Art. 3858 C. proc. pen., consacră cu caracter de principiu imposibilitatea instanţei de control judiciar de a agrava situaţia juridică a unei părţi în propria cale de atac.
Principiul nu îşi găseşte aplicare exclusiv cu ocazia judecării căilor de atac, ci şi în situaţia în care astfel de căi de atac sunt admise şi se dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, aceasta din urmă fiind obligată să rejudece cauza fără a agrava situaţia părţii care a exercitat calea de atac.
În raport de aceste dispoziţii, în cauză se constată că instanţa de fond în rejudecare a respins plângerea formulată de petent ca tardivă, ignorând dispoziţiile art. 3858 C. proc. pen. şi împrejurarea că prima instanţă a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei, producând o agravare a situaţie petentului, urmare a propriei căi de atac, întrucât instanţa nu a mai soluţionat fondul cauzei, deşi în primul ciclu procesual acest lucru s-a realizat.
Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi petiţionarul D.D., va casa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi petiţionarul D.D. împotriva sentinţei penale nr. 115 din 25 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2693/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2729/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
