ICCJ. Decizia nr. 2890/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2890/2008
Dosar nr. 4086/2/2008
Şedinţa publică din 19 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 129 din 8 mai 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.C.V. împotriva rezoluţiei nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 8 iunie 2007, petiţionarul M.C.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând admiterea acesteia şi declanşarea urmăririi penale împotriva procurorului M.F. şi A.C. sub aspectul infracţiunilor de favorizare a infractorului şi abuz în serviciu.
S-a mai arătat că, la dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. 2464/P/2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care a fost dată rezoluţia din 2 mai 2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii M.F. şi A.C. sub aspectul infracţiunilor de favorizare a infractorului prev. de art. 264 C. pen. şi abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
S-a mai menţionat că, deşi legal citat, petiţionarul nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a-şi susţine plângerea.
S-a mai reţinut pe fond că, petiţionarul M.C.V. a formulat plângere împotriva numitului B.D., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus faţă de acesta o soluţie de neînceperea urmăririi penale.
La sfârşitul lunii octombrie 2004, petiţionarul M.C.V. a formulat plângere împotriva numitului B.D., prin care a arătat că, în anul 2002 l-a împrumutat cu o sumă de bani, conform unui contract de împrumut autentificat de notariat, însă acesta a refuzat să îi restituie o parte din împrumut, în valoare de 650 dolari SUA.
În luna ianuarie 2005 dosarul a fost trimis la Judecătoria Buftea pentru ca aceasta să se pronunţe sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen.
S-a mai reţinut că, Judecătoria Buftea, la cererea petiţionarului M.C.V., a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.
A mai arătat instanţa de fond în considerentele hotărârii că, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea dosarul cauzei a fost înregistrat sub nr. 2464/P/2005 , fiind soluţionat de către procurorul M.F. prin rezoluţia din 27 iunie 2005 dispunându-se confirmarea propunerii organelor de poliţie de neîncepere a urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
S-a mai arătat că, la adoptarea soluţiei, procurorul a reţinut că, nu există indicii şi probe care să confirme inducerea în eroare a părţii vătămate de către numitul B.D., motivându-se că, nerestituirea sumei de bani nefiind o faptă penală ci doar un litigiu civil care poate fi soluţionat de o instanţă civilă.
Prin rezoluţia nr. 1626/11-1/2005 din 4 ianuarie 2006, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, C.A. a respins plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei dispusă în dosarul nr. 2599/2005.
S-a mai arătat că, procurorul ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva procurorilor care au dispus cele două rezoluţii.
În considerentele hotărârii instanţa de fond a constatat că rezoluţiile date de procuror sunt legale şi temeinice, menţinându-le.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul M.C.V. solicitând admiterea acestuia casarea hotărârii atacate, desfiinţarea rezoluţiilor date în cauză de procuror şi trimiterea dosarului la parchet pentru continuarea cercetării intimaţilor contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului .
Examinând recursul declarat în raport de motivul invocat, precum şi din oficiu, conform art. 385 şi pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală ace ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Totodată, pentru realizarea obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit prin textul de lege menţionat, legea procesual penală a determinat regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal. Fiind sesizat în unul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., organul de urmărire penală are obligaţia de a efectua acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.
Pe de altă parte, în situaţia în care actele premergătoare nu confirmă existenta infracţiunii sau infracţiunilor cu care organul de urmărire penală a fost sesizat se impune neînceperea urmăririi penale.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor se înţelege fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Pe de altă parte, art. 264 C. pen. infracţiunea de favorizare a infractorului constă în ajutorul dat unui infractor după o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Revenind la cauză aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate, nu s-au conturat date indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului în sarcina intimatelor cu ocazia efectuării celor lucrărilor din dosarul nr. 2599/P/2005 şi rezoluţia nr. 1627/VIII-12005, privind pe făptuitorul B.D., acestea îndeplinindu-şi în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este legală temeinică şi nu există temeiuri pentru casarea acesteia şi nici pentru desfiinţarea rezoluţiilor date de procuror, astfel că, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionar urmează să fie respins, ca nefondat
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursului declarat de recurentul petiţionar M.C.V. împotriva sentinţei penale nr. 129 din 8 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2885/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2913/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
