ICCJ. Decizia nr. 2693/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2693/2008
Dosar nr. 6968/1/2008
Şedinţa publică din 9 septembrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 11 august 2008, pronunţată în dosarul nr. 43748/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus, printre alte măsuri, în baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b C. proc. pen., menţinerea stării de arest a inculpatului G.P.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că temeiurile care au determinat arestarea iniţială se menţin, în cauză existând indicii temeinice referitoare la săvârşirea unei fapte penale.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul G.P. solicitând punerea sa în libertate în raport de faptul că nu a săvârşit infracţiunea pentru care este cercetat.
Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174 – art. 176 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., iar prin sentinţa penală nr. 779 din 31 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală a fost condamnat la o pedeapsă de 25 de ani închisoare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel şi inculpatul G.P., fază procesuală în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, i-a menţinut starea de arest în temeiul art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a recurentului l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În mod corect, a reţinut instanţa de apel că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunile presupus săvârşite de recurent, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptelor, din modalitatea în care s-a reţinut că ar fi fost comise, precum şi din datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este recidivist.
Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârşirea faptelor pentru care a fost cercetat şi condamnat, în primă instanţă.
Împrejurarea că în cauză a fost pronunţată împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei, în speţă, încadrându-se în prevederile legale.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârşite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva încheierii din 11 august 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 43748/3/2005 (1728/2007).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2561/2008. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 2707/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
