ICCJ. Decizia nr. 2913/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2913/2008
Dosar nr. 447/57/2008
Şedinţa publică din 22 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
în baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele .
Prin ordonanţa nr 113/P/2007 din 4 ianuarie 2008 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba lulia, s-a dispus în baza art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b1) C. proc. pen., art. 181 C. pen., art. 91 C. pen., art. 112 lit. f) C. pen. combinat cu art. 118 alin. (1) lit. e) şi alin. (4) C. pen.: scoaterea de sub urmărire penală a numitului C.M., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 15 din Legea 78/2000 şi art. 132 din Legea 78/2000 combinat cu art. 248 C. pen. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 1.000 lei stabilindu-se, totodată şi cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.
De asemenea, s-a dispus confiscarea specială a sumei de 100 lei, formată din două bancnote a câte 50 lei fiecare; s-a disjuns cauza şi s-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba lulia sub aspectul infracţiunii de fals material in înscrisuri oficiale prev: de art. 288 alin. (1) C. pen.
Pentru a se dispune astfel, s-a reţinut că învinuitul în calitate de contabil-şef şi având gradul de comisar-şef în cadrul Serviciului Financiar-Contabilitate al I.PJ. Alba, a dispus înregistrarea în evidenţele contabile ale unităţii şi plata facturii nr. 58 din 27 iulie 2007 emisă de SC D.& D.T.P. Alba lulia, administrată de D.T., în care a fost menţionată efectuarea unor servicii pentru autoturismele IPJ Alba, deşi în realitate acestea nu s-au prestat în totalitate, acesta dobândind, în schimb, o anvelopă marca "Montana" în valoare de 98 lei.
S-a mai reţinut că, în perioada 2003-2007, învinuitul a cumpărat pentru IPJ Alba piese şi componente auto de la SC P.I.V. SRL Alba lulia, administrată de M.N., majorând fictiv preţul produselor.
În cauză, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. b1) C. proc. pen., întrucât învinuitul nu avea antecedente penale, prejudiciul cauzat de acesta a fost modic şi s-a recuperat integral, iar fapta avea un grad redus de pericol social.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere în termen legal, C.M., criticând soluţia adoptată de procuror pentru nelegalitate şi netemeinicie. Acesta a susţinut că procurorul, pe parcursul urmăririi penale, nu a făcut aplicabilitatea principiului liberei aprecieri a probelor, acordând atenţie deosebită unor probe singulare care nu se coroborau cu apărările pe care Ie-a făcut.’
Prin ordonanţa nr. 21/11/2 din 12 februarie 2008 procurorul-şef al DNA, Serviciul Teritorial Alba lulia, în temeiul art. 275 C. proc. pen., art. 2781 C. proc. pen. a respins plângerea petiţionarului C.M., constatând că în cauză subzistă comiterea infracţiunilor pentru care i-a fost aplicată acestuia sancţiunea amenzii administrative, acestea fiind dovedite cu declaraţiile mai multor persoane, apreciind că din confruntarea petiţionarului cu martorul D.T. a rezultat fără echivoc săvârşirea faptelor reţinute, cu forma de vinovăţie a intenţiei.
Prin sentinţa penală nr. 47 din 10 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală s-a dispus, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea ca nefondată a plângerii formulată de petiţionarul C.M. împotriva ordonanţei nr. 21/11/2 din 12 februarie 2008 şi a ordonanţei nr. 113/P/ 2007 din 4 ianuarie 2008.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus, obligarea petiţionarului la plata sumei de 50 lei cu titlul de cheltuielile judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petiţionarul C.M. a depus şi înregistrat la 13 martie 2008 o plângere prin care a solicitat desfiinţarea ordonanţelor anterior menţionate, trimiterea cauzei spre rejudecare şi , pe fond, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru faptele ce i se impută. A mai solicitat restituirea sumei de 100 lei reţinută în vederea confiscării, în temeiul art. 112 lit. f) raportat la art. 118 alin. (1) lit. e) şi alin. (4) C. pen.
în motivarea plângerii petiţionarul a arătat că cele două ordonanţe sunt nelegale şi netemeinice deoarece în mod greşit s-a reţinut că ar fi săvârşit faptele ce i se impută, ca urmare a interpretării eronate şi ignorării unor probe aflate la dosar. A mai susţinut că nu a avut intenţia de a achiziţiona anvelopa fără a o plăti, doar că la data de 19 iulie 2007 ajungând la societatea comercială respectivă nu a avut suficienţi bani asupra sa . Ulterior, având probleme personale şi fiind ocupat la serviciu, a uitat să plătească preţul anvelopei, iar martorul D.T., fără să-l anunţe, a întocmit factura pentru IPJ Alba, în care a trecut şi preţul anvelopei. Petiţionarul a mai susţinut că a vizat factura în necunoştinţă de cauză, iar la 21 august 2007 fiind sunat de martorul D.T. care i-a spus să-i achite contraloarea anvelopei, întrucât are un control, s-a conformat. Ulterior a aflat că, fără ştirea sa, martorul D. a trecut pe factura nr. 5R din 27 iulie 2007, în contul anvelopei, servicii prestate pentru IPJ Alba, împrejurare confirmată de martorii D.T. şi D.P.
Petiţionarul a conchis susţinând că faptele ce i s-au reţinut în sarcină nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei infracţiuni sub aspectul laturii obiective şi subiective, astfel că în cauză se impunea desfiinţarea celor două ordonanţe şi în urma judecării cauzei, achitarea sa şi înlăturarea măsurii confiscării speciale.
Curtea de Apel Alba lulia, examinând actele existente la dosarul cauzei, a constatat că starea de fapt relevată cu ocazia cercetărilor a fost corect reţinută de către procuror.
Astfel s-a reţinut că in calitatea sa de contabil-şef la IPJ Alba cunoştea faptul că SC D.D.T.P. Alba lulia este societatea cu care IPJ Alba are contract de prestări servicii şi că această societate nu vinde piese auto persoanelor fizice fără a efectua şi prestări servicii. Deşi petiţionarul achiziţionase la data de 19 iulie 2007 o anvelopă auto fără să plătească, pe considerentul că nu a avut în acea zi suficienţi bani la el, s-a constatat din probele administrate la dosarul cauzei că, ulterior, la data de 21 august 2007, acesta a plătit-o, la solicitarea expresă a martorului D.T.
Prima instanţă a înlăturat ca nerealiste susţinerile petiţionarului potrivit cărora nu ar fi avut timp să achite contravaloarea anvelopei sunt constatând din cronologia faptelor că acesta nici nu a avut intenţia de a o achita.
Analizând declaraţiile martorilor D.T., D.P. şi V.E. prin coroborare cu celelalte probe existente la dosar, prima instanţă a constatat că s-a dovedit faptul că petiţionarul a săvârşit faptele pentru care a fost sancţionat administrativ şi că, în speţă, infracţiunea subzistă atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate au formulat recurs de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba lulia, şi petiţionarul C.M., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie în limita argumentelor detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 44757/2008, cu termen la 22 septembrie 2008.
Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba lulia, şi de petiţionarul C.M., sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 275 C. proc. pen., împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală pot face plângeri părţile şi orice alte persoane, chiar străine de cauză, dacă prin măsurile sau actele respective s-a produs o vătămare intereselor lor legitime.
Aşadar, obiectul unor astfel de plângeri îl constituie fie o măsură sau un act, intervenite în cursul efectuării activităţii de urmărire penală, fie un act efectuat înainte de începerea urmăriri penale, cum ar fi rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale. Totodată, legiuitorul a statuat că procurorul ierarhic superior, rezolvă, conform art. 278 C. proc. pen., plângerea împotriva actelor efectuate de procuror ori efectuate de organele de cercetare penală, pe baza dispoziţiilor date de procuror.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278,la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii competenţa să judece cauza în prima instanţă".
În cauza de faţă se constată că sentinţa penală nr. 47 din 10 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia este lovită de nulitate absolută, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa materială, cazul de casare incident fiind dispoziţiile art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.
Astfel, potrivit art. 2 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, structura acesteia este constituită din ofiţeri şi agenţi de poliţie specializaţi în efectuarea activităţilor de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de cercetare penală.
Acelaşi text de lege stabileşte că ofiţerii şi agenţii de poliţie menţionaţi au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare, caii tate stabilită şi prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 617 din 29.12.2003 emis în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 218/2002 si ale art. 201 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, conform art. 27 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 218/2002, infracţiunile săvârşite de poliţişti care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în primă instanţă de către curţile de apel dacă fac parte din corpul ofiţerilor de poliţie cu gradul profesional de la comisar-şef de poliţie la subinspector de poliţie.
În speţă, petiţionarul, deşi are gradul de comisar-şef, nu face parte din poliţia judiciară , aşa cum rezultă din adresa nr. 16387 (fila 26 vol. I dos u.p.) emisă la 6 septembrie 2007 de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, lnspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba, Serviciul Management Resurse Umane.
Prin urmare competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petiţionarul C.M. revenea instanţei stabilită potrivit dreptului comun, respectiv Judecătoriei Alba lulia, petiţionarul neavând deci calitate de ofiţer de poliţie judiciară, fapt ce ar fi atras competenţa Curţii de Apel Alba pentru soluţionarea plângerii formulată în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen.
Faţă de această situaţie, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (2) C. proc. pen., hotărârea primei instanţe fiind lovită de nulitate, întrucât s-a pronunţat cu încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale anterior menţionate privind competenţa după materie şi calitatea persoanei.
Fată de considerentele mai sus-enuntate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba lulia, şi de petiţionarul C.M. sunt fondate, urmând a fi admise ca atare, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., iar pe cale de consecinţă va casa sentinţa penală nr. 47 din 10 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, şi va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Alba-lulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Alba lulia, şi de petiţionarul C.M. împotriva sentinţei penale nr. 47 din 10 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Judecătoria Alba lulia.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2890/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2917/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
